Poezia leucemiei


Propun o pauza de respiratie -de la restante la evadări cu mize existențiale. GEORGE GEACĂR e un scriitor român născut în 1953, absolvent de Litere. A condus cenacluri literare si colaboreaza cu tot felul de reviste literare, e o prezenta activa pe blogul sau si pe facebook.

George Geacăr a fost diagnosticat cu leucemie acută mieloblastică tip M2(FAB) precedată/asociată SMD. Volumul de poezii FOARTE FOARTE APROAPE, publicat de ceva vreme la Editura Casa de Pariuri Literare vorbește tocmai despre cum e să îți trăiești condamnarea la boală, la moarte, cum e să fii martor și actor în piesa propriei tale decăderi și dispariții. Ceva musai de citit, cu virtuți inițiatice, pentru noi ăștia interesați mai mult de vibratia/temperatura/aspectul carnurilor și valorile parametrilor paraclinici și mai puțin de felul în care patologia se traduce în plan psihic.

foarte foarte aproape

Dan Sociu, poetul care semnează observațiile de pe coperta a IV-a remarcă foarte concludent și la obiect despre acest volum: iadul organelor i-a ascuțit lui Geacăr instinctele și toată energia i s-a strâns în minte ca un pumn care lovește, și nu numai să se apere, să atace.

Așadar, toți acei ce veți păși în spitale, începând cu acest universitar, toți acei care vă veți încolona să priviți (și, opțional, să ignorați) suferința și mizeria din saloane, toți acei care vă veți întâlni cu pacienții ce se străduiesc să reziste în iadul organelor, învinși sau triumfători, pesimiști sau optimiști, nu vă mirați dacă vă veți simți ca în… cazinoul lui dumnezeu (cât de dureroasă și țintită e metafora asta  – dar ăsta e spitalul românesc- locul unde uneori medicii reușesc să facă diferența între poligonul de tir cosmic și oaza regeneratoare…).  Căutați cartea lui George Geacăr, indirect vorbește și despre medici și vulnerabilitățile lor (teama de atașament, cinism, neputință) Mostre din volum :

CINCIZECI LA SUTĂ

la hemato șansele sînt cincizeci la cincizeci

saloanele ar fi poligoane de tir

jumătate din ținte s-ar apleca și-ar cădea.

în saloanele de cinci paturi

și-un frigider

singura problemă ar fi

dacă ești într-un salon de doi morți sau cu trei

 

dacă medicii n-ar avea grijă

să-i trimită acasă cît timp mai respiră

să nu-i interneze dacă nu au nici o șansă

nici un aparținător

nici un ban de șpagă  pentru o pungă de trombocite

dacă medicii

n-ar avea grijă saloanele ar fi

cazinourile lui dumnezeu.

 

VEGHE

la capătul patului meu e o icoană

și la capătul patului de vizavi e o icoană. așa e în toate saloanele

asistentele și chiar și medicii ne spun că jumătate din șanse

e optimism

e încredere

e credință.

să nu ne lăsăm

doar în grija chimioterapiei și a pastilelor.

 

îl văd pe omul sfânt din icoana vecinului de vizavi mult mai des

decât îl văd pe al meu.

omul sfânt privește cu multă suferință

dar nu-mi dau seama la cine la ce. te gândești că

înaintea vecinului meu a stat altcineva

în patul lui.

și înaintea lui altul și altul. omul sfânt

ca și medicii și asistentele

nu-și permite să se atașeze de

pacienți

care sînt trecători. Omul sfânt slujește ideea.

de fapt omul sfânt arată foarte rău

aș zice că-i pe moarte.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s