Povestea unei absolviri – Medicina, promotia 2016

Când unii se pregătesc de începerea unui nou an universitar, alții își iau rămas bun de la facultate. Acestea sunt  ritmurile academice inevitabile, obiective. Timp de 6 ani ți se întâmplă să curgi în același ritm familiar (modulat, ocazional,  de emoția restanțelor). Vine însă și ziua pe care o trăiești o singură dată, a absolvirii Facultății de Medicină. Promoția 2016 a trăit și ea această zi: ziua în care cei din jurul tău  încep să ți se adreseze cu domnul/doamna doctor (deși primul tău reflex e să te uiți în jur, ca să încerci să îți dai seama despre cine ar fi vorba…). Ceea ce până mai ieri era rostit uneori în glumă, alteori încurajator, brusc devine acoperit de seriozitatea certificată instituțional și poate de un respect apriori, de o simpatie naivă pentru naivul absolvent nerodat de realitățile și lipsurile sistemului medical românesc.

dsc_1434

Povestea absolvirii e o poveste care începe de fapt cu aproape un an înainte de acel moment final în care îți vezi numele într-un tabel intitulat: Note Proba Scrisă/Orală Licență. E o poveste pe care, înainte să o scrii, o anticipezi, o proiectezi imaginativ, alături de colegi, ca pe ceva atât de apropiat și totuși, atât de distant. Discuțiile din Anul 6 ating, uneori tangent și gratuit, alteori serios de pragmatic (mai ales când vine vorba de strâns bani, de planificat ceremonia festivă sau banchetul) chestiunea absolvirii. Între această destinație finală a eforturilor academice studențești, proiectată ca ceva abstract, cel puțin în toamna de la debutul anului terminal (și a stării terminale de care vorbea și Geomerula) și momentul pretins glorios al încununării cu tocă de absolvent și al împăunării pe facebook (îți dai seama cum e să îți apară pe profil, ca event, că you finished Medical School… e aproape ireal, dat fiind faptul că, în studiul medical lucrurile par să stea la fel ca în sarcină: sunt atâtea chestii care pot merge prost pe parcurs, încât e de mirare că poți supraviețui relativ integru celor 6 ani, respectiv 12 sesiuni, cel puțin, de examene) se interpun totuși niște balauri (că dacă n-ar  fi niște încercări aparent disproporționate în raport cu forțele tale, n-ai mai putea avea acea aură eroică de personaj de basm, în variantă amețită și încercănată).

Instituțional si logic privind lucrurile, situația e albă sau neagră: ori ești student, ori ești absolvent licențiat (sau să spunem că ești student până la data finalizării susținerii lucrării de licență, apoi ți se schimbă brusc statutul).  Din acest punct de vedere,  lucrurile se supun rigorii terțului exclus, ca în  căsătorie sau virginitate: ori ești, ori nu ești într-un fel. Subiectiv însă, totul se petrece gradual și, pe măsură ce trece Anul 6, dezvolți senzația că ai mai absolvit puțin, nu chiar așa, dintr-o dată, cu alte cuvinte am putea spune că  traversezi stare de absolvență incipientă și una intermediară, până la finalul adevărat. Deci, povestea absolvirii nu se petrece și nu se consumă brusc și total  într-o anumită perioadă. De fapt ea se elaborează, se materializează progresiv în timpul Anului 6,  ca un fel de puzzle care adună la un loc momentele tensionante, exasperante cu momentele de tip supapă mai mult sau mai puțin eliberatoare, fără să existe neapărat  acel highlight distinct al deplinei eliberări… te simți de fapt ca un calcul dintr-o litiază primară de căi biliare, pe un coledoc cu modificări: treci de o strictură, dai de o dilatație, mai treci de o strictură, mai dai de o dilatație și tot așa până la Oddi-ul rezidențiatului.

calculi

Până să ajungi în toamna absolvirii, te confrunți cu provocarea O-G-ului despre care am tot vorbit și eu și Geomerula. La începutul Anului 6 încă ești derutat de abudența sarcinilor care îți revin: citit pentru rezidențiat, OG-OG-OG, adunat materiale și informații pentru lucrarea de licență (sau chiar găsit un coordonator), OG-OG-OG și, pe măsură ce te apropii de iarnă, rămâne doar OG-OG-OG (Ooooof G).  Obstetrica din semestrul I te consumă și te face să uiți de toate celelalte, de fapt înainte de examenul de Obstetrică absolvirea pare ceva încă îndepărtat la care nu speri să visezi. Apoi, după sesiunea de iarnă, urmează un scurt și iluzoriu moment de detașare, doar până te apucă panica din cauza neglijenței manifestată față de celelalte sarcini (licență și rezi). Nu apuci să faci 3 grafice pentru lucrare, să citezi 2 articole, să vezi o autopsie, să ajungi la patologia tumorală din ginecologie (say what?),  că deja te trezești în luna aprilie, în preajma sesiunii de comunicări științifice, când, teoretic ar fi bine să apari cu o prezentare ppt a licenței în fața comisiei (chiar dacă nu e obligatoriu, e totuși util). Și deja, după vacanța de primăvară, realizezi cât de incredibil de aproape e finalul. Te mai pătrunde o remușcare că n-ai ajuns la prea multe cursuri, te mai panichezi puțin de apropierea ultimei sesiuni, mai încerci să prinzi o simulare pentru rezidențiat, doar așa, de orientare, că n-ai citit mare lucru și apoi începi să încerci pe bune sentimentul absolvirii la ședința foto, pentru pozele de album, care are loc în general în luna mai, în parc. E drept că sentimentele sunt amestecate: știi că n-ai încheiat socotelile cu Ginecologia (poate nici chiar cu Obstetrica) dar tu îmbraci tocă și robă și zâmbești frumos între copaci  (pe facebook oricum nu se vede după aceea că ție la ora aia nu ți-e clar ce dimensiuni are tumora în stadiul I A 2 la cancerul de col). După acest moment de respiro, urmează iar o fază precipitată, cea  a sesiunii de vară și momentul de orbire al Ginecologiei care te face să uiți  de imaginea de ansamblu, înghițindu-te ca o gaură academică neagră în care se învârt laolaltă fibroamele, CIN-urile, metroragiile și tamoxifenul). Nu te dezmeticești din sesiunea de vară că te trezești în fața Aulei, îmbrăcând din nou toca și roba, la cursul festiv.

Am avut emoții și discuții lungi, în ceea ce privește organizarea cursului festiv… în fond, am fost cea mai mare promoție din istoria Facultății de Medicină de până acum și, acolo unde sunt mulți și părerile sunt împărțite, când vine vorba de locul pentru banchet, invitați, decan de suflet, pachete festive etc. Dincolo de mica vrajbă a absolvirii noastre, despre care am mai vorbit, dincolo de proiecțiile inițiale mai mult sau mai puțin fezabile, m-am bucurat că am putut marca finalul celor 6 ani de facultate, într-o aproape deplină libertate de alegere, o libertate asumată, de a avea atât un prezidiu oficial, cât și unul neoficial, un prezidiu votat cu mintea și unul votat cu sufletul. Am avut alături de noi oamenii pe care i-am respectat și i-am apreciat, pe care i-am prețuit și care ne-au trimis gândurile lor cele mai bune.

Cursul festiv a fost deschis de discursul  reprezentantul universității, prof univ dr Liliana Rogozea dar și de dr Gabriel Moraru (președintele Colegiului Medicilor – filiala Brașov). Conf univ dr Petru Ifteni – Prodecanul cu activitatea de cercetare ne-a felicitat și ne-a amintit că eforturile noastre academice vor continua cel puțin 5 ani înainte. Prodecanul ne-a invitat să ne amintim de entuziasmul Anului 1, atunci când am fost declarați admiși, de mândria de a purta halatul alb, de sindromul studentului la medicină (convins că are toate bolile, atunci când citește despre ele) și ne-a îndemnat să privim spre viitor verticali, conștienți și profunzi, respectând standardul înalt al profesiei, venind în întâmpinarea nevoii de care amintea și Erasmus din Roterdam: Europa are nevoie de un medicus care să o vindece.

După prezentarea cadrelor didactice care au participat în număr mare la eveniment, privind într-o oglindă metaforică, dinspre prezent spre trecut, am invitat alături de noi pe câteva din figurile remarcabile ale experienței noastre studențești, oameni care ne-au descoperit în unele dintre cele mai vulnerabile momente pe care le-am traversat în facultate. L-am invitat întâi pe prof univ dr Gheorghe Coman (recompensat în anul 2015 cu premiul Profesorul Bologna), o personalitate energică, tonică, răbdătoare care ne-a predat cu pasiune Biochimia. Vizibil emoționat (poate la fel de emoționat precum am fost noi la examenul de Biochimie, din Anul 1), profesorul Coman nu ne-a ținut totuși un curs de 3 ore fără pauză :), ci ne-a îndemnat să fim la fel de stăruitori în studiu, să fim echilibrați, să luăm decizii corecte și să nu uităm de dascălii noștri.

L-am invitat alături de noi și pe asist univ dr Alexandru Keresztes, un profesionist dedicat și sensibil cu discipolii săi, cel care ne-a pregătit alfabetizarea în fiziologie și a plecat împreună cu noi chiar și după ora 21, după ultimul laborator. Cu modestia sa caracteristică, dr Keresztes, ne-a amintit de modelele profesorilor universitari fondatori ai facultății și a pledat pentru asumarea unei scale de valori care să așeze pe primul loc sufletul, noblețea și respectul pentru meserie și pacient. Una dintre cele mai frumoase invitații transmise de dr Keresztes a fost aceea de de a veni alături de formatorii noștri și a le lua în cele din urmă locul, onorabil și responsabil.

Pe scenă a urcat apoi al treilea invitat special, prof univ dr Alin Cucu, la al cărui ultim curs de Chirurgie, cursul care a încheiat o carieră, am avut privilegiul să asistăm în 2014. Nonconformist cum îl știm, prof Cucu s-a prezentat în același “smoking” cu cel de acum 2 ani, de la cursul de Chirurgie și ne-a evocat, într-o prezentare video presărată cu anecdote, relația specială pe care a avut-o cu generația noastră, o relație dominată de colocvialitate și prospețime spirituală. Iar dacă noi i-am făcut cadou, în 2014, profesorului Cucu un tort care impunea tușeul și o plachetă aniversară, dânsul ne-a adus în dar, pentru că ne îndrăgește și știe că avem umor,  un ceas defect… un ceas care să ne ajute să navigăm prin mări ostile, un ceas care indiferent de cât timp va trece, va arăta bine ora, măcar de două ori pe zi :).

Am prezentat audienței filmulețul promoției și am avut ocazia să observăm cât de mult am îmbătrânit… pardon, maturizat în ultimii 6 ani. A urmat momentul predării cheii facultății (și deci m-am întâlnit din nou cu Baronu Sâmbătă, de data asta și într-un cadru festiv :). Am avut onoarea să susțin discursul șefului de promoție, amintind reperele care au definit generația noastră, convingerea mea că experiența unei facultăți de medicină înseamnă articularea unei povești care ne leagă generație de generație. Am fost apoi surprins de colegii mei care mi-au făcut un cadou generos.

Cadrul didactic ales de studenți  Decan de suflet în acest an, un cadru didactic care a pregătit atât momente amuzante, momente de maximă concentrare, momente de agonie pentru studenți, încercând să contureze un model de exigență, al standardelor riguroase, esențiale în medicină, a fost, în premieră, șef lucr dr Dan Grigorescu. Discursul doctorului Grigorescu a avut două părți. Prima parte a fost mai anecdotică și mai lejeră și a conturat experiențe comune și situații amuzante în care s-au regăsit studenții în cei 6 ani de facultate și care a oferit și un fel de bilanț (cunoștințele studenților la finalul facultății arată ca un camion supraaglomerat indian- nu foarte structurat, dar cu lucruri importante 🙂 dar și câteva sfaturi pentru viitorii absolvenți.

A doua parte a discursului a fost mai solemnă și profundă și a vorbit despre libertatea dar și despre responsabilitatea socială a devenirii, despre necesitatea de a reconstrui peisajul medical autohton.

Am primit apoi diplomele onorifice, care ne-au mai convins puțin de iluzia absolvirii (în timp ce lucrarea de licență zăcea încă în părăsire, neîncheiată, iar Compendiul pentru rezidențiat și licență era neverosimil de neîndoit), am rostit și celebrul jurământ al absolvenților de medicină și ne-am bucurat apoi de un pahar de șampanie și de pozele care întăreau mitologia festivă a falsului final.

_80a3314

În seara următoare ne-am pregătit pentru  banchetul îndelung planificat care a ieșit foarte bine, zic eu, poate pentru că  s-a făcut simțită prezența unei solidarități de an  – am simțit cumva că am trăit o experiență colectivă, a promoției și nu doar una regională,  a micilor grupuri coagulate în anii de facultate, chiar dacă unii colegi mai aveau încă restanțe de susținut în zilele următoare. Au participat o parte dintre cadrele didactice, inclusiv invitații speciali de la cursul festiv (profesorul Cucu și profesorul Coman care au fost atât de prezenți printre studenți și la momentul distracției eliberatoare, nu doar în context festiv).

Apoi a venit vara, examenele de Ginecologie din sesiunea specială  și mulți am căutat prilejul unei evadări , în prima vară după 6 ani în care sesiunea nu a mai fost urmată de vizita în spitale cu adeverința de practică îndoită în cine știe care buzunar. Probabil am căutat o resetare necesară, prelungind festivismul optimist al absolvenței neîncheiate. Acasă ne așteptau însă Compendiul și lucrarea de licență neterminată iar luna august a trecut cam repede, mai ales când te trezești că ai de îngrășat porcul academic în ajunul toamnei în care ar trebui să se numere absolvenții, nu doar bobocii. Câteva simulări de examen de rezidențiat (mulțumim ASSM-ului și SSCR-ului pentru că ne-au păstorit încercările stângace de îmbulinare și de concentrare pe întrebările cu dublă negație, inevitabile la marele examen al toamnei).

Am intrat apoi în septembrie și am primit la pachet  agonia de rigoare. Norișorii absolvenței simulate, din luna iulie s-au transformat în ditamai ciclonul care ne-a luat pe sus și a amestecat totul într-o ciorbă conceptuală. Între completarea hârtiilor, întocmirea dosarului de înscriere, imprimarea și legarea lucrării, între două simulări și o vizită la coordonator, între pregătirea prezentării ppt, mai citeam câteva zeci de pagini din compendiu, mai făceam câteva grile, astfel că întrebările și răspunsurile la problemele academice și administrative au început să se amestece fără probleme, fără vreo graniță discernabilă.

Oare pot să printez coperta lucrării și cu litere aurii? Nu, că nu acesta e gold-standardul operațiunii.

Oare trebuie să folosesc șurub sau doar să o lipsec? Depinde de tipul de fractură.

Oare dacă am greșit data primirii temei trebuie să refac cererea respectivă (care oricum trebuia depusă acum un an) ? Riscul de mortalitate academică în  acest caz este mare și  se calculează în funcție de dispoziția și atenția secretarei (dacă e în afara programului cu studenții și îi este foame, acestea constituie un factor de agravare).

Oare trebuie să existe diferențe între corpul de literă al capitolelor și cel al subcapitolelor? Step down aproach: se începe cu corp de literă mare, se continuă cu corp de literă mic, până la capitolul următor.

Oare dacă am găsit o greșeală pe o pagină, după ce am tipărit și am legat lucrarea, să o mai înlocuiesc? Strategia minim invazivă și monitorizarea indiferentă e preferabilă strategiei intervenției deschise cu risc mare de decompensare pentru cel care face intervenția și a ajuns deja la capătul răbdărilor.

Am fost la înscriere și am finalizat ultima partidă de negocieri cu secretariatul. Cu documentele puse la locul lor și lucrarea tipărită, gata să cadă în uitarea universală, încă înainte de susținere și ne-am mai eliberat un picuț,  am mai absolvit nițel, da nu prea mult,  tenesmele academice încă și-au făcut simțite prezența, până la momentul de aur al examenului, acolo unde ne-am întâlnit cu dificultatea îndărătnică, acel prilej să ne amintim că încheiem demn și în flăcări ultima probă scrisă din facultate, acel prilej să reținem că nu îndeplinim o formalitate de final, ci că absolvirea pare la ore-lumină distanță. Așteptarea din seara probei scrise, pe holul facultății, detașați prin glumele care să omoare timpul sau electrizați de privirea vreunui corector care trecea pe coridor, ne-a amintit că absolvim pe brânci, sub un tir al emoțiilor lansate de baremul neiertător, de incertitudinea rezultatelor întârziate.

A venit apoi și ziua susținerii lucrării, țol festiv, tacâm academic, discursuri repetate, prezentări colorate, cafea aburindă, emoție, nerăbdare sau poate doar disperare bine camuflată. 7 minute de aur, 3 minute de argint interogativ, comentarii mai blânde sau mai acide și , odată cu nota trecută pe borderou, cu acea marcă de pix nerăbdător de comisie se pun punct celor 6 ani de facultate, se certifică calitatea de absolvent de doctor-medic cum zice în COR. După ce ai absolvit, puțin câte puțin, în acest an plin de stricturi și de sincope, în aceste luni în care, în anumite momente ai jucat cartea finalului, dar de fapt erai încă student, în sfârșit te trezești absolvind cu totul. După 12 sesiuni și cine știe câte examene se încheie facultatea, se încheie un stil de viață, un mod de percepție, un perimetru securizant al unei realități cu care ai fost obișnuit.

Partea ciudată   în toată povestea asta a absolvirii este aceea că te face să nu te mai poți  bucura de moment, să nu mai realizezi exact că experiența de student  s-a încheiat cu adevărat (și că nu mai urmează nimic asociat cu activitatea academică de facultate). Tocmai pentru că nu e neapărat un moment revelator, tocmai pentru  că nu vine solemn cu acorduri de vioară, cu raze angelice din cer și coruri care zguduie triumfal pereții, ci se întâmplă mai degrabă discret, pe măsură ce  cobori scările facultății cumva în liniște, ușor confuz, ușor prudent față de experiența asta, a absolvirii cu țârâita ( că doar tot îi dai înainte cu absolvitul   de un an de zile, imaginar, simbolic, abstract,  dar mereu mai rămânea un rest, un examen, o festivitate, o licență, o ceva care să îți sugereze că nu s-a terminat). Ești (un)comfortably numb, în acea stare de nobody cares, despre care vorbea și Geomerula. Da, urmează apoi felicitările, împăunarea pe facebook, răsuflările ușurate, dar probabil că și eliberarea, la fel ca absolvirea e un proces care se petrece gradual, care își intră în drepturi mai lent, atunci când nu e catalizat chiar în acea seară , de câteva zeci de pahare de vin și o explozie logoreică.

dsc_3944

Până la urmă realizezi că ai făcut atât de multe pentru a ajunge de abia la un început de drum. Și totul pare un nimic când te gândești că soarta ta atârnă de un examen cu 200 de întrebări. Vine examenul de rezidențiat, da, e ca o palmă… just that you are too numb to feel it. Enjoy your post-graduation numbness… o să treacă și ea, iar Compendiul va fi tot acolo,  la locul lui, neiertător, în acea zi în care vei realiza că astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, cum zicea un roman al lui Radu Paraschivescu.

Vă salut din promoția 2016, doctor-medici începând cu 20.09.2016!

 

Advertisements

Minighid al studentului de Anul 6 (II)

După ce vei fi consumat experiența O(M)G-istă sau a TOTstetricii, cum vrei să o numești, fie că vei fi lăsat lacrimi în urmă, privind cu groază spre sesiunea de vară-toamnă fie că vei fi promovat și, mai în glumă mai în serios, cei din jur (absolvenții din promoțiile trecute sau poate chiar unii dintre medicii din Brașov) te vor fi felicitat din oficiu că, odată cu Obstetrica ai cam încheiat facultatea, nu te bucura chiar așa deșănțat. Urmează ultimul tur de forță din studenția ta, probabil cel mai greu și mai provocator (că doar nu se putea să fie doar o paradă de gală relaxantă, ci un asalt disperat  asupra muntelui zbuciumat de furtuna licenței și a rezidențiatului). Semestrul 2 din Anul 6 funcționează în 2 moduri – modul exasperant și modul consolator, alternând, în funcție de perioadă, predispunând la episoade depresive sau maniacale, după caz. Prima oară când te vei uita pe orarul din semestrul 2 îți vei pune probabil întrebarea (poate chiar pe tonul numărului lui Bendeac: păi ce-ai făcut, mă, nene, mă?) ăștia nu-și dau seama că mai avem puțin și terminăm? Și pe bună dreptate: o grămadă de materii și stagii, de parcă s-ar anticipa că ți s-a făcut lehamite și e cazul să ți se resusciteze interesul pentru studiul medical.

Așadar, la început de semestru, panică, exasperare: Doamne, câte mai avem de făcut, aoleu ce plină e săptămâna și n-am făcut mare lucru la licență (pentru că…ăăă, am avut de învățat la hrmmpf mmfp OG???). Pe măsură ce va trece timpul însă, aglomerarea de materii din semestrul 2 va funcționa ocazional ca pretext perfect pentru procrastinare și, în același timp, pentru lamentare pe marginea timpului (sau a lipsei sale) pe care ai vrea, dar, ah, nu poți să îl dedici licenței și bibliografiei de rezidențiat. Unde mai pui la socoteală că, mai ales atunci când va da căldura, când se va apropie vara, ultima sesiune și îți vei da seama că e chiar ultima sesiune, când pollurile pe facebook vor înflori cu alegeri de culori de robe și polemicile vor da în pârg pe tema cursului festiv și banchetului , atunci te va apuca, poate, măcar discret o nostalgie sau, poate o nouă teamă legată de faptul că, după 6 ani de obișnuințe academice și personale, totul urmează să se schimbe și responsabilități de tot soiul sunt la câteva luni distanță.  Până la anxiogenele bilanțuri și la și mai anxiogenele proiecții ale viitorului pe termen mediu, mai ai la dispoziție un semestru care va zbura aproape pe nesimțite. E vorba de un semestru în care iei contact, pe ultima sută de metri cu fața întunecată din medicină, cu specialitățile aparte care îți vor aminti de zonele extreme ale profesiei (cu care te vei intersecta în cele din urmă, indiferent ce specializare preferi), atât în ceea ce privește povara responsabilităților care te așteaptă (vezi Drept Medical), cât și în ceea ce privește dinamitarea mentală (Psihiatrie) sau destinația finală spre care ne îndreptăm cu toții (Medicină Legală).

OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE 2 (un pic de Obstetrică și multă Ginecologie) – ai văzut ce a însemnat disciplina asta în semestrul 1, te-ai lămurit ce chinuitor a fost, pornești prudent la drum în semestrul 2, nutrind o speranță vagă că, poate totuși, va fi ceva mai relaxat. Vei auzi, încă de la începutul semestrului probabil, chiar de la titularii de curs sau de la asistenți că Ginecologia nu se compară cu Obstetrica, în ceea ce privește dificultatea materiei și a examenului. Totuși, mie (și altora) mi s-a părut  nu doar că materia pare mai grea, ci și că e… mai multă decât în semestrul I.  Mai mult, mai greu, tot examen oral. Studentul trebuie să reziste. De ce o fi mai greu? Pentru că ai de parcurs niște resturi rămase de la Obstetrică, din semestrul 1, de genul: lăuzia patologică, hipertensiunea arterială în sarcină, patologie asociată sarcinii și apoi, să curgă la greu Ginecologia… întâi cu fiziologie genitală, că așa e frumos (și dacă în semestrul 1 nu ai făcut-o și ai scăpat netocat de fiziologia hormonală, în semestrul 2 va trebui să te pui la punct cu tot ce înseamnă ciclul menstrual/ovarian/uterin  și toate modificările asociate, așa doar pentru început, pentru că inevitabil se va ajunge, la aproape orice subiect ai trata, la vreo referință privitoare la estrogen și progesteron care va deschide cutia hipotalamică/hipofizară/ovariană, după caz) și mai apoi cu patologie: de la malformații, pubertate, menopauză, infecții genitale, la patologia tumorală benignă și malignă (unde vei fi surprins de pretențiile de “bun simț” de a cunoaște toate stadializările și substadializările la cancere cu tot cu protocoale de tratament, pe fiecare stadiu) și mai ales la înspăimântătoarele capitole de prolaps genital și incontinență urinară de efort (unde investigațiile paraclinice sunt sfinte de știut și intervențiile chirurgicale cu nume kilometrice vor ridiculiza semnele de sarcină cu nume proprii de la Obstetrică din semestrul 1). La fel ca în semestrul 1, la curs nu se vor acoperi decât panoramic, de foarte de sus, temele cerute pentru examen, deci, așa cum te-ai obișnuit vei bea în cinstea buchiselii de acasă. Despre stagii aproape că nu are sens să vorbesc (partea practică a lipsit cu desăvârșire, dar n-a mai fost o surpriză pentru nimeni, mai ales că n-am mai avut nici vestiar unde să ne schimbăm, renovarea bat-o vina!)… prezentări  colective, pe slideuri,  cu diverse patologii și mai ales, lucrări de verificare cam o dată la două săptămâni (nici nu ne-am mai sinchisit să ne schimbăm în costum de spital). S-a păstrat, teoretic, obligativitatea gărzilor (măcar 5), dar nu știu câți colegi au mai avut timpul și răbdarea pentru așa ceva (eu unul, am mers doar în 2 gărzi).  Examenul a fost oral, a respectat cam aceleași coordonate ca în semestrul 1: două subiecte pe bilete separate, timp de gândire 20 de minute (chiar dacă se zvonea inițial că la examenul de Ginecologie nu mai ai timp de gândire, că răspunzi pe loc și ești întrerupt rapid și scapi repede dacă dai senzația din câteva propoziții că ai habar de subiect) și răspuns pe larg la fiecare subiect – tipic similar, cu întrebări suplimentare de farmacologie, fiziopatologie, anatomie, fiziologie… nimic nou sub soarele OG-ului. Promovabilitatea a fost probabil ceva mai bună decât la Obstetrică, dar tot s-a picat într-un procent apropiat de 50%.

Word of advice: nu vă străduiți să obțineți o sesiune suplimentară la finalul lunii mai, pentru Obstetrică  – dincolo de problemele administrative și de dificultatea de a aproba așa ceva de către universitate, mai bine mizați pe posibila sesiune specială, de după sesiunea din vară când, conform regulamentului, examenul ar trebui să fie scris, și nu oral.

BOLI INFECȚIOASE – cursul de care toți se tem în Anul 6, nu atât din cauza dificultății materiei sau examenului (deși, când vine vorba de infecții virale ale căilor respiratorii, o să ajungi să amețești perioada de incubație și complicațiile inofensivelor varicele, rujeole, rubeole etc), ci din cauza… contagiozității bolilor (nimănui nu-i lipsesc niște cadouri eruptive sau diareice, când ai atâta de învățat la… Ginecologie:).  Din considerente de prudență, ne-am trezit, mai mulți studenți, venind la stagiu cu măști și deschizând ușile cu coatele (deși, protocoalele profilactice sunt cât de cât puse la punct ceea ce nu ne-a vindecat însă de paranoia…). Evident,  mai ales dacă n-ai făcut așa zisele boli ale copilăriei, ai grijă pe unde umbli cu mâinile, cât de aproape stai de pacienți și de câte ori te speli pe mâini până pleci de la spital. Nimic nu se compară cu momentul în care coordonatorul de stagiu anunță o angină pultacee, o varicelă, o scarlatină, o zona zoster și studenții fac, reflex un pas în spate (uneori chiar la intrarea în salon), mai ceva ca în Anul 3 când frica de neștiință te făcea să te simți stingher, la Semiologie Medicală. Stagiile s-au ținut săptămânal la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov (Str Mihai Viteazu, nr 9). O parte din grupe au fost coordonate de șef lucr dr Maria Cocuz, cealaltă parte au fost coordonate de asist univ dr Delia Costache. Întâlnirea cu coordonatorii s-a produs săptămânal,  la ora 9, la sala de raport, la subsolul Spitalului (intrarea prin curtea de acces auto, lângă intrarea de la Urgențe, apoi se coboară scările la subsol în dreapta), tot acolo ne-am și schimbat/echipat de secție – e nevoie măcar de halat și papuci de spital. Prima parte a stagiilor a constat în vizita prin saloane, anamneza/examen clinic al bolnavilor , a doua parte a stagiului a constat în prezentări/discuții pe marginea patologiilor anunțate în săptămâna respectivă. S-au susținut în jur de 3-4 lucrări de verificare, unele grilă, altele cu răspuns scurt al căror punctaj a fost inclus în nota finală. Fiecare student a avut de realizat o prezentare ppt pe o anumită boală (grupele coordonate de dr Costache) care au fost trimise coordonatorului în timpul semestrului. Cursul a fost ținut de șef lucr dr Maria Cocuz o dată pe săptămână și a acoperit generalitățile legate de boli infecțioase, un curs destul de intens dedicat medicației antiinfecțioase (tot coșmarul farmacologic reactualizat, într-o formă mai blândă totuși) și mai multe cursuri dedicate infecțiilor cu poartă de intrare respiratorie, digestivă, HIV, sepsis și șoc septic. Examenul a fost grilă, în jur de 40 de întrebări, nu a picat nimeni.

1

PSIHIATRIE – cursul care te introduce într-o zonă pe care n-ai mai frecventat-o până acum, în cei 6 ani de facultate, o binevenită aventură într-un teritoriu de activitate care te va face să te simți la fel de virgin ca în Anul 3, când intrarea în salon/spital îți dădea emoții și confruntarea cu pacientul ți se părea enigmatică și provocatoare. Particularitatea psihiatriei e legată de faptul că se ocupă cu patologii care amorsează sentimentul deprivării de propria identitate, deci nu de lucruri care ni se întâmplă (cum ar fi gripa sau un picior rupt) ci ceea ce suntem și felul în care ne percepem în ansamblu. Cursul a fost ținut de prof univ dr Victoria Burtea, o dată pe săptămână și a fost unul dintre cele mai frumoase din toată facultatea (și nu spun asta pentru că am eu un oarecare interes pentru psihiatrie): un curs prezentat COMPLET liber, fără slideuri, fără citit din carte. La fiecare curs nu am scris mai mult de 3 -4 pagini dar în acele pagini se concentra exact ESENȚIALUL (chiar și pentru un medic generalist, deci nu pentru un viitor psihiatru în devenire)  într-o manieră sistematică, cu multe exemple concrete, cu multe întrebări și curiozități. Primele cursuri au fost o introducere în psihiatrie: o prezentare a reperelor de lucru, a specificului acestei specialități, a semiologiei psihiatrice. Celelalte cursuri au acoperit, în mare patologiile importante: tulburări psihotice, tulburări afective, tulburări legate de consumul de substanțe etc -mereu am avut senzația că știm de unde am plecat și unde trebuie să ajungem, că navigăm pe o hartă bine structurată încă de la primul curs, de aceea recomand, chiar dacă orarul e făcut aiurea sau dacă aveți de lucrat la licență, cât o veți mai prinde titular pe prof Burtea în facultate să participați la cursurile ei, sunt pur și simplu captivante. Stagiile s-au ținut la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie – sediul de pe strada Mihai Eminescu (intrarea se face pe la Urgențe) în sala de mese de la etajul 2 sau în sala de raport de la etajul 1 (am avut nevoie DOAR de halat) și au fost coordonate de prof univ dr Victoria Burtea, conf univ dr Petru Ifteni, dr Andreea Teodorescu.  Au fost stagiile la care am simțit că avem parte de cea mai susținută activitate dintre toate disciplinele studiate în semestrul 2. La fiecare stagiu am avut ocazia să intervievăm, la început asistați de coordonator, apoi singuri (cel puțin grupele coordonate de prof Burtea) pacienți de pe secție, după un tipic al interviului psihiatric pe care l-am exersat atât cât am putut (spre deosebire de alte specialități, în psihiatrie anamneza și examenul psihologic al pacientului durează mai mult… deci arareori poți spune că gata, ai aflat tot și să revii la sprijinit pereții) – e recomandat să vă alcătuiți un caiet de stagiu în care să consemnați rezultatul interviurilor psihiatrice din timpul semestrului (cu cât vă însușiți mai repede schema de examinare, cu atât mai bine) și asta pentru că examenul practic a constat într-o discuție cu coordonatorul pe marginea unui pacient examinat în timpul semestrului. Examenul mare a fost grilă, fără probleme de promovabilitate, cu întrebări de bun simț.

psih-eminescu

DERMATOCOSMETOLOGIE – un curs  care aduce în atenție partea frumoasă și pretențioasă, domnească a Dermatologiei (partea aia la care visează probabil mulți dintre cei care vor să aleagă specialitatea asta cu punctaje mari la rezidențiat, ca să aibă parte de stres puțin, cabinete SF, bani mulți și rezultate frumoase). Cursul se deschide însă cu un fel de avertisment în ceea ce privește posibilii pacienți: aproape jumătate din cei care apelează la serviciile de medicină estetică suferă de ceva dezechilibru psihic, așa că înainte să te apuci să le netezești imperfecțiunile de pe față sau să îi injectezi cu toxină botulincă, e cazul să faci o examinare atentă a pacientului (mai ales din punct de vedere psihic). Cursul a fost ținut o dată la două săptămâni de șef lucr dr Marius Irimie și a acoperit o detaliere (nu foarte în amănunt) a procedeelor de peeling chimic, microdermabraziune, filling, utilizarea laserului, a mezoterapiei. Nu au existat lucrări practice la această disciplină. Examenul a fost grilă, lejer.

MEDICINĂ LEGALĂ – aparent unul dintre cele mai înfricoșătoare cursuri (ținând cont că e o specialitate dedicată cu precădere morții și evaluării injuriilor și agresiunilor de tot soiul), cu siguranță că va fi cursul care va primi, ani buni de acum înainte, votul de popularitate al studenților. De ce? Mai ales datorită cadrului coordonator: lect univ dr Barna Barabas, o personalitate cu mult simț al umorului (ironic, nu-i așa, ca cei care stau în preajma celor mai desfigurante grozăvii, a consecințelor ultime ale tuturor bolilor incurabile, accidentelor și impulsurilor agresive ale naturii umane par să fie printre cei mai tonici, degajați și amabili specialiști cu care iei contact în facultatea de medicină…).  Cursurile de Medicină Legală se țin săptămânal, fie în prima jumătate, fie în a doua jumătate a semestrului (sunt 7 la număr), de către lect univ dr Barna Barabas, șeful Serviciului de Medicină Legală Brașov. Evident, o disciplină provocatoare și plină de noutăți, dat fiind faptul că vei acoperi probleme precum: tanatologia (cum se definește moarte, care sunt semnele de probabilitate și certitudine ale morții, care sunt modificările cadaverice tardive), noțiuni de traumatologie medico-legală  (tipuri de plăgi și cum să recunoști mecanismul de producere – să faci diferența între plăgile produse prin cuțit cu dublu tăiș sau cu un singur tăiș, să recunoști o plagă împușcată etc), de cauzalitate în practica medico-legală etc. Dincolo de mulțimea de curiozități desprinse parcă din filmele polițiste, cursul de Medicină Legală e presărat cu foarte mult umor și istorii practice instructive sau amuzante așa că… există un curs în Anul 6 de la care să plecați binedispuși, chiar și după ce ați auzit povești horror. Stagiile s-au ținut la Serviciul Județean de Medicină Legală, pe Str Sitei, între Ambulanță și Dispensarul TB, o dată la două săptămâni și au fost coordonate de lect univ dr Barna Barabas sau de dr Sorin Diaconescu. Mai toți studenții sunt curioși la început, mai ales când vine vorba de prima autopsie (adică de activitatea de sector rece), apoi după ce lobul olfactiv studențesc ia contact cu o parte din aromele postmortem și după ce instrumentarul rudimentar dar bine mânuit al autopsierilor feliază și varsă tot ce se ascunde prin cavitățile craniene, toracice sau abdominale, entuziasmul o să mai piară, dar chiar și la mijlocul semestrului vor rămâne câțiva studenți, emanând curiozități mai mult sau mai puțin morbide. Intâlnirea cu coordonatorul s-a făcut în clădirea de lângă morgă ultima ușă din stânga (tot acolo studenții se pot echipa pentru stagiu). O parte din stagiu a avut caracter teoretic: ni s-au prezentat, pornind de la atlasele de medicină legală, diferite tipuri de leziuni cauzatoare de moarte și tehnici folosite în această specialitate,  cealaltă parte a stagiului a avut un caracter practic – studenții au avut ocazia să asiste la autopsii (și va fi o experiență cu totul diferită față de  disecțiile la cadavru, de la Anatomie din Anul 1 -e incredibil ce poate să facă un autopsier experimentat doar cu un cuțit și un fierăstrău, momentul în care va extrage conținutul mediastinal, cu tot cu limbă, esofag, trahee, plămâni, dintr-o singură mișcare va fi o adevărată reprezentație de neuitat). Evident e bine să necesar să aveți la voi HALAT și MĂȘTI (eventual, mai ales în prima parte a semestrului, sunt indicate haine mai groase, pentru că în sala de autopsie e destul de frig).  La fel ca  Psihiatria, Medicina Legală e o sursă inepuizabilă de povești captivante, mai amuzante sau mai sinistre iar coordonatorii sunt cât se poate de deschiși să își împărtășească experiențele, atâta timp cât veți avea întrebări (și, cum naiba să nu ai, după ce ai văzut atâtea filme polițiste și după ce te-ai uitat, măcar o dată, la știrile de la ora 5? :).

DREPT MEDICAL – un curs interesant și foarte potrivit pentru finalul Anului 6, mai ales datorită felului în care titularul alege să își susțină prezentările. Suntem asaltați zi de zi cu scandaluri,  știrile duduie despre șpăgari, despre probleme în spitale, despre reclamații și lipsă de profesionalism. Ce e relevant, coerent în toată această vânătoare de vrăjitoare a medicilor nepăsători și lacomi? Ce înseamnă malpraxis, răspundere civilă/penală, culpă? La ce te poți aștepta din punct de vedere medico-legal și juridic, în calitate de rezident? Ce faci când te întâlnești cu un pacient/ un aparținător pus pe scandal și reclamații? Care sunt riscurile la care ești expus din punct de vedere juridic și posibilele consecințe pe care le-ai putea suporta? Despre toate acestea aflați la cursul de Drept Medical (care nu se suprapune aproape deloc cu materia de la Medicină Legală), în prima sau a doua jumătate a semestrului (sunt în număr de 7) ținut de șef lucr dr Dan Grigorescu. Este prilejul nu doar de a lua contact cu repere utile și interesante în ceea ce privește arena leilor (i)responsabili în care urmează să intrați,  dar e și un prilej să îl descoperiți pe dr Grigorescu într-o ipostază mai… sufletistă și mai umană (mai ales dacă ați rămas cu sperieturi după Semiologie Chirurgicală sau Chirurgie Plastică). Prima parte a cursurilor au oferit o introducere în problematica Dreptului Medical, au livrat conceptele cheie și reperele legislative din domeniu. A doua parte a cursurilor a avut un caracter aplicat: s-a discutat pe cazuri concrete (unele dintre ele cunoscute și în presă), studenții au avut ocazia să asume rolul de acuzatori sau apărători, să găsească argumente pentru a stabili tipurile de responsabilități juridice implicate. Examenul a fost scris, tip sinteză, bazat pe modelul discuțiilor de la curs: pe baza unei spețe proiectate pe ecran, studenții au avut de încadrat acțiunile medicilor/pacienților/asistentelor etc, stabilind tipurile de responsabilități juridice și posibilele consecințe ale acelor fapte. Acesta a fost probabil singurul curs potrivit parcă pentru sfârșitul Anului 6, cursul la finalul căruia am simțit că se încheie ceva semnificativ pentru noi și că ni se livrează informații și sugestii practice, uneori chiar și recomandări tocmai ținând cont de spiritul etapei pe care o încheiam.

SĂNĂTATE PUBLICĂ – cursul vesel al Anului 6 la care ne-am amintit cât de mult am uitat din Biostatistica din Anul 1 (sau, mai degrabă, cât de mult n-am știut vreodată) și mai ales  cât de singuri ne-am simțit  în ceea ce privește redactarea și realizarea lucrării de licență. Teoretic, cursul de Sănătate Publică acoperă noțiuni care ar putea fi de ajutor în alcătuirea părții speciale a lucrării de licență: tipuri de anchete epidemiologice, indicatori de evaluare a populației etc… practic, e un calup de teorie plictisitor, greu operaționalizabil (spre deloc…), însuflețit doar de umorul… involuntar al titularului de curs care pare să fie mereu într-o dispoziție extrem de zen, în raport cu studenții nerăbdători și nepricepuți (a, să vă amintesc că s-a făcut prezența la finalul fiecărui curs). Cursul a fost ținut de conf univ dr Ioan Moleavin, o dată pe săptămână. Lucrările practice au fost coordonate de asist univ dr Florin Leașu, respectiv conf univ dr Ioan Moleavin. Lucrările practice au fost o experiență de liceu amuzantă, cu probleme matematice rezolvate în caiet, răspunsuri în cor cuminți și un fel de aplicare mai mult sau mai puțin mecanică a formulelor de la curs, cu făcut prezența în mai bine de jumătate de oră (că doar fiecare student venea când i se potrivea mai bine în orar… doar avem licență și altele de pregătit, ziceți mersi că venim la stagiu :). Noroc că nu a durat mai mult de o oră pe săptămână, până aproape de finalul semestrului. Nu s-a susținut examen practic. Examenul final a fost grilă, cu întrebări proiectate pe ecran, mult mai dificil decât s-ar fi așteptat oricine… dar, totuși, cine mai pică în Anul 6, în afară de O-G?

CONTRACEPȚIE – pentru că Obstetrica- Ginecologia întinsă pe două semestre nu e suficientă pentru un student de Anul 6, s-a introdus un curs facultativ de Contracepție. Participarea este într-adevăr facultativă (se înscrie cine vrea), dat fiind faptul că e vorba de un curs pentru care studenții achită o taxă către universitate (banii vor fi strânși, cu eliberare de chitanță, de către asistenții de la disciplina O-G, la unul dintre cursuri ). Cursul începe undeva prin luna mai (da, cum nu se putea mai bine, ca tot e perioada in care ai atat de “putine” lucruri de facut) – e vorba de vreo cinci întâlniri la care se prezintă principalele strategii contraceptive (fie ele naturale, medicamentoase sau chirurgicale). Din fericire, deși este mâncătoare de timp, nu se pune problema de dificultăți de examinare sau de supraîncărcare bibliografică.