Examen la TOTstetrica (I)

În urmă cu mai multe luni, Geomerula a scris inspirat si frumos despre examenul de O-G, Daca ea a oferit o perspectivă cât se poate de cuprinzătoare asupra percepţiei acestui examen, undeva în faza cicatricială, de la finalul Anului 6, când emoţiile se temperaseră şi fumul sinapselor încinse se risipise, eu m-am gândit să îl semnez încă din faza de postincizionala… nu că ar fi mare diferenţă (doar că post factum. în iarnă mă simt poate mai internally-void decât se simţea Geomerula în apropierea absolvirii :).

Recitind articolele ei, după ce, la rândul meu am consumat prima parte a experienţei O-G-ului am realizat cât de puţine îmi mai rămân de spus, cât de complet a acoperit Geomerula senzaţiile şi dificultăţile pe care probabil că toţi studenţii, atunci când aud de ele le proiectează undeva într-un spaţiu abstract şi îndepărtat, în zona exagerărilor academico-telenovelistice… asta, până ajung şi ei în Anul 6 şi se lămuresc cel puţin până în ziua examenului (şi uneori şi dincolo de ea) că e atât de rău şi de înspăimântător pe cât au cântat corurile de bocitoare ritualice ale promoţiilor anterioare.

De la primul curs de O-G ţi se spune fără menajamente: aveţi de învăţat, e mult, nu o să faceţi faţă dacă nu vă apucaţi de treabă de la 1 octombrie (de fapt, ideal ar fi să te apuci din vara de dinaintea Anului 6 sau din Anul 5 sau chiar din Anul 4, cine poate să spună de fapt cu certitudine?). Probabil tu esti încă în faza în care încerci să îţi aminteşti ce e cu uterul pe planeta asta, faza în care poate mai încurci nişte circuite hormonale elementare (dupa standardele O-G-iste), iar anumite capitole de Anatomie, Embriologie, Biochimie au devenit de mult missing in action în cine ştie ce colţ al creieraşului, dacă nu s-or fi evaporat cu totul după 5 ani în care nu prea ai avut de a face cu ele.

Prima greşeală pe care ai putea să o faci, dupa ce iei contact cu introducerea mobilizatoare, este să încerci să te încurajezi singur: nu acesta e laitmotivul discursurilor fiecărui profesor? Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi (cu o completare maliţioasă care traversează mintea studenţilor: că oricum nu o să aveţi altceva de făcut… gen ceva practic la stagii). Nimic nou pe planeta învăţăceilor medicinişti, nici măcar în Anul 6. Şi până la urmă, cât timp să aibă profesorul la dispoziţie, când e limitat de cele 2 ore de curs săptămânale? Oh, but there is a disturbance in the force! Şi una gravă, căci după primele două saptamani de la începerea semestrului realizezi cum se pot înghesui o mulţime de titluri de capitole şi de amănunte chiar şi în acel interval sărăcăcios de 2 ore în care lumea stă smirnă în Amfiteatru, ascultând un titular intrat într-un soi de transă academică (să nu îndrăznească vreunul să zâmbească, să caşte, să evoce altă preocupare). Adică, uite aşa, fiziologia genitală, gametogeneza, reglajul hormonal, detalii de histologie, calupuri de embriologie cu tot cu amănunte enzimatice (care au efect litic nu doar asupra endometrului ci şi asupra creierului tău când dai de ele) şi proteine de suprafaţă (ZP3 nu-ţi spune nimic, este? Bucură-te de inocenţă cât mai poţi) vin peste tine în avalanşă, la grămadă… şi ăsta e doar începutul, e doar preludiul. Explicaţiile sunt la obiect, dar sumare, ating o mulţime de fenomene (unele sunt doar recapitulate pentru că, nu-i aşa, că trebuia să le ştii până în Anul 6), se sare de la un element la altul astfel încât după încheierea celor două ore îţi dai seama că ai de fapt o grămadă de mâzgălituri în caiet, câte puţin despre multe, dar nimic complet.

Pe măsură ce a trecut timpul am realizat că aceste cursuri distocice de O-G, mult prea voluminoase pentru a trece prin canalul temporal alocat şi prin mintea studenţilor sunt mai degrabă un fel de acoperiri formale pentru vasta bibliografie pe care ai libertatea (adică obligaţia) să o parcurgi: adică dacă ţi s-a vorbit la curs despre X vei avea de buchisit serios acasă, chiar şi atunci când “s-a vorbit la curs” echivalează cu 2 propoziţii sau poate chiar una (aruncate într-un torent verbal) care corespund cu 10 pagini de detalii în carte.

A doua greşeală pe care ai putea să o faci de la începutul semestrului şi până la final e să îţi spui: e totuşi Anul 6, tot tam-tam-ul ăsta al Obstetricii nu are cum să fie pe bune. Adică avem de pregătit licenţă, avem de pregătit rezidenţiat şi alte şapte examene, e imposibil să nu ne menajeze. Ei bine, e posibil. Pe cât ţi-ai dori ca toată seriozitatea şi pretenţiile de a cunoaşte o specialitate pe care probabil NU vrei să o faci să fie parte dintr-un număr din ăla cu camera ascunsă, la finalul căruia (adică la examen) să zâmbeşti împreună cu profesorul, recunoscând gluma, bucurându-vă că aveţi amândoi simţul umorului, asta este cel mult o fantezie. Nu se află nicio altă realitate indulgentă dincolo de exigenţele anunţate, nici un menajament corelat cu dificultăţile academice ale ultimului an. Obstetrica e obstetrică, se moare mult în specialitatea asta, deci învaţă până crăpi (cam asta e logica).

Dacă chiar vrei să găseşti o logică de fundal, dincolo de cele conspiraţioniste care nu e exclus să îţi răsară în minte, în cele mai negre momente de exasperare (ăsta vrea să ajungem să îi detestăm specialitatea ca să nu-i facem concurenţă mai târziu, ăsta chiar vrea să ne convingă că predă cea mai cea disciplină ever etc) mai degrabă mizează pe ideea că ar fi pur şi simplu o probă a felului în care ai înţeles tu medicina pe de o parte şi, pe de altă parte a o probă a felului tău de a învăţa la medicină, bazat atât pe înmagazinarea informaţiilor dar şi pe corelarea lor (şi da, ştiu, e târziu şi dureros să afli că vei remarca faptul că eşti deficitar la capitolul ăsta, că nu te-ai ridicat armonios de pe o linie de asamblare în care toate cele trebuincioase au fost montate în ordinea firească, la timpul lor şi că-ţi lipsesc tot felul de piuliţe sau, mai rău, cureaua de transmisie sau bujiile).

Am încercat şi eu, ca Geomerula să iau în serios avertismentele anilor anteriori şi eternul refren al Decanului mi-a răsunat în minte încă de la primul curs, aşa că m-am apucat săptămână de săptămână să adun, cuminţel, conspecte peste conspecte. Ne-a luat câteva săptămâni până să realizăm că bibliografia ar putea fi, la fel de bine, interminabilă. Trecea ziua şi mai apărea un coleg care mai găsea o carte, doar că niciuna nu ascundea ingredientele miraculoase, niciuna nu putea fi socotită veriga lipsă între starea de promovat şi nepromovat. Mai ales în a doua jumătate a semestrului, tot mai mult din timpul dedicat învăţării mi-a fost acaparat de Obstetrică (ora O-G-ului venea precum castanele lui Glen Glen din Viaţa cu Louie: previzibil şi neplăcut).

Am avut parte de cele mai chinuitoare conspecte (care îmi aminteau de Anul 1, de Anatomie), cu câte 2-3 volume pe masă, cu un curs plin de mâzgăleli şi scheme în care nu toate informaţiile se potriveau cu ce era scris în cărţi, cu zile întregi în care mă străduiam să recompun un întreg coerent şi digerabil. Nu ştiam exact ce se aşteaptă de la studenţi în ziua examenului şi nu aveam nici o sursă precisă în care să mă asigur că găsesc standardul minimal… de fapt asta cred că a fost generatorul celor mai multe probleme întâmpinate la Obstetrică, dincolo de volumul de materie şi toate cele: am fost în căutarea unui standard minimal de promovare pe care nu l-am putut afla (iar călătoria a fost a naibii de chinuitoare) şi care a întreţinut o stare constantă de nesiguranţă şi anxietate. Pe de altă parte, informaţiile descurajante, pline de repere anatomice de tot felul, de scoruri, orientări, angajări, fixări şi coborâri au fost prea puţin descâlcite la stagii sau în gărzi, cu câteva excepţii. Asta este o altă absurditate pe care am fost nevoit să o îmbrăţişez cu candoare în Anul 6: cele mai înalte exigenţe de la curs sunt departe de a fi oglindite într-o activitate de stagiu proporţională cu ceea ce se pretinde şi uite aşa eşti proiectat lejer în lumi disociate: cea în care trebuie să înveţi totul din carte în cel mai mic amănunt, cu vicii de înţelegere şi cea în care la stagiu fluieri a pagubă de parcă ai stăpâni universul şi ţi-ar mai prinde bine o cafea aşteptând pe coridor sau în compania unei păpuşi pansate, printre oamenii care au de salvat vieţi. Am fost în gărzi, am fost la stagii şi tot la cărţi m-am întors. Împăcarea între cele două lumi: cea a cursurilor, materiei epuizante şi cea a stagiilor la care nu vedeai mare lucru (eventual mai compensai prin gărzi) nu putea veni decât prin… suspendarea oportună a judecăţii, în maniera scepticilor antici. De la judecata: trebuie să ştiu să fac, trebuie să văd ca să înţeleg, să mi se explice, să întreb, la trebuie să ştiu şi atât, trebuie să îmi văd de treabă. Şi asta pentru că urma să am de a face cu examenul de O-G, Obstetrică-Ginecologie sau mai bine zis TOTstetrică, cu plecare din Obstetrică, dar cu popasuri prin toată medicina din facultate, în general.

(to be continued)