Odă unui perete nosocomial

În engleză există o expresie sublimă, care nu se regăsește neam în română: „unsung heroes”. Care va să zică, există eroi printre noi, ale căror cântece nu le poartă vreun bard, nu le susură menestrelii, nu le scriu poeții.

Ce tăcere groaznică!

Tu, iubite prieten, ești un astfel de erou necântat: tăcut, stoic, mereu prezent, mereu acolo pentru noi. Și, cu toate astea, vorbim despre tine și ai tăi doar șoptit, furtiv, de teama doctorilor și profesorilor, stăpânilor tăi, care prea ades ne-aruncă-n brațele voastre, ale zidurilor blajine și tăcute, ca mai apoi să vă batjocorească-n graiul lor grăbit și aspru:

„Iar sprijiniți, mă, pereții ăia? Da’ pacienți n-aveți?” Câtă cecitate nedreaptă! Ce palmă brutală aplicată unui nevinovat martor! Cum scapă vederii noastre întunecate un perete!

Cine va iubi un student mai mult decât un perete?

Cine va fi acolo pentru mine, mereu vertical, solid, de neclintit în prezență, decât tine, dragul meu prieten? Ce garanție am asupra stabilității așezămintelor noastre, fizică și morală, în afară de unghiul tău drept, mereu drept, cu podeaua bacteriană? Cine în afara ta se mai ridică din mizeria podelei către cer, arătându-ne mereu drumul? Ce altceva decât un tavan să stea pe glorioșii tăi umeri de Atlas?

perete

Există un triunghi în fiecare spital din România: podeaua, peretele și studentul. Perfida și mincinoasa podea, peretele vajnic și credincios, și studentul pierdut între cele două. Orizontala, verticalul și oblicul.

Podeaua este mereu ispita studentului obosit, mereu dorința de unire cu orizontala-n somn pașnic, în uitare și abandon al datoriei academice a studentului. Dar eforturile ei sunt mereu date peste cap de perete, care vine mereu în ajutorul studentului, prinzându-l și oprindu-i căderea brutală către podeaua geloasă. O îmbrățișare de beton și tencuială pentru un sărman luptător intraspitalicesc. Și de-asta, studenții lăsați singuri se vor întoarce mereu în oblicitate, în brațele nemișcate ale titanicului perete.

Și tocmai această poziție oblică, ferită de podea prin perete, îl lasă pe student să ridice fără greutăți privirea și să privească în sus, spre cutezătoare noi culmi. Spre fundul întors al tavanului. Spre o nouă podea, inversată.

Și din această pricină, peretele rămâne eroul cel necântat al vieții studentului, sprijinul batjocorit al umerilor lui. Și, răbdător, mult mai răbdător decât studenții care se ating de el, va aștepta mereu noi narcoleptici pe care să-i salveze din coborârea lor biblică spre podea, ca mai apoi, atât ei cât și mai marii lor să batjocorească peretele.

Lauri să fie puși pereților ca tine! Căci din pricina asta cred și mărturisesc că niciodată un student nu a sprijinit pereții unui spital, ci invers, pereții i-au sprijinit, sprijină și vor sprijini veșnic studenții!

Advertisements

Minighid al studentului de Anul 4 (IV) – Update semestrul 1

Am primit cu plăcere updateul colegilor din 2015-2016 legat  de experienţa  Anului 4 – semestrul 1 (s-a mai schimbat ceva de pe vremea mea :=):

PNEUMOFTIZIOLOGIE – au apărut câteva mici modificări: stagiile s-au ținut exclusiv la Dispensarul TBC (nu am mai fost implicați în nicio campanie de prevenție a BPOC-ului), iar în cadrul acestor stagii am examinat pacienți, ne-am făcut unii altora testul la tuberculină, ni s-au mai prezentat sumar și temele pe care le-am avut de pregătit pentru cele 2 testări tip grilă susținute în timpul semestrului (notele acestor teste le-am aflat abia în ziua examenului și oricum nu prea au contat), iar spre final lucrările practice au fost aplicate aproape exclusiv pe interpretarea spirometriilor. De asemenea, încă de la începutul semestrului ni s-a solicitat să realizăm individual un referat despre un subiect la alegere dar acest subiect individual era cazul să fie inclus într-o temă mai vastă ce a fost hotărâtă la nivel de grupă (atenție – fiecare grupă trebuie să stabilească o temă diferită astfel încât trebuie să comunicați rapid între voi pentru a vă alege tema preferată, în caz contrar o veţi alege doar pe cea care rămâne disponibilă). Exemple de teme: TBC, astm, BPOC, neoplasm pulmonar, pleurezii, pneumonii, insuficiența respiratorie etc). Referatul a fost predat pe mail în ultima săptămână din semestru atât în format WORD (se cer cam 15 pagini cu tot cu pagina de titlu, bibliografie, poze etc…), cât și în format PPT (ca și cum ar fi trebuit să susținem referatul, deși nu a fost cazul), iar în plus a fost necesar să trimitem sursele bibliografice pe care le-am utilizat (s-au cerut articole de specialitate din ultimii 5 ani sau cărți publicate în ultimii 10 ani). Pentru  realizarea acestui referat am fost notați și ni s-a dat inclusiv o diplomă de participare la activitatea de cercetare.

Examenul final nu a suferit mari modificări, a rămas tot o combinație GRILĂ-ORAL (3 grile din TOATĂ materia, inclusiv cea de la stagiu plus o spirometrie de interpretat pe care trebuie s-o expuneți oral). Interpretarea corectă a spirometriei rămâne de bază pentru nota finală (nu a picat nimeni, iar notele au fost destul de mari).

PUERICULTURĂ – Cursul s-a ținut în acest an universitar (2015-2016) în corpul K, deci s-a renunțat la predarea acestuia în cadrul Spitalului de Pediatrie. Stagiile s-au ținut teoretic din două în două săptămâni – activitatea de stagiu depinde în mare parte de coordonatorul la care nimeriţi. Grupa mea a avut norocul de a mai învăța câteva lucruri mai mult teoretice decât practice, însă au fost grupe la care activitatea de stagiu a fost mai sărăcăcioasă. Examenul s-a păstrat grilă cu 12 întrebări dictate și multiple variante de răspuns. Dificultatea acestora este mică spre medie, toți studenții promovând.

IGIENĂ – Este materia care poate că s-a modificat cel mai mult față de anii anteriori, în acest an stagiile s-au realizat cu un cadru didactic nou venit în facultatea noastră (este vorba de dr. Cristina Pușcașu), iar acestea au fost ținute odată la două săptămâni (cu precizarea că s-a putut negocia sala, ora, iar dacă se merge într-un ritm mai accelerat există posibilitatea ca materia să fie epuizată mai repede). În ultima săptămână din semestru s-a ținut examen practic (probabil că în premieră pentru generația mea) cu 10 întrebări grilă cu variante multiple de răspuns, iar majoritatea întrebărilor (4 din 10) au fost din capitolul numit: „igiena alimentației”. Acest examen   s-a ținut în 3 serii, iar fiecare serie a avut o variantă proprie de grile. Atenție că NU se poate colabora, există o supraveghere atentă din partea cadrelor didactice. Marea problemă a acestei discipline a fost reprezentată, din punctul meu de vedere, de materialul trimis de doamna doctor și pe care l-am avut de învățat (mai mult de citit). Acesta s-ar putea să vă pună tot felul de probleme (greşeli pe care le veţi descoperi), așa că dacă se va menține ca sursă bibliografică nu rămâne decât să vă urez muuuultă răbdare.
Cursul a fost ținut  de dr. Lavinia Buvnariu, examenul final desfăşurându-se la fel ca examenul practic (au fost tot 10 întrebări grilă, cu variante multiple, din același material cu multe greșeli, însă de data aceasta întrebările au fost dictate, iar supravegherea a fost mai laxă). De precizat este faptul că la începutul semestrului ni s-a promis o „mini-excursie” la uzina de apă a Brașovului, însă nu s-a mai adus în discuție ulterior acest subiect.

METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE – Și această disciplină s-a modificat substanțial existând practic două cadre didactice (dr. Luigi Mărceanu – la partea de curs și seminar iar dr. Marius Irimie – numai la partea de seminar). Cursurile și seminariile predate de dl. dr. Mărceanu au fost ținute alternativ în corpul J, vineri din două în două săptămâni (și evident că nu mergeau mulți studenți la acestea), iar lucrările practice coordonate de dl. dr. Irimie s-au desfășurat în corpul K, de asemenea o dată la două săptămâni. Dr. Irimie a dat, înainte de vacanța de Crăciun, trei teme pe care studenții au fost nevoiți să le rezolve până la finalul semestrului și să le trimită pe mail acestuia (cei care s-au mai împotmolit au fost obligați să refacă tema și să o retrimită, dar notele nu prea s-au mai arătat la faţă). În ceea ce privește examenul final – ni s-a pus în vedere că acesta se va desfășura oral (deoarece cursurile nu prea erau frecventate de studenți), însă ni s-a pus în vedere că vom avea parte şi de câteva grile (care au fost în prealabil trimise deja rezolvate). Așadar am încercat să citim cursurile cât mai atent pentru a putea face față eventualelor întrebări orale, dar examenul a fost până la urmă grilă –  întrebări dictate din lista cu întrebări posibile trimisă de cadrul didactic, iar cei care au făcut lucrările practice cu dr. Mărceanu au primit în plus o întrebare ușoară (din cursuri) la care li s-a cerut să răspundă în scris (deși n-am avut parte de această întrebare BONUS – eu am avut de făcut cele trei teme pentru care mi-am ocupat cam două zile din vacanță – știu că s-a dat ceva legat de trialurile clinice randomizate).

CHIRURGIE PLASTICĂ – Examenul final din timpul sesiunii este singurul care s-a modificat (și probabil că se va modifica în permanență, deci nu vă bazați pe modalitatea de examinare din anii precedenți, ci mai degrabă fiți pregatiți pentru orice) în sensul că am avut 8 întrebări din toată materia (mai puțin din chirurgia estetică – deși în anii precedenți au fost intrebări și din acest capitol. Ni s-a dat inclusiv un subiect din materie nepredată, iar acest lucru a fost ulterior semnalat cadrului didactic). Subiectele au fost proiectate PE RÂND, fiind alocat un timp de 5 sau 10 minute pentru fiecare în parte, iar studenții au fost nevoiți să scrie fiecare întrebare pe o foaie separată . Din cele 8 sarcini de lucru, 3 dintre ele au fost de tip POZĂ la care am avut de recunoscut tipuri de plastii utilizate, tumori maligne de suprafață (și ce atitudine terapeutică folosim), boala Dupuytren (și ce tip de operație s-a efectuat plus descrierea acesteia). Examenul are un grad de dificultate ridicat și din aceste motive este bine să participați la fiecare curs și apoi să citiți astfel încât să întelegeți tehnicile utilizate în chirurgia plastică (oricum o să fiți chestionați în permanență și la stagiu pe baza cursurilor, dar uneori și pe baza cunoștințelor de anatomie și de semiologie chirurgicală).

RADIOLOGIE – Nu s-a schimbat aproape nimic în ceea ce privește desfășurarea disciplinei de Radiologie și Imagistică medicală, însă este important de precizat faptul că începând cu anul universitar 2016-2017 este posibil să apară schimbări majore la această disciplină, titularul cursului (Dr. Ileana Muntean) anunțând că sunt mari șanse să renunțe la activitatea didactică (deși ar fi o pierdere importantă pentru facultatea noastra, dânsa fiind un cadru didactic care s-a ocupat de studenți așa cum trebuie). În cazul în care doamna doctor nu ne „părăsește”, atunci grupele care au stagii cu dânsa vor desfășura această activitate în cadrul Spitalului Militar.

MEDICINĂ INTERNĂ – Rămâne cea mai importantă și mai grea materie studiată în cadrul semestrului 1 al anului 4,iar la acestă disciplină nu au survenit modificări importante, poate doar faptul că s-au alăturat începând cu anul universitar 2015-2016 și alte cadre didactice noi (doar la partea de stagiu).

Minighid al studentului de Anul 6 (I)

Dacă ai  ajuns până în Anul 6 şi eşti convins că vezi vârful, că vezi luminiţa de la capătul atâtor sesiuni  în care te-ai masacrat cognitiv şi emoţional, ţine-te bine şi ai grijă pe unde calci, pentru că mai e atât de puţin şi totuşi atât de mult până la final, un tur de forţă cum n-ai mai prea avut parte, chiar dacă te consideri veteran în facultate. În Anul 6 te lovesc stările contradictorii: pe de o parte te bucuri că în sfârşit te apropii şi tu de faza aia  în care vei putea spune că ai o meserie şi priveşti cu ceva entuziasm dar şi cu teamă apropierea momentului de asumare a profesiei, pe de altă parte te apucă nostalgia, nu îţi vine să crezi că au trecut 6 ani (uită-te în oglindă sau în pozele de pe facebook din Anul 1 ca să îţi dai seama de unde ai plecat şi unde ai ajuns 🙂 ). De asemenea, vei observa că rezidenţii şi doctorii te cam compătimesc că eşti pe cale să închei socoteala cu studenţia (bucură-te de studenţie cât mai poţi, că după aia te aşteaptă chestii nasoale! – îmbucurător, nu? Cam asta ai auzit oricum, aproape în fiecare an, de la promoţiile mai mari). Nu în ultimul rând, o serie de cadre didactice îţi vor sublinia că de acum chiar eşti aproape coleg cu ei (deci treaba cu domnule coleg nu mai e doar o curtoazie încurajatoare, ci o realitate aproximativă), deci vor avea anumite pretenţii mai mari de cunoaştere.  De când vei intra în semestrul I, vei rămâne paralizat de câte lucruri ai avea, teoretic, de făcut: cursuri şi stagii, lucrare de licenţă, învăţat pentru rezidenţiat. Pe măsură ce va trece timpul (şi vei vedea cât de repede va trece, ca în niciun alt an) îţi vei da seama că nu poţi face faţă la toate şi că ar fi bine să te concentrezi pe promovarea Obstetricii-Ginecologiei, urmând să te ocupi mai târziu de celelalte (din punct de vedere al timingului ar fi bine ca în luna decembrie  să ai un coordonator şi o temă de licenţă şi să fi început să lucrezi la partea practică a lucrării de licenţă – căutat în arhive, alcătuirea bazei de date).

ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ – disciplina la care afli cât de multă fiziologie, fiziopatologie, farmacologie şi biochimie ai uitat sau n-ai ştiut niciodată. Unii spun că anesteziştii ar fi cei mai buni farmacologi şi o să te lămureşti de ce pe măsură ce va trece semestrul (cârcotaşii ar spune că e de înţeles acest lucru, că anesteziştii au timp să buchisească, să fixeze şi să  recapituleze teorie la greu, chiar şi în sala de operaţie în timp ce chirurgul dă în brânci de treabă deasupra pacientului). E o disciplină cu caracter de sinteză care înglobează multe cunoştinţe din primii 3 ani de facultate (da, inclusiv biologie celulară, fiziologie, biochimie – vei auzi din nou, poate pentru prima oară după Anul 1 şi Anul 3, de ecuaţia Michaelis-Menten… fain, nu?). Fascinant şi înspăimântător în acelaşi timp  la ATI, e să vezi cum toată teoria aia din preclinic se aplică în sfârşit la patul bolnavului, în cele mai concrete situaţii. Vor fi poate momente în care poate că îţi vei fi dorit să fi studiat în ani mai mici ATI-ul când poate anumite cunoştinţe erau mai proaspete, când puteai pune chiar o bază mai bună pentru Medicina Internă, Pediatrie, Neurologie etc. Cursul este centrat mai mult pe terapie intensivă şi mai puţin pe anestezie (deşi, în rezidenţiatul din  această specialitate am înţeles că proporţia e inversă: mai multă anestezie şi mai puţină terapie intensivă) ceea ce e destul de OK, pentru că , indiferent ce specialitate îţi vei alege, e mai probabil să te confrunţi cu pacienţi în stare critică, decât cu necesităţi de anestezie. Cursul tratează dezechilibre acido-bazice, dezechilibre hidro-electrolitice, intoxicaţii, dezechilibre metabolice, terapia intensivă a pacientului neurologic, terapia intensivă a pacientului traumatizat, ventilaţia mecanică, terapia intensivă a insuficienţei respiratorii, terapia intensivă a pacientului cu afectare renală, terapia intensivă a şocului, principii de analgezie, anestezie locală şi generală etc. Cursul a fost ţinut săptămânal, 2 ore,  fără pauză, de sef lucr dr Adrian Bărăcan – e foarte recomandat să participaţi la cursuri pentru că dr Bărăcan dezvoltă în detaliu elemente de fiziologie, fiziopatologie care nu se regăsesc complet în suportul de curs şi, în ciuda faptului că explicaţiile sunt laborioase şi solicită intens atenţia studenţilor,  în cele mai multe situaţii sunt lămuritoare şi complete (dacă reuşeşti să ţii pasul cu logica şi detaliile în care intră dr Bărăcan, ceea ce nu e întotdeauna uşor, dar satisfacţia înţelegerii unor fenomene pe care poate le-ai dus în spate nelămurite, ani de zile, este pe măsură) – cursul de insuficienţă respiratorie şi cursul de şoc mi s-au părut printre cele mai memorabile şi mai solicitante cursuri de care am avut parte în toţi cei 6 ani de facultate (şi asta şi pentru că dr Bărăcan arareori livrează ceva fără să explice – uneori devine exasperant prin gradul detaliilor pe care le antrenează, dar tot ce spune se poate recompune într-un întreg coerent – fie că îţi place sau nu ATI-ul, ai şansa să îţi acoperi rapid şi gratis golurile din cunoştinţele acumulate strâmb la alte discipline). Stagiile au fost coordonate tot de şef lucr dr Adrian Bărăcan, s-au ţinut pe secţia de ATI de la Spitalul Judeţean (e necesar echipament complet-costum de spital + papuci pentru a avea acces pe secţie). Dr Bărăcan e aproape la fel de meticulos la stagii, pe cât e la curs, nu există noţiunea de sprijinit pereţii, oferă întotdeauna ceva pentru studenţi: fie că e vorba de analiza unor foi ale pacienţilor, fie că e vorba de prezentarea cazurilor de pe secţie, fie că e vorba de prezentare de dispozitive (măşti, catetere, aparatură, medicamente), aproape fiecare stagiu a avut o anumită tematică. Au existat şi verificări orale la stagiu,  pe parcursul semestrului, cu  întrebări adresate individual  de cadrul didactic din materia predată (şi desigur că există pretenţia explicării fenomenelor descrise: de ce acidoză? De ce apare complicaţia X? De ce alegi acel medicament şi nu altul? – dacă studenţii nu fac dovada înţelegerii primesc notă mică).  Examenul practic a fost oral -a constat în evaluarea unui buletin de analize – dezechilibre acido-bazice şi hidro-electrolitice, s-au mai adresat şi nişte întrebări suplimentare, în funcţie de caz. Examenul final a fost scris, tip sinteză – în jur de 15 subiecte scurte,  din toată materia (nu prea sunt capitole care să scape sau pe care să se axeze evaluarea în mod deosebit, deci intră subiecte din tot, fie că vorbim de clinic, complicaţii, tratamente, fiziopatologie, farmacologie – de citit neapărat cu atenţie şi ultimele capitole de anestezie). Nu a picat nimeni dar notele au fost destul de pestriţe.

MEDICINĂ DE FAMILIE – cursul de la care teoretic poate că te-ai fi aşteptat să fie cel mai dificil şi cel mai amănunţit prezentat, ţinând cont că multe cadre didactice te pregătesc pentru cea mai generală specializare (pe cât de ciudat sună formularea asta) atunci când anticipează la cursuri cu introduceri de genul: voi, în calitate de viitori medici de familie, trebuie să ştiţi că… (poate că asta e o deformaţie profesională de pe vremea când, după ce terminai Facultatea de Medicină, aveai posibilitatea să ajungi repede medic de familie). Din fericire, lucrurile sunt destul de lejere pentru studenţi, atâta timp cât cursul e centrat pe o prezentare generală a celor mai frecvente afecţiuni/sindroame prezente în cabinetul medicului de familie: de la cefalee, vertij, febră, ochi roşu, afecţiuni respiratorii (astm şi rinite), diaree etc. Chiar dacă, la început, cursul va părea sinistru de familiar cu acea abominabilă experienţă a APSSului din Anul 5 (definiţii ale asistenţei primare, funcţiile medicului de familie şi alte câteva chestiuni birocratice), mai apoi, odată cu abordarea aspectelor semiologice, de investigaţii paraclinice şi de tratament, impresiile se vor ameliora. Cursul a fost ţinut săptămânal de şef lucr dr Rodica Onofrei, prezentări scurte, la obiect (materialele se trimit studenţilor pe mail). Stagiile au fost ţinute la cabinetele de medicină de familie ale coordonatorilor de stagiu: şef lucr dr Rodica Onofrei, asist univ dr Andreea Neculau, asist univ dr Cristina Dăscălescu. Eu am făcut stagiul cu dr Rodica Onofrei, la Policlinica Mârzescu – am asistat la consultaţii, am discutat despre vaccinuri, am mai avut ocazia să scriem reţete. Stagiul a fost destul de dinamic, cu întrebări, cu ipoteze de diagnostic, atmosferă relaxată şi naturală. Examenul practic s-a bazat pe un caz ipotetic distribuit la 3 studenţi (am avut de sugerat investigaţii, diagnostic, tratament). Examenul mare a fost scris, grilă, din toată materia predată, nu a picat nimeni.

1

ONCOLOGIE – un curs interesant bazat pe prezentări interactive şi muuulte, muulte desene şi scheme accesibile pregătite de titularul de curs, o figură optimistă şi plină de umor (în mod ironic, cadrele didactice de la cele mai sinistre discipline precum Oncologia sau Medicina Legală sunt printre cele mai dezinvolte şi au un simţ al umorului bine dezvoltat). Cursurile s-au ţinut săptămânal şi au avut un caracter particular: aproape toate cursurile sunt interactive, se bazează pe un dialog între cadrul didactic şi studenţi, indiferent de temă. Dr Ciurescu apreciază intervenţiile şi întrebările, sugerând că studenţii sunt familiari cu oncologia, după disciplinele parcurse în cei 6 ani, urmând doar să mai fixeze câteva noţiuni.  In prima parte a cursurilor s-a vorbit despre noţiuni generale de oncologie: etiopatogenia cancerelor, mijloacele terapeutice. În a doua parte a cursurilor (când s-a ajuns la o oarecare criză de timp) s-a vorbit despre  elemente clinice, diagnostice şi terapeutice în cele mai frecvente cancere: plămân, intestin, testicul, sân, ovar, prostată, stomac, pancreas etc. Stagiile s-au ţinut la Spitalul Medlife (echipament complet obligatoriu, după ce vă schimbaţi la etajul 1 in vestiarul minuscul, îl găsiţi pe dr Ciurescu la etajul 2 al spitalului), săptămânal – grupele au stat de vorbă cu pacienţi (am fost lăsaţi să alegem: ce cancer vreţi azi?).

20151117_085232

După anamneză/examen clinic, la intervale de timp variabile, coordonatorul s-a reîntâlnit cu noi pt a discuta cazul, de câteva ori am fost cu el şi la vizita medicală. Dr Ciurescu apreciază judecata studenţilor, pune multe întrebări, păstrează un cadru de discuţie relaxat şi la stagii. Examenul practic a fost oral, o discuţie purtată pe tematici oncologice alese de studenţi – studentul avea posibilitatea să-şi aleagă tipul de cancer pe marginea căruia să se bazeze dialogul. Surpriza a fost că primele întrebări adresate nu aveau răspunsurile direct identificabile în bibliografie (care a fost reprezentată de capitolele de oncologie din ECN) ci vizau cunoştinţele medicale generale ale studentului/ capacităţile sale de a judeca. Dacă studentul nu a putut să răspundă, cadrul didactic  a găsit totuşi întrebările la care studentul să ofere răspunsul corect (doar că se vedea clar că e dezamăgit de lipsa de reacţie de la primele întrebări). Examenul mare a fost SCRIS, tip grilă, cu vreo 40-50 de întrebări din toată materia. Nu a picat nimeni.

 

EPIDEMIOLOGIE – un curs care s-a dovedit o corvoadă pentru studenţi…  mai ales din pricina aşezării în orar  şi în sesiune (când ai doar un curs în mijlocul zilei în capătul oraşului în Anul 6 parcă te-ar reţine ceva să te duci…). Deşi tratează chestiuni de importanţă actuală şi chestiuni care ar trebui să se regăsească în preocupările/cultura oricărui medic, indiferent de specialitate, disciplina asta cu greu trezeşte dispoziţiile amorţite de Obstetrică Ginecologie. Cursul acoperă o parte de epidemiologie generală şi una de epidemiologie specială (în care se vorbeşte despre bolile transmisibile, în funcţie de poarta de intrare a germenilor) şi a fost ţinut, cu audienţă destul de redusă, de şef lucr dr Mihaela Constantinescu.  Stagiile s-au ţinut o dată la două săptămâni şi au acoperit partea de epidemiologie generală (definiţii aride şi dureroase despre procesul epidemiologic, anchetele epidemiologice etc) dar şi epidemiologie specială (în special imunizările: vaccinarea în bolile transmisibile). Studenţii au primit materialele de stagiu în avans şi au avut de pregătit măcar câteva întrebări la fiecare întâlnire (dr Constantinescu e foarte deranjată dacă studenţii vin la stagiu şi nu pun nicio întrebare). De asemenea fiecare grupă a avut de pregătit o selecţie de clipuri video pe tema unei boli transmisibile (împărţirea temelor s-a făcut la începutul semestrului) pe care le-am vizionat la lucrările practice finale şi un set de întrebări grilă din materia de stagiu (pe care dr Constantinescu le-a centralizat la finalul semestrului şi din care a ales o combinaţie pentru examenul practic). Examenul practic s-a dat din întrebările trimise de studenţi (unele greşite, altele corectate în ultimul moment). Examenul mare a fost scris, deşi iniţial a fost anunţat ca fiind sinteză, s-a dat până la urmă grilă, pe mai multe rânduri.

BOLI TROPICALE – un curs… exotic, cu boli exotice care nu prea se găsesc pe la noi din fericire (dar a căror incidenţă creşte, aşa cum ni s-a amintit, pe măsură ce oamenii călătoresc spre destinaţii tropicale). E o reluare parţială şi o aprofundare ale unor chestiuni parcurse la Microbiologie, Virusologie, Parazitologie (se vorbeşte şi de tripanosomiază, leishmanioze, filarioze, doar că acum se insistă pe partea clinică – toate tipurile de diaree imaginabilă – şi pe tratament, mai puţin pe diagnosticul de laborator), dar e şi cu surprize care îţi pun imaginaţia la încercare în ceea ce priveşte ciclul bizar al unor agenţi patogeni (ne-am reîntâlnit cu povestea de dragoste a schistosomelor din plexul vezical, dar am descoperit şi călătoria ameţitoare a parazitului din dracunculoză pe care îl poţi rula pe băţ pentru a-l extrage de sub piele). Am aflat lucruri interesante despre epidemia cu virsurile Marburg şi Ebola (probabil promoţiile următoare vor vorbi mai pe larg şi despre Zika) şi despre eficienţa protocoalelor epidemiologice, inclusiv la noi în ţară. Cursul a fost ţinut o dat la 2 săptămâni de şef lucr dr Maria Cocuz (care a trimis studenţilor materialele necesare), nu au existat stagii la această disciplină. Examenul a fost scris, grilă.

IMPLANTOLOGIE – cursul misterios şi bizar al semestrului 1… un curs din categoria  curiozităţi pentru studenţii la medicină. A fost izolat în orar la o oră târzie, la care mai nimeni nu catadicsea să se ducă (dacă n-am avut energie şi interes să dăm admitere la Stomatologie, cum să ne ducem să afli ceva despre implantologie la ore târzii de după amiază, când aveam atâtea pe cap în Anul 6? Am zis atâtea? Mă refeream la O-G…). Cursul a fost ţinut o dată la două săptămâni de şef lucr dr Andrada Nicolau şi, din ce am auzit (recunosc, n-am ajuns la niciunul) au fost destul de interesante, cu multe poze demonstrative pentru procedurile prezentate. E ceva în cursul ăla care îţi dă o idee despre trendul SF în care se înscrie medicina dentară, cu tot felul de combinaţii de materiale şi tehnici de rezolvare a edentaţiilor şi despre complexitatea şi eleganţa demersului de înlocuire a dinţilor. Examenul a fost lejer, grilă.

DERMATOLOGIE – cursul cu buuuubeeee. Medicina buuubelor! Trivializând lucrurile, dermatologia e materia de care toţi fac mişto (că e cu bube şi creme, fără prea multe riscuri vitale, aşa mai de moft şi mai pe încercatelea) dar care dă bătăi de cap şi pe care, mai apoi, toţi ăia cu punctaje mari la rezidenţiat o aleg (în fond, te poţi gândi la partea de dermatocosmetologie pe care o studiezi în semestrul 2, că e elegantă şi îţi respectă şi viaţa personală, şi tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă). Dar Dermatologia nu e deloc uşoară, ba chiar e al naibii de subtilă din mai multe puncte de vedere. Dar are o logică descriptivă şi de abordare fundamentată în primul rând pe un limbaj elementar cu care ajungi să te obişnuieşti şi care te va salva măcar de câteva ori de la exclamaţii exasperate de tipul: dar sunt doar nişte bube acolo! Păi da, dar unele sunt macule, altele sunt papule, altele sunt vezicule, altele sunt eroziuni, altele sunt combinaţii de papule pe placard eritematos, înconjurate de scuame fine sau groase etc. Dermatologia e printre cele mai clinic accesibile discipline din toată facultate: leziunile sunt la vedere, cel puţin în poze şi nu te vei putea plânge că, deşi nu vei fi examinat prea mulţi pacienţi, nu ai văzut nimic la materia asta, ba chiar vei ameţi de la câte patologii îţi vor trece prin faţa ochilor. Cel mai interesant mi s-a părut grupajul patologiilor, felul în care toate acele misterioase elemente de pe piele pot fi grupate şi clasificate în categorii individuale de boli (vezi câte limbi străine ştie să vorbească pielea, cât de poliglotă şi de comunicativă e?)- pe toate le vei studia în cursul întins pe 14 săptămâni. De la infecţiile bacteriene, la infecţiile virale, la infecţiile cu transmitere sexuală (căci e vorba de Dermatologie şi boli venerice – incredibil cât de simplu este tratamentul unor afecţiuni care au decimat sute de ani populaţia de pe glob – uneori e vorba de O SINGURĂ doză de antibiotic, una singură, da!), la dermatoze scuamoase, dermatoze buloase, dermatoze alergice, lepră, TB cutanat, afecţiuni autoimune şi câte altele. Tot la Dermatologie o să vezi chestii care vor atrage exclamaţii surprinse, cel mai adesea revoltate, poate tocmai pentru că leziunile prezentate  sunt atât de vizibile, atât de mutilante, uneori atât de respingătoare şi pare foarte la îndemână şi neliniştitor să îţi imaginezi cum ar fi să suferi la rândul tău de pemfigus, de acnee nodulara, de furunculoză etc. Cursul a fost ţinut săptămânal de şef lucr dr Marius Irimie (care trimite materialele către studenţi) şi a fost printre cele mai vizuale cursuri de care am avut parte în facultate (jumătate din slideuri sunt doar imagini cu leziuni) – cursul a fost programat la o oră târzie, după alte două cursuri şi după stagii matinale, deci studenţii au fost jumate adormiţi, asta când nu au tresărit puternic la aglomerările de patologii horror proiectate pe perete. Stagiile au fost ţinute săptămânal, coordonate de şef lucr Marius Irimie şi de asist univ dr Mădălina Frâncu, la Staţionarul Astra al Spitalului Judeţean (clădirea gri, de pe Calea Bucureşti), pe secţia de Dermatologie (care pare a fi pe moarte, pare-se că specialitatea asta se reaşază liniştită în exigenţele ambulatorului) unde studenţii, în cele mai multe cazuri au avut parte de o… reluare a prezentărilor de la curs (ceea ce a fost plictisitor pe de o parte, pe de altă parte în felul ăsta n-aveai cum să ratezi ce s-a predat şi vedeai şi patologii, chiar dacă nu pe viu). De câteva ori am asistat la nişte tratamente şi pansamente (cel mai adesea ulcer varicos). S-au susţinut două lucrări de verificare în timpul semestrului (una după cursul de fiziologia pielii, semiologie dermatologică, infecţii virale şi una după infecţiile bacteriene şi cele cu transmitere sexuală) – câte două subiecte fiecare (destul de scurte de tipul: melanocitul, vezicula, papula, infecţia cu Herpes simplex 2, aspecte clinice în erizipel etc). Examenul practic a constat în recunoaşterea unor patologii de pe diapozitivele proiectate (dr Irimie a trimis studenţilor în jur de 100 de imagini cu leziuni din care urma să selecteze câte una pentru fiecare student) – studentul a fost punctat pentru recunoaşterea patologiei şi apoi, pentru descrierea leziunilor, investigaţiilor şi a planului de tratament. Examenul mare a fost scris, tip grilă, în jur de 40-50 de întrebări din toată materia. Nu a picat nimeni.

20151027_182717

OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE – cred că atâta s-a scris şi s-a povestit despre disciplina asta, încât o fi devenit exasperantă pentru toţi… dar de O-G nu scapi. E disciplina sinteză, umilitoare, enervantă, fascinantă, copleşitoare, experienţa traumatizantă a Anului 6 (probabil singura comparabilă pentru promoţia mea, cu experienţa Anatomiei, în termeni de senzaţie de indeterminare şi nesiguranţă la examen). În primul semestru studiezi Obstetrică iar în al doilea faci Ginecologie (plus restul de Obstetrică de pe semestrul 1 care rămâne nepredată: HTA de sarcină, lăuzia patologică, patologie asociată sarcinii). E mult şi greu pentru că ai de recapitulat parte de fiziologie (făcută sau nu corespunzător, până în Anul 6), parte de anatomie, plus că vin la pachet procese şi patologii pe care nu le-ai întâlnit la nicio altă specialitate. Vei studia (mai mult singur, decât la curs) în amănunt fecundaţia, dezvoltarea embriologică din primele săptămâni, diagnosticul de sarcină, placentaţia, determinismul naşterii, fiziologia contracţiei uterine, perioadele şi timpii naşterii (deci vezi, până aici e DOAR FIZIOLOGIE), apoi vei parcurge hemoragii ale trimestrului I de sarcină (avort, sarcină ectopică, molă), hemoragii ale trimestrului III de sarcină (placenta praevia, dezlipire parţială de placentă normal inserată, ruptura uterină), naşterea prematură, sarcina gemelară, izoimunizarea, ruptura de membrane etc. Stagiile au fost ţinute la Maternitate (Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie I.Sbârcea) şi două grupe au ţinut stagii la Spitalul Regina Maria (coordonate de şef lucr dr Costin Anastasiu) – în ambele spitale e nevoie de echipament complet (la Regina Maria am înţeles că se practică abordarea epidemiologică respectuosă: se comandă costume speciale pt studenţi pe care aceştia nu le iau acasă). Stagiile au fost dezamăgitoare şi enervante prin lipsa de consecvenţă a coordonatorilor, diferenţele între grupe, timpul pierdut degeaba pe secţie – cu alte cuvinte, nu am făcut mai nimic, am asistat la câteva prezentări teoretice şi am sprijinit pereţii, am căutat să simulăm naşterea pe un manechin improvizat, fără să înţelegem chiar tot (promoţia mea a prins Maternitatea în renovare.. dar asta e o scuză mult prea la îndemână). Pe lângă stagii, ni s-a impus obligativitatea de a participa la cel puţin 5 gărzi. Pentru a nu supraaglomera secţiile, am făcut un document google în care studenţii s-au putut programa pe zile. În gărzi, în funcţie de noroc, ai ocazia să vezi naşteri naturale, cezariene, chiuretaje, dar uneori ai de stat cel puţin 4 ore ca să vezi ceva (înainte de plecare, ceri semnătura şi parafa unui medic de pe secţie, pe o foaie de prezenţă pe care ţi-o compui singur, pentru a-ţi certifica prezenţa în gardă – cu acea foaie ştampilată te prezinţi la examenul mare, în caz că ţi-o cere profesorul pentru verificare – în promoţia mea nu a fost nimeni verificat şi nu a părut să conteze dacă am fost sau nu în gărzi). În gărzi e bine să nu se meargă la grămadă, maxim 4 studenţi pentru că oricum nu vor avea acces simultan în sala de operaţie sau sala de naşteri. Cursul a fost ţinut săptămânal de prof univ dr Marius Moga, fără pauză, se face prezenţa pe bileţel individual care se predă doar la finalul cursului sub ochii profesorului. Cursul e mult prea scurt pentru câtă materie e de predat, uneori, dacă nu vine prof Moga, vine unul dintre coordonatorii de stagiu (ceea ce face lucrurile mai problematice pt că ceea ce predă coordonatorul nu e concordant întotdeauna cu ce se cere la examen). Cursul este insuficient pentru pregătirea examenului, pt că atinge pe scurt o serie de chestiuni care trebuiesc aprofundate din carte. Examenul practic a fost, în funcţie de coordonatorul fiecărei grupe, mai degrabă o formalitate: câteva întrebări sau subiecte scrise. Examenul mare a fost ORAL – cam 3 grupe pe zi, studentul trage 2 subiecte (un calup de subiecte cuprinde parte de placentatie, fiziologie şi fiziopatologie, celălalt calup mai degrabă elemente de clinică şi tratament), are timp de gândire în jur de 15-20 de minute (într-o sală separată decât cea în care sunt ascultaţi studenţii), apoi răspunde în faţa unei comisii cu 3-4 cadre didactice. Dincolo de subiectele pe care le are de tratat, studentul poate fi întrebat orice – incapacitatea de răspuns îl trage pe student pe o pantă periculoasă, în care întrebările devin mai generale şi se poate ajunge la discuţii pe teme de Medicină Internă sau Chirurgie sau Farmacologie la care se pică fără discuţie dacă nu se răspunde. În promoţia mea au picat cam 50% dintre studenţi.