Presedintele Romaniei in Aula Universitatii

Zi de weekend, zi de primăvară, poporul medicinist își rupe din timpul de învățat (cu ce părere de rău și ce senzații de vinovăție, monșer) și ia avânt în activități extrașcolare… unii ies la mișcare, cu bicicleta, cu rolele, cu alte năzbâtii pe două roți, alții se duc la Adunarea Generală a FASMR (Federația Asociațiilor Studenților la Medicină din România)  pentru workshopuri, traininguri și petreceri de sezon, alții se întâlnescu cu… președintele Băsescu la Aulă. Nu neapărat pentru audiențe speciale, pentru proteste-palme-buze-pumni în ten, da ceva așa, să placă la toată lumea,  lejer, de final de săptămână: o premiere a studenților. Și chiar dacă premianții nu sunt de la Medicină, ci sunt IT-iști pur sânge, e musai ca Aula Universității să fie plină și locurile ocupate.

Recrutarea publicului pentru festivitate se face de pe o zi pe alta, cu sfoară în țară și cu convocator, semnături care să garanteze prezența, nu se știe însă scopul. All you need to know e că vine Traian Băsescu și fiecare facultate își dă girul pentru un număr de membri care să asiste la eveniment. Pentru ce? Mulți știu, puțini cunosc, când prezidențialul coboară în mulțime, întrebările își pierd ecoul și sensul. Pe principiul: voi veniți, de restul ne ocupăm noi.

Sâmbătă la prânz – studenții convocați se prezintă , fumează și ei o țigară, speculând inocent pe marginea temei întâlnirii. SPP-iștii și SRI-știi sunt la posturi și avertizează sumbru: dacă intrați, nu mai ieșiți – adică glumim, glumim dar nu părăsim incinta. Protocol standard cu scanări de obiecte periculoase, un pic de pipăială și ocheade prin genți apoi ne așezăm și ne luăm în serios rolul de seat-fillers.

După ce presa își instalează camerele de filmat, după ce reprezentanții universității se așază la prezidiu, după ce toate scaunele sunt ocupate (deși prin intrările Aulei mai picură cu oameni, câte unul-acum a stat), rămânem cufundați în rumoare și zumzăială, lamentându-ne despre care din ani învață cel mai puțin la stagiu/lucrări practice. Încă suntem în faza în care ședem nefumați și sugrumați de costum într-un loc pe post de aplaudaci. Se fac și glumițe: nu se știe unde e prezidentul, e o prezență care va răsări pur și simplu dintr-un loc obscur, poate chiar se va ridica dintre noi, cei mulți și așezați și va păși cu încredere spre scenă. Până la urmă apare convențional, pe ușă, însoțit de Rector și de Primar. Aplauze timide la început dar contagioase până la unanimitate în cele din urmă (doar pentru intrare!).

Statutul nostru de seat-fiilers și de aplaudaci de ocazie e, în sfârșit, completat de justificarea evenimentului. Adică, în cele din urmă, aflăm și noi despre ce este vorba în propoziție, de ce am venit acolo. ALLVIEW – producătorul român de tablete și telefoane cu Android a lansat un maraton de development pentru tinerii entuziaști: inginerii în formare au avut 24 de ore ca să dezvolte tot soiul de aplicații pentru device-urile portabile. În Universitatea Transilvania s-au format 10 echipe -una s-a retras, restul au continuat – care au stat zi și noapte la butoane și au proiectat produse originale. O doamnă de la filiala Google în România ne-a explicat cum stă treaba cu accesul României la internet (am avea vreo 60 la sută din populație e pe valul virtual), cu potențialul mediului de afaceri și cu creativitatea ocrotită de gigantul global. Rectorul și managerul de la ALLVIEW au cântat și ei frumos pe tema talentului și încrederii în colaborarea dintre zona academică și mediul economic.

Traian Băsescu a amintit faptul că un asemenea eveniment este o celebrare a inteligenței și a generozității: produsele dezvoltate vor fi donate UE care le va implementa și le va distribui. Dincolo de felicitări, impresii despre potențialul românesc cel mai mult mi-a plăcut mesajul președintelui către Rector și către mediul academic în general: valorificați inteligența în universitate prin toate mijloacele pe care le aveți – zise prezidențialul către colectivul de conducere care îi confirma spusele zâmbitor. Și vai, cum mi-au venit în minte, în timp ce sala izbucnea în ropote de aplauze, cât de valorificat mă simt adesea, la multe din stagiile de semestrul acesta, cum se uită aia urât la noi că iar am venit la spital să îi încurcăm, nu să învățăm. Apoi m-am gândit că poate totuși nu sunt atât de inteligent ca să fiu valorificat și m-am împăcat cu situația (nu se face sa te gandesti la problemele tale, cand se oamenii talentati sunt premiati – e dovada de ingustime spirituala). Prezidentul nostru neaoș a fost premiat apoi cu o tabletă de cei de la Allview.

Echipa care a obținut premiul I la acest maraton a dezvoltat un proiect conex domeniului medicinei: o aplicație și un server care să sprijine intervențiile în situații de urgență – apelezi 112, descrii incidentul și locul în care acesta s-a produs și simultan adresa se încarcă pe un server de unde pornește o avertizare către telefonul persoanelor competente în domeniul intervențiilor care au aplicatia instalata,  (acuma rămâne de văzut cine și în ce condiții își poate instala o asemenea aplicație) care se află în regiune, poate chiar în clădirea de vis-a-vis de unde a avut loc un accident/un incident amenințător de viață, scurtând astfel timpul în care persoana afectată poate primi asistență. Idee bună, probabil catalizată de incidentul aviatic din Apuseni de acum ceva vreme.

Momentul comic de final (nu putea nenea Traian Băsescu să nu fie puțin jucător, puțin glumeț…) a fost cel al generozității prezidențiale: inspirat de discursul unui reprezentant al UE care a sugerat că orice eșec e un pas înainte, președintele s-a ridicat spontan în picioare și a întrebat unde se află echipa care s-a retras din concurs… nu de alta, dar ar fi vrut să le dăruiască membrilor ei tableta primită de la Allview.

Mai că as fi vrut să redirecționez accesul ăsta de generozitate către sufletele celor sărmani:  dă-o mă, Traiane, la un medicinist, că și-așa n-o să aibe bani să-și cumpere prea curând una, cu tot cu bursele (p)rezidențiale ale lu Ponta.

Pupături, aplauze, limuzina la scări, celebrat talente, presă, treburi festive, mândrie universitară – o paranteză scurtă și efemeră într-un cotidian academic mult prea pitoresc.

Advertisements

Povestiri din Corpul Y (1)

Corpul Y… that jolly place care se ridica la inaltimea titulaturii sale, de la coada alfabetului si de la capatul orasului, ca si cand te-ar trimite cu gandul la un taram indepartat, la o zona crepusculara, de interferenta intre real si imaginar, un fel de loc where normal things don’t happen very often. Un loc a carui poveste o recuperezi din amintirile celorlalti, un loc de care medicinistii brasoveni de azi nu vor mai sti nimic. E locul in care a inceput Medicina la Brasov – o cladire veche, in spatele Maternitatii,  suita in panta, intr-un loc in care, in urma cu 50 de ani nu exista nici macar apa curenta. O vila chinuita de timp, stil vagon, inalta si racoroasa, o curticica inghesuita , ascunsa in spatele unor ziduri de beton, o cladire izolata  la o aruncatura de bat de Spitalul de Dermatologie si Venerologie (o alta fantoma generata de revendicarile patrimoniale ale clerului reformat brasovean), un coridor lung si ingust, usi vechi, scartaitoare, din lemn lacuit, cateva incaperi imprastiate pe ambele parti, vreo doua-trei camarute-depozit care au servit, pe vremuri, drept secretariat si pseudocancelarie.

Image

O casuta fara amfiteatre, fara sali de curs, doar cateva laboratoare improvizate, plantate in centrul vechi scheian, langa relicvele arhitecturale medievale ale Brasovului, asteptand sa se impartaseasca din atmosfera istorica, sa capete patina timpului si a experientei, sa  isi exprime optimist  aspiratia de a atinge aceeasi longevitate si notorietate. Un loc cucerit de vegetatie si fauna pe dinafara, ca un invelis protector, ca un statement, o prefață a activitatilor dedicate, indirect, protejarii si salvarii vietilor… prin manipularea de tesuturi moarte.

Corpul Y- locul in fata caruia cu greu gaseai un loc de parcare – naivii necunoscatori isi tranteau masina pe coltul strazii care urca pe langa Maternitate (singurul, de altfel, care era mereu gol) doar pentru ca bratul lung si vigilent al legii sa le ridice masina in mijlocul laboratorului de Anatomie (ca doar e strada pe care stau niste edili brasoveni).

Corpul Y – locul în care am făcut laboratoarele de Informatică,  Anatomie, Genetică, Biologie Celulară, Histologie și în care n-am mai apucat să facem Morfopatologie.

Corpul Y -locul in care ne-am pierdut virginitatea intelectuala la examenul de Anatomie, in care am ascultat colinde de Fuego in timp ce faceam disectii, inainte de Craciun,  in care aproape am turnat un film horror cu ecouri medievale, pescuind cadavre in bazinul cu formol, locul  in care am descoperit, ca niste arheologi siniștri foetusi conservati si planșe prafuite, in care ne-am jucat cu pisicile in laborator, in care am colorat caiete la Histologie si la Biologie Celulara, cu gecile in spate, locul în care siguranța electrică sărea când îți era lama de microscop mai dragă, în care așteptam la rând ca să ne putem așeza la calculator în laboratorul de informatică, locul în care chiar a fost domiciliat un profesor distrat care te pica până își termina de fumat  țigara, locul pe care l-am impachetat apoi, eviscerându-l și căruia i-am trimis rămășițele în cele patru zări, fără slujbă de înmormântare. Locul în care uneori am simțit că doar ne jucăm de-a Medicina, alteori că ne cade cerul în cap,

Corpul Y – locul pe care l-am îndrăgit și l-am disprețuit deopotrivă, ca pe un bătrân neputincios și ramolit la care stai în chirie, cu metehne și fixuri, dar de care ajungi cumva să te atașezi.

Corpul Y – locul pe care facultatea l-a pierdut la bursa revendicărilor fostelor case naționalizate, pe care comunitatea academica l-a despuiat si l-a incarcat intr-un camion, cu toate relicvele si istoria sa pe care prea putini dintre cărăuși au cunoscut-o.

Corpul Y – o altă șansă a memoriei colective destrămată, o șansă care a fost încărcată într-un făraș, într-un camion, o șansă îngropată în părăsire,  în urma căreia s-a trântit o ușă metalică pe care femeia de servici care îngheța iarna în cămăruța ei, s-a bucurat să o închidă cu zgomot ascuțit, pentru ultima oară, într-o primăvară însorită.

Corpul Y – Locul pe care merită să îl reamintim, măcar de dragul nostalgiilor, dacă nu al culturii universitare, prin… povestirile din Corpul Y. Îi invit pe toți cei care au mai prins laboratoare în acel corp de clădire să își împărtășească experiențele, fragmentele de amintiri, episoade mai amare sau mai amuzante.

 

Home sweet… camin

Cum stau lucrurile la camin? Sa vedem:  Universitatea Transilvania are in posesie 2 complexe studentesti “Colina Universitatii “si “Memorandului”.Despre Memorandului nu am prea multe sa va spun din experienta personala (poate vor impartasi altii impresii de acolo). Cat despre Colina: aici este un complex studentesc format din caminul 16 asa zisul camin de maici (explica oleaca de ce) ,caminul 11  caminul 12 caminul 14 si caminul 15. Iata ce spune siteul universitatii:

“CAZAREA STUDENȚILOR ÎN COMPLEXUL COLINA UNIVERSITĂȚII

În cadrul complexuluiColina Universității sunt amplasate 5 cămine studenţeşti şi o cantină,  distribuite pe o suprafata de 5000 mp. În aceste locaţii îşi petrec viaţa studenţescă un număr de  1774studenţi.Pentru studenții bugetați, taxa de cazare este cuprinsă între 155 și 165 lei/pa/lunîn funcţie de cămin și de facilitățile de cazare oferite, respectiv între 220 și 230lei/pat/lună pentru studenții nebugetați.Camerele sunt locuite de câte 4studenţi/camera

 Facilităţi oferite : cazare în cameră cu 4 paturi, internet de mare viteză cu patru prize cameră, mobilier nou, lenjerie nouă (se ridică de la magazie pe baza fișei individualede inventar), holuri şi intrari supravegheate video în timp real, grup sanitar la fiecare modul de 2 camere, grup sanitar  individual/cameră la căminul 16

 Servicii asigurate: curăţenie în spaţiile comune, schimbarea lenjeriei, pază la intrarea în cămine.

În acest complex studenţesc există un teren de sport multifuncțional, întreţinut şi supravegheat de către studenţi și un club de pingpong și billiard. Tot în acest complex Colină mai funcționează un bar, un minimarket  si o cantina cu program 12:00-17:00 de luni pana vineri.

 Caminele 11 si12 au fost construite in anul 1978 ,caminele 14 si 15 in anul 1980 iar caminul 16 a fost construit in 1997 avand o medie de 350 de studenti in fiecare camin sub intense supravegherea  a unei structuri piramidale formata din administrator sef de camin sef de palier femeie de service si portar .

Frumoasa prezentare, nu e asa? (mai ales partea cu ierarhiile care includ portari si femei de servici – te face sa-ti doresti sa fii acolo – din 2013 nu mai exista insa portar, nu e banu nene).  Dar acum vine si nota personala imbracata in rochia trista a realitatii. Nota personala se va referi la caminul 16 in particular si poate tangential la celelalte 4 camine .

Image

Mai sus- birouasele mereu supraaglomerate si scaunele folosite pe post de suport de haine.

Facilitati:

Intr-adevar intr-o camera dispunem de 4 paturi 4 dulapuri 3 birouri 3 scaune 3 dulapioare mici si o baie ,se intelege de aici ca o persona nu va avea nici dulapior si nici birou – ce bucurie ca traim palpitant,  nu ? Prin urmare, e bine sa te grabesti sa prinzi un loc cat mai repede iar dupa ce te-ai vazut pe listele celor admisi in camin, e bine sa fugi ca vantul si ca gandul (in timp ce restul stau si rasufla usurati prin baruri, pe la cafele, ca au prins loc) ca sa il confirmi punand un bilete prietenos cu numele tau pe patul, dulapul si biroul pe care le doresti. Abia apoi,  te poti duce linistit acasa. Daca cineva ti-a luat-o inainte, dar tu detii avantajul unui an petrecut deja in acea camera (adica esti veteran, varsta, maica, are prioritate) ,poti invoca oricand acest drept nescris iar juniorul va primi acel pat din dreptul usii pe care si tu l-ai avut in anul intai.  Pare destul de inuman dar de fapt e primul pas in incercarea de a razbi in jungla caminista, in care totii isi trag partea lor de suferinta la un moment dat. Ulterior, in anii urmatori, daca formula populationala a camerei ramane intacta atunci fiecare isi alege, in general, patul pe care l-a avut si anul precedent si, cumva,  se ajunge la o stare de “everybody happy” (adica juniorii s-ar putea sa gaseasca un atasament, o placere in a sta in patul cel mai aproape de usa sau se vor muta in alta camera). La  sfarsitul fiecarui an universitar, colegele unei camere isi pot face precazare in aceeasi camera (daca le permite situatia scolara),  deci sansele ca aranjamentele sa se pastreze sunt destul de mari (daca nu cumva de abia asteptati sa scapati unii de alti).

Spiritul popularizat de Nicolae Guta, al lui “merge bine afacerea”, te urmeaza si la camin  acolo unde, dupa ce te-ai instalat in camera,  incepe negotul pt obtinerea unui frigider (nu e dotare standard in camera).  Ai de ales dintr-o gama destul de varianta, desigur, nu ai de ce sa te astepti la rachete NASA, daca poti sa ai parte de cele de pe vremea bunicilor nostril Isi fac treaba bine. nu e bai ca merg si ele , chiar daca  huruie cand sa pui geana pe geana –  cu timpul te obisnuiesti. Preturile sunt variante de la 60 ron – unul mic vechi si mai mult de capatat, ajunge pana la 120 ron sau poate si mai mult daca vrei unul falnic  cu multe rafturi si spatiu .Oricum, din moment ce camera este foarte mica de ce am vrea sa avem un ditai zgarie nori-ul frigorific,  asa ca ne multumim cu unul mic si zgomotos (gustul pentru frigidere seamana pe alocuri cu gustul la barbati…). Alegerea unui frigider se face dupa 2 criterii “cata mancare avem  si cat spatiu vrem sa alocam fiecaruia “ – in acest sens, unii mai iau in considerare o logica de tipul – daca  unul dintre noi  tot nu are birou de ce-ar mai avea raft in frigider? – lucrurile se mai negociaza totusi.  Eu am ales un frigider, mic fara usa la congelator (nu-i bai, nea electricianul face de toate pana si usa de congelator din polistiren -pe principiul cu 3 cuie si-un ciocan iti fac gard american).

44

Frigiderul: mic, da’ bun!

O alta decizie foarte importanta, dupa ce ai luat camera in primire  este legata de covor. Intreaba-te inainte de toate “ne dorim covor ?ce implica un covor ?putem avea grija de un covor ?” Poate parea banal  dar covorul este un articol care trece prin chinuri grele cand stau 4 in camera, si chiar daca nu cere de mancare (desi studentii ii mai dau si fara sa vrea cand mai rastoarna cate un blid) totusi necesita a fi periat, maturat si aspirat.  Dispui de aceste resurse ?

photo2

Mai sus: patul de la geam- taman langa calorifer, pentru cei mai frigurosi de fel (aranjamentele paturilor se pot schimba dupa necesitatile termice- nu trebuie aprobare 🙂 )

Fiecare camera are in gestiunea proprie lucrurile permise fara probleme: cuptorul cu microunde ,un prajitor ,feon ,sandwich maker si laptop-uri per capita. Mai sunt si lucruri din categoria “marfa pe sub mana, pe sub radarul regulamentelor “ in care intra caloriferul electric si plita despre care administratorul nu trebuie sa stie si care trebuiesc “palmate”. Daca unele camine sunt dotate cu bucatarie pe hol ,in cazul Caminului 16 asta e doar un vis indepartat intrand in categoria lux (pt viitoare gospodine) ,asa ca daca cineva vrea musai cartofi prajiti si ochiuri  va da nastere la mirosuri fatale care iti vor  intra in creier si te vor transforma in animal dar iti vor intra si in haine si iti vor da un aer de bucatar (sau gospodina, dupa caz).

Ce NU mai avem prin camin? Caminul 16 nu are nici sala de lectura (din seria “nu avem bani “si “nu ne trebuie “) ceea ce nu ne afecteaza prea tare intrucat caminul este unul cu specific feminin iar galagie e oricum peste tot si e marcata  de sex appeal-ul gagicilor ce primesc adesea musafiri .Petrecerile ,spre bucuria unora ,nu s-au translocat asa ca ele sunt specifice fara  doar  si  poate si celorlate camine. Am participat si eu la un astfel de ceai dansant contemporan dar cu regret mentionez ca nu mi-a prea placut. Handralai obscuri se aduna,  curg rauri de bere si vin, fum de tigara si mucuri zac imprastiate peste tot pe hol  combinate cu cojile de seminte proaspat scuipate,pe jos brusc se asterne o pelicula densa de jeg format din acest mix fatal halucinogen care insa va fi curatat dimineata de sarmana femeie de servici  (la camin iti dai seama ca respectul intre studenti nu prea se gaseste la kilogram – si nu, chiar nu sunt vreo mironosita aroganta).  Daca iti plac glume de prost gust ,muzica la maxim (sa ne distram frate, nu sa stam ca pensionarii) de nu se intelege om cu persoana si amuzament general sarit din cine stie ce banalitate, atunci vei nimeri bine.  Un peisaj similar se observa si in zilele in care la televizorul din holul caminului se difuzeaza vreun meci important si atunci e vai si amar de tine amarata care trebuie sa iti faci loc printre zecile de coji si ragaieli doar sa iti iei o paine de la barul din hol.

Revenind la viata de camera din caminul 16 trebuie sa stiti ca baia desi e una pentru 4 persoane, e nevoie de programare, de rezervare in acest stabiliment pt privilegiati -evident,   in zilele in care se nimereste sa aveti toate 4 stagiu cam pe la aceeasi ora, e vai si amar. Tot la camin iti vei aminti de niste vremuri ” dulci” comuniste si postcomuniste, ca doar nu e bine sa uiti istoria prea curand, oricum si daca ai vrea ar fi nitel imposibil deoarece -pam pam pam – apa calda e cu program , un  program despre care stim ca exista, desi prea putini au habar de cum arata el (adica din categoria: multi stiu, putini cunosc).

camin 3

Mai sus- micul holisor- labirintul hainelor, dulapurilor, incaltarilor care da in cuibusorul de nebunii (covorul e un fel de avertisment: Descalta-te, bre!)

3

Baia – stropesti cat vrei, gresia si faianta rezista!

Conexiunea la internetul cu viteza mare e de fapt un internet cam obosit care nu iti permite sa downloadezi cine stie ce (filme ,documentare ), macar merge de o navigare, de un youtube,  si care adesea mai si cade ca doar de ,nu poate fi chiar ca la mama acasa, cel mult ca la ma-sa acasa .

Mancarea se imparte (sau nu, in functie de ce decide fiecare) – asta daca chiar te intelegi bine cu fetele – e  mai fain sai imparti zic eu  pentru ca te poti infrupta din bucatele cu specific variat din cine stie ce colt al tarii,  e o ocazie sa-ti descoperi tara in farfurie.

Sa nu uitam totusi de plusurile vietii de camin : de la curent la discretie si caldura de ne topim (mai deschide geamu fato, ca murim aici!) , apa calda/fierbinte (cand e, e)  pana la ocazia de a cunoaste oameni deosebiti si dezvolta prieteni pe viata. As fi nedrepata sa spun ca am fost o ghinionista din punctul acesta de vedere , ca am suferit asa mult in camin. Desigur certuri si neajunsuri exista peste tot, fie ca stai acasa(mai ales acasa) fie ca stai in chirie cu alti 2 oameni sau chiar cu inca 1 ! Caminul iti ofera prilejul de a te cunoaste mai bine pe tine , de a cunoaste oamenii in general si de a  deveni mai tolerant. Desigur,  adauga si free-acces  la experientele, dramele, telenovelele, povestile de viata ale colegelor “de celula” .

To be continued…

Smells like… surgical spirit.

Ce am invatat in primele 2 săptămâni din (pretinsul) cel mai lejer semestru al vieții noastre facultative de facultate? În primul rând că trebuie să te obișnuiești cu atmosfera de pe secțiile chirurgicale, cu atmosfera din cabinetul medicilor, al asistentelor, uneori chiar a blocului operator – mai precis cu “is this a pub or a hospital feeling?” – fumul de țigară omniprezent reduce stresul unora și îi face pe  nefumători (uneori și pe fumători) să plece cu puțintică iritație de CRS (un sacrificiu atât de mic, pentru un beneficiu intelectual atât de mare). În al doilea rând trebuie să te acomodezi cu umorul, creativitatea, short-temper-ul și poveștile chirurgilor.

CHIRURGIE stories

La Chirurgie am învățat că bolnavul de cancer trebuie tratat cu dragoste, precum un copil, că adevărul gravității patologiei sale (mai ales de natură neoplazică) trebuie dezvăluit în etape și că nu se anticipează perioada de supraviețuire care poate fi un factor de depresie.  Dar pe aceeași secție de Chirurgie am întâlnit apoi pacienți care nu știau exact de ce anume fuseseră operați și suspectau medicul și rudele de monstruoasa conspirație a tăcerii/minciunii.

Tot la Chirurgie  am învățat că nu prea e indicat să luăm notițe la cursuri, pentru că riscăm să cădem victime ale “sindromului de disjuncție cerebero-manuală”. Era cât pe ce să învățăm ceva despre patologia esofagiană și cu greu am depășit momentul disfagiei (care trebuie investigată, investigată, investigată!) ca și când la rândul nostru am trăi acest simptom la un nivel intelectual.

Tot la Chirurgie am învățat că studenții la stagiu nu trebuie să șadă ca niște prune în pom, așteptând să fie culeși de coordonator și dezlipiți de pe peretele holului, ci trebuie să fie activi, să se implice în viața de pe secție (chiar dacă nu e prea clar de unde să apuce acest activism), ca să nu se facă de băcănie.

La Chirurgie pornirea aerului condiționat, în cabinetul plin de fum , echivalează cu o procedură complexă care implică instrumente casnice obișnuite: sticla de apă minerală și coșul de gunoi- coșul de gunoi se proptește în ușă iar petul de apă  se proptește în geam până la asigurarea unei aerisiri optime.

La Chirurgie afli povești tragico-comice de genul – vine omul la doctor cu rectoragie. Clinicianul conștiincios vrea să îi facă un tușeu rectal și bagă deș’tul la întuneric doar pentru a se trezi… înțepat. Adică ceva te împunge de unde nu te aștepți (ca să vezi că și anusul poate fi născător de oareșice temeri de amputație digitală, nu doar vulvele lui Freud). Ce se întâmplă domle?  În vremurile de penurie comunistă când găseai doar adidași (adică picioare de porc), frați Petreuș (adică pui slăbănogi de toată jena), oamenii haleau ce se nimerea, ce rebuturi măcelărești prindeau. Deci pacientul nostru halise “gâți de pui” (da, ca în gâții mă-sii doar că erau de pui) la greu, cu totul, așa că resturile se adunaseră cu mic cu mare în rect, provocând și o ditai dilatația anală, surprize-surprize pentru examinator.

ORTOPEDIE stories

E clar că dacă îți plac mașinile și atelierele de reparații Ortopedia îți va plăcea cel puțin la fel de mult. Dacă îți place mirosul de chimicale, unsori, clei, dacă îți place să stai în compania unor găligani masivi, a zgomotelor de burghiu, fierăstrău, a scârțâitului de cric, nu căuta mai departe de blocul operator de la Ortopedie.

Ortopedia-Traumatologia e secția  pe care pregătirea sălii de operație ia probabil aproape la fel de mult ca procedurile chirurgicale în sine. Și nu e de mirare- doar  e vorba de pregătirea unor mese pline de instrumente pe care probabil unul din doi oameni nu le-ar asocia cu practica medicală, ci mai degrabă cu un service auto sau cu o firmă de reamenajări interioare:   burghie, tije, ciocane, clești – tot ce trebe enjinerului gospodar.

burghiu

După prima operație văzută la Ortopedie: instalarea unei proteze de genunchi, în care platoul tibial și condilii femurali  au fost tăiați cu fierăstrăul iar meniscurile articulare au fost smulse cu cleștele, ca în beciurile de tortură cambodgiene,  în care ditai tija metalică s-a  introdus prin oase ca o țeapă medievală (totul de rutină, desigur), mi-am dat seama că, doar cu trei cuie și un ciocan poți face și altceva decât un… gard american.

UROLOGIE stories

La Urologie afli că, chiar și atunci când competențele ecografice apar  ca ciupercile după ploaie  totuși  doctorii nu sunt pregătiți pentru orice, oricând, oricum (ca băieții BUG) și urologii se regăsesc dându-se de ceasul morții la telefon (disperare la telefon: Bă, care face eco la penis? La Medlife nu? La Sfântu Constantin? Unde putem face un eco la penis?).

Tușeul rectal e practică sfântă, la fel și examenul organelor genitale, doar că mănușile sunt uneori opționale, la fel și spălatul pe mâini – nu e exclus să vezi oameni vorbind la telefon cu nonșalanță pe teme (non)medicale sau fumând  satisfăcuți  o țigară,  după ce au cântărit, cu palma goală, juma de kil de cabanos și au inspectat câteva ouțe.

Dat fiind faptul că secția e plină de bătrâni  prostatici speriați și epuizați, unii medici caută să îi facă să se simtă ca acasă, ca în familie așa că li se adresează cu apelative precum: tătică, tată, tătăiță, tati.  (pe secția de Interne bătrânele erau alintate cu apelativul cald: bunica, buni etc).

Urologii amintesc cumva de pionierii revoluției științifice din perioada Renașterii. Privind un urolog în blocul operator, îți amintești de Galilei sau de Giordano Bruno. Are ceva măreț imaginea unui urolog în sala de explorări privind direct prin uretroscop, nu către misterele celeste, ci către  labirinturile tubulare ale bătrânilor, gata să dezlege enigmele stricturilor și blocajelor de tot soiul.

Medicina românească e inventivă, așa că acolo unde Ministerul Sănătății închide o ușă prin subfinanțare, doctorii deschid un geam: probele bioptice la Urologie se colectează adesea pe… periuțe de unghii.

periute

Nu îți poți imagina câte chestii încap pe uretră, până nu ai intrat în blocul operator de la Urologie.

Urologia este o specialitate în care umorul (in)voluntar e la el acasă (în fond, vorbim de oameni care își dedică zile din săptămână pentru a băga degete în fund la alții, și care își încep dimineața între picioarele bărbaților, introducând tot felul de năstrușnicii în penisuri): intervenția chirurgicală pe funiculul spermatic pentru abordarea unei tumori devine o operație de domeniul chirurgiei plastice – așa cum aflăm de la doctorul șugubăț – asta e o operație estetică, ca pacientul să nu aibă un coi mai mare ca altul. Altă situație: pacient în vârstă, adus de brancardier la policlinică pentru control – tușeu rectal, evaluări standard, la final moșul se chinuie să își tragă nădragii pe el, doctorul îi solicită pe studenți să-l ajute- băieții, oameni de nădejde, pun osul la treabă, fetele mai discrete, ușor jenate, ezită. Remarca brancardierului:  “hai hai, să-l ajute și fetele, nu doar băieții, hai fetele puneți mâna și pe astea mici si zbarcite, nu doar pe alea frumoase”.

Puisor scapat de acasa

Proaspat intrat in Anul 1, odata cu apropierea datei de 1 Octombrie puisorul -viitor glorios al patriei si al neamului – se curata de puful adolescentei si isi ia zborul din cuibusorul inchegat al familiei pentru a-si urma “calea” despre ca nu prea stie exact cu ce se mananca . Desigur, necunoscuta cum e,  calea tot e lunga iar pt a se realiza puisorul are nevoie de studii (ma rog, treaba cu nevoia e discutabila) dar sa presupunem ca ea a fost certificata,  dupa lungi dezbateri care au ajuns la o concluzie unanima “Trebuie sa te duci intr-un centru mare cu traditie si reputatie  intrucat si deoarece sansele de reusita sunt mult mai mari  (preferabil Bucuresti, ca e colea mai la vale? )si acolo sa pui caramida cu caramida la ce va sa fie viitorul tau – ca doar stim macar atat cum iti asterni asa dormi !” Acuma si daca centrul in care ajunge puisorul  e mai mic, aspiratiile tot alea raman.

Si uite asa incepe miscarea browniana-prestudenteasca- parinti si copii iau cu asalt hypermarket-urile, mijloacele de transport devin conserve de heringi cu bagaje, inghesuiala agitatie si frunze aurii ce cad si astern covorul regal pe care puisorii vor pasi in prima zi de student! Adevarul e ca imi amintesc cu mult drag de acele zile pline de speranta, cand nu stiam ce ma asteapta, dar stiam ca am o masina plina de haine (pe care evident ca nu le-am purtat mai tarziu) ,caserole cu mancare care au stat pe geam din lipsa de frigider , inaintea rendez-vous-ului meu cu  singuratatea camerei de hotel si cu libertatea care, inevitabil,  mi-a lasat niste cucuie.

Image

Ca tot studentul am avut si eu un inceput … in 2010 am decis ca trebuie sa merg la facultate asa ca in toamna dupa ce am colindat acerb  magazinele, am baricadat masina parintilor cu lucruri  de utilitate mai urgenta sau mai putin urgenta ( lucruri de care  parea imposibil sa ma despart ) si m-am indreptat cu tot cu ce aveam spre Brasov (de ce Brasov? poate am sa va povestesc cu o alta ocazie ), proaspat admisa in cadrul Universitatii  Transilvania la Facultatea de Medicina Generala . Suna bine intr-un fel nu ? Dupa cum etica medicala e proiectata, problematic,  undeva intre  kantianism si utilitarism  asa si noi ne gasim intre ciocan si nicovala, intre parerea dezabrobatoare a arogantilor din citadelele prestigiului romanesc (nu neaprat si international) si comapsiunea celor din centrele mai mici  ,dar ne asumam cu totii statutul universal de student si ne ducem traiul cum putem, urmand ca intr-o zi, prin resurse proprii sa populam spitalele si sa  atingem o armonie personala si profesionala.

Ca orice student de Anul 1 an crezut ca rezultatele de la admitere ma vor arunca  cu siguranta in firescul caminist ,ca doar nu se poate sa iti asterni ca sa dormi daca nu ai unde sa dormi! SOC! Nu a fost asa si la fel ca alti naivi admisi m-am trezit pe  langa listele cu domiciliati universitari! Dar vorba cantecului : “merge bine afacerea “, daca stii sa te descurci asa ca tot am gasit cazare –unde altundeva decat la un hotel .Nu era chiar ce credeam eu ca inseamna viata de student sau cel putin camera de student –dus pe hol ,chiuveta in camera si frigider la DOMO dar cumva nevoia m-a invatat,  asa ca sufertasul si-a gasit un loc confortabil pe geam pana la ora 12, ora fatala la care trebuia sa alerg direct din  corpul K (macar asta era la o aruncatura de bat de hotel) ,ca sa o bag mancarea in casa, sa intrerup petrecerile enzimatice bacteriene. Si uite asa, in singuratatea bacoviana hoteliera (si aici ar fi niste povesti de spus) mi-am petrecut prima luna de studenta. Intre timp, doar norocul a facut ca la caminul 16 de pe Colina Universitatii sa ramana un loc liber (ca sa vezi ce risipitori sunt altii) care mi-a permis accesul in camin – loc de care ma bucur  pana in prezent.

To be continued…