Cine-o pus oraru-n drum, ala o fost om nebun!

Cine a spus că la medicină nu ai timp de pierdut, că orice secundă și minuțel sunt la fel de importante precum injecția de adrenalină în șocul anafilactic , înseamnă că a luat prea în serios orarul. Căci trebuie să fii naiv sau poate să ai Sindrom Down și să nu poți diferenția adevărul de abureală, ca să crezi că socotelile din tabelele cu căsuțe colorate chiar se traduc corespunzător în realitate. Chiar și când se naște la termen, orarul în primele sale forme pare să fie destinat unui Ubermensch, pare să aibă ca referință  variantele ideale ale comunității academice, dintr-un viitor mai mult sau mai puțin distopic , în care studenții și profesorii au primit un uprgade evoluționist al picioarelor cu reacție și au dezvoltat aripioare tip Libresse direct din zona mușchilor paravertebrali care să le permită să planeze liniștiți peste orașul colorat. Cum altfel să crezi că poți ajunge din Corpul K sau din Spitalul Judetean în Corpul J, de la Spitalul Mârzescu la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie, de la Spitalul de Copii la Baza de recuperare în Schei totul în generosul interval de 5 minute prevăzut pe orar,  fără să fii parte dintr-un experiment al teoriei relativității?

orarul

Ce pare să creadă echipa de orar că faci când ai de sărit 3 cartiere în câteva minuțele?  Or fi crezând că ești o albinuță care zbârnâie fără probleme dintr-un corp de clădire în altul imputernicit de de cine știe ce enzimă a punctualității britanice (despre care n-am auzit insa la Biochimie). La fel, cadrele didactice par, conform orarului, să joace într-un perpetuu  Gone in 60 seconds (din sala de operație) fiind presati să își parcheze taman la timp niste necesari (dar inexistenti) bolizi tunați, cu motor sălbatic, învingând buldozelere, drumul în lucru, panica celor aflați la examenul de carnet de lângă secția de Poliție.

Ce faci însă în realitate? Mergi cu săru mâna la coordonatorii de stagiu  – atât cel pe care trebuie să-l părăsești ( știți, trebuie să plecăm mai repede, nu avem de ajuns decât în cealaltă parte a orașului), cât și pe cel la care trebuie să poposești (știți, o să întârziem, că venim de hăt departe, fără turboreactor în spate). E o misiune ingrată, ți-e un pic târșă să le  zici la coordonatori fără să pari un  chiulangiu însetat, un student din ăla care nu e interesat de ce se predă și vrea să scape cât mai repede sub pretexte administrative. Dar n-ai de ales, te apuci să ciuntești dintr-un stagiu și din altu (câte-un pic pic pic, până n-o mai rămâne nimic), apoi îți iei picioarele la spinare, direct în halat sau în costum de spital, te arunci la volan, te înghesui cu alți 6 colegi într-un taxi sau într-un autobuz , te îneci cu covrigul de la Gigi sau cu țigara fumată pe fugă și faci o cruce cu limba în gură că n-o să faci vreo gastrită și nici n-o să te apuce vreo faringită de la gâfâiala în aerul rece.

Deși orarul s-a afișat în timp util (devine un obicei suspect de sănătos, un obicei care bruiază. prin normalitatea sa. lumea anapoda cultivată în ani de zile,  așa cum remarcam și semestrul trecut, …) treaba e tot românească: una scrie pe hârtie, alta e situația la fața locului. Adică totuși, de la afișarea orarului și până la debutul efectiv al activităților didactice se scurge un anume delta t. Până se dă sfoară în târg mai ai de așteptat, bă băiatule, te mai bagi și tu la un telefonul fără fir,  la reconfigurat stagiile, începi cu combinări de n luate câte una (hai cu algebra de liceu) – cu o mână te joci un fel de sudoku pe orar distribuind grupe (ce zeu ești!) iar cu aialaltă negociezi intervale și zile la telefon cu cadrele didactice, c-așa e în tenis și în democrație.

O altă asumpție riscantă, după afișarea orarului este să crezi că și cadrele didactice au luat cunoștință de el și l-au așteptat cu același entuziasm studențesc. Având o asemenea credință, nu e exclus să afli, vorba Decanului că ești într-o eroare. Iar revelația asta o ai atunci când, dintr-o oarecare prudență , te apuci să suni cadrul didactic aferent disciplinei ca să îți confirme locul și ora cursului de a doua zi și să te lovești cu un moment ciudățel de pauză în telefon, urmat de interogații nelămurite : am cu voi? Da? Interesant! Nu știam, trebuie să clarific. (în acest moment al conversației, nu e exclus ca anumite frigidere metaforice să se umple de carne și să se poată specula pe marginea unor referințe nu tocmai favorabile la sărbătorile creștine legale și eventuale obiecte de cult bisericești, strămoși și alte elemente care ne fac să fim români adevărați). Până la eventualele clarificări, desigur, cursul/LP-ul nu se ține, se amana, se modifica ora plus/minus modificarea modificarii.  În alte situații, coordonatorul de stagiu nici măcar nu e de găsit, e un fel de coșmar kafkian pe dos: există în hârtii și în ștatele de funcții dar de fapt nici măcar nu se mai află în oraș.

Începând din acest an, urgia s-a abătut peste studenți, cu binecuvântarea bunelor intenții universitare. Daca până anul acesta popasurile în Corpul J păreau  a fi un vis urât, un fel de coșmar recurent de care aveam parte din când în când și din care ne trezeam transpirați (după ce alergam din Gară, traversam parcul și urcam 7 etaje, din motive de lipsă de lift), revenind mai apoi la existențele mai bine împământate în real din centrul istoric și din spitale, începând de anul acesta orarul a decretat exodul masiv spre vârfurile clădirii de lângă uzina Tractorul. Că doar de aia s-au băgat bani în reamenajare de săli și laboratoare acolo, ca să nu mai plângă studenții că nu au loc și nu au unde să țină activități didactice în condiții adecvate. Și până la urmă, și vorba latinului zice per aspera ad astra... adică pentru a ajunge la stele trebuie să treci prin greutăți, ar fi de-a dreptul incomplet și imperfect să poți ținti spre astrele cunoașterii prea lejer fără un pic de dispnee, un pic de adrenalină.

2014-10-17 10.49.35PC-Stalker_Call_of_Pripyat-full-17– două peisaje asemănătoare – prima poză e reală (Corpul J, smile everyone), a doua poză e din jocul STALKER-Shadow of Chernobyl care se petrece într-un univers postapocaliptic, de pe lângă orașul ucrainean Pripyat, după un nou accident fictiv și mult mai grav la Centrala Nucleară de la Cernobâl  (concluziile le trageți singuri… 🙂 ).

Așa că prima provocare e să ajungi în Corpul J, contra timp și aproape în fiecare zi, căci mai nou toate cursurile se țin acolo – amplasat printre transformatoare, parcări, linii de cale ferată și un viitor cartier comercial, într-o zonă aflată într-o eternă reconstrucție sau degradare (ca un spațiu experimental al celor de la.. Facultatea de Construcții), fără macarale argintii care râd în soare dar cu lame de buldozer necruțătoare, cu glasul roților de tren și fluierăturile specifice atât de generoase față de  lanțul osicular din urechea medie, nu e neapărat destinația pe care să o recomanzi vreunui turist sau măcar părinților veniți în vizită de weekend la puișorul studios. Ideea e că de oriunde ai veni, bine ar fi să ai grijă de tine – dacă vii prin spatele Gării și traversezi parcul Tractorul mai ales la ceas de seară, grijă mare la poponeț  (încă se mai evocă istorii simpatice despre minoriățile sexuale), dacă vii cu mașina, nițică grijă la suspensii, dacă traversezi liniile de cale ferată, pentru că ți-e lene să mai ocolești prin tunelul de la Gară, păzea la tren – chiar și pe liniile pline de bălării mai trece câte un uriaș de fier aflat în diverse manevre, pe liniile mai circulate uită-te de două ori în stânga și în dreapta, pentru că nu există concept de trecere pentru pietoni pe calea ferată – deși, zilele trecute chiar m-am simțit ca pe trecerea de pietoni, când un mecanic binevoitor și-a oprit amabil locomotiva ca să ne dea prioritate de trecere, fără claxoane nervoase și scrâșent de roți).

2014-10-10 13.18.43

Când am ajuns în Corpul J, n-am știut ce ne așteaptă anul ăsta – de fapt am știut că  Univesitatea ne-a renovat două etaje și mai nou ne-a deschis și un amfiteatru (la a cărui realizare, cu bun simț gospodăresc și pentru a mai limita din cheltuieli, chiar cei de la Facultatea de Construcții și-au dat concursul – ei și-au amenajat casa lor, în fond, noi am apărut acolo ca niște intruși) și că tocmai de aia spațiile amenajate trebuiau folosite.   Cu toate acestea , o parte a mediciniștilor  nu se simt prea grozav în J :

1) pentru că avem de traversat orașul ca să ajungem acolo, fie jucând ruleta rusească între liniile de tren, fie ocolind prin gară și gâfâind prin parc -totul în doar 5 minuțele, fără cameră de teleportare

2) pentru că… TRENUL (care fie te pândește la cotitura liniei, fie te fluieră la cap în timpul cursului),  mi-e teamă că iarna o să apară iarăși câinii neprietenoși care vor sta la pândă după niscaiva pulpiță de student zgribulit.

2014-10-10 13.17.052014-10-10 13.18.06

3) pentru că sălile de curs nu sunt pe deplin funcționale nici în a treia săptămână de școală , nemaivorbind  de acustica deloc grozavă (ce-a zis, ce-a zis? ). Dacă în Anul 4 mă temeam de EKG-uri, radiografii, lambouri și TBC, probleme de clinic și paraclinic, acum am alte griji pragmatico-administrative: avem proiector? E deschisă sala de curs și îl găsesc pe administrator să îmi dea cheia sau doar un numar de telefon lipit de un geam (răspunsul la întrebare îl aflu după ce urc chiar și de 2-3 ori cele 7 etaje)? Avem prelungitor? Avem pe ce proiecta slideurile? Sunt zile în care a fost cazul să pregătesc un adevărat kit de a întreține condiții de posibilitate pentru desfășurarea cursului: măcar un cablu VGA, ba chiar un cearșaf pe care să-l montăm peste tablă pentru a avea pe ce să proiectăm slideurile. Căci una dintre săli nu beneficiază de proiector, cealaltă sală de curs are proiector dar nu are cablu la care să conectezi laptopul (ca să nu mai pun la socoteală că cei care au renovat sala s-or fi gândit că poți proiecta chiar și direct pe tablă, fără probleme- nu există nici ecran retractabil), iar amfiteatrul cu scaune șmechere și etajare care oferă vizibilitate bună a  fost si el lipsit de mijloace de proiectie la inceput (apoi a primit proiectorul tinut sub cheie de femeia de servici – si de care am aflat mai tarziu ca era destinat pentru una din sălile de la etajul 6). Da, s-a făcut referat,  se așteaptă rezolvare, ecran de proiecție și mijloace video, dar cine știe cât va mai dura … (până circulă hârtia, până vine muncitoru etc).

kit

4) pentru că zona aia ne face să ne simțim ca niște intruși acolo, între transformatoare, buldozere și chestii inginerești,  înstrăinați și izolați  în spațiile modernizate (da, uși de metal, bănci noi, termopane, jaluzele) dar plasate atât de periferic. Pentru că, precum o ironie a sorții, pare-se că ne-am ridicat la înălțimea zicalei: ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se întâmple – după ce ne-am plâns că am fost o promoție care s-a născut așa, cu trăsături de macrosom, cu un efectiv aproape dublu decât normal, care evident n-a încăput în sălile clasice din Corpul K, atâția ani de zile (deși lumea a acceptat, până la un punct, varianta de compromis cu Amfiteatrele din Corpul S sau Corpul P, totuși mai apropiate de Corpul K) , acum universitatea s-a îndurat și de noi și ne-a dat spații pe măsură doar că ni le-a dat într-un fund de sac –  o soluție nu prea  onorabilă, fără viziune și de durată, mai degrabă o improvizație cost-effective pe termen scurt și mediu – am înțeles constrângerile financiare și apreciez chiar și această investiție într-0 perioada destul de vitrega pentru universitati in general  (domnul Rector ne ține periodic la curent cu cheltuielile și eforturile de îmbunătățire a calității campusului) doar că într-adevăr e trist ca o facultate cu nevoi particulare, așa cum este medicina (cu cadre didactice care și studenți care își desfășoară o MARE parte a activității și în spital și pe care orice formă de mobilitate suplimentară le răpește și mai mult din timpul dedicat studiului) să fie nevoită să se simtă pulverizată în tot orașul.

Poate că pur și simplu suferim încă de sindromul tranziției, cu peteceala și improvizația de rigoare (până se dumirește lumea, până facem rost de tot ce e nevoie), poate că în timp lucrurile se vor așeza pe un făgaș al obișnuinței și atât cadrele didactice, cât mai ales generațiile de studenți proaspete (nepervertite de nostalgia Corpului Y și a comodităților călduțe aferente) vor socoti de la sine înțelese aceste deplasări spre cartierul Tractorul, mai ales când dotările se vor dovedi într-adevăr adecvate.  Poate că, la fel ca în cazul tranziției românești, câteva generații cu apucături și amintiri depășite trebuie să dispară din facultate (fie prin absolvire sau prin pensionare), ca viitorul să pară mai puțin dens în cârcoteală. Poate că peste ani de zile, reputația muncitoresc-criptocomunistă a Corpului J sa dispara  și lumea ideală a orarului, cu tot cu timpii ăia de transport supersonic să devină realitate – să poți spune relaxat: precum în orar, așa și-n facultate.

2014-10-17 00.52.13

Până atunci, noi,  cârcotașii ăștia amenințați de trenuri, mașini și întârzieri perpetue, ne mai înecăm amarul în câte un party medicinist binevenit. Studio 80 e locul unde se adună mediciniștii brașoveni de un an bun, prin inițiativa ASSM-iștilor și pare-se că, chiar și acolo păstrăm câteva din metehnele  familiare: uneori nu încăpem, uneori nu auzim prea grozav… dar măcar ne simțim bine.

 

Advertisements

Ghid de supravietuire in toamna (2)

Am mai vorbit și în alte dăți despre toamnă- nu aia cu frunze colorate și păsări colorate din compunerile din clasa a III-a, nu aia din poeziile lui Topârceanu sau Bacovia, ci aia studențească, de la medicină, cu drame și celebrări, punctul culminant al anului universitar.

Pentru unii prilej de belfereală, pentru alții carusel cu senzații tari,  pentru unii anticameră a repetenției, scenă de execuție, pentru alții (puțini ai naibii)  sală de spectacol și premiere, toamna e momentul ăla pe care fie îl simți ca un pumn în plină figură (cel puțin o dată, dar dacă ai mai multe examene s-ar putea să-l simți ca pe o rundă întreagă petrecută în ring cu Rocky Balboa sau Muhammad Ali) fie nu îl simți  deloc (sau aproape deloc în judecăți pe care le împărtășești lui pisi la plimbarea de seară: vai iubi, dar s-a făcut friguț afară, hai să mergem la un ceai cald).

Așa cum știe tot studentul care are niscaiva restanțe, nelămuriri și nevoi speciale,  până la numărătoarea bobocilor, toamna se numără vizitele la secretariat, cererile făcute pe genunchi, chitanțele mototolite pentru participarea la creditate și telefoanele care par să sune în outer space, where no one can hear them (și deci, no one can hear you scream, chiar dacă nu joci în Alien). Toamna se susțin licențele, toamna se fac înscrierile la Master și se definitivează înscrierile pentru Anul 1 (faza N+1), toamna se fac cazările în cămine, ierarhizarea studenților pentru noul an universitar, toamna incepe complicatul balet al sesiunilor pe scena generoasă a zilelor numeroase de la început dar și pe postamentul îngust al orelor puține de la final  pe care balerinii epuizați ajung să se simtă ca niște elefanți cu OTS și ROT negative. Și toată această aglomerare de evenimente capătă expresie clinică taman în secretariat, acolo unde toți vor să ajungă și să rezolve (acum, doamnă, acum îmi trebuie) toate chestiunile de interes. Așa secretariatul devine o bombă cu fitile de lungime variabilă, deci e important să  încercați să nu le aprindeți inutil (când explodează, zboară temporar toți studenții care chiar au probleme urgente de rezolvat).

În primul rând așa cum am amintit în toate postările e esențial să fiți bine informați – desigur există grupuri de facebook, există secretariatul care să vă răspundă la întrebări și solicitări, dar ca să vă scutiți și pe voi și personalul facultății de întâlniri inutile și întrebări repetitive,  citiți în primul rând regulamentele universității (ține nu doar de o igienă mentală elementară, dar și de un obicei sănătos pe termen lung al accesării resurselor de informare credibile și sistematizate).

1) Ești INTEGRALIST, ai loc în chirie sau stai cu părinții – te doare în recamier, septembrie sau vacanță – pentru tine e totuna, dă-i înainte cu petrecerile, cu filmele, lectura, cu gărzile?, cu practica? pune un hanorac pe tine dimineața când alergi și ia și o geacă seara când ieși pe strasse și aia e.

PONT 1: ai grijă să duci ADEVERINȚA DE PRACTICĂ  semnată, parafată (și de medicul coordonator și de șeful de secție) și ștampilată de spital în care să figureze NOTA obținută în TIMP UTIL ȘI REZONABIL pentru secretariat (preferabil până în PRIMA SĂPTĂMÂNĂ din septembrie) – nu e tragedia de pe lume dacă o duci și mai târziu (mai ales dacă ai justificare, alta decât capul în nori sau lenea: mobilitate Erasmus, locuiești într-un oraș îndepărtat) dar atunci  nu are sens să te aștepți să fii mângâiat pe căpșor și e bine să nu fii surprins dacă vei întâmpina rezistență sau comentarii din partea secretarelor.

PONT 2: Nu te îngrijora mai mult decât e cazul de orar, nu are sens să suni la secretariat în ultima săptămână din septembrie  și să  tot întrebi, ca în reclama cu halatul… orarul? când apare orarul? orarul? orarul? – cel mai probabil vei primi răspunsuri evazive, generale (urmează, aveți răbdare) sau urmăriți siteul. Cel mai bine e să aștepți deschiderea anului universitar (la care e de preferat să participi) – atunci se dau informații mai precise legate de afișarea orarului . Este bine să reții că întârzierea acestei afișări nu are legătură cu dezinteresul sau lenea personalului ci  se datorează momentului tardiv (după sesiunea specială care, dacă e aprobată, are loc la finalul lunii septembrie) în care se clarifică numărul de studenți promovați în noul an universitar , implicit structura și numărul formațiilor de lucru  – fără astea nu poți distribui orele și nici nu poți să le planifici.

2) Ești RESTANȚIER și stai cu morcovul academic amenințător apropiat de regiunea ano-rectală, în diverse grade de penetrație (funcție de numărul de restanțe).

– ai unul sau două examene din anul în curs – e bine să scapi de ele CÂT MAI REPEDE – adică nu amâna din comoditate – lasă că le dau la anul, că oricum promovez acum – nu are sens să îți complici viața inutil vara următoare, mai ales că nu știi cu ce restanțe te vei alege în anul care vine. Inofensivele examene nepromovate în anul în curs pot să muște al dracului de tare în anul următor, când devin creditate ce amenință cu repetenția.  Ai la dispoziție 2 sesiuni oficiale: REEXAMINĂRILE DE TOAMNĂ și RE-REEXAMINĂRILE , plus MEDICALELE (care, conform regulamentului actualizat sunt incluse în categoria sesiunilor suplimentare aprobate de Consiliul Facultății – vezi Articolul  15 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților). Deci, merită să tragi un pic de tine ca să devii integralist la finalul lui septembrie (nu mai zic că asta poate să te ajute decisiv la obținerea unui punctaj mai mare/ loc în cămin/ bursă).

– ai examene restante din anul în curs și examene creditate din anii trecuți – cu cât mai multe, cu atât mai tragic. Așa cum am mai amintit ordinea de priorități e asta: examenele creditate (participarea e condiționată de achitarea taxei de reexaminare la casieriile universității pe care o aduci la secretariat înainte de examen sau o prezinți cadrului didactic), examenele cu credite mari din anul în curs, restul examenelor – nu te baza pe sesiunea specială – nu am amâna un examen creditat pentru sesiunea specială decât în situația în care ți-ai consumat toate șansele de a promova acel examen în sesiunile obișnuite. Nu merge la examen la plezneală – dacă ai un creditat pe care nu l-ai luat în sesiunea de REEXAMINĂRI și îți dai seama că nu ai timp suficient să înveți până în sesiunea de RE-REEXAMINĂRI mai bine nu te duci în RE-REEXAMINĂRI și te duci în MEDICALE (după ce ai făcut rost de scutirea vizată de Dispensarul Studențesc).

– spre deosebire de sesiunile de RE și RE-RE unde s-a mai întâmplat ca creditații să ajungă cu chitanțele și în ultimul ceas, înainte de examen, PARTICIPAREA ÎN SESIUNEA DE AMÂNATE MEDICAL e CONDIȚIONATĂ DE DEPUNEREA la secretariat a unei CERERI (în care specifici: nume, specializare, an, intenția de a participa la examenul X) împreună cu ADEVERINȚA MEDICALĂ care să ATESTE că nu ai putut participa la sesiunea de RE sau RE-RE din motive medicale – ATENȚIE –  În primul rând CERERILE + ADEVERINȚELE se depun ÎNAINTEA ÎNCEPERII sesiunii de amânate medical (deci dacă de exemplu sesiunea începe în 22.09, nu poți depune cererea în 22.09) și asta pentru că PROGRAMAREA EXAMENELOR se face STRICT pe baza cererilor existente – e foarte probabil ca secretariatul copleșit de hârtii și activități SĂ NU mai posteze un anunț referitor la ultima zi în care se pot depune cererile pentru sesiunea amânată medical, acest LUCRU PUTÂND FI DEDUS DIN AFIȘAREA DATEI LA CARE ÎNCEP MEDICALELE (și care se cunoaște încă de la începutul anului, fiind inclusă în structura anului universitar – de aceea e bine să ai SALVAT documentul cu STRUCTURA ANULUI UNIVERSITAR încă de când acesta devine disponibil).   În al doilea rând, rețineți că secretariatul VERIFICĂ fiecare cerere și fiecare adeverință în parte, de aceea, dacă studentul a participat deja în RE și RE-RE la examenul pe care îl solicită și pt medicale, dacă datele din adeverință nu corespund cu datele examinărilor, dacă datele din adeverință nu au continuitate (de pildă, un student s-a “îmbolnăvit” pe 7 și 10 septembrie, dar în 8 și 9 s-a dus bine mersi la examen)  e foarte probabil (chiar sigur) ca CERERILE VOR FI RESPINSE.

– ce te faci dacă nu ai primit încă rezultatele din RE-RE-uri la un examen pe care vrei să îl susții in medicale, în măsura în care anticipezi ca vei pica în RE-RE (și nu ai participat la același examen în RE) ? Soluția de siguranță e să  depui CERERE PREVENTIV – e posibil ca tu să susții un examen în RE-RE joi, să nu primești rezultatul decât sâmbătă, iar luni să începă Medicalele, e de asemenea posibil să susții chiar vineri , în ultima zi de RE-RE un examen și sa primești rezultatele în weekend – în ambele situații, teoretic nu vei mai putea depune cerere pt Medicale luni. De aceea, e mai sigur să faci CEREREA CHIAR ÎN TIMPUL RE-REurilor, chiar și dacă nu ai primit încă rezultatele – cererea nu te angajează și nu te obligă să te prezinți în Medicale,  în caz că afli că ai promovat examenul în RE-RE, DAR îți oferă certitudinea că vei putea participa, when the shit hits the fan (e ca o plasă de siguranță pe care e facil să ți-o pregătești). NU aglomera secretariatul cu milogeli să îți primească cererea după termen (în caz că examenul din RE-RE nu a avut loc chiar cu o zi/ un weekend înainte de medicale, situație în care SE FACE EXCEPȚIE și se primește cererea), motivând că n-ai știut și n-ai putut ajunge pentru că nu vei avea parte de indulgență.

– ce te faci dacă nu ai promovat examenul creditat / examenul de care aveai nevoie ca să cumulezi cel puțin 40 de credite? Poți să speri la o sesiune specială – NU e nevoie, dacă nu se precizează explicit, să faci cerere pt sesiune specială .  E un subiect care se atinge în prima ședință a Consiliului Facultății care, cu acordul Rectoratului votează organizarea unei asemenea sesiuni – e adevărat că în ultimii ani conducerea a fost tot mai rezervată în a aproba așa ceva (anul ăsta s-a aprobat fără probleme și fără conflicte cu Rectoratul, fără proteste studențești în forurile superioare ale Universității) dar de câți ani sunt eu în facultate s-a aprobat până la urmă. Deci NU are sens să tot suni la secretariat a doua zi după Medicale și să întrebi dacă se organizează sesiune specială – urmărește avizierul facultății unde SE POSTEAZĂ anunțul pentru sesiunea specială, la fel și în grupurile de informare ale studenților . În SESIUNEA SPECIALĂ ORICE STUDENT (indiferent de an, specializare și situație școlară) poate susține UN EXAMEN într-o singură zi.

– nu îți imagina că sesiunea specială e menită să rezolve situațiile TUTUROR STUDENȚILOR CARE AU MAI MULTE EXAMENE CREDITATE – ei au avut aceleași șanse ca și colegii lor de a-și promova disciplinele și dacă nu au reușit, facultatea NU E DATOARE să asigure posibilități EXTRA pentru aceștia (pentru că asta înseamnă discriminare în cele din urmă față de ceilalți colegi care și-au promovat examenele în perioadele stabilite de universitate). Sesiunea specială e un privilegiu acordat de facultate, NU UN DREPT al studenților. Deci NU are sens să protestezi și să faci cereri suplimentare la Rectorat, să creezi tensiuni și presiuni ca sesiunea specială să se întindă pe mai multe zile – acestea nu vor afla un deznodământ favorabil dar cu siguranță vor irita conducerea.

– ce te faci dacă nu ai promovat examenul creditat/ examenul de care aveai nevoie ca să cumulezi cel puțin 40 de credite? Asta înseamnă că ești în prelungire de școlarizare, adică în situație de repetenție. NU are sens să pui presiuni pentru organizare unei sesiuni EXTRASPECIALE – nu e timp fizic și o asemenea sesiune ar da peste cap și mai mult situația de la secretariat, ar întârzia afișarea orarului și a grupelor, ar depăși calendarele de raportare la Minister a situațiilor studenților – deci, nu e rea-voință e dificultate justificată de organizare. Ceea ce poți să faci e SĂ DEPUI CÂT MAI REPEDE LA SECRETARIAT (imediat după sesiunea specială) CERERE DE REPETARE A ANULUI (subsemnatul cutărică, student la facultatea X, specializarea Y, solicit repetarea anului Z). Fără această cerere nu vei fi luat în calcul la întocmirea cataloagelor din noul an.

3) Am rămas REPETENT. Sunt în fundul gol? Sa-mi fie rusine?

– nici pe departe. La medicină nu e o tragedie să rămâi repetent, nu e o situație fără ieșire, nu e ceva absolut rușinos – poți să privești această situație constructiv: sunt studenți care preferă să-și ia un job, sunt studenți care preferă să se înscrie în proiecte de voluntariat ba chiar să scrie lucrări și să le prezinte la Congrese etc- adică poți să faci ceva cu TIMPUL care ți s-a pus la dispoziție. De reținut sunt însă aspecte pe care le aflăm din ARTICOLUL 21 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților.

Studentul care repetă prima oară un an de studiu trebuie să:

a) plătească contravaloarea CREDITELOR neobținute (adică să plătescă practic toate examenele pe care nu le-a promovat, atât cele din anul trecut cât și cele din anul în curs) – valoarea unui credit se obține împărțind taxa de școlarizare la 60 (numărul total posibil de credite într-un an). Pentru a afla cât ai de plătit: înmulțești valoarea unui credit cu numărul de credite însumate ale disciplinelor pe care nu le-ai promovat.

b) se asigură că își va da EXAMENELE DE DIFERENȚĂ din promoția în care se află. Între anii de studiu s-ar putea să existe diferențe în planul de învățământ: asta înseamnă că promoția care e acum Anul 3 să facă materii în plus față de promoția care e acum Anul 4 (adică promoția de acum Anul 3 să facă materii mai multe decât au făcut cei din Anul 4 când au fost în Anul 3). Cineva care ar trebui să intre în Anul 4 și rămâne repetent va fi fi înscris în Anul 3, va figura în catalogul celor din Anul 3 și va absolvi odată cu ei (dacă nu mai repetă anul și a doua oară) – asta înseamnă că materiile promovate de el trebuie să coincidă cu cele ale colegilor de generație nu doar în ceea ce privește anul în care e înscris, ci în ceea ce privește toți anii parcurși de colegii lui de generație. Asta înseamnă că studentul repetent trebuie să se intereseze cât mai curând (secretariat/șef de an) dacă există asemenea diferențe în fiecare an de studiu și să se prezinte la examen pt a le putea promova – fiecare diferența costă 25 de lei (ca taxă de examinare achitată înainte de susținerea examenului ÎN SESIUNEA AFERENTĂ – deci nu se organizează sesiune specială pentru diferențe, ci studentul repetent trebuie să participe la sesiunile regulamentare din anii mai mici).

c) studenții au obligația de a frecventa LUCRĂRILE PRACTICE/ STAGIILE la disciplinele nepromovate indiferent dacă au avut prezență 100% la ele înainte de a rămâne repetenți.

Studentul care repetă a doua oară un an de studiu trebuie să plătească INTEGRAL taxa de școlarizare LA ÎNCEPUTUL anului universitar. De asemenea b) si c) rămân valabile

Studentul care repetă a treia oară un an de studiu e exmatriculat.

Va urma.

Deschiderea festiva 2014-2015

Îmi amintesc că anul trecut deschiderea anului universitar a păstrat mai degrabă un aer de înmormântare – afară stătea să ningă iar în Aulă mai aveam puțin și ne spânzuram ritualic de supărare, pe fondul atmosferei absurde în care debutau activitățile didactice – ne apucam de aperitivul academic al anului 2013-2014, fără să fi înghițit ultima felie de tort din 2012-2013: unele cadre de la facultate tăiau panglica noului an, pregătindu-se apoi să ajungă la examenul din sesiunea specială care avea loc în prima zi de școală. Evident că blocajul ăsta a avut ecouri atât în discursurile vorbitorilor, dar și în numărul redus al membrilor participanți din comunitatea academică. Cu excepția Prorectorului Liliana Rogozea, Decanul și Prodecanul au preferat să pregătească niscaiva traumatisme  prin electrocuție discursivă, așa preventiv ca învățăceii să nu cumva să aibă impresia că ceva o să fie ușor sau frumos sau confortabil în domeniul pe care l-au ales.

Din fericire, deschiderea anului universitar prezent nu a mai fost atât de seismică. Poate și pentru că lucrurile per ansamblu în facultate au mers mai unse, din diferite motive, la finalul lunii septembrie: fără ruperi de ușă la Rectorat, fără atât de multe telefoane înroșite, fără cortegii funerare imense de restanțieri repetenți,  fără șopârle aruncate la Minister, fără dileme de inspirație shakespeareiana: a fi sau a nu fi… sesiune specială?

2014-10-02 09.59.04

În 2014, sesiunea specială s-a aprobat aproape firesc de diplomatic și democratic, cu vot în Consiliul Facultății, după ce propunerea a fost inițiată chiar de Decan (unul din marii adversari inițiali ai acestei măsuri de salvare) și s-a încheiat în timp relativ util pentru ca secretarele să poată finaliza situația școlară a studenților într-un timp rezonabil iar universitatea a avut inspirația de a hotara oficial ca prima săptămână din noul an universitar să fie dedicată orientării și familiarizării studenților cu campusul și cu facultatea.

Așadar, la deschidere am avut parte de oameni mai mulți, mai destinși, de mult mai puțină inflamație, ba chiar a fost loc de nițel umor și de suficiente aplauze împărțite fără zgârcenie. Prezidiul a fost mai cuprinzător: pe lângă Decan, cei trei Prodecani (cu studenții, cu activitatea didactică, cu activitatea de cercetare) și pe lângă Prorector a fost prezent și coordonatorul celui mai nou program de studii (Laborator Clinic), derulat încă de anul trecut.

Evenimentul a fost deschis de Decan, prof univ dr Marius Moga care de data asta, nemaifiind sub influența hipsterilor care vin la facultate să se afle în treabă (și să-l scoată pe dânsul din minți, ocazional) ca mai apoi să înspăimânte mămicile bolnave sosite la urgențe,  a vorbit mai temperat despre dificultatea medicinii, despre necesitatea de a dezvolta medici echilibrați fizic și psihic (mă rog, ăsta rămâne un deziderat greu de atins într-o profesie stresantă suprapusă înghesuită într-un labirint instituțional plin de capcane), a scos în evidență reușita facultății de a filtra până la finalul Anului 6 absolvenții cei mai competenți, iar apoi a trecut la “buldozăritul” prejudecăților: cei care au venit la medicină visând să câștige bani sunt într-o eroare (mă rog, primii 10 ani, după aia ies din gaura aia numită eroare și se mută  la o vilă ), cei care au impresia că pot promova examenele altfel decât învățând sunt într-o și mai mare eroare (ahm, prefer să nu comentez). Evident, ca să nu uite pe ce planetă au aterizat, studenților li s-a reamintit că au de învățat toată viața, că profesia asta are o prea mare responsabilitate ca să poată fi asumată de orice neștiutor, trișor așa că duritatea examinărilor și necesitatea de a acumula informație pe toată durata vieții se explică.  Cel mai important element din tot discursul mi s-a părut invitația Decanului la autoevaluare: chiar dacă ai intrat la Medicină cu examen de admitere, nu înseamnă că locul tău este cu siguranță la această facultate – ai timp, mai ales în primii ani să te evaluezi onest și să îți dai seama, fără supărare și fără sentiment de ireversibil dacă chiar ești dispus să îți sacrifici opțiunile de viață pentru a trece prin experiența asta , pe undeva sado-masochistă aș spune.

Prof univ dr Liliana Rogozea, Prorector al Universității Transilvania și arhitectul programului de studii Asistență Medicală a adus a feminine touch menită să pună niște balsam peste neînduplecarea discursivă a Decanului. Îndemnându-i pe studenți să nu se sperie prea tare de lucrurile prezentate de prof univ dr Marius Moga, prof. dr Rogozea a amintit că la Medicină, dacă înveți la timp, rămâi cu destul răgaz și pentru ieșiri, voluntariat, teatru etc. Vorbitoarea a dat câteva explicații legate de orar (mulțumesc ,doamna profesor, pentru referința subtilă la blog: pentru cei care ați accesat un site care vă explică orarul în amănunt... ) și a sintetizat importanța cunoștințelor medicale evocând observațiile profesorului ei de anatomie: la Medicină n-ai voie să uiți nici după ce ai Alzheimer (interpretați evident metaforic afirmația, nu căutați să o verificați prin spitalele de psihiatrie…).

Conf univ dr Alina Pascu, Prodecanul cu activitatea didactică a avut o abordare pragmatică și a prezentat programele de studii din facultate, coordonatorii lor, departamentele facultății. Tot ea a prezentat cadrele didacticea aflate în sală în număr semnificativ mai mare decât anul trecut și a vorbit despre oportunitățile celor ce dobândesc profesii medicale, atât în țară (moment de rumoare… what??) cât și în străinătate.

Conf univ dr Mihaela Badea, coordonatorul programului Laborator Clinic a oferit un discurs de bun venit aproape  maternal și a fost singura care a mulțumit studenților pentru sprijinul acordat în organizarea conferințelor și activităților din facultate.

Prodecanul cu studenții, șef lucr dr Dan Grigorescu n-a mai fost atât de supărat anul trecut (când avea de furcă serios cu o mulțime de repetenți din cauza Everestului Anului 3 numit Semiologie Chirurgicală), dimpotrivă a avut un discurs presărat cu referințe istorice și metafore care să îi întărească mesajul. Elemente de interes, de reținut: drepturile studenților sunt proporționale cu responsabilitățile, politica facultății e îndreptată spre descurajarea celor care doresc să devină proprietari de diplomă și nu specialiști dispuși să se pregătească temeinic, e necesar ca studenții de Anul 1 să depășească rapid Sindromul Bambi, adică să își găsească cât mai curând autonomia care să îi ajute să supraviețuiască, viața de student chiar dacă e diferită profund de viața de liceu are frumusețea ei și se dezvăluie în câțiva ani (oare prin Anul 3, la Semio Chir și Fizpat?), viața la Medicină în Anul 1 trebuie să fie ca un film de acțiune, în care studenții trec la treabă cât mai repede (mă rog, după aia devine și dramă și comedie și telenovelă sau chiar iese din tiparele hollywoodiene și o dă pe tonuri tragice grecești), studenții și cadrele didactice ar trebui să ducă o luptă în simbioză, urmărind deziderate comune, doar că astăzi par să fie mai degrabă într-un război rece în care ne întrecem în metode neconvenționale de spionaj (a se interpreta ca.. încercări de fraudare a examenelor). Highlightul discursului a fost desigur… citatul din V.I.Lenin (mare lucru, zic eu,  să îl bagi pe Lenin în discurs, chiar și fără conotații ideologice, într-un context sensibil la citatele corifeilor comuniști la manifestările publice): ÎNVĂȚAȚI, ÎNVĂȚAȚI, ÎNVĂȚAȚI! pe care Prodecanul l-a reinventat într-o formă cu atât mai relevantă pentru studenți: ÎNVĂȚAȚI SĂ ÎNVĂȚAȚI (adică să memorezi, să înțelegi, să reproduci, să folosești).

grigorescu vs lenin

Prodecanul cu activitatea științifică , sef lucr dr Petru Ifteni a oficiat ceremonia de premiere a câștigătorilor concursului de Anatomie (Anul 1 +2), respectiv al celui de Medicină Internă (An 4+5). Premiile cel mai probabil au fost modeste, dar  gestul de a fi recunoscut public și felicitat de conducere e o recompensă simbolică mai importantă  (n-am să mai insist pe culisele organizatorice ale acestor întrecere, în stilul hei-rup-ist și improvizat, nici pe surpriza câștigătorilor la aflarea rezultatelor).

Așadar, anul ăsta am avut parte de o deschidere mai bine organizată zic eu, la care coeziunea academică a fost măcar simulată dacă nu confirmată autentic, la care discursurile au fost mai variate în ton și temă,  la care studenții de Anul 1 au avut parte și de o întâlnire separată probabil utilă pentru clarificarea nelămuririlor organizatorice, la care din păcate n-am avut o reprezentare studențească printre vorbitori  (care să transmită că facultatea asta e compusă din mai multe categorii profesionale) și nici de vreo figură prestigioasă din domeniul sănătății și din afara facultății (care să garanteze pentru facultate cu încrederea declarată discursiv).

Per ansamblu, bine ne-am întors în bănci și în spitale. Ne-am amintit și la deschidere că viața la Medicină va fi grea și va rămâne grea, adică ne pregătim pentru o meserie care asumă din plin teme existențialiste: să rămâi la Medicină înseamnă să suferi iar să supraviețuiești până la capăt și să devii mare specialist înseamnă să găsești un sens în suferință. No, haideți la o bere, să căutăm în spuma din pahare niște optimism,  până încep cursurile și stagiile.