Practica la Psihiatrie (I)

Daca ai sau nu exercitiul spitalului, dacă ți-ai asumat emoțional și intelectual ceea ce se cheamă rutină de secție, îți cam dai seama  pe la finalul sesiunii de vară, când vine vremea sfintei practici . Dacă ești nerăbdător, entuziast și nu mai ești în Anul 1 (când ideea de a purta un halat alb și a sta lângă asistente la o recoltare e suficient de rewarding pentru orgoliul naiv al celui care a tocit formule și raporturi anatomice tot anul dar care abia în vară își descoperă cele două mâini stângi la primele proceduri elementare care, teoretic nici nu intră în atribuțiile lui) sau dacă te duci la spital cu lejeritatea cu care te închini la icoana de facebook de pe telefon și te mai și salută asistentele pe secție,   înseamnă că ești pe drumul cel bun, ca te-ai integrat bine și că ți-ai găsit un loc posibil într-o viitoare specializare – chestia asta se câștigă in timp, mai ales atunci când te duci în gărzi încă din timpul semestrului, când te faci util  și ceilalti incep sa te considere “de-al casei”. Dacă te dai jos din pat cu lehamite, dacă nu știi unde e cabinetul medicilor dar  ți-e foarte clară configurația găureleleor din pereți și poți oricând să spui care automat de cafea îți varsă prea mult zahăr în prafurile alea cu cofeină, atunci ești la fel cu mulți dintre noi… adică unic, adică student rătăcit pentru care practica de vară nu diferă prea mult de unele stagii din timpul semestrului.

După Anul 4 (când ai vizitat deja, atât secțiile chirurgicale, cât și secțiile de boli interne), cam pe orice secție te-ai duce să faci practică, ți-e destul  de clar la ce să te aștepți, la primele ore ale dimineții: pacienți în saloane, fie pregătindu-se de intervenții chirurgicale sau recuperându-se după operație (pe secțiile chirurgicale), pansați/bandajați/sondați/(semi)conștienți, fie așteptând investigațiile care să confirme diagnosticul clinic (mai ales pe secțiile de Interne) sau aflați sub supraveghere,  raport de gardă la ora 8, forfota asistentelor și a rezidenților cu documente/medicamente în mână, pregătirile pentru micul dejun, pentru toaleta matinală și pentru vizita doctorilor. Dacă urmează să participi și tu la consemnarea evoluției pacientului în foaia de observație, la explorările funcționale, la activitatea de cărăuș de documente, la întocmit foi de observație pentru pacienții proaspăt internați (deci cât mai multă anamneză și examen clinic) rămâne o treabă relativă – depinde sub aripa cui ajungi și cât de util reușești să te faci pe secție.

Așadar, prima zi de practică de vară nu îți dă tahicardii și migrene prea multe și nu mai înseamnă, ca în Anul 1 sau în Anul 2, o confruntare cu o atmosferă și protocoale necunoscute… mă rog, asta dacă nu cumva ajungi la Psihiatrie, unde peisajul matinal e un pic mai diferit. Și asta pentru că aici, fie că vrei fie că nu vrei,  chiar te simți băgat în seamă… dacă nu de doctori, măcar de pacienți.  La Brașov, cele mai multe secții de Psihiatrie ale Spitalului de Psihiatrie și Neurologie sunt adunate într-o clădire cu aer istoric, în centrul vechi, pe celebra stradă Mihai Eminescu al cărei nume substituie cu brio, eufemistic sau anecdotic chiar și în conversațiile brașovenilor de rând, profilul instituției sanitare: vezi să nu ajungi la Eminescu / ție îți lipsește o doagă, ai venit cumva de la Eminescu? / arăți de parcă ai stat o noapte la Eminescu etc – desigur, pentru un necunoscător al Brașovului asemenea întrebări sau observații par lipsite de sens și lasă nelămuriri stăruitoare, mai ales că, la prima audiție, teoretic ar trebui să fie de bine să te asocieze lumea cu ditai poetul național.

12

Clădirea e așezată cumva bizar, într-o zonă crepusculară ce îți dă simultan impresia de centralitate și izolare – este undeva la mijlocul Dealulului Cetățuii, deci  la 2 minute de unul din marile bulevarde ale centrului vechi (Iuliu Maniu), cu vedere directă spre parcul central (lucru care pare a fi de folos mai ales părinților pe care i-am auzit că își apostrofează odraslele neastâmpărate la groapa cu nisip – dacă nu ești cuminte, uite te duc acolo pe deal și te dau la nebuni) deci în deplină urbanitate respectabilă (nu e vreo periferie, gen Spitalul Obregia din București, în capătul Bercenilor sau Socola la Iași, pe Șoseaua Buciumului, departe de zona unde oamenii se simt normali :), dar în același timp mușcă practic din păduricea de la poalele Cetății (noaptea e o experiență mișto să scurtezi drumul spre Cetate printre pomi, pe cărări puțin bătătorite și deloc iluminate, pe o axă paralelă cu spitalul –  iese un Blair Witch Project de excepție) și reține un aer de sălbăticie, de fereală –  poziționarea asta dă o perspectivă tihnită bolnavilor și personalului care proababil că au nevoie de așa ceva mai mult decât alte secții.

2014-07-28 10.01.043

Nu cunosc din păcate istoria zonei și nu mi-e clar cum o instituție psihiatrică a ajuns să își păstreze destinația în una din cele mai selecte zone rezidențiale ale Brașovului, dar poate că există și o logică subiacentă acestei strategii (deși cred că e puțin probabilă) – promovarea ideii că pacienții psihiatrici nu sunt totuși niște paria ai societății, niște stigmatizați de care e musai să ne ferim și să îi depozităm în locuri cât mai ascunse  – din păcate, pentru nivelul de dezvoltare al României, inițiativa de a refuza marginalizarea celor cu tulburări psihice, prin amplasamentul central al spitalului de profil se dovedește încă… avangardistă.

Pe de altă parte, nu poți scăpa, atunci când vezi clădirea de pe strada Mihai Eminescu ,  de senzația aia de film horror – ditai azilul cocoțat pe deal, într-o clădire veche, aproape de pădure.  În mod ironic, Spitalul care de la depărtare are un aspect de vilă cochetă, cu panoramă generoasă, e ridicat, din punct de vedere al nivelului construcției,  deasupra câtorva dintre cele mai scumpe rezidențe din Brașov -un mesaj metaforic involuntar:  mintea, chiar și atunci când e defectă, tot sta deasupra banilor și luxului material. Așadar, gasesti  fosta clădirea verde de pe Eminescu (între timp fațada a fost renovată într-un bej nu foarte aspectuos) într-o zonă de promenadă … pentru pașii turiștilor dar și pentru mințile pacienților.

psih ierii4

Intrarea se face pe niște scari, printr-un coridor destul de ingust – ajungi într-un hol din ăla clasic de conac întunecat, cu scară în spirală (un alt marker al profilului secțiilor?) , adaptat necesităților locului: o imensă plasă metalică dispusă cilindric previne eventualele tentative de suicid. În prima zi de așteptare pe  holișorul circular de la primul etaj, acolo unde am zăbovit până la finalizarea raportului de gardă, am realizat că la Psihiatrie cel mai greu lucru pe care îl poți face e să stai degeaba – atragi atenția imediat și ești băgat în seamă fie că vrei, fie că nu – și nu atât de către personalul medical, cât mai ales de pacienți. Pacienții dau senzația că se simt cumva acasă, adică atunci când văd străini în perimetrul cu care sunt obișnuiți vin să-i chestioneze (pe principiul: durata și scopul vizitei?). Cu cana de ceai sau petul bine strâns  în mână, cu halatul soios, descheiat, cu părul puțin în dezordine și cu șlapi care clipocesc la fiecare pas de parca au iesit de sub dus, cei internați mișună activ, încă de la prima oră pentru a-și face plimbările matinale – în fond, asta pare a fi condiție particulară a multor pacienți de la Psihiatrie -condiția de plimbăreț. Doi pacienți m-au salutat hotărât și respectuos (cu înclinare de cap și degete duse la frunte pentru a ridica probabil o pălărie imaginară), o altă pacientă m-a întrebat cât este ceasul și dacă mai stau mult pe acolo.  Invariabil, fie că era vorba de mutrele somnolente ale depresivilor, fie că era vorba de chipurile surescitate ale celor cu episoade maniacale, sau de zâmbitoarele fețe ale inocenților cu deficit cognitiv,  toți pacienții se opreau și zăboveau să mă măsoare câteva secunde… normalitatea mea devenea stânjenitoare și atrăgea atenția. M-am simțit inadecvat și amenințat, așa că m-am gândit să adopt o strategie similară cu cea din serialul the Walking Dead, acolo unde supraviețuitorii se mânjeau cu carne de zombi ca să nu mai fie luați la ochi (sau mai degrabă la nas)… am început să adopt și eu o privire pierdută și o postură nu tocmai comodă ca să încerc să blend in, să par mai de al locului – treaba care a functionat in cele din urma.

Nu am scăpat de o situație anecdotică – un pacient aflat în trecere s-a oprit și a crăpat timid ușa de la camera raportului de gardă, apoi s-a cărăbănit repede, fără să se mai obosească să o și închidă – n-a trecut mult și o asistentă deranjată a ieșit să verifice originea turbulenței și desigur, pentru că rămăsesem singur pe holișor, a fost o situație de… all eyes on me: de ce ați deschis ușa? M-am fâstâcit eu cu explicații penibile: că stați să vedeți, că nu eu, cred că a fost un domn care a plecat sau a fost de la curent  – deja răspunsurile mele păreau desprinse din cine știe ce delir – am fost privit cu neîncredere, cu o oarecare indulgență (in fond, ne aflam la Psihiatrie, ce dracu, orice e posibil) și ușa s-a închis după ce doamna a ridicat neconcludent din umeri.

 

Advertisements

Festivitatea de absolvire – Asistenta Medicala – promotia 2014

Dacă deschiderea anului universitar nu atrage foarte mult public – la 1 octombrie, unii mai au de dat restanțe, alții nu se sinchisesc să vină în prima săptămână la școală pentru că știu că nu se face mare lucru, așa că e mai probabil să vezi boboci confuzi opriți la un popas în Aulă, înainte de a-și lua în primire camera de cămin, în schimb ceremonia de absolvire se situează cumva în antiteză – adică la final ai ce sărbători, ești cu diplomă, cu patalama, ai o meserie, cu alte cuvinte ce-i în mână nu-i minciună, așa cum mai vezi scris prin toaletele publice. Adică la început de an ne bucurăm noi așa de formă, de un discurs, de o revedere, primim o infuzie de optimism (la medicină de fapt primești o infuzie cu chestii horror – o să ai de învățat și n-o să mai ai timp să faci nimic – e un fel de preambul pentru instrucția care urmează), dar o facem cu o oarecare nehotărâre, privind uneori cu teamă, poate cu neîncredere pe așa zișii părinți adoptivi de la catedră, imaginându-ne câți dintre ei ne vor stârni emoții și draci în apropierea examenelor sau chiar pe parcursul semestrului. Abia când încheiem studiile vorbim de sărbătoare adevărată – abia atunci se spală păcate, antipatii, dezamăgiri și frustrări și rămâne doar parfumul florilor, poza de grup, zâmbetul și lacrimile mămicilor, tănticilor, mătușilor și diploma de onoare. Și după ce ai îndurat 6 ani sau 4 ani, dacă vorbim de Asistență Medicală,  în facultate, cu materii nasoale și cu n cutii de markere și pixuri consumate,  apoi e clar că la final simți că ai de dat o ditai petrecere după ce ai îmbătrânit, sau ahm, te-ai maturizat cum s-ar zice, ai învățat și ai acceptat sacrificiile și specificul meseriei alese.

2014-07-17 13.15.01

Și chiar e aer de sărbătoare la ceremonia de absolvire – nu doar dă se îmbracă tradiționalele robe și cape, se zice hai noroc și lumea chiuie de bucurie, e o adevărată desfășurare scenică, o regie pe care nu știu câte persoane și în cât timp au pregătit-o. Am rămas, de curiozitate, la ceremonia de absolvire a promoției 2014 de la specializarea Asistență Medicală care a avut loc vineri, 18.07 și într-adevăr am avut parte de o elaborare generoasă. De la discursuri, prezentări, lacrimi, râsete, poze, nimic n-a lipsit. E o zi în care nimic n-are ce să meargă prost, cam ăsta e aerul pe care ți-l transmite în esență evenimentul: stângăciile, poticnelile, râsetele, chicoteala, plânsul toate sunt acceptate și nu vezi strop de antipatie, reproș, frustrare nici pe chipul studenților, nici pe cel al cadrelor didactice. E un fel de paradis pe care probabil că îl atingi o singură dată în anii de studiu, îi vezi pe toți descrețiți la frunți și zâmbitori sau emoționați.  Chiar dacă X te-a belit la examen, chiar dacă Y a spus prostii în lucrare, chiar dacă Z a fost obraznic și reclamagiu, chiar dacă W te-a nedreptățit la oral, la final toate relele se pun între paranteze și rămâne doar imaginea de ansamblu care e euforică/favorabilă, photoshopată de entuziasmul absolvirii.

Totul a început cu Gaudeamus igitur sincronizat cu momentul în care absolvenții s-au așezat în centrul Aulei.  Intensitatea aplauzelor la prezentarea prezidiului a fost un indicator concludent pentru popularitatea cadrelor prezente.

Decanul – conf univ dr Marius Moga a deschis evenimentul, mulțumind conducerii universității și celor două cadre didactice cheie care s-au ocupat de această specializare: șef lucr dr Roxana Miclăuș, respectiv prof univ dr Liliana Rogozea. De asemenea, decanul a mulțumit conducătorilor spitalelor care au înțeles importanța laturii practice a acestei meserii de asistent medical și le-au permis studentelor să își exerseze corespunzător (cum am spus, nu a fost loc de cârcoteală, de stai să vezi că de fapt atunci am sprijinit peretele, că nu știu să fac aia etc).

Prof univ dr Liliana Rogozea – Prorector- a amintit absolventelor că intră într-o meserie onorantă, în care nu au voie să greșească, în care tot timpul trebuie să știi ce ai de făcut (iar dacă nu știi, mai bine stai deoparte și te duci și afli – și pentru asistente e valabil așadar avertismentul de care dai încă din anul I – Primum non nocere).

Șef lucr dr Dan Grigorescu – Prodecan – și-a exprimat speranța că o parte a absolvenților vor rămâne să practice în România, chiar dacă sunt destule firme de recrutare care atrag personal în străinătate și a sugerat că diploma de asistentă medicală poate fi socotită un diamant care își va păstra valoarea în anii care vor urma – mai ales atunci când asistentele medicale cu studii superioare vor avea drept de liberă practică, fără să se mai regăsească neapărat sub umbrela unui medic (evident că și responsabilitatea va fi pe măsură).

Șefa de promoție  n-a părut foarte emoționată, a vorbit clar, răspicat deși probabil că săraca și-a repetat de n ori discursul acasă,  a împărțit mulțumiri tuturor (de la familie și până la… Dumnezeu), a fost recunoscătoare și față de cadrele didactice și a mai strecurat și câte o idee de suflet pe ici pe colo – îngrijirea bolnavului e și știință e și artă, cere și intuiție, creativitate, imaginație, empatie… lucruri care, mă rog, nu știu cât de transparente sunt pe mutrele unor acrituri de prin spitale, dar no, o nouă generație aduce alt suflu, la început esti mai entuziasmat.

Șefa de promoție a predat apoi ștafeta didactică – adică cheia simbolizând continuitatea între generații – de la absolvenți către reprezentanta viitorului An 4 de la Asistență Medicală.

A mai vorbit și reprezentanta de an care a purtat un dialog al lacrimilor  cu dr Miclăuș, vădit emoționată la rândul ei.  Apoi a urmat o prezentare pe slideuri cu background muzical si cu poze din practica  fiecărei grupe, cu motto cu text, cu tot ce trebuie.

Apoi dr Miclăuș care cred că a fost un fel de Decan de suflet pentru promoția de la asistență a răspuns și ea cu o dublă prezentare: o serie de slideuri care au evocat percepția cadrului didactic asupra studenților care au absolvit (dr Miclăuș a numit generația masa tăcerii – pornind de la ideea că masa tăcerii are 10 scaune și că de fiecare dată, la seminarii și la cursuri media de studenți care aveau habar despre ce e vorba în propoziție era doar de 10).  Tot dr Miclăuș a proiectat și un curs final cu concluzii și lecții de viață.

N-am apucat să rămân până la finalul ceremoniei care probabil că a mai inclus aruncatul capelor și un foc de tabără cu restul de cursuri :). Oricum, le felicit pe fete pentru reușita lor, le urez succes și simt că mă apucă o vagă durere de cap, gândindu-mă câte detalii și ce orchestrație presupune o asemenea festivitate pe care o vom înfăptui, la rândul nostru, peste vreo 2 ani. Dar de, unul e ritualul de inițiere și o dată te bucuri și tu de absolvire, alături de mami, tati, frățiorii tăi, o dată stai și tu alături de secretare și profesori fără să îți mai vină, vorba profesorului Cucu, să porți o discuție despre Paștele matern cu ei. Așa că, let this be a lesson to us: nu absolvești orișicum, ci în condiții festive.

Un chirurg elvetian in Aula Universitatii

Unde găsești studenții după încheierea sesiunii de vară? E simplu -cel mai adesea, încheierea sesiunii e marcată de goana după pauză de respirație anuală la munte, la mare sau în cine știe ce alt loc unde nu se zărește niciun cotorul amenințător al vreunei cărți de Medicină dar și de entuziasmul sau de nerăbdarea de a încheia socotelile cu practica de vară (pe principiul bate dispoziția cât e caldă, cât încă ești în priză după un an de învățat, ca să nu te apuce lenea sau presiunea restanțelor). Așadar, pe  la mijlocul lunii iulie s-ar putea să întâlnești, călătorule, fie că poposești prin spital sau pe la facultate, picior de student înhălățit sau nu, buimac de somn sau nu, respirând ușurat după zile apăsătoare petrecute între foi mâzgălite cu markerul. Iar dacă pe unii dintre studenți e probabil să îi afli pe la terase sau prin parcuri, cei mai mulți sunt însă de găsit în  practică, răspândiți prin toate secțiile spitalelor, fie că șed mai timizi pe lângă automatele de cafea sau că pășesc mai hotărâți,  alergând cu foi de observație în mână. Alți câțiva studenți sunt de aflat prin K-urile sediului de pe Bălcescu, acolo unde  dau o mână de ajutor la înscrierea posibililor viitori boboci. În sfârșit , un rest de populație studențească a fost de găsit zilele astea la festivitățile care au avut loc la Aula Universității  acolo unde a avut loc decernarea titlului de profesor onorific al Universității Transilvania unui mare chirurg din Elveția, festivitate care a fost urmată de ceremonia de absolvire a studentelor de la specializarea Asistență Medicală.

Înainte de ora 11, reprezentanții de an erau pe treptele Aulei, informati cu cateva zile zi înainte de  catre conducerea facultății in vederea participarii la acest eveniment, plasat, inoportun după părerea mea într-un moment în care o mare parte a studenților nu se mai aflau în oraș. Toți ne-am îmbrăcat la țol festiv (căci ni s-a precizat explicit că nu e de dorința presei și a autorităților să vadă mărar pe picioare, dungi de tricou și curele de sandale la un eveniment de asemenea calibru) și ne-am armonizat așadar cu tapițeria curățică și mocheta șamponată din marea sală de ședințe. Cât de important s-a dovedit a fi evenimentul a fost ușor de apreciat, după numărul mare de reprezentanți ai comunității locale: alături de profesorul Philippe Morel, chirurgul venit de la Geneva s-au aflat Decanul Facultății de Medicină de la Brașov, Prorectorul Universității Transilvania, ambii viceprimari, Primarul Brașovului, Prefectul Brașovului precum și medicul-discipol al invitatului din străinatate, chirurg  la spitalul Sfântul Constantin Brașov. Au fost prezenți o mulțime de oameni de presă, nu foarte multe cadre didactice și nu foarte mulți studenți, dar suficienti cât să nu dea senzația de încăpere goală.

11

Ceremonia s-a desfășurat în vreo trei limbi: franceză, engleză, română pe care vorbitorii le-au abordat după putință. Decanul a deschis evenimentul, Prorectorul Mihaela Gheorghe a amintit că Universitatea Transilvania e onorată să ofere un asemenea titlu doctorului Morel (adică suntem onorați să vă acordăm titlul de profesor onorific – cine pe cine onorează, până la urmă?).

Doctorul Bogdan Moldovan (în calitate de colaborator al lui Philippe Morel)  chirurg la spitalul privat Sfântul Constantin a întreprins ceea ce se numește laudatio – adică un discurs elogios în care se evocă biografia și performanțele invitatului. Așa am aflat că Philippe Morel e un profesionist școlit în Elveția, dar și în Anglia și SUA, la spitale de top, că a ajuns șeful departamentului de Chirurgie de la Spitalul Universitar Geneva dar și profesor universitar, că e președintele Societății Elvețiene de Chirurgie, fondator și director a numeroase asociații profesionale. Profesorul Morel e preocupat de chirurgie robotică și de implementarea noilor tehnologii în practica operatorie, de asemenea a dezvoltat chirurgia minim invazivă fără cicatrice, chirurgia obezității, chiruriga NOTES (prin orificiile naturale) și, nu în ultimul rând, chirurgia care implică nanotehnologii. Unul dintre interesele profesionale majore ale invitatului elvețian, concretizat într-o operație făcută în premieră în România, în anii 90 este cel al chirurgiei transplantului. Astfel, Philippe Morel a realizat primul transplant de intestin subțire din țară între doi băieți gemeni – ambii foști pacienți, astăzi tineri de succes, cu familii, au fost prezenți la ceremonia de decernare a titlului de profesor onorific. Și dacă nu eram convinși că Philippe Morel e un chirurg complet, am mai aflat că acesta face și transplanturi de insule Langerhans și că e mare specialist și în chirurgia colo-rectală.  Nu știu cum a reușit, dar invitatul nostru a reușit să se implice și în politică și să ajungă un fel de deputat al cantonului Geneva – și toate astea înainte de 65 de ani :).

Moștenirea și influența lui Philippe Morel la Brașov sunt traduse în competențele dobândite de chirurgii care au făcut stagii de specializare cu el – astfel că Spitalul Sfântul Constantin este astăzi un centru de transplant renal, de chirurgie hepatică, de onco-chirurgie și a fost declarat anul trecut drept cel mai curat spital din Europa.

Decanul Facultății de Medicină, conf univ dr Marius Moga a înmânat doctorului Philippe Morel titlul de profesor onorific. Philippe Morel a fost elegant și a preferat să vorbească și în engleză (chiar dacă antevorbitorii săi au fost politicoși și și-au rostit discursurile în franceză), amintind că se simte ca acasă aici la Brașov, de când a făcut intervențiile chirurgicale revoluționare (și a păstrat legătura cu pacienții operați). Cu modestie și mult bun simț profesorul Morel a amintit in esenta două chestiuni : pe de o parte că succesul intervențiilor sale se datorează muncii de echipă și, pe de altă parte că trebuie să fim întotdeauna recunoscători pacienților care acceptă să se supună intervențiilor avangardiste – uneori medicii par să treacă ușor cu vederea importanța curajului și poate chiar sacrificiului pacienților care contribuie la avansarea cunoașterii.  Vorbitorul s-a angajat să depună  eforturi, atât din poziția de cadru medical universitar, cât și din poziția de om politic pentru întărirea relațiilor dintre Brașov și Geneva.

Primarul Brașovului, George Scripcaru a oferit și el o distincție (o placa onorifica) din partea administrației locale ca semn al pretuirii comunității  pentru implicarea profesorului Morel.

Atmosfera poliglotă, incapere elegantă, camerele de filmat care alergau în sus și în jos prin toată sala, oamenii de presă, oficialitățile numeroase și aplauzele  adunate- toate ne-au convins că am fost printre oameni onorați și onorabili  – păcat, ca întotdeauna, că nu au fost așa mulți studenți . Oricum, dincolo de aerul festivist, sper să simțim ecoul acestei ceremonii  în beneficii studențești: stagii la Sfântul Constantin,  programe de mobilități Erasmus la Geneva – acolo  unde chiar dacă vom muri de foame vom vedea chirurgie de top internațional..

 

Carti pentru Anul 4 – Sem 2

Asa cum veti descoperi, cu bucurie, materialele de curs pentru semestrul 2 din Anul 4 sunt bine puse la punct, cel putin pentru materiile cele mai creditate, adica pentru disciplinele chirurgicale – exista cursuri tiparite, bine sistematizate, explicite care tintesc, in spiritul pragmatic al chirurgiei, esentialul – adica vorbarie, vorbarie, da sa si ramaneti cu ceva la modul realist.

1) CHIRURGIE

COMPENDIU PRACTIC DE CHIRURGIE – Alin Cucu – Editura C2 Design, Brasov, 2003 – probabil cel mai bun curs tiparit de care am avut parte in acesti 4 ani de facultate: o împărțire sistematică, o abordare unitară și consecventă (chiar dacă la alcătuirea volumului au contribuit alți 7 colaboratori, toți par să păstreze spiritul și miza propuse de profesorul Cucu) care se simte în toate capitolele: se prezintă etiologia, fiziopatologia, partea clinică, investigații paraclinice, diagnostic pozitiv/diferențial, tratament, complicațiile fiecărei boli (fie că vorbim de cancer, de traumatisme sau de patologie inflamatorie). Informațiile chiar dacă  sunt condensate sunt acoperite explicativ aproape în totalitate (nu rămâi să te întrebi: da de ce apare simptomu ăla? Da care e mecanismul prin care se petrece cutare complicație?) – crezul cărții, așa cum sugerează și profesorul Cucu, este simplitatea, dar nu prin lipsă cin prin concentrare. Dat fiind faptul că acest curs se adresează unor absolvenți de Medicină Generală, deci nu unor viitori chirurgi, cartea integrează două elemente de bun simț și de decență pedagogică, din punctul meu de vedere: pe de o parte fiecare capitol se deschide cu un rezumat schematic cu titlul de Esențial în care e cuprins minimul  despre respectiva boală(nu doar teoretic, cât mai ales practic – adică ce poți face efectiv,  dacă dai de un pacient cu o anumită patologie sau dacă suspicionezi o anumită patologie) și în care se precizează rolul medicului de familie în abordarea pacientului respectiv (deci se pleacă de la premisa că nu trebuie să fii chirurg și să ai cunoștințe amănunțite de finețe, adică e vorba de ce poți face ca medic de familie sau ca medic generalist,  indiferent de specialitatea pe care o vei alege). Pe de altă parte nu se insistă și nu se detaliază partea de tehnică chirurgicală – se explică principiile și, eventual se menționează câteva proceduri (deși nu se cer numele acestor intervenții la examen) fără să se aprofundeze prea mult – lucru care ar putea să-i surprindă pe unii studenți (care poate că se așteaptă, nu-i așa, să învețe abord chirurgical) – dar cartea pare să înțeleagă că e mai important să ai habar și să rămâi cu logica și operația în ansamblu  și nu atât cu detaliile tehnice pe care nu le vei exersa niciodată dacă nu vei alege Chirurgia ca specialitate. Este un volum pe care și studenții îl vor simți ca fiind alcătuit în beneficiul lor și nu doar pentru a bifa o cerință birocratică. Ca sa va convingeti de caracterul lucrat al cărții, cititi si prefata (ca tot ne amintea profesorul Cucu de faptul ca nimeni nu citeste prefata cartilor, mai ales a celor de specialitate) semnata de profesorul Mircioiu din Cluj Napoca. Slideurile folosite de prof Cucu la curs nu se trimit studenților, oricum ele sunt făcute după carte și conțin informație foarte sumară care e dezvoltată și completată de titular în discursul oral. Materia din cursul tipărit este suficientă pentru pregătirea examenului.

chir

2014-07-09 21.41.53Cursul se gaseste in format fotocopiat la studentii din anii mai mari.

Pentru cei interesați de de suplimente bibliografice, se poate folosi, printre altele, cartea de patologie Chirurgicala de la UMF Bucuresti:

PATOLOGIE CHIRURGICALA – Florea Ticmeanu- Editura Tehno Plast, Bucuresti, 2000

http://ro.scribd.com/doc/211353336/Patologie-chirurgical%C4%83-Florea-%C5%A2icmeanu-Bucure%C8%99ti-2000

2) ORTOPEDIE – la fel ca la Chirurgie, materia pentru examen se găsește în totalitate în suportul tipărit

ELEMENTE DE ORTOPEDIE ȘI TRAUMATOLOGIE PENTRU COLEGIILE UNIVERSITARE – Iosif Șamotă, Radu Necula, Editura C2 Design, Brașov, 2003 – cuprinde informațiile predate la curs, în general bine sistematizate , sunt și câteva desene explicite , măcar la partea de traumatologie (la partea de ortopedie – infecțiile și tumorile osoase, lucrurile par mai abstracte și mai greu de digerat, dar accentul se pune oricum pe traumatologie). Slideurile nu au fost trimise studenților, în mod normal se trimit doar cele care cuprind materie care nu e tratata în carte: partea de prim ajutor și fractura deschisă nu sunt tratate în carte (în cazul generației mele acest lucru nu s-a întâmplat din motive excepționale legate de starea de sănătate a titularului de curs).

Există și o carte de lucrări practice:

ÎNDRUMĂTOR PRACTIC DE ORTOPEDIE ȘI TRAUMATOLOGIE PENTRU COLEGIILE UNIVERSITARE – Iosif Șamotă, Radu NEcula, Editura C2Design, Brașov, 2003 – e folositor mai ales pentru partea de tehnică de plasare a aparatului gipsat și partea de examinare clinică a bolnavului cu afecțiuni ortopedice – sunt lucruri minimale care nu se cer la examen (nici la cel mare și nici la cel practic), dar prind bine pentru cultura generală sau pentru cei interesați.

2014-06-14 17.49.31

Cartile se gaseau de vanzare pe sectia de Ortopedie (la dr Radu Necula) sau se gasesc in forma de copii xerox la studentii din anii mai mari.

 

3) UROLOGIE – dr Scârneciu trimite studenților slideurile după fiecare curs, dar toată informația predată (și chiar mai mult de atât) se găsește în suportul tipărit:

UROLOGIE CLINICĂ – Ioan Scârneciu, Sorin Lupu, Camelia Scârneciu, Editura Universității Transilvania, 2006 – cel mai stufos curs al semestrului (are vreo 400 de pagini) – la rândul său, un model de abordare sistematică și prezentare explicită – e un volum foarte încărcat (se dau inclusiv toate stadiile anatomo-patologice la fiecare tip de cancer în parte) și destul de detaliat, lucru care te va face să îți pierzi răbdarea, când te vei apuca de învățat. Întrebările de la examen sunt făcute după cursul tipărit și nu după slideuri, așadar, deși slideurile sunt ceva mai aerisite tot după cursul tipărit va trebui să învățați.

2014-06-14 18.52.43

Cursul se gaseste in format fotocopiat la studentii din anii mai mari.

4) MEDICINĂ PSIHOSOMATICĂ – nu a existat un suport de curs efectiv și nici slideurile nu au fost trimise de dr Nedelcu (oricum nu ar fi fost de mare ajutor). Dacă participați la curs e recomandat să luați cât de multe notițe puteți, în speranța că veți recompune în apropierea sesiunii ceva care să vă fie de ajutor din puzderia de informații împrăștiate. Ca bibliografie pentru subiectele date la examen (psihosomatica bolilor digestive, psihosomatica bolilor cardio-vasculare, sindromul de burnout la medici) s-au propus titluri care nu prea au fost de găsit:

I.B. Iamandescu – Psihologie medicala vol II, Psihosomatica Aplicata, Ed. Infomedica pg. 53-72, 125-146
D.L. Dumitrascu – Medicina Psihosomatica. Ed. Med. Universitara Iuliu Hatieganu

Studentii au căutat diverse alte resurse pe internet, nespecifice și variate (de la articole la cărți) – ideea e să scrieți ceva la examen legat de subiectele date, nu neapărat un conținut precis.

5) MEDICINA MUNCII – dr Buvnariu a distribuit cartea de medicina muncii folosită de UMF Târgu Mureș – se găsește la studenții din anii mai mari în format tipărit. Toate subiectele de examen au fost practic subtitluri ale capitolelor tratate în acea carte

6) COMUNICARE ȘI MARKETING MEDICAL – dr Vâlcu nu a trimis slideurile foarte stufoase pe care le-a utilizat în prezentări, studenții nu prea și-au luat notițe, practic nu a existat un suport de curs sau o bibliografie – studenții s-au bazat la examen pe cultura lor generală sau pe rămășițele și amintirile cu care s-au ales din expunerile orale.

7) DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ MEDICALĂ -dat fiind faptul că nu s-a susținut examen din materia de curs, nimeni nu a cerut slideuri sau bibliografie precisă. Există o carte – suport de curs care poate fi de ajutor în redactarea temelor de seminar:

2014-06-14 18.53.10

ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE MEDICALĂ – Liliana Rogozea, Editura Universității Transilvania, 2006 – 2 volume (eu nu am avut decât volumul 1)

 

Minighid al studentului de Anul 4 (II)

Dacă, după primul semestru al Anului 4, rămâi cu senzația că încă nu te-ai dezmeticit după ce te-ai distrat  cu mâzgăleli EKG-istice, cu jocurile de umbre radiologice și scheme de tratament pentru nefericiții cu artere coronare înfundate și inimi prea mari pentru propria lor sănătate, nu-ți fă prea multe griji că nu îți vei reveni prea curând pentru a respecta exigențele din regatul disciplinelor chirurgicale din cel de al doilea semestru. Vei fi prevenit de la început, de mai multe cadre didactice: urmează cel mai ușor și cel mai frumos semestru din viața voastră de medicinist -( sunt de acord cu prima parte, nu neapărat și cu cea de a doua).  Avertismentul ăsta nu e neapărat un îndemn la nepăsare dar, cu siguranță că te va predispune la leneveală, mai ales când te vei dumiri că examenele se pică rar și că stagiile capătă un caracter care, pe măsură ce va trece semestrul, se va  insinua drept opțional. Ai zice că e de înțeles,  după ce vii dintr-un club asurzitor ca cel al Internelor, unde ai transpirat la greu și n-ai prea avut răgaz să te odihnești, după ce ai ajuns în chill-out lounge-ul chirurgicalelor, parcă te-ai cam tolăni nițel ca să îți refaci tonusul și energia și nu ai mai prea catadacsi să te arunci pe scenă și să performezi. Vei trăi o atmosferă bizară care te va scoate cel mai probabil din ritmurile clasice pe care te-ai chinuit să le construiești patru ani de zile: te vei mira de cât de repede obișnuințele bune (printre care și cititului regulat al materiei), desăvârșite de amenințătorul examen de Medicină Interne se vor eroda rapid iar năravul procastinării și al întoarcerii pe partea cealaltă în pat, în diminețile de stagiu își vor intra în drepturi dezarmant de repede, fără prea multe procese de conștiință. Pe de altă parte, vei savura să navighezi cu viteza a doua, să te mai bucuri și de altceva decât de medicină (e ocazia perfectă să te implici în proiecte extrașcolare, organizate de asociațiile studențești, să mai participi, eventual, la niște congrese)  fără să te mai panichezi că îți va sări vreo siguranță până în ziua examenului și că nu vei avea piese de schimb.

Așadar, semestrul 2 al Anului 4 este ca un popas relaxant într-o călătorie epuizantă. Desigur, poți să rămâi cât se poate de activ, să ții motoarele turate la maxim, adică să citești intens și să te duci în gărzi, doar că toate acestea devin cu adevărat opționale, nu mai reprezintă o necesitate pentru promovarea examenelor. În semestrul 2 cele mai creditate discipline sunt cele chirurgicale: studiezi Chirurgie Generală, Urologie, Ortopedie-Traumatologie, alături de materiile secundare: Medicină Psihosomatică, Comunicare și marketing medical, Medicina Muncii, Deontologie și etică medicală.

CHIRURGIE – cea mai creditată disciplină a acestui semestru – se studiază patologia chirurgicală a tubului digestiv și a glandelor anexe în cea mai mare parte (patologia traumatică se consideră că s-a studiat la semiologie chrirugicală, la fel și patologia glandei mamare și patologia vasculară) – ulcerul, cancerul (pe toate segmentele tubului digestiv), patologia recto-ano-perianală sunt printre cele mai importante. Se pune  un accent semnificativ pe partea de urgențe chirurgicale (adică celebrul abdomen acut chirurgical: ocluzii intestinale, pancreatită, apendicită, colecistită, peritonită). Cursul a fost ținut de prof univ dr Alin Cucu, de 2 ori pe săptămână, câte 2 ore, fără pauză, în sala de la etajul 6 a Spitalului Județean. Nu știu dacă titularul de curs va mai rămâne tot profesorul Cucu și în anii următori – cel mai probabil dr Cătălin Mișarca va prelua această activitate didactică.  Slide-urile proiectate conțin informații sumare (fiecare capitol e însă tratat pe larg în carte) și toate au fost completate cu explicații din experiența cazuistică a profesorului Cucu dar și cu anecdote și istorii personale. Dat fiind faptul că prof Cucu vorbește destul de încet și de lent e bine să vă înarmați cu răbdare și să vă așezați cât mai în față pentru a-l putea auzi.. Pe lângă cursurile ținute de prof Cucu, o dată pe săptămână dr Lucian Durach a ținut un microcurs pentru grupele care făceau stagii pe secția Chirurgie 3 (dimineața la 8:30 – aproximativ 1h 30 fără pauză) care a atins abordarea pacientului cu patologie chirurgicală în general ( de la momentul sosirii pe secție -evaluare și pregătire preoperatorie, la intervenția chirurgicală și până la monitorizarea postoperatorie și complicațiile frecvente asociate operațiilor) dar și diverse tehnici și strategii operatorii pe fiecare organ în parte. Materia predată în cadrul microcursului nu a intrat însă la examenul final. Din păcate, pe parcursul semestrului au existat destule situații în care activitățile didactice de la Chirurgie s-au suprapus cu alte activități ale spitalului (ședințe, cursuri cu rezidenți) desfășurate tot în sala de la etajul 6 – evident studenții au avut cel mai mult de suferit. Examenul de stagiu se susține în ultima săptămână: la unele grupe a fost o simplă formalitate (au venit ca să li se definitiveze situația prezențelor sau pentru a li se aminti că sunt admiși în examen), la grupa mea s-a dat examen pe bune, cu tras bilete și explicat tot soiul de patologii – nu a picat însă nimeni. Nu e clar dacă s-au dat note sau nu și e și mai puțin clar (de fapt, e mai degrabă improbabil) dacă acestea au contat la nota finală. Examenul mare a fost scris – 2 ore – nu mai puțin de 25 de subiecte de sinteză (pot fi văzute mai jos) din toată materia – s-a cerut o expunere sistematică, succintă, fără detalii /introduceri etc (un răspuns putea avea chiar și 3-4 rânduri).  Evaluarea a fost neclară, notele destul de pestrițe (deși s-au dat și destule note mari), atâta timp cât  probabil nu a existat un acord deplin între corectori – unii au fost mai aspri, alții probabil mai indulgenți și au fost situații în care nici chiar asistenții  nu păreau să fie de acord vis-a-vis de elementele care trebuiau să apară în răspunsurile la anumite subiecte (cum este cazul rectoragiei ca simptom în cancerul de colon drept – unii sugerau că este manifestare clinică, alții sugerau că nu). Au fost puțini studenți picați, materialul de curs a fost suficient pentru a trata toate subiectele.

2014-07-06 19.01.13

Stagiile (3 pe săptămână) s-au ținut la Spitalul Județean pe secția Chirurgie 3 (asist univ dr Lucian Durach, asist univ dr Adrian Cristian, asist univ dr Bogdan Iancu, asist univ dr Mircea Hogea) și pe secția Chirurgie 1 (asist univ dr Mihnea Constantin) dar și la Medlife (sef lucr dr Cătălin Mișarca). Prezența la stagii e teoretic obligatorie, deși foarte rar grupele s-au prezentat în formație completă pe secție, atâta timp cât nu prea se ține evidența participării – media a fost de 5-6 studenți la fiecare stagiu, uneori și mai puțin. Câteva grupe au participat uneori la scurte explicații și expuneri teoretice (pe coridorul secției sau în cabinetul asistentelor), apoi au făcut anamneza pacienților, alte grupe au fost ocolite de coordonatorul de stagiu întreg semestrul. Per ansamblu, mai puțin de jumătate din stagii au fost efectiv active și utile, în restul timpului s-au sprijinit pereții, s-au băut cafele și s-a pălăvrăgit.  Grupa mea a făcut stagiul cu asist univ dr Bogdan Iancu – genul de coordonator-șef de pluton – adică trebuia să fim noi activi, să căutăm fișe și pacienți, fără să fim luați de mânuță  – s-au făcut câteva anamneze, de câteva ori l-am ajutat pe rezident să completeze niște foi de observație și niște bilete de ieșire din spital, de câteva ori dr Iancu a discutat ceva tehnici chirurgicale și câteva patologii și de și mai puține ori am fost în sala de operație (în mod ironic, mersul la sala de operație a fost una din cele mai neinteresante experiențe – vezi prea puțin și implicit nu te alegi cu mare lucru, trebuie să te ferești permanent de asistente/infirmiere, doctorul care operează intră într-un soi de transă din cauza concentrării și are reacții imprevizibile și, mai nou, trebuie să vii cu încă o pereche de papuci pentru sala de operație). Tocmai din cauza imprevizibilității (nu puteai anticipa dacă în săptămâna care urmează o să  faci ceva la stagiu sau doar vei rezema zidurile) au fost zile în care n-am mai venit la stagiu de dimineață (și bine am făcut) la fel cum au fost zile  în care am venit degeaba la spital.

Pentru a participa la stagiu e nevoie de echipament COMPLET: costum de spital și papuci de spital (teoretic pentru sala de operație e necesară încă o pereche separată de papuci sau măcar de învelitori trase peste papucii de secție).

ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE –  disciplina chirurgicală care s-a dovedit cel mai puțin stresantă din triada Orto-Chir-Uro. Cursul a fost ținut o dată pe săptămână (aproximativ 1h 30 fără pauză) de prof univ dr Iosif Șamotă, în corpul K.  S-a insistat mai ales pe partea de Traumatologie – adică fracturi, luxații, entorse – abordare generală – identificare, tipuri, mecanisme de producere, tratamente (sângerânde/nesângerânde), complicații, dar și abordare particulară în funcție de locul de producere: membru superior/inferior, coloană vertebrală, bazin . S-a mai discutat despre: artroze, infecții osoase, tumori osoase. Din păcate, dat fiind faptul că titularul de curs a avut niște probleme de sănătate, materia nu s-a predat în totalitate, dar pentru examen au intrat practic toate capitolele din carte. Examenul a fost grilă cu vreo 25 de întrebări – doar complement simplu, dificultate relativ medie. Nu a picat nimeni, dar notele nu au fost foarte mari -s-au dat întrebări mai ales din fracturile de membru superior și inferior, din complicații și artroze (coxartroza si artroza genunchiului) – mai puțin infecții, aproape deloc tumori.

Stagiile (unul pe săptămână pentru fiecare grupă) au fost de-a dreptul fantomatice. Teoretic ele trebuaiu să se țină pe secția de Ortopedie -Traumatologie (coordonate de dr Radu Necula, dr George Muntean, dr Călin Răuția)  a Spitalului Județean – practic însă, doar câteva grupe au ținut efectiv aceste activități didactice până la finalul semestrului. Unii studenți cred că au fost de 2-3 ori cel mult în tot semestrul , alții s-au dus săptămânal dar nu au găsit de fiecare dată pe cineva să se ocupe de ei iar unii au renunțat cu totul de la a mai participa la stagiu. Media prezențelor a fost tot de 4-5 studenți/stagiu.  Cele  mai avantajate au fost grupele care au prins stagiul în Policlinica de la Spitalul Județean -acolo unde au avut ocazia să vadă patologie variată, să vadă cum se pun aparatele gipsate, cum se scot fire, cum se examinează clinic pacientul, la fiecare stagiu. Restul grupelor care au ajuns în blocul operator au văzut printre altele proteze de șold (personalul de la sala de operație e destul de neprietenos – se uită urât la tine, e bine să keep the distance și să stai într-un singur loc, indiferent de cât vezi). S-a mai adoptat varianta în care unii studenți în loc să urce pe secția de Ortopedie, s-au dus în UPU la sala de gips în timpul stagiului (vă primește și acolo).  Grupa mea a fost coordonată de dr George Muntean – în puținele stagii la care am fost efectiv să facem ceva am intrat în sala de operație să vedem mai mult proteze de genunchi – ni s-a explicat ce și cum dar altceva nu prea am învățat/văzut.  La majoritatea grupelor nu s-a dat examen practic – adică studenții s-au prezentat la ultimul stagiu și au fost informați că pot participa la examen, fără alte evaluări.

Pentru a participa la stagiu e nevoie de echipament complet – costum de spital și papuci de spital – în Policlinică s-au mai dus și fără costum, doar cu halat. Nu lăsați obiecte de valoare în vestiar (e reflexul pe care probabil toți studenții și-l formează până în Anul 4).

UROLOGIE -disciplina la care înveți despre patologia aparatului urinar masculin și feminin și despre patologia aparatului genital masculin. Cursul a fost ținut de sef lucr dr Ioan Scârneciu, o dată pe săptămână la Spitalul Județean, în sala de curs (veți putea negocia locul în care se ține cursul, mai ales dacă e imediat după Chirurgie, în mod normal era programat în Corpul J), aproximativ 1 h 30 fără pauză. Din cauza vacanțelor, zilelor libere, congreselor la care a participat titularul de curs, dr Scârneciu nu a reușit să termine de predat toate cursurile. Un curs a fost ținut de șef lucr dr Marius Neculoiu și e de reținut că dacă studenții vor să primească slideurile de la acest curs trebuie să vorbească direct cu dr Neculoiu. S-a vorbit despre patologia prostatei, patologia aparatului genital masculin (inflamatorie, oncologică), infecții urinare, traumatisme, urgențe urologice, litiază urinară etc. Slideurile sunt destul de încărcate și cu toate acestea doar rezumă, nu reproduc toată informația disponibilă în cursul tipărit. Întrebările sunt făcute după carte, deci cel mai bine e să învățați după suportul de curs. Examenul a fost grilă, 23 de întrebări, pe 2 rânduri,  complement simplu sau complement multiplu – întrebările nu sunt așezate separat, ci sunt amestecate așadar studenții nu știu care sunt întrebările cu un singur răspuns corect și care sunt întrebările cu mai multe răspunsuri corecte. Evaluarea se face în regim tip rezidențiat, adică se punctează fiecare răspuns corect (la întrebările cu complement simplu însă, e totul sau nimic). Cele mai multe întrebări sunt din patologia prostatei, litiaza urinară, infecții urinare, patologie genitală, semiologie urologică (mai ales hematurie) mai puțin sau aproape deloc din malformații congenitale și traumatisme. Nu a picat nimeni dar notele au fost destul de slabe.

Stagiile (unul pe săptămână pentru fiecare grupă) se țin la Spitalul Tractorul, în Blocul Operator (etajul 3 – vestiarul e însă la etajul 2 – există un cod pentru deschiderea ușii la Blocul Operator care va fi comunicat studenților la primul stagiu) sau în Policlinică (la parter, imediat lângă intrare). Stagiile sunt coordonate de sef lucr dr Marius Neculoiu și de sef lucr dr Ioan Scârneciu. Dr Scârneciu cere o evaluare riguroasă a prezențelor (unul din studenții din fiecare grupă aduce mereu un tabel cu situația prezențelor la stagiu – tabelul trebuie să cuprindă numele fiecărui student din grupă și coloane corespunzătoare fiecărei zile din săptămână când are loc stagiul, acolo unde dr Scârneciu marchează absența sau prezența studentului) – nu se admit mai mult de două absențe pentru a intra în examen. La grupele coordonate de dr Neculoiu s-au mai predat foi făcute ad-hoc la fiecare stagiu. Grupele care țin stagiul în blocul operator asistă la tot felul de intervenții, cele mai multe minim invazive: uretroscopii, cistoscopii cel mai frecvent, rezecții endoscopice, uneori și operații deschise. Uneori se pornește ecranul endoscopului, alteori nu, la operațiile deschise arareori ai șanse să vezi ceva. E un stagiu relativ monoton, dar măcar nu stai degeaba, observi câte ceva. Grupele care au nimerit stagiul în Policlinică au fost și în acest caz cele mai câștigate, pentru că au avut ocazia să facă sondaj urinar și tușeu rectal. Grupele coordonate de dr Scârneciu n-au susținut examen practic, cele coordonate de dr Neculoiu au susținut examen practic (recunoaștere de sonde și recunoașterea patologiei prostatice folosind un simulator cu prostate din silicon).

DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ MEDICALĂ -o disciplină cu mare potențial și importanță semnificativă pentru orice viitor medic ( date fiind controversele care planează asupra practicilor medicale și noilor tehnologii) care însă nu îi va solicita mai deloc pe studenți. Cursul e programat o dată la două săptămâni (e comun cu specializarea Asistență Medicală), ține aproximativ 1h-1h 30, în corpul S (Facultatea de Silvicultură -lângă Maternitate, amfiteatrul de la ultimul etaj) și teoretic e ținut de prof univ dr Liliana Rogozea (care nu a venit însă la mai mult de 2 cursuri) sau de tot felul de suplinitori de ocazie (cel mai adesea asist univ Florin Leașu) – participarea e foarte redusă, drept pentru care prof Rogozea, atunci când a venit a început să facă prezența. Se discută sumar despre fundamentele filosofice ale disciplinei (atâta timp cât etica medicală e o ramură a eticii) – principalele teorii cu privire la morală, interferența cu alte discipline, se discută despre etica experimentelor și etica cercetării, despre drepturile și obligațiile pacienților și ale personalului medical. Cursul nu atrage prea mulți studenți atâta timp cât la această disciplină NU S-A SUSȚINUT EXAMEN în sesiune. Evaluarea s-a făcut strict pe baza activității la seminar și pe baza proiectului pe care studenții l-au prezentat, pe grupe, tot în cadrul seminarului.

Seminariile s-au ținut în Corpul K (sala KP18 – parter) dar și în Corpul J, o dată la 2 săptămâni, câte 3 grupe o dată (deci cam 40 de studenți deodată) și au fost coordonate de asist univ dr Florin Leașu. În prima parte a semestrului s-au discutat cazuri care ridicau probleme etice – confidențialitate pacient-medic, tratament involuntar, transplantul de organe etc (și îți imaginezi cât de constructive pot fi  discuțiile în contradictoriu între 40 de persoane) – fiecare student teoretic a fost punctat pentru participarea sa (deși, atunci când se dezlănțuie haosul și fiecare intervine, e greu să mai cuantifici contribuțiile – cel mai bine e să participi de mai multe ori, la mai multe seminarii, atunci te asiguri că ești ținut minte). Tot în prima parte a semestrului studenții au format grupe de 3-4-5 oameni și au ales una din tematicile sugerate pentru realizarea unui proiect semestrial (teme precum: manipularea genetică, experimentele pe animale, particularități etice în psihiatrie, decizia de neresuscitare etc). Proiectele au cuprins atât un material text de minim 3-4 pagini (unii au scris chiar și 20 de pagini) și un material powerpoint cu slideuri care a fost utilizat în momentul prezentării (nu s-a admis doar text sau doar powerpoint, s-a impus ca ambele să fie transmise coordonatorului de seminar). Obligatoriu proiectul trebuie să cuprindă bibliografie (pe care studenții o caută singuri, nu li se dă) și note de subsol – se evaluează atât conținutul cât mai ales felul în care e redactat proiectul, dacă respectă normele de alcătuire a unei lucrări științifice (mai ales în ce privește footnotes, numărul inserțiilor bibliografice și aranjamentul în pagină).  În a doua parte a semestrului (cam în ultimele 3 seminarii) s-a susținut proiectele pe baza unei programări prealabile – fiecare grupă a avut cam 10 minute ca să prezinte grupei materialul powerpoint. Apoi grupele au transmis proiectul coordonatorului de seminar care împreună cu titluarul de curs au pus notele pe baza: activității de seminar, prezențelor la seminar și calitatății proiectului (deci nu e obligatoriu ca o grupă de 4 studenți care au făcut același proiect să ia aceeași notă, atâta timp cât deși nota pe proiect poate fi identică, să exisite diferențe în ceea ce privește activitatea și participarea la seminar). Nu a picat nimeni, notele se primesc în ziua de examen programată în sesiune (căci da, deși nu se susține examen în sesiune, se programează o zi în care nemulțumiții pot veni să își discute lucrările).

MEDICINĂ PSIHOSOMATICĂ – așa zisul curs opțional (care, desigur, e obligatoriu ca să îți iasă numărul de credite minim semestrial) e un amestec ciudat și alunecos de date, o chestie gândită să îți treacă un ghiveci intelectual pe la ureche fără să îți asigure niște informații minime și coerente. Teoretic medicina psihosomatică se ocupă cu impactul patologiilor fizice asupra psihicului și invers, rolul factorilor psihogeni în generarea patologiilor somatice (cel mai accesibil exemplu: felul în care stressul intervine în generarea patologiei cardio-vasculare și felul în care să zicem un infarct miocardic afectează psihologic pacientul după externarea din spital – restricții de viață, teamă de un nou episod coronarian etc). Practic, nu am prea aflat lucrurile astea de la curs. Cursul a fost ținut săptămânal în sala de la etajul 6 a Spitalului Județean, de către conf univ dr Laurențiu Nedelcu – aproximativ 1h-1h 30. Din păcate expunerile au fost dezlânate, n-au părut să urmărească cine știe ce obiective, ce fir logic (nici măcar o definiție , o descriere a disciplinei nu s-a făcut), mai degrabă au făcut niște trimiteri generale către relația medic-pacient, către suferința psihologică a pacienților obezi sau cardiaci fără vreo finalitate anume. Inițial s-a sugerat că prezența la curs constituie un procent din nota finală, de aceea studenții au tăbărât să aglomereze sala și au stat chiar și în picioare, apoi dr Nedelcu a sugerat că nu mai are evidențe precise și că prezența nu mai e relevantă (dar asta s-a întâmplat doar la finalul semestrului). Examenul a fost o farsă de proporții – s-au anunțat, înainte de examen, trei subiecte (sindrom burnout la medici, psihosomatică cardiovasculară, psihosomatică digestivă) din care studenții ar fi trebuit să trateze 2 și o bibliografie care în proporție de 90% nu a fost de găsit pe nicăieri. Fiecare a citit așadar ce a găsit (dacă a găsit, dacă nu a scris după ureche) și a redactat ceva pe foaia de examen ca să nu o predea goală – evident evaluarea a ținut cont mai degrabă de faptul că ai scris ceva, decât de conținutul efectiv și notele au fost de la 9 în sus. S-ar putea ca această disciplină să fie înlocuită în anul următor de cursul de Medicină Paliativă (din câte am înțeles aceste cursuri se țin alternativ în fiecare an).

COMUNICARE ȘI MARKETING MEDICAL – un curs ținut în premieră la facultatea din Brașov, cu un cadru didactic asociat: dr Val Vâlcu – absolvent de Medicină dar și de Jurnalism, cadru didactic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. Cursul și seminariile  s-au ținut în Corpul K, în  anumite zile din anumite săptămâni precizate pe orar (astfel încât au fost zile în care s-au făcut chiar și 6-7 ore de activitate didactică), adică atunci când dr Vâlcu a putut veni de la București. Poate pentru că erau prea mulți studenți o dată în sală, poate pentru că organizarea a lăsat de dorit (alergătură de la spital, prea multe ore consecutiv), cursul a creat destul de multă confuzie – mulți nu s-au lămurit în ceea ce privește sensul, semnificația celor predate – mai ales că noțiunile veneau din sfera managementului și marketingului de care studenții nu prea aveau habar. Dr Vâlcu a căutat să fie cât mai explicit, a dat multe exemple practice și a încercat să facă prezentările cât mai interactive, dar probabil că a vrut prea multe într-un timp mult prea scurt, cu prea mulți oameni. S-a discutat despre relația medic-pacient, despre erorile de comunicare, despre comunicarea nonverbală, despre strategii de abordare a conflictelor și strategii de persuasiune, despre felul în care îți poți promova afacerea (în cazul de față, e vorba de cabinetul medical) etc. La seminarii (care urmau imediat după curs) s-au făcut tot felul de teste legate de stilurile de comunicare, s-au redactat comunicate de presă pentru promovarea cabinetului, s-au desenat sigle etc. La seminarii s-a făcut prezența.  Aproape niciun student nu și-a luat notițe la curs (era și greu, la viteza cu care erau derulate slideurile) iar la final studenții nu au avut material de studiu – a existat o bibliografie comunicată în ceasul al 12-lea, dar oricum nimeni nu s-ar mai fi sinchisit să citească 3 cărți. Examenul a fost scris,  grilă -9 întrebări din lucrurile discutate la curs (la unele te prindeai după ureche, la altele răspundeai la întâmplare, la altele îți mai aminteai ceva dacă ai participat la curs). Nu a picat nimeni, dar au fost destule note mici. La predarea lucrărilor dr Vâlcu a mai adăugat plusuri (ca niște buline roșii de grădiniță) celor de care și-a amintit că au participat la seminar- asta echivalând de fapt cu evaluarea de seminar.

MEDICINA MUNCII – oglinda Igienei din semestrul I – nu a ieșit deloc din parametrii haotici familiari studenților: cursul trebuia să fie ținut de asist univ dr Lavinia Buvnariu, în Corpul K, o dată la 2 săptămâni. În fapt nu s-a ținut deloc, printr-un acord cred eu tacit dintre cadrul didactic și studenți, dar s-a pus la dispoziție o bibliografie care a circulat printre studenți și s-au comunicat din timp  cele 20 de subiecte posibile. Examenul  a fost scris, pe 2 rânduri, câte 10 subiecte din cele 20 posibile – pe studenți i-a durut mâna de la atâta copiat (dar au avut de muncit, ce e drept, la realizarea copiuțelor, era de făcut totuși o muncă de selecție) și probabil până și evaluarea a fost copiată,   rezultatele fiind mult prea similare cu cele de la Igienă din semestrul I. Nu au existat stagii la această disciplină.