Carti pentru Anul 5- Sem 2

CHIRURGIE PEDIATRICĂ – profesorul Mironescu nu trimite slideurile după care predă la curs, dar nu aveţi nevoie de ele, pentru că există cartea de CHIRURGIE PEDIATRICĂ (Aurel Mironescu, Liviu Muntena, Lucian Vida – Editura Universităţii Transilvania, 2014) în format electronic care va fi pusă la dispoziţie de titularul de curs (probabil pe la jumătatea semestrului) care cuprinde cam 80% din ce se predă (malformaţii, urologie, ocluzii, tumori etc). NU folosiţi ediţiile mai vechi  tipărite (de prin 2003 sau pe acolo) ale aceluaişi curs pentru că nu conţin toate informaţiile actualizate aşa cum sunt predate la curs şi aşa cum se cer la examen. Va fi nevoie să citiţi săptămânal sau măcar să mergeţi la curs, pentru că stagiile se bazează într-o anumită măsură pe ce s-a predat în săptămâna respectivă (coordonatorul e stagiu pune întrebări din curs). Restul de 20% din materia predată (Ortopedie pediatrică) se găseşte în cartea de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, partea a II-a: Ortopedie şi Traumatologie Osteoarticulară la Copii (Editura Universităţii Transilvania, autori Aurel Mironescu şi Liviu Muntean, 2004) – cartea e disponibilă la bibliotecă, la studenţii din ani  mai mari.  Cărţile sunt bine sistematizate (chiar dacă saltul de la un capitol la altul poate să pară puţin bizar) şi cuprind, cel mai adesea, mai mult decât ceea ce se predă la curs.

chir ped

ENDOCRINOLOGIE – şef lucr dr Mihai Vârciu nu utilizează diapozitive, slideuri, notiţe la curs, deci nu aveţi ce materiale să solicitaţi. Recomandarea venită de la titularul de curs va fi probabil aceea de a citi materia din Harrison – Principles of Internal Medicine, ultima ediţie, dar puteţi utiliza fără probleme cele două volume semnate de titularii de curs (unde găsiţi, evident mai mult decât se predă la curs, inclusiv partea de anatomie şi fiziologie şi găsiţi tot ce aveţi nevoie pentru examen). Cărţile sunt schematizate (sunt gândite ca note de curs, deci multe liniuţe şi idei punctuale, mai nasol e cu partea de investigaţii paraclinice, o să vă înspăimânte puţin dar nu se cer oricum toate detaliile).

ENDOCRINOLOGIE CLINICĂ – FIŞE DE STUDIU PENTRU UZUL STUDENŢILOR (Alina Stoicescu, Mihai Vârciu – Editura Lux Libris, 2008)

20150730_214017

şi cele două volume mai actualizate:

ENDOCRINOLOGIE CLINICĂ – VOL I şi II (Alina Stoicescu, Mihai Vârciu – Editura Lux Libris, 2009)

20150730_214037

Cărţile se găsesc la studenţii din ani mai mari şi la bibliotecă.

PRIM AJUTOR ŞI TEHNICI DE RESUSCITARE – dr Bărăcan trimite slideurile (în principiu în 2 etape pe parcursul semestrului) după care predă cursul, nu există carte separată din care să învăţaţi. Există o carte în limba engleză pe care dr Bărăcan ar putea să v-o pună la dispoziţie, o carte cu cazuri clinice (care nu se cer la examen , dar care vă pot fi de folos dacă doriţi să aprofundaţi domeniul ATI sau Medicină de Urgenţă). Din slideurile trimise de la curs dar şi din PROTOCOALELE DE RESUSCITARE care probabil vor fi trimise după câteva stagii, se dă EXAMENUL PRACTIC (ar fi rău să nu uitaţi să aruncaţi un ochi  şi pe acele protocoale înainte de examenul practic, pentru că se cer diverse informaţii).

NEUROLOGIE – cele mai importante materiale sunt cele PREDATE de dr Minea, de aceea e f important să mergeţi la cursuri şi să încercaţi, până vă daţi duhul, să luaţi notiţe chiar şi când nu vă e prea clar, chiar şi dacă mâzgăliţi şi prescurtaţi, important e să aveţi explicaţiile şi chestiile predate scrise (cam ca la Fiziopatologie, le mai sistematizaţi acasă, dar scrieţi ca pe front , până la ultima suflare a mâinii şi a neuronilor). Noi nu am primit slideurile de la titularul de curs, dar am primit nişte materiale cu capitolele care nu au fost predate. Pe lângă informaţia din slideuri sunt disponibile diverse cărţi semnate de cadrele didactice.

NEUROLOGIE – Curs pentru studenţi – Dan Minea, Ioana Varga, Cristian Falup-Pecurariu- Reprografia Universităţii Transilvania, 2003- cartea are 6 părţi dar nu toate capitolele intră pentru examen şi nu toate conţinuturile se potrivesc cu ceea ce se predă la curs)

20150730_213844

BAZELE SEMIOLOGICE ALE PRACTICII NEUROLOGICE – Dan Minea, Ioana Varga, Cristian Falup-Pecurariu – Editura Universităţii Transilvania, 2000 – carte utilă mai ales pentru activitatea de la stagiu

20150730_213957

Cărţile se găsesc la bibliotecă sau la studenţii din anii mai mari. Evident, cei care doresc şi au timp să aprofundeze pot găsi încă vreo 3 cărţi la bibliotecă semnate tot de cadrele didactice.

MEDICINĂ INTERNĂ – slideurile utilizate în prezentări de conf univ dr Elena Bobescu şi de şef lucr dr Claudia Gavriş sunt trimise studenţilor în timp util (în general, cam după fiecare curs, sau o dată la 2-3 săptămâni).Evident, pentru partea de aprofundare a cursului rămân eterne recomandările universale:

MANUALUL MERCK – ediția în limba română apărută la Editura All – pentru o abordare mai “pe scurt” a problemelor

HARRISON’S PRINCIPLES OF INTERNAL MEDICINE – editie digitala sau editie tiparita (in engleza e disponibila in librarii)

HEMATOLOGIE CLINICĂ – Delia Mut Popescu – Editura Medicală, Bucureşti, 2002 – utilă pentru partea de Hematologie (atât partea de curs, cât şi partea de interpretare a mielogramelor, frotiurilor, de la examenul practic) – cam greu de găsit prin librării, eventual pe okazii, olx, anticariate sau la coordonatorii de stagiu.

hematologie-clinica-delia-mut-popescueditia-a-ii-abuc2002-p20403-0

Din păcate nu prea am recomandări bibliografice  utile pentru pregătirea examenului practic, adică a interpretării investigaţiilor paraclinice – buletin de urină , radiografii abdomino-pelvine, pentru că, eu cel puţin,  nu am folosit anumite cărţi în acest sens – m-am folosit doar de interpretările oferite de titularii de curs şi de calupul de materiale primite moştenire de la anii mai mari – o arhivă care cuprinde buletine de hematologie, buletine urinare şi cazuri clinice – neapărat să întrebaţi şi să faceţi rost de ele de la colegii de Anul 6.

Advertisements

Minighid al studentului de Anul 5 (II)

Semestrul 2 din Anul 5 se dovedeşte cam tot la fel de paradoxal precum semestrul 2 din Anul 4. Doar că în Anul 4 aveai parte de o minivacanţă în patria chirurgiei, în Anul 5 înduri teroarea, ciupiturile, hăituiala internistă (parcă eşti plecat la o vânătoare la care oricât ai prinde, după zile şi luni de pândă şi alergătură, sacul tău  pare la fel de gol şi pădurea la fel de plină). Paradoxul se naşte din faptul că, deşi te afli spre finalul penultimului an din facultate (când crezi că le-ai cam văzut pe toate,  în ceea ce priveşte dificultatea sesiunilor, examenelor) şi nu studiezi mai mult de 5 discipline  în semestrul al doilea (ceea ce, să recunoaştem, pare o chestie chiar generoasă şi omenească),  adică ai reţeta aparentă pentru un parcurs lejer,  o să simţi, mai ales odată cu apropierea sesiunii că redefineşti culmile suportabilului şi răbdării (şi asta pentru că ălea 5 discipline nu sunt nişte buturugi mici pe care sari fără să te răstorni, ci adevărate ziduri epuizante pe care te caţeri asudând). Iar dacă semestrul 1 din Anul 5 era dominat de Pediatrie, căreia îi dădeau târcoale chirurgii mai mari sau mai mici, gen ORL, Oftalmologie, BMF, semestrul 2 e internist prin excelenţă, dominat de periculosul triunghi al Endocrinologiei, Neurologiei şi Medicinii Interne suplimentat de întăritura Primului Ajutor şi a Tehnicilor de Resuscitare . Culmea e că tocmai în semestrul ăsta internist elaborat şi dificil, refugiul studenţilor va fi tot o disciplină chirurgicală… Chirurgia Pediatrică, un fel de oază în tot acest desert arzator,  unde materia e mai blândă, mai accesibilă, mai uşor de înţeles (şi spun asta fără să fiu un fan al chirurgicalelor,  cel mai probabil te vei simţi mai binevoitor şi mai relaxat când vine vorba de  Chirurgia Pediatrică).

Aşadar nu te lăsa înşelat de aerisirea aparentă a orarului (dominată însă de cele 3 stagii săptămânale de Interne care vor colora tabelul familiar – senzaţia pe care o ai, când te uiţi prima oară pe orar, e că urmează doar Medicină Internă, indiferent de zi, ea e omniprezentă, cineva face Interne – o senzaţie care va fi dublată şi oglindită şi de acumularea materialelor pe birou şi calculator spre finalul sesiunii –  oriunde vei privi,  vei mai găsi un buletin de analize, nişte completări cu glomerulonefrite, o clasificare de leucemii etc), prepare to face the storm, urmează viaţă grea. Credite multe au materiile care pun cele mai mari probleme, desigur: Medicina Internă şi Neurologia, deci clar că trebuie să le dai prioritate absolută (nici nu vei avea cum să nu o faci, după ce jargonul neurologic te va băga în sperieţi iar abrevierile din hematologie te vor face să te simţi ca un funcţionar de la poliţie care întocmeşte plăcuţe de îmmatriculare pentru maşini -ce zici, te bagi la un NC 01 LGC). Din urmă vin Chirurgia Pediatrică şi Endocrinologia şi, agasant de serioasă, deşi are doar 2 credite, disciplina Prim Ajutor şi Tehnici de Resuscitare.

CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ –  disciplina la care studiezi patologie chirurgicală infantilă. Adică e vorba, cu precădere de tot felul de anomalii congenitale, multe dintre ele depistate imediat după naştere şi rezolvate în primele zile sau luni de viaţă (mă rog, în practică e de fapt plin de apendicite,  hernii inghinale şi testiculi năzdrăvani şi jucăuşi).  Vei studia patologie digestivă (atrezie de esofag, ocluzii intestinale – înalte, joase, medii cu toată etiologia de rigoare), patologii ale canalului peritoneu vaginal , patologia peretelui abdominal anterior (get ready pt cele două chestii horror numite omfalocel şi laparoschizis), anomalii ale aparatului genital la sexul masculin şi feminin, urologie pediatrică (anomalii renale, obstrucţii, reflux, epispadias, hipospadias – aici o să se repete destul din Urologia de Anul 4) şi, mai spre finalul semestrului veţi acoperi şi ceva Ortopedie pediatrică (displazia de dezvoltare a şoldului – ce-o să vă mai placă schema cu linia lui Hilgenreiner şi cadranele Ombredanne – piciorul strâmb congenital, osteomielite, chisturi osoase etc) de care e bine să ţineţi cont mai ales pentru examenul practic.

Cursul a fost ţinut săptămânal de prof univ dr Aurel Mironescu, cam 1h 45 minute (fără pauză). Informaţiile prezentate pe slideuri sunt selectate din carte. E recomandat să mergeţi la cursuri pentru că se folosesc destul de multe imagini pentru a ilustra patologiile abordate. Stagiile s-au ţinut săptămânal la SPITALUL CLINIC DE COPII, pe secţia Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică (e necesar echipament complet – costum de spital şi papuci de spital – vestiarul e la subsol). Unele grupe au fost coordonate de prof univ dr Aurel Mironescu, altele de asist univ dr Lucian Vida. Teoretic, pe orar figurau şi grupe coordonate de asist univ dr Liviu Muntean. Practic, aproape toate grupele au făcut stagiul cu asist univ dr Lucian Vida. Pot spune că a fost unul dintre cele mai faine stagii din facultate, chiar dacă nu are decât 2 ore săptămânal (va fi nasol pentru cei care nu vor avea stagiul de la prima oră de dimineaţă şi care îl vor avea intercalat între alte stagii, pentru că vor pierde timp cu sositul şi plecatul şi vor reduce timpul petrecut efectiv cu cadrul didactic), ele sunt valorificate la maxim: la 8 30 eşti pe secţie echipat (e bine să nu întârziaţi pentru că se pune accent pe punctualitate), studenţii trebuie să intre în saloanele de pe secţie, să facă anamneza copiilor (până în jur de ora 9 ar fi bine să nu vă găsească profesorul sau asistenţii pe coridor, că se lasă cu apostrofări), apoi urmează întâlnirea cu coordonatorul de stagiu, se urcă în sala de la etajul 2 (fostul compartiment ATI), unde coordonatorul pune pe negatoscop radiografii  şi discută patologiile cu studenţii – e interactiv, e cu întrebări, e cu schimb de opinii şi nu e foarte lung. E un stagiu care chiar completează şi te ajută să înţelegi materia de la curs din FIECARE SĂPTĂMÂNĂ, adică nu doar aşa ocazional şi imprevizibil. Se insistă pe aspecte esenţiale şi repere uşor de reţinut. Dezavantajul e că, până la finalul semestrului nu e timp pentru o recapitulare, pentru a parcurge rapid toate radiografiile discutate la stagiu şi da, unele radiografii arată pur şi simplu horror, dar la majoritatea identifici câte un indiciu pe baza căruia să formulezi un ipotetic diagnostic (evident, trebuie să citeşti şi din curs, nu doar să faci fotografii mentale) – atentie, sunt radiografii care releva chiar si 2-3 patologii (mai ales daca nimeriti combinatii de tip VACTER, eu am avut radiografie si cu atrezie de esofag, fara fistula si malformatie rectala)! Se ţine o evidenţă riguroasă a prezenţelor la fiecare stagiu, deci, dacă lipsiţi, asiguraţi-vă că aţi recuperat la timp.

Examenul practic s-a dat în ultima săptămână înainte de sesiune, cu fiecare grupă, a fost ORAL şi a constat într-o discuţie pe marginea a 2 radiografii prezentate de-a lungul semestrului (intră toate patologiile: de la cele digestive, la urologie şi ortopedie). Unele grupe au dat examenul practic cu dr Lucian Vida, altele cu prof Aurel Mironescu (afli doar în ziua respectivă cu cine vei susţine examenul) – dr Vida vrea răspunsuri punctuale, diagnostice fără poveşti (cu peşti), prof Mironescu acceptă explicaţii mai pe îndelete, descrieri radiologice până să ajungi să pui un diagnostic. Examenul se evaluează cu calificativ (suficient, bine, foarte bine) şi contează modest la nota finală (dar fără examen practic susţinut nu se poate intra în examenul mare, desigur). Cei care nu şi-au recuperat absenţele până la examenul mare, nu vor putea să participe la evaluarea finală (se ţine un control riguros al prezenţelor, deci analizaţi-vă din timp situaţia).

Examenul mare a fost SCRIS, GRILĂ cu vreo 20 de întrebări cu răspuns simplu şi asocieri, a curpins şi cazuri şi stabilirea adevărului şi falsităţii unor propoziţii. Am dat peste mai multe întrebări din stenoza pilorică, neuroblastom, ocluzii, Boală Hirschprung, reflux vezico ureteral. În generaţia mea nu s-a picat aproape deloc, dar au fost studenţi care nu au putut să se prezinte la examen din cauza absenţelor de la stagii.

ENDOCRIONOLOGIE – un curs care, din fericire,  nu pune multe probleme la Braşov şi care va fi, parţial, o revizitare deopotrivă a Biochimiei, Fiziologiei şi… a cărţii de Biologie de Clasa a XI-a – şi spun asta pentru că, din motive mai mult sau mai puţin întemeiate, structura şi funcţiile hormonilor sunt teme preferate pentru admitere şi pentru materiile din preclinic. Evident e o materie importantă, sunt părţi interesante, se ia la mărunţit fiecare glandă endocrină, cu structură, anatomie, fiziologie şi se dezvoltă apoi patologiile aferente ( cam totul gravitează în jurul feedbackului – când creşte un hormon reglator, scade hormonul efectorului final, deci nu e chiar aşa de greu de învăţat chiar dacă tiroidologia nu se termină cu un buletin pe care scrie că TSH ul e crescut şi FT4 scăzut – şi, să nu uităm: dacă ai o boală autoimună, atunci roagă te să fie Tiroidită Hashimoto -pentru că e printre puţinele care e limitată la un singur organ).  Desigur sunt multe detalii biochimice, investigaţii paraclinice cu tot felul de dozări şi detectări mai nasoale, dar din fericire nu se cer în amănunt la examen.

Cursul a fost ţinut o dată la 2 săptămâni de şef lucr dr Mihai Vârciu, cam 1h 30 min. Interesant este faptul că dr Vârciu nu foloseşte proiector sau suport vizual ci vorbeşte liber, expune cursul ca o poveste în care presară anecdote (care e cel mai bun manual de Endocrinologie? Povestea lui Harap Alb fara indoiala – eroii din basm ilustrează patologii endocrine, fie că vorbim de hipotiroidismul lui Gerilă, de Basedow ul lui Ochilă, de hipertiroidismul lui Fomilă sau de acromegalia lui Păsărilăţlungilă), info inedite (de genul experimentelor pe mormoloci cu extract de tiroidă care au condus la descoperirea funcţiilor hormonale) cazuri şi întrebări. E unul dintre cursurile la care veţi putea merge cu plăcere, fără teama de a adormi. Dezavantajul e că, dat fiind timpul scurt alocat disciplinei, nu va fi acoperită toată materia ci vor fi atinse elemente esenţiale din câteva patologii mai frecvente: tiroidiană, hipofizară, supraprenaliană… în rest, citiţi din cărţi.

sectie

Stagiile s-au ţinut săptămânal. Jumătate din grupe au fost coordonate de şef lucr dr Mihai Vârciu şi colaboratoarea sa de la Spitalul Medlife, celelalte grupe au fost coordonate de asist univ dr Pavel Suciu la Spitalul Judeţean – Staţionarul Astra (clădirea aceea gri, situată puţin mai jos pe str Calea Bucureşti,  pe partea opusă sediului central al Spitalului Judeţean, chiar la intersecţia cu str Nicolae Titulescu care duce la Poliţia Braşov). Grupa mea a făcut la Staţionarul Astra.  Studenţii s-au schimbat la garderobă care se află în zona Ambulatorului Staţionarului Astra, lângă cabinetele de Dermatologie (intri în spital (din str Calea Bucureşti), treci de portar, faci prima la dreapta şi mergi tot înainte pe coridor, treci de lift şi, undeva pe dreapta e garderoba – cheia de la garderobă e la liftieră, deci chemi liftul, ai răbdare şi primeşti ce ai nevoie). E nevoie de halat şi papuci de spital (deci nu echipament complet, dar papucii sunt un must have). Secţia de Endocrinologie e chiar la intrarea în spital (şi pare o chestie miniaturală, coridoarele, uşile, oamenii totul pare mai mic aici, nu ştiu de ce). Stagiul s-a desfăşurat după logica un stagiu = un pacient. Coordonatorul (pe care l-am aşteptat uneori mai mult, alteori mai puţin) ne spunea cu cine să stăm de vorbă, după anamneză şi examen obiectiv ne duceam în sala de mese sau în sala studenţilor din apropierea intrării unde discutam cazul şi patologia identificată . Probabil că nu trebuie să fiţi foarte norocoşi ca, într-un semestru să aveţi  ocazia să vedeţi măcar o acromegalie, un Basedow Graves, un mixedem suficient de explicite semiologic ca să vă rămână măcar imaginea prototip a patologiei. Nu s-a susţinut examen practic.

Examenul mare a fost SCRIS şi a cuprins întrebări grilă şi vreo 3 subiecte cu răspuns scurt, sub forma unor cazuri clinice (patologie tiroidiană şi suprarenaliană) – studenţii erau solicitaţi să propună planuri de investigaţii paraclinice, să pună un diagnostic, să facă diagnostic diferenţial (se dădeau, din fericire intervalele de valori normale). Nu a picat aproape nimeni.

PRIM AJUTOR ŞI TEHNICI DE RESUSCITARE  – cursul mult dorit şi aşteptat de orice medicinist, cursul ăla despre eroii care te scoală din morţi (uneori doar temporar… e drept, mulţi din cei resuscitaţi, adică cei care revin la viaţă în sunet de viori şi lacrimi prin filme riscă să dea colţu curând dacă nu beneficiază de suport vital avansat postresuscitare) rotit din Anul 2 în Anul 5 (ceea ce mie mi se pare mai logic, dată fiind încărcătura sa… fiziopatologică), cursul ala pe care unii l-au facut in diverse tabere de profil, alţii l-au parcurs la voluntariat la Ambulanţă, la Crucea Roşie sau la UPU, cursul ăla care era necesar, cel puţin, aşa de obraz, de PR, de imagine şi în facultatea de medicină în Anul 5 – în fond, ajutor mai esenţial şi mai vital ca primul ajutor probabil că nu există şi trebuie să arăţi măcar că eşti stăpân pe tine şi că ai un plan chiar şi atunci când BLS-ul (aka basic life support, adică eliberarea căilor respiratorii, ventilaţia şi masajul cardiac) e tot ce poţi oferi, înainte de a aşeza accidentatul în poziţie laterală de siguranţă (dacă nu cumva suspectezi vreo fractură cervicală). La cursul ăsta afli ce înseamnă BLS, ce înseamnă ALS (advanced life support – adică suport vital cu medicamente şi instrumentar) şi cum să acorzi primul ajutor în diferite situaţii punctuale (în traumatisme, intoxicaţii, înţepături şi muşcături de lighioane, în evenimente care implică factori fizici). Situaţia repetitivă a ABC-ului (airway, breathing, circulation) e precedată de anunţarea serviciilor de urgenţă şi de evaluarea siguranţei mediului (deci nu e egoist să faci ceva înainte să pui mâna pe bolnav, e mai degrabă common sense).

Cursul a fost ţinut de asist univ dr Adrian Bărăcan, o dată la 2 săptămâni iar jumătate din expunere e practic… fiziopatologie. De la debitul cardiac, saturaţia în oxigen, la coagularea proteinelor, solubilizarea gazelor în sânge, mecanismul febrei, toate astea sunt reluate, aprofundate (poţi să-ţi imaginezi că asta e doar o prefaţă a ATI-ului din Anul 6 căci, da, dr Bărăcan predă şi ATI), o să trezească amintiri faine sau coşmaruri, după caz din vremurile disciplinei de Anul 3. Dacă eşti atent şi nu te plictiseşti uşor, e chiar fain să urmăreşti expunerile… mai ales prima jumătate a cursurilor pare, în esenţă, extrem de repetitivă dar condimentul ăsta fiziopatologic inserat cu orice ocazie de cadrul didactic titular face deliciul disciplinei.

Stagiile s-au ţinut tot o dată la 2 săptămâni, în Corpul K, căci acolo sunt puţinele manechine pe care se învaţă şi se execută manevrele de resuscitare. În afara masajului cardiac, a ventilaţiei cu balon, a aplicării protocolului de resuscitare, la stagiu vei mai parcurge câteva cazuri în care eşti solicitat să recunoşti urgenţa şi să acorzi primul ajutor şi te vei familiariza cu câteva dispozitive (tub de IOT, mască laringiană etc) menite să asigure ventilaţia victimei. Se ţine riguros prezenţa, deci dacă lipseşti şi nu recuperezi chiar nu eşti primit în examen. Examenul practic a fost ORAL, s-a susţinut la finalul semestrului şi a avut un caracter aparte: nu s-au dat subiecte propriu zise, ci studentul a fost pus în faţa unor situaţii de urgenţe ipotetice descrise de dr Bărăcan (de ex: vine un pacient cu tensiune mare şi hiperventilaţie – ce faci?) – studenţii au fost solicitaţi să răspundă la întrebări punctuale (ce medicament dai, ce procedură încerci) până să se ajungă la stopul cardio respirator şi să demonstrezi practic, pe manechin, tehnica de resuscitare – un examen aparte, fără îndoială, în manieră problem-based-learning, ca un fel de Dungeons and Dragons când Story Master-ul te integrează într-o poveste şi tu trebuie să vii în întâmpinarea provocărilor.

Examenul mare a fost SCRIS, tip GRILĂ şi răspunsuri scurte – erau şi nişte desene cu manevre pe care trebuia să le identifici (gen Heimlich, poziţia de siguranţă etc). Nota finală a fost o medie între nota de la examenul practic şi examenul mare.

NEUROLOGIE – da, spaima Anului 5, reputaţie confirmată de fiecare generaţie de până acum. Logică şi precisă pe de o parte, încărcată, nefamiliară, pe alocuri abstractă pe de altă parte, e disciplina care nu are cum să te lase rece. De ce pare atât de grea? În primul rând pentru că nivelul tău de  Anatomie a sistemului nervos de Anul 2 arată in Anul 5 ca un şvaiţer ciugulit de şoareci flămânzi, în al doilea rând pentru că aproape nicio disciplină parcursă de atunci, din Anul 2 şi până în Anul 5 nu s-a prea băgat în Neurologie, nici măcar Semiologia Medicală de Anul 3, poate doar Farmacologia (dar, let’s be serious, câţi v -aţi ambiţionat să învăţaţi antiepilepticele, antiparkinsonienele, antipsihoticele în Anul 3 şi mai ales cât v-aţi întâlnit cu ele de atunci şi până în Anul 5?). Aşa că în Neurologie intri virgin intelectual, niţel tabula rasa chiar, da trebuie să ieşi dumirit,   să ai habar cu ce se pupă şi pe unde se potrivesc Miostinul, Romparkinul, Carbamazepina etc. Sună aventuros? Păi cam este, e de zburdat mult şi de cules şi mai mult. Cursul e structurat pe capitole mari care cuprind sindroame neurologice, sinteze semiologice şi bolile propriu zise. Asta înseamnă că o iei cătinel, cu partea de anatomie, semiologie şi apoi dai de bolile propriu zise – iar asta mănâncă timp, evident, atât de mult încât probabil că vei avea de citit suplimentar materie la finalul semestrului, că nu ajung 14 cursuri să se îndese toate astea (cel puţin la noi nu a ajuns). Da, o să ajungi să descoperi, in cele din urma care e treaba cu  AVC-ul ischemic, hemoragic, cu  hemoragiile cerebrale, vei avea de furcă şi cu epilepsia, Parkinsonul, Myasthenia Gravis, scleroza multipla şi cu terifiantele sindroame: neuron motor central, periferic, vestibular, cerebelos, pierderea stării de conştienţă, come şi evaluarea lor etc etc. Cazurile şi observaţiile făcute de prof Minea sunt interesante (mai ales cele despre durerea talamică, despre accidentul vascular cu afectarea nucleului subtalamic care duce la hemibalism – mişcări involuntare, bruşte şi violente ale membrelor superioare – e bine să nu stai prea aproape de pacienţii aceştia, s-au făcut câteva referiri şi la neurologia emoţiei, la fundamentul biochimic al dependenţelei de jocuri de noroc, droguri sau cumpărături legat de descărcările masive ale nucleului accumbens, ne-am amuzat când am auzit despre pareza clasică a îndrăgostiţilor dar şi pareza de pahar – deficitul motor localizat în braţ şi antebraţ datorită îmbrăţişării pe termen lung sau datorită adormitului cu capul pe mână şi pe braţ al beţivilor etc).

Cursul a fost ţinut de prof univ dr Dan Minea, săptămânal, câte 2 ore (intrări punctuale şi imperiale, de fiecare dată). La primele cursuri audienţa a avut exact senzatia aia de soc posttraumatic, cu confuzie si amnezie. Cu tot cu scheme proiectate, cu tot cu pointer, cu tot ce vrei, cand o fraza se întindea peste 15 -20 de secunde, se scurtcircuita şi creierul nostru… poate doar la Imunologie s-a mai întâmplat asta, la proporţii similare. Mai târziu, pe măsură ce ne-am mai obişnuit cu terminologia şi după ce am mai fixat sindroamele şi la stagii lucrurile au stat ceva mai bine. Nu pot decât să recomand SĂ PARTICIPAŢI LA TOATE cursurile, pt că acolo se regăseşte tot ce aveţi nevoie pt a învăţa (nu tot ce se predă corespunde cu ce e în carte, se fac selecţii, sunt actualizări, deci ce se predă la curs e prioritar).

neuro reflexe

Stagiile s-au ţinut săptămânal, fie la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie – Sediul Central pe str Trotuş sub coordonarea asist univ dr Ioana Varga, fie la Spitalul Judeţean – Secţia Neurologie sub coordonarea şef lucr dr Cristian Falup (la Judeţean asistentele pretind halat şi papuci de spital pe secţie, la Spitalul de Neurologie nu e nevoie decât de halat). Grupa mea a fost coordonată de asist univ dr Ioana Varga, ne-am întâlnit în sala Raportului de Gardă (adică tot acolo unde ne întâlneam şi pentru BFT). Prima parte a stagiilor consta într-o discuţie despre evaluarea clinică a sindroamelor predate la curs, examenul clinic în Neurologie, în a doua parte a stagiului mergeam la pacienţi şi exersam, pe rând elementele predate (inclusiv reflexele). Interesant a fost că, după ce,  la primele stagii cu examene clinice demonstrative ne-am simţit complet descruajaţi şi ameţiţi (erau multe chestii de luat în considerare pe care nu le mai făcusem deloc până atunci), pe măsură ce a trecut timpul, spre finalul semestrului am constatat că chiar s-au lipit nişte noţiuni de noi, că puteam să derulăm logic etape şi raţionamente semiologice. Şi asta e satisfăcător pentru că baza neurologiei este clinică şi astăzi, aşa cum veţi vedea din examinarea clinică poţi sugera un diagnostic de etapă de sindrom, un diagnostic topografic, etiologic, numai pe baza inspecţiei şi a palpării,  ceea ce este, fără îndoială, impresionant. Grupa mea a dat şi examen practic, la finalul stagiilor am avut de evaluat un pacient  – examinarea am făcut-o la comun cu alţi câţiva colegi dar dr Varga ne-a întrebat apoi pe fiecare câte ceva şi ne-a pus să evaluăm sensibilitatea, reflexele, tonusul muscular, limbajul etc.

Examenul mare a fost ORAL şi s-a ţinut la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie, în cabineul prof Minea, subiectele posibile au fost puse la dispoziţia studenţilor înainte de examen chiar de titularul de curs. Examenul a constat în tratarea a 2 subiecte (din prima, respectiv a doua jumătate a materiei). Fiecare student are timp de gândire, nu există presiuni, există chiar muzică clasică (să mai împrăştie din emoţii).  Particular este faptul că examinatorul nu intervine deloc nici verbal, nici paraverbal pe parcursul răspunsului oferit de student, nu pune întrebări, nu întrerupe, păstrează o mască imobilă din care nu poţi deduce nici încurajări nici dezaprobări. Abia după ce ai recunoscut că ai încheiat răspunsul vin precizările şi nota. Promovabilitatea a fost undeva în jurul a 35% şi asta pentru că o treime dintre studenţi pur şi simplu nu s-au prezentat la examen, alţii au predat biletele,  puţini dintre cei care au răspuns au picat, în rest s-au luat note mari. Evident, e necesar să parcurgi, să îţi sistematizezi materia din timp, pretenţiile nu sunt absurde, subiectele nu sunt foarte multe (dar multe dintre ele sunt mari, pot fi chiar şi jumătate dintr-un curs), nu trebuie să reproduci cuvânt cu cuvânt, trebuie să dovedeşti că ai un habar şi că ai înţeles nişte lucruri. Dat fiind faptul că materia e nouă şi multă, e clar că trebuie să vă apucaţi de citit din timp, e foarte greu să desţeleniţi totul în sesiune…  la disciplina asta e greu de tot să te bazezi doar pe sesiune, dacă mergeţi la stagii şi parcurgeţi materia săptămânal tot o să vi se pară greu, dar nu imposibil (mai ales că, la examen, simţi că nimeni nu vrea să te pice, să te terorizeze…), deci e cazul să îi daţi prioritate absolută.

MEDICINĂ INTERNĂ 2 – revizitată în Anul 5, după hopul Cardiologiei şi al Bolilor Respiratorii din Anul 4, la disciplina asta o să dai de… tot ce a rămas prin abdomen, retroperitoneu, oase: adică Gastroenterologie, Hematologie, Reumatologie, Nefrologie. Unii spun că Medicina Internă de Anul 5 e mai uşoară decât cea din Anul 4, asta nu atât pe fondul conţinuturilor studiate, cât mai ales pe fondul faptului că te-ai mai obşinuit cu volumele mari de materie livrate de această disciplină. Noutatea şi, pe undeva avantajul adus de  acest mastodont de 14 credite e că integrează mai multe specialităţi – asta înseamnă că ai parte de varietate, nu prea ai timp să te plictiseşti. Partea nasoală e că , în afară de Gastroenterologie care e mai accesibilă, mai bine aşezată pe semiologia şi fiziopatologia studiate până acum, celelalte 3 ramuri se pot dovedi de-a dreptul un coşmar şi asta pentru că toate au parte de clasificări fără număr (fiecare cu particularităţile ei, eventual cu criterile ei de diagnostic, majore sau minore) şi în n variante, toate se bazează (astăzi cel puţin) pe investigaţii paraclinice avansate gen imunohistochimie, microscopie electronică, analiza genetică etc etc, unde vrei nu vrei te întâlneşti cu cluster determinanţi (nenorocirea de CD-uri de la imunologie), cu depuneri şi coloraţii de tot felul, cu cromozomi modificaţi, cu diferite tipuri de celule cu nuclei de un anumit aspect etc etc. Specialităţile sunt predate pe rând, se începe cu Hematologia şi Gastroenterologia şi, mai spre finalul semestrului se parcurge Nefrologia şi Reumatologia.

Cursurile au fost ţinute de 2 ori pe săptămână, câte 2 ore. În anul meu partea de Gastroenterologie şi Reumatologie a fost predată de conf univ dr Elena Bobescu, iar partea de Nefrologie şi Hematologie de şef lucr dr Claudia Gavriş. E indicat să participaţi mai ales la cursurile predate de dr Gavriş, pentru că, deşi are mania detaliilor,  recapitulează în amănunt chestii legate de anatomie şi fiziologie, dă o hartă generală a cursului şi a tematicii care pot fi de ajutor, mai târziu, în sesiune (când slideurile reluate vă vor da cu siguranţă dureri de cap). Partea de Hematologie acoperă anemiile, leucemiile şi tulburările de coagulare, partea de Gastroenterologie acoperă esofagite, gastrite, ulcere, sindroame de malabsorbţie, patologie inflamatorie, pancreatită, hepatită, ciroză hepatică, partea de Reumatologie acoperă artroza, osteoporoza, poliartrita reumatoida, sclerodermia, vasculitele, lupusul etc. Pe lângă cursurile mari, prevăzute în orar, la fel ca în Anul 4, s-au ţinut săptămânal microcursuri (la unul dintre stagiile săptămânale) dedicate pregătirii examenului practic şi susţinerii unei prezentări de caz (fiecare grupă se va înscrie pentru o prezentare de-a lungul semestrului). Prima serie (cea mai lungă de altfel) de microcursuri e dedicată HEMATOLOGIEI şi e ţinută de şef lucr dr Claudia Gavriş (în sala de curs de la Spitalul Judeţean): e dedicată interpretării mielogramei, hemoleucogramei şi frotiului sangvin (dacă nu prea vă omorâţi cu cititul materiei săptămânal, o să vi se pară că dr Gavriş vorbeşte chineza şi nu o să vă alegeţi cu prea multe, mai ales dacă nu o aveţi drept coordonator la stagiu). A doua serie de microcursuri e dedicată analizei BULETINELOR DE URINĂ şi e ţinută de asist univ dr. Tiberiu Nedeloiu (talentul dr Nedeloiu de a te băga în ceaţă şi a găsi mereu temei de cârcoteală se va simţi şi aici). A treia serie de microcursuri (cred că maxim 2) e dedicată interpretării RADIOGRAFIILOR de ABDOMEN ŞI PELVIS (cu şi fără substanţă de contrast) şi e coordonată tot de asist univ dr. Tiberiu Nedeloiu. La finalul acestor microcursuri, în general… vei intra în panică, pentru că vei fi departe de a te simţi stăpân să evaluezi de capul tău probele paraclinice, de aceea va fi bine să faci rost cât mai repede de buletinele de analiză şi radiografii de la cei din Anul 6 pentru a avea ce să exersezi în sesiune.

aglomerat interne

Stagiile s-au ţinut la Spitalul Judeţean Braşov, pe secţia Interne (asist univ dr Tiberiu Nedeloiu, asist univ drd Mihai Greavu,  şef lucr dr Claudia Gavriş) dar şi pe secţiile de Cardiologie 1 şi 2 (asist univ dr Alina Bisoc, asist univ drd Monica Olaru, asist univ dr Horaţiu Rus, asist univ drd Evelina Iarca). Nu s-au ţinut stagii modulare (adică stagii separate de Hematologie, Nefrologie, Reumatologie). E o anomalie pe care nu am înţeles-o şi pe care nu am putut să o rezolv: faptul că nu s-a făcut rotaţie pe secţii şi o parte din grupe şi-au făcut veacul pe secţia de Cardiologie în semestrul în care trebuiau să vadă patologie gastrică, hematologică, hepatică, renală etc. Evident, şi pe Cardiologie vin pacienţi cu afectare hepatică şi renală mai ales, sunt şi destule anemii, dar mai greu să vezi o leucemie, o glomerulonefrită. Dacă aveţi ghinionul, aşa cum am avut eu, să nimeriţi pe Cardiologie în semestrul 2 din Anul 5, rugaţi-vă constant de coordonator să mergeţi, măcar din când în când şi pe alte secţii (împreună cu el sau nu), să vă aducă mielograme, radiografii, dacă insistaţi îndeajuns tot o să mai vedeţi ceva, măcar din când în când. Puteţi de asemenea să mergeţi în gărzi pe secţia de Interne, mai ales cu dr Gavriş.

Pe parcursul semestrului, la alegerea studenţilor, s-a susţinut şi un test cu 25 de întrebări din partea de Hematologie (prezenţa nu a fost obligatorie dar punctajul obţinut s-a adunat la nota finală) – e recomandat să solicitaţi şi să mergeţi la un astfel de test pentru că vă mai motivează să puneţi mâna pe pârdalnica patologie a sângelui.

Examenul practic s-a dat înainte de examenul mare (dr Bobescu trimite o programare a grupelor, cam 2 pe grupe pe zi) a constat în 2 probe mari: proba la pacient şi proba investigaţiilor paraclinice. Proba la pacient înseamnă anamneză, examen obiectiv, diagnostic de etapă (e mai mult sau mai puţin o formalitate), puteţi primi pacient atât de pe secţia de Cardiologie, cât şi de pe Interne (indiferent unde aţi făcut stagiul). Proba investigaţiilor paraclinice cuprinde: interpretarea unei mielograme, interpretarea unei hemoleucograme şi a unui frotiu, interpretarea unui buletin de urină, interpretarea unei radiografii abdominale sau pelvine. Fiecare probă trebuie promovată (au fost situaţii în care studenţii abia au luat 5 la interpretarea unuia dintre buletine şi au fost avertizaţi că trebuie să ia minim 6 la examenul mare pentru a promova). Dacă la hemoleucogramă, frotiu, mielogramă te poţi uita cu atenţie după indici care să-ţi sugereze patologie (valorile seriilor celulare sangvine, prezenţa blaştilor, prezenţa celulelor particulare etc) şi la buletinul urinar ai nişte repere (densitatea urinară sugerează capacitatea de concentrare şi deci funcţionalitatea rinichiului, pH, nitriţi, cilindri leucocitari sugerează infecţie, hematurie proteinurie sugerează afectare glomerulară etc) la radiografie e de-a dreptul horror – poţi să tragi nişte filme de nici nu ştii cum să le orientezi, darămite să identifici organ şi să spui de patologii, dar poţi să tragi şi câteva (puţine filme) unde patologia se vede din pom (un cancer de colon, o stenoză esofagiană inferioară) aici clar ţine de bafta pe care o are fiecare. E important sa cereti din timp si sa va obisnuiti cu VALORILE NORMALE la fiecare buletin  – acestea NU figureaza pe buletinele de examen, deci trebuie sa va fie familiare dinainte (o sa fie o discutie eterna a surselor care nu corespund, da important e sa va hotarati cu coordonatorul de stagiu pe intervalele fiziologice pe care le luati in considerare si sa le retineti ca atare)

Examenul mare, la fel ca în Anul 4, a fost SCRIS, 100 de întrebări grilă – o parte cu răspuns simplu, o parte cu răspuns multiplu, nivel de dificultate zic eu peste medie (din Hematologie sunt multe întrebări din anemii, leucemii, din Gastroenterologie multe din ciroză şi hepatite, mai ales complicaţii şi tratament, din Reumatologie mai mult poliartrita reumatoidă şi lupus, din Nefrologie infecţii urinare, glomerulonefrite, puţin din boala renală cronică, mai nimic din injuria renală acută). S-au punctat răspunsurile corecte (corectură de tip examen de rezidenţiat, deci nu totul sau nimic).  Aşadar, recomandări pentru promovare: faceţi rost de buletinele de analiză până la începutul sesiunii, participaţi la testul din timpul semestrului (poate chiar şi la concursul de Medicină Internă din luna mai), participaţi la cursurile ţinute de dr Gavriş, cereţi întâlniri recapitulative cu coordonatorii de stagii, lăsaţi măcar o săptămână jumate din sesiune pentru Medicină Internă (generaţia mea a rezervat cam 2 săptămâni).

 

 

 

Examen la Neurologie… fara leziuni ale demnitatii

Încercarea e repetitivă, e o nouă sesiune de vară, a cincea la număr, ştii exact la ce să te aştepţi, la zile care o să se prelingă tot mai greu, pe măsură ce temperaturile vor creşte, la nopţi tot mai sufocante şi mai claustrofobice, la acel amestec de dezorientare spaţio-temporală şi neanderthalism, de comportament antisocial, parestezii, unghii şi pixuri roase în habitatul insalubru al ceştilor de ceai sau cafea şi a ambalajelor de ciocolată, farfurii lipicioase, hârtii învălmăşite anapoda. Examenul l-ai programat rezonabil,  în prima jumătate a sesiunii, ştii că e greu, nu vrei să rişti la ruleta rusească de la începutul lui iulie, când nu ştii cum va mai reacţiona capricioasa amigdală şi circuitul Papez asociat, subiectele le ai, ştii ce ai de tratat, materialele sunt adunate şi stivuite. Deci totul e la locul lui, nu ai pretexte obiective de care să te legi pentru a-ţi justifica posibilul eşec de care te temi, deşi îndoielile eterne de bilanţ existenţial şi profesional îţi dau târcoale. E un examen greu, e un examen într-o altă limbă medicală pe care trebuie să o înveţi, simţindu-te oarecum afazic (afazie Wernicke în camera de studiu care precedă afazia Broca ce va urma în sala de examen). Anatomia sistemului nervos a fost cruntă la vremea ei, semiologia medicală a evitat, pe cât a putut, insula exotică a Neurologiei (când te lupţi  cu edemele şi hematuria, nu prea mai e loc şi de anosognozie, apraxie sau ataxie… adică astea sunt mofturi când tu încerci să te alegi cu un basic pentru a înţelege patologia cardiacă şi renală, împrăştiată în tot poporul internat pe orice secţie). Şi acum Neurologia vine cu toate la pachet: şi cu anatomie şi cu fiziologie, fiziopatologie, semiologie, diagnostic şi tratament. Aşa e în tenis, aşa e în medicină… avantaj ei şi tu te împiedici încă la servă, silabisind şi descoperind fertilitatea şi flexibilitatea limbii române (o mai fracturezi, pe ici pe colo, aşa… în lemn verde, o pui la loc şi o iei de la capăt).

Examenul e oral şi presupune tratarea a două subiecte la care trebuie să iei minim nota 5 pentru a promova. Subiectele sunt din toată materia, unele patologii le-ai înţeles mai bine, altele mai prost (şi ce nu prea e dumirit sau desţelenit presupune un apel dureros şi sistematic la fiziologie şi anatomie – doar că mai e timp? Repede, neuronii bombardaţi apasă butonu de panică, atunci când nu găseşti, nici de al dracu, o imagine sugestivă în atlas care să se potrivească cu expresia clinică a sindromului unei anume artere cerebrale). Anticipezi subiectele  în zeci de combinaţii posibile, fiecare la fel de descurajantă. Le marchezi cu aroganţă, cu x-uleţe, cu bife, le colorezi cu markerul şi cumva te bucuri de progresul făcut: zona colorată, x-ată care creşte de la o zi la alta e tezaurul tău abstract pe care nu l-ai vinde pe nimic şi de care te simţi mulţumit… câteva ore, poate o zi, apoi revii şi îţi dai seama (ce clasic, nu-i aşa) că latifundiarul de ieri al cunoştinţelor a dat faliment peste noapte şi a revenit la statutul de pârlit. Îţi remodelezi ambiţiile: nu mai vrei să fii un boier al minţii care stăpâneşte toate subiectele cu aceeaşi mână de fier şi aceeaşi siguranţă, da măcar un burghezuţ, aşa, cu ceva posesiuni teoretice, nici prea multe, nici prea puţine speri să ajungi până în ziua examenului. Doar că încă te simţi iobag, cu creierul neted şi amnezii anterograde într-un moment încă destul de inoportun.

dignity-road-sign-247aed

Fix şapte zile, în şapte zile ăla de sus a creat lumea, tu ai de învăţat Neurologia… bine, ăla de sus e omnipotent, omniscient, tot ce vrea muşchiul lui, tu ai fost doar la cursuri şi la stagii şi se presupune că asta ar trebui să îţi dea destule puteri să pui totul într-un puzzle mai mult sau mai puţin coerent. O fi mult, o fi puţin, orice ai face tot o n-o să ieşi relaxat, te aşteaptă Scylla şi Caribda la spitalul din centrul vechi al Braşovului. Progresul nu se simte liniar, ci saltatoriu,  totul ţine de recapitulare şi de recitiri şi recitiri (hai cu memoria pe termen lung, hai cu biciul codării şi recodării). Vine şi ultima zi, ultima recapitulare, lobul tău temporal pare o stropitoare ciuruită din care, tocmai acu, când trebuie să uzi spectaculos grădina, să răcoreşti aşteptările promovabilităţii, constaţi că materialul de lucru s-a scurs pe alte circuite, aiurea. Ai luptat cât ai putut, a intrat ce a intrat, acum aştepţi examenul.

Şi vine ziua Z:  trezirea la prima oră, apă rece, un pic de dezorientare – încerci să potriveşti ziua cu momentul mare şi (nu prea) aşteptat care urmează: chiar e pe bune chiar e azi examenul? Da ce are aşa special ziua asta? Exact, nimic: universul e la fel de indiferent ca bolnavul cu afectare de lob parietal.  Parcă ai mai citi câteva pagini (eu nu sunt studenul ăla care se trezeşte la 4 dimineaţa, în ziua examenului să mai facă o recapitulare… poate ar trebui să încerc şi senzaţiile astea matinale). La Spitalul de Neurologie secţia e în renovare: praf de zugrăveală, urme de papuci  subliniază parcă incertitudinea situaţiei: nu mai e nici cum a fost, da nu ştii exact cum o să fie – o oglindă şantieristă a stării de spirit de dinainte de examen – nu eşti nici pe deplin habarnist da nici sigur că o să promovezi. Siguranţa promovabilităţii de fapt se scutură cu fiecare pas pe care îl faci.  Sala de examinare este  cabinetul profesorului, biroul în care am intrat la începutul semestrului pentru a discuta detalii organizatorice, locul acela neobişnuit de primitor pentru un spital, un loc în care simţurile sunt discret şi plăcut stimulate. Doar că acum căile senzitive studenţeşti sunt toate supraexcitate, e greu să le calmezi să le neutralizezi zbenguiala electrică. Anticamera biroului e ascunsă în spatele unei pături instalate pe coridor (care să mai absoarbă din praful reonvării) – parcă ai intra în culise, parcă ai trece o graniţă, ai păşi în altă dimensiune, un accent de irealitate chiar înainte de marele pas în neantul oralului.  Studenţii  au început însă să simtă clasicele noduri în gât, ghionturi în stomac, deci sunt pozitive semnele vegetative care ne reîmpământează în realitatea pe care o puneam la îndoială. Pe uşă scrie mare: NU DERANJAŢI! EXAMEN! E treabă serioasă, dar e departe de camera de tortură neîncălzită cu aer gotic, din Corpul J, de la Anatomie. Profesorul ne invită, calm, imperial, câte 5-6 să pătrundem în cabinet. Calculele îmi sunt date peste cap, credeam că intru în tura a doua, de fapt intru în prima tură. Nu mai e nicio diferenţă, oricum tot ce citesc se loveşte de zidul autoconservării psihice, de acel prea plin. Suntem invitaţi să tragem subiectele din două grămezi diferite, profesorul instalat ne veghează nehotărârea, celebrul carneţel în care e înscris numele fiecărui student e întins pe masă şi în el sunt înscrise subiectele alese de studenţi. Nu e vreme de măsurat, de anticipat, îmi iau subiectele şi mă uit, ca la poker, cu coada ochiului în colţul lor, văd doar primele cuvinte: sindromul de neuron (motor central)… şi accidentul (ischemic tranzitor)….

neuro

O primă senzaţie de uşurare, sunt subiecte pe care le pot asocia, măcar într-o primă fază, cu un conţinut concret şi logic. Ne retragem pe canapelele din birou. Începem să pregătim în linişte, materialele pe hârtie. Fără foială şi scârţâit de bănci, fără chiorăit prin burţi, fără nevi, pufnituri, comentarii maliţioase…. totul e de un firesc şi de un calm deplin. Fundal sonor: muzică clasică (sau preclasică, nu-mi dau seama, sunt viori care ne temporizează debitul cunoştinţelor, armonii melodice care ne fac, pentru câteva secunde, când panica riscă să ne gâtuie iar, într-o anumită fază de tratare a subiectului, să uităm că suntem la un examen, că pur şi simplu avem parte de o întâlnire prietenoasă cu un coleg mai experimentat… în fond, asta ne-a şi promis profesorul Minea, ca vom avea parte de o atmosfera relaxata). Emoţiile sunt totuşi mari, cei care se pregătesc de răspuns tremură, sunt cu vocea stinsă.. profesorul e răbdător şi îngăduitor, distrage atenţia, invită la calm. Nu intervine pe parcursul răspunsului, e mască imperturbabilă şi impenetrabilă… e departe de monstruozitatea mitologiei greceşti, nu înhaţă pe nimeni, studenţii îşi spulberă singuri corăbiile în trecătoare, predând biletele sau oprindu-se înfrânţi de subiecte.

Subiectele mele sunt generoase, dar nu-mi pot aminti toate detaliile, prefer să mizez pe aceeaşi reţetă de la examenele orale: o desfăşurare cat de cat logică, cu cap şi coadă , chiar dacă nu foarte amănunţită. Nu ştiu dacă funcţionează. Masca profesorului rămâne fixă până când singur recunosc că am încheiat tratarea subiectelor. Abia atunci, câteva propoziţii scurte, decente apreciative şi o nota buna aterizează în carnet, alături de întrebarea amicală: nu e chiar aşa grea Neurologia, nu-i aşa? Nu pot să dau un răspuns categoric, aş fi prea ipocrit, ar însemna să uit tot ce am rememorat în acest textuleţ. “Scylla” rămâne în urmă, felicitându-mă… mă simt aproape în Ithaca… e un sentiment trecător, urmează Obstetrica din Anul 6.

După examenul de  Neurologie se iese totuşi cu capul sus şi cu un ecou muzical în urechi… poate al viorilor, poate al bucuriei, poate  al sentimentului demnităţii păstrate…  în victorie sau în înfrângere.

Un curs care a incheiat… o cariera (2)

Odiseea Neurologiei… la ultimul curs din Anul 5

În iunie 2014 asistam la ultima expunere didactică (amprentată cu note personale și culturale) a profesorului de Chirurgie. În   2015, ultimul curs  al semestrului 2  din Anul 5 a căpătat reliefuri festive, odată cu ultima prezentare  făcută de titularul cursului de Neurologie, de data aceasta,  prof univ dr Dan Minea. Nu știu dacă e o repetiție de bun augur, să fim generația după care se stinge lumina unei etape didactice în facultate, poate că asta e o ocazie de a  aprinde o lumină nouă, de a da o altă dinamică unei anumite discipline, dar cred că nu avem de ce să regretăm faptul că, întâmplător sau nu, asistăm la asemenea momente particulare și unice… mai ales că avem ocazia să ne simțim  o ultimă generație privilegiată, la fel cum cei care vin după noi se vor simți, poate, la rândul lor privilegiați de a întâlni noi cadre didactice care pot aduce alt suflu și alt impact în predarea unei discipline. O tradiție apune, alta se naște și noi suntem fericiții martori ai apusului memorabil…

Pe profesorul Minea mi-e greu să spun că l-am cunoscut, până la cursul de Neurologie, din Anul 5. Neavând contact nici cu Spitalul de Neurologie și nici cu specialitatea asta care se predă în Anul 5, nu am avut tangențe cu profesorul  care și-a încheiat activitatea de predare în această vară. Pentru studenții din ani mai mici, neurologia rămâne probabil  o insulă îndepărtată, un spațiu exotic, înfricoșător și fascinant în același timp (îți amintești de anatomia sistemului nervos, cablaje intortocheate, nuclei ingramaditi unii peste altii?), cu care prea puțin ai ocazia să iei contact la modul mai serios, mai ales când intri în jumătatea clinică a facultătii (nici la celelalte discipline referințele spre neurologie nu sunt prea abundente: ceva precautii la anticoagularea pacientilor cu AVC, ceva diagnostice diferentiale cu miastenia gravis, ceva despre hernia de disc…), asta dacă nu ai curiozități personale și nu te duci măcar într-o gardă sau o practică pe secția de profil.

L-am întâlnit pe profesorul Minea tot la o ședință de Consiliu al  Facultății, la care dânsul a participat în calitate de reprezentant al Comisiei de Etică. Era vorba de un caz controversat, care viza examinarea unor nereguli în organizarea unui anumit examen. Ca orice problemă de bucătărie internă a facultății și mai ales una care solicita ancheta comisiei de etică, știai că ai de a face cu dinamită, că lucrurile puteau să facă poc ușor, studenți/cadre didactice să se simtă lezate, ofensate etc. Profesorul Minea, participant în mod excepțional la acea ședință, a prezentat raportul de după anchetă, pe un ton neutru și calm și a delimitat punctual competențele comisiei și măsurile care urmau a fi luate încât n-a mai fost loc de prea multe comentarii și întrebări. Din momentul în care a coborât din mașină și până la ultima concluzie din raport,  citită cu voce tare,  profesorul Minea mi-a inspirat pur și simplu respect, prin acel aer intimidant de modă veche, de high-class și stil universitar al celui care are conștiința poziției atinse și își asumă, natural, o ținută în consecință: de la ceasul și vestimentația elegante, la man-purse-ul chic de la purtător, la vocea domoală și pasul relaxat, discretul miros de colonie plus ceva inefabil – toate îți transmiteau faptul că omul acela din fața ta este pur și simplu la înălțime, că se învârte în sfere savante și elitiste, spre care nu poți să privești decât cu stângăcie și respect. Dar nu avea însă nimic ostentativ, nimic acut care să deranjeze, poate chiar discreția, acea eleganță echilibrată reprezenta punctul cheie al prestanței degajate de profesorul universitar.

L-am reîntâlnit cu adevărat  pe profesorul Minea, după vreo doi ani de la acel moment al ședinței, la cursul de Neurologie din Anul 5. Am avut primul stagiu, într-o dimineață de iarnă, chiar  la prima oră din prima zi a săptămânii. Profesorul Minea, impecabil, a așteptat să iasă doamnele doctor din camera raportului de gardă iar apoi a ieșit și el și m-a invitat, în calitate de reprezentant de an, la el în biroul-cabinet, pentru a discuta detalii legate de organizare/evaluare/curs. Distanța astronomică ce îmi imaginam că ne separă, prin ierarhia profesională,  s-a micșorat brusc – eleganța impunătoare a profesorului era acum dublată de o abordare prietenească, paternală dar politicoasă și respectuoasă. Am intrat într-o încăpere spațioasă, ordonată, recent redecorată și aranjată – nu prea am mai văzut așa ceva într-un spital, ceva care să îți inspire credibilitate, confort, aer condiționat, un discret iz parfumat, mochetă curată, rafturi ordonate, lucruri subsumate  unei demnități profesionale câștigate în ani de zile. Cred că asta era elementul cheie –  tot ce vedeam – de la atitudinea și ținuta profesorului și a habitatului său, toate aveau aerul unui firesc, al unei adecvări la poziția câștigată – era ceea ce te așteptai să vezi, să simți când stai alături de un profesor universitar.

5

Experiența cursurilor de Neurologie a fost chinuitoare și provocatoare în același timp. Materia ne-a îngrozit și ne-a fascinat în aceeași măsură, a fost probabil unul dintre cursurile cu cea mai ridicată prezență din ultimii ani (sau poate este doar impresia mea…), deși jargonul semiologic desfășurat părea să se actualizeze pe viu, în corpul fiecărui student:  ne-am simțit pe rând și simultan afazici, confuzi, paretici și hemiplegici, hemianoptici sau complet orbi, urmărind amețitoarea desfășurare informațională proiectată pe slideuri. Da, atât de copleșitoare și nefamiliare păreau toate acele sistematizări și scheme până într-acolo încât ajungeau să ne marcheze neurologic. Până la urmă cred că e o doză de masochism în specialitatea asta, însușirea ei e mai dureroasă decât altele, prin complexitatea și particularitățile sale, pe care nu prea ai cum să le legi de alte discipline. Pe de altă parte are o logică și o precizie de invidiat, dimensiunea clinică a disciplinei nu s-a pierdut nici în epoca RMN-ului (poți, doar din examenul obiectiv să pui un diagnostic topografic, etiologic al unei patologii). Fiecare curs al profesorului Minea ne epuiza și ne lăsa înfricoșați: dezinvoltura cu care expunea, integrând cazuri din experiența clinică, recunoscând și asumând greșeli sau inspirații/intuiții oportune, vorbind despre durerea talamică, despre logica distributiei deficitului motor in functie de etajul nervos afectat, despre amigdala cerebrală, despre potențialul diagnostic al globilor oculari și multe altele, toate astea te făceau să exclami, cu admirație și furie, atunci când frazele lui, la fel de relaxate și așezate deveneau lungi și integrau multe noțiuni:  Doamne, câte știe omul ăsta și cum poate jongla mental cu zeci de traiecte și localizări, când noi cu greu silabisim prosopagnozie, anosognozie sau oftalmoplegie internucleară. Când descurajați, când seduși, când provocați,  niciodată n-am ieșit însă indiferenți de la cursul de Neurologie, un curs la care nu am simțit zumzăiala plictiselii, un curs care a hipnotizat și răvășit mințile studenților fără îndoială (în scurta pauză de țigară permisă, lumea parcă se reculegea după un asediu în tranșee, în care bombele conceptuale își  răspândiseră schijele în toate direcțiile).

12

Pentru experiența asta hipnotică, pentru prestanța expozitivă, pentru că ne-a pus în fața unei provocări pe care o considerăm o grea încercare (urmează examenul oral, cam peste o săptămână), marcând încă o bornă memorabilă în povestea developării noastre medicale, ne-am gândit să îi facem și profesorului Minea, la ultimul curs de Neurologie un cadou simbolic, în prag de pensionare. Am păstrat o oarecare simetrie cu evenimentul de anul trecut:  un ciocan de reflexe gravat cu numele profesorului, un tort, de data aceasta în formă de creier (deci, o piesă, așa cum glumea profesorul Minea) și o diplomă gravată (căci, într-adevăr, titularul de curs ne-a făcut părtași la o parte din secretele creierului, prin ocheanul neurologiei), în semn de apreciere pentru o carieră din care noi nu am cunoscut decât un fragment infim dar credem că suficient de convingător și reprezentativ. Am adus aceste atenții la începutul cursului și l-am surprins pe profesorul Minea care a remarcat, cu umor, că  acel creier  zaharisit nu părea să aibă semne de edem cerebral (a urmat un moment amuzant, mai târziu, în timpul cursului, când pointerul laser s-a oprit direct pe tort pentru a ilustra o regiune din creier inaccesibilă pe slideuri – deci tortul și-a dovedit și utilitatea didactică pe parcursul expunerii).

46

Fără prea multe cuvinte, într-o atmosferă oarecum stingheră, aglomerată de emoțiile studenților și cele ale profesorului surprins, ultimul curs de Neurologie  a continuat, în cel mai obișnuit mod,  cu ultimele slideuri din capitolul tratamentului bolii cerebro-vasculare și hipertensiunea intracraniană. Doar că nu anticipasem că și profesorul Minea ne pregătise ceva, o prezentare specială și inspirată despre parcursul studenților în Neurologie, o prezentare intitulată ÎNTRE SCYLA ȘI CARIBDA, titlu ales neîntâmplător dat fiind că reflectă punctul culminant al evaluării din iunie.

Odyssey

Așa cum ni s-a sugerat, călătoria din semestrul 2, prin Neurologie poate fi privită ca o odisee homeriană: studenții din Anul IV, glorioși după metaforica bătălie de la Troia (probabil a anilor trecuți), vor să ajungă acasă, adică în zona safe, aproape de absolvire, în Ithaca, dar au de trecut prin încercări grele. Fiecare popas în Mediterana semestrului 2 înseamnă deopotrivă o oportunitate și tentație spre pierzanie. În  Insula Mâncătorilor de Lotus, când studenții ar trebui să învețe examenul clinic de Neurologie, unii vor fi tentați să mănânce lotusul… timpului, dedicându-se altor activități. Pe metaforica Insulă a lui Polifem, ciclopul potrivnic lui Ulise, unii studenți vor prefera să orbească, să nu bage în seamă  examenul ochilor și  potențialul lor diagnostic în neurologie, pe Insula Eol, unii studenți nesăbuiți vor elibera vânturile rele și vor pluti în deriva distracțiilor, pe Insula Canibalilor, studenții vor simți imboldul de a se mânca între ei, în apropierea examenului, pe Insula Sirenelor unii studenți nu-și vor pune dopuri în urechi pentru a se ține departe de tentația abandonării învățatului și a concentrării pe sesiune. Dintre cei norocoși care nu vor fi rămas în urmă, la celelalte popasuri, studenții vor ajunge în cele din urmă la celebra strâmtoare dintre Sicilia și peninsula italică, adică între Scylla și Caribda, cei doi monștri marini pe care nu-i poți ocoli în ziua examenului. Rugându-se să se oprească ploile (adică biletele nedorite), studenții vor încerca, precum Ulise, să treacă mai degrabă pe lângă Scylla, monstrul cu șase capete care nu poate înfuleca decât un număr limită de studenți. De aici, după acest prag, unii studenți au drumul deschis spre Insula lui Calypso și Ithaca mult dorită, în vreme ce cei care n-au supraviețuit examenului din vară, au șanse noi de a ajunge acasă, în toamnă. Două șanse în care se pot ruga zeului protector al medicinei și al vorbirii articulate și nu zeului hoților și al șmecheriilor. Căci cei care vor căuta să schimbe legenda călătoriei în Neurologie și vor încerca, nerăbdători să modifice traseele și povestea, îl vor trezi pe Zeus și fulgerele sale capabile să scufunde orice corabie a navigatorilor îndrăzneți…

3

Cu o încheiere optimistă,  profesorul Minea ne-a invitat să venim cu încredere în noi la examen, atâta timp cât fiecare student va avea șansa să ducă  la capăt această încercare, mai ales că, atunci când va veni vorba de examinare, învățăceii vor întâlni, după cum ni s-a amintit cu modestie, un coleg mai în vârstă și nu un dușman sau un superior răuvoitor.

Finalul ultimului curs de Neurologie? Zâmbete, ochi umezi, de o parte și de alta a catedrei,  admirație, emoții  și o poză generoasă de grup… un profesor în mijlocul studenților săi, triumful firescului, la finalul unei expuneri de neuitat! Spiritual, am ajuns cu toții în Ithaca!

După ce am fost martori la retragerea prof univ dr Mariana Rădoi,  a prof univ dr Alin Cucu și în 2015, la finalul cursului de Neurologie, ne-am simțit din nou o ultimă generație privilegiată! Vă mulțumim, domnule profesor Dan Minea!

 

Minighid al studentului de Anul 5 (I)

Anul 5 este anul în care s-ar putea să depășești limitele conceptibile ale celor din jur, în privința duratei studiilor universitare  și, drept urmare, să-i cam bagi în ceață (a, ești Anul 5? Aaa, avansat! Păi ăsta e ultimul? Nu? Doamne, da cât faceți?). Este anul în care apropierea finalului facultății va deveni tot mai palpabilă (vei începe să calculezi examenele nasoale rămase până la absolvire, deci nu doar până la încheierea anului universitar – aha, deci Neuro, Obstetrică, Dermato…). E anul în care s-ar putea să devii mai preocupat de lucrarea de licență (da totuși, mai e timp, după cum îți vor aminti și posibilii coordonatori la care vei apela, în încercarea de a pune la punct măcar o temă și un plan de acțiune). E anul în care sesiunile s-ar putea să pară mai chinuitoare, nu doar din cauza examenelor nasoale, ci pentru că în calendar a început deja numărătoarea inversă, știi că te afli în treimea finală, a ultimilor  4, după ce ai dus în spate 8.  E anul în care discuțiile și îngrijorările celor din Anul 6 (vis-a-vis de rezidențiat, de posturi, ecn-isme din astea) vor deveni mai intereseante și mai relevante (fără să mai para așa de abstracte și fără să mai fie date la o parte cu proiecții de genul: până terminăm noi, hă, hă, hă). Semestrul 1 este, așa cum am mai amintit un cocktail aparte de specialități medicale și chirurgicale, la finalul căruia cel mai probabil ți se va mai clarifica puțin ce specialități NU vei vrea să faci… De remarcat este ca buturugile mici, verigile aparent marunte si slabute ale semestrului au fost cele unde activitatea de curs și stagiu  a bătut numărul de credite

BMF – Chirurgie Oro Maxilo Facială și Stomatologie – specialitate chirurgicală care are de a face cu toată anatomia Anului 2 din semestrul 1 pe care o împarte cu ORL-ul și Oftalmologia. Specialitatea în sine e grea (fă-ți o idee, trebuie să fii absolvent și de Medicină și de Stomatologie, deci 12 ani din viață împușcați fără să vrei) dar disciplina și examenul din Anul 5 nu pun mari probleme. Vei studia câte ceva despre caria dentară (de la etiologie și până la tratament), despre sialolitiaza (adică pietricelele din glandele salivare), despre gingivite (multe ale naibii), despre traumatismele feței (și riscurile meseriei – acela de a rămâne fără police când rezolvi o luxație de articulație temporomandibulară), despre procese infecțioase perimaxilare, abcese și flegmoane în cele mai ascunse buzunare ale mucoaselor (și da, nu mai are sens să te consolezi când simți că se umflă ceva în gură, că dai cu antibiotic și trece… tot la bisturiu trebuie să ajungi, recomandarea medicului), câte ceva despre tumori. Cursul a fost ținut o dată la două săptămâni de șef lucr dr Andrada Nicolau, n-a depășit o oră și jumătate, materialele de studiu s-au pus la dispoziție din timp. LP-ul a fost coordonat tot de șef lucr dr Andrada Nicolau, săptămâna în Corpul K la parter (în capătul coridorului, ultima ușă pe dreapta – Laborator BMF și Stomatologie). La LP am învățat să identificăm corect dinții (te vei lămuri și tu, dacă nu ți-a fost clar la Anatomie, ce înseamnă 4.8, 3.2, 1.3, eventual să-i poți atrage atenția stomatologului dacă din greșeală se oprește cu freza în alt dinte), câte ceva despre anestezia în BMF, despre câteva proceduri chirurgicale, despre câteva dintre instrumentele de bază folosite. Am avut ocazia să probăm niște freze pe dinți extrași (și e neobișnuit de plăcut să faci pe sculptorul de smalț și dentină, e altceva când tu ești cel care sapă și nu ești materialul din scaun pe care se sapă) și să vedem o mulțime de filmulete cu proceduri explicate (și să ne imaginăm durerile asociate… să nu crezi că nu o să strâmbi din nas măcar o dată, chiar dacă ești în Anul 5 și crezi că ești călit și ai văzut destule). Examenul a fost grilă, în jur de 20 de întrebări (se insistă pe temporizarea extracției dentare în diferite situații, pe identificarea corectă a dinților, pe gingivite), studenții au exersat înainte de examen modele de grile. Note mari și niciun student picat.

ORL – Otorinolaringologie – specialitate care are de a face cu 3 organe fără de care viața ar fi grea sau n-ar mai fi deloc. Dacă nu ați învățat prea bine Anatomia nasului, faringelui, laringelui și urechii, o să aveți ocazia să o reluați cu vârf și îndesat, atât la curs, cât și la stagiu, același lucru e valabil și pentru fiziologie. Dar odată înțelese și fixate toate acestea, patologia se așază la locul ei mult mai logic și mai natural.  Cursul a fost ținut de șef lucr dr Dorin Codarcea, o dată la 2 săptămâni (evident, mult prea puțin față de cât ar fi de povestit din materie) – în Corpul J dar și la Spitalul Mârzescu (din moment ce era programat vineri, îți dai seama că nu foarte mulți se ma sinchiseau să ajungă – dar dr Codarcea chiar apreciaza cand lumea vine la curs). Stagiile s-au ținut săptămânal la Spitalul Mârzescu, etajul 1- secția ORL,  intrarea se face preferabil prin spate (deci nu prin intrarea de la str Avram Iancu), vestiarul e în podul clădirii, cheia de la vestiar e în Oficiul Asistentelor de la etajul 1 (obligatoriu ultimul student care părăsește vestiarul duce cheia înapoi). Unele grupe au fost coordonate de șef lucr dr Dorin Codarcea, altele de asist univ dr Mădălina Buzescu (grupele e recomandat să o aștepte pe dr Buzescu în ultimul cabinet de pe stânga, din partea stângă a coridorului secției). Pentru stagiu trebuie echipament complet (papuci, pantaloni, tricou) și e necesar, de asemenea, ca studenții să facă un EXUDAT FARINGIAN la începutul semestrului (dacă nu au deja unul făcut în ultimele 6 luni, situație în care pot prezenta acele rezultate la spital) al cărui rezultat să îl predea asistentei șefe sau coordonatorului de stagiu. La stagiu veți învăța să poziționați oglinda ORL (uneori mai greu cu sincronizarea lumină-oglindă), să faceți rinoscopii cu speculul, examen bucofaringian, laringoscopie indirectă, rinoscopie posterioară, examinarea urechii cu otoscopul și o să vedeți pacienți cu tot felul de patologii. Curge sânge, curg puroaie (vezi puncție sinusală, vezi abces amigdalian, vezi epistaxis, tamponamente), unele chestii mai și put dar e un stagiu la care chiar aveți ce vedea, n-are sens să vă feriți. Dr Codarcea e vorbăreț și are multe să vă spună (din domeniul medical și extra medical), prea puțin probabil să apuce să termine de predat materia în timpul scurt alocat dar este unul dintre puținele cursuri pe care le-am avut la care poveștile oferite de titular în timpul cursului, povești cu caracter extracurricular desigur n-au plictisit în doze prea mari iar unele dintre ele s-au dovedit de-a dreptul memorabile (multe sunt legate de dificultățile de abordare a cazurilor urgente în spitalul care stă să se prăbușească, deși este o bijuterie arhitecturală, fără îndoială). S-a susținut o verificare în timpul semestrului (undeva în luna decembrie) și s-a susținut examen de stagiu  – la grupele coordonate de dr Buzescu studenții au tras bilete cu subiecte de prezentat ( ex: cauze de epistaxis, conduita în epistaxis, explorarea funcțiilor nasului, explorarea funcțională a laringelui etc) sau cu proceduri de efectuat (laringoscopie indirectă, rinoscopie anterioară/posterioară, inspecția în ORL) – cei cărora nu au vrut să efectueze procedurile pe colegi li s-a scăzut un punct și au avut de prezentat teoretic ce ar trebui să vadă în desfășurarea procedurii respective. Examenul mare a fost SCRIS – GRILĂ + SINTEZĂ – întrebări cu un singur răspuns corect (inclusiv parte de anatomie și fiziologie- cam 20% din întrebări sunt de fapt de anatomie și fiziologie: suprafața sinusului maxilar, dezvoltarea sinusurilor pe vârste etc) și 5 ÎNTREBĂRI CU RĂSPUNS SCURT DE TIP SINTEZĂ – exemplu: raporturile pereților căsuței timpanului, complicațiile otomastoiditei, structuri anatomice implicate în echilibru, intervalul de vârstă de instalare a otosclerozei etc.

109

OFTALMOLOGIE – a treia disciplină care a avut de a face cu… mansarda și dependințele ei, e disciplina despre care am amintit că pare extrem de elegantă și sofisticată, că lucrează cu instrumente minuscule și precise, pe suprafețe cât se poate de înguste… în mod ironic însă, încăperile unde au avut loc câteva  examinări de pacienți sunt ticsite cu tot felul de ustensile și aparatură mai veche sau mai nouă care mi-a dat o vagă senzație de strungărie, lăcătușerie (probabil de la perimetre și truse cu lentile asociate metodei Donders de evaluare a acuității vizuale). Și la această disciplină, dacă nu mai ții minte mare lucru din anatomia și fiziologia analizatorului vizual, vei avea ceva de recapitulat, mai ales că specialitatea va acoperi fiecare element în parte: de la globul ocular, orbită, mușchi, pleoape și aparat lacrimal și până la scleră-cornee, uvee (adică iris, corp ciliar, coroidă), retină, nerv optic, cristalin toate vor fi tratate pe îndelete. Cursurile au fost ținute de șef lucr dr Mircea Varga o dată la două săptămâni în Corpul J sau la Spitalul Mârzescu (în sala de LP de la parter) și au durat de la două ore în sus (chiar și așa, tot nu s-a reușit acoperirea întregii materii – atât ORL-ul cât și Oftalmologia aveau alocate, pe vremuri, cursuri săptămânale dar, din diverse rațiuni timpul de predare a fost redus). Stagiile s-au ținut săptămânal la Spitalul Mârzescu, parter (e bine ca cei care au stagiu de Oftalmologie să se schimbe la parter – deci nu în vestiarul din pod- , în sala de LP – intrarea prin spate sau prin fața spitalului,  coridorul din stânga scărilor de la intrarea din față, ultima sală pe dreapta -cheia e în oficiul asistentelor). În general, stagiile se vor ține în sala respectivă, uneori se va merge și pe secție situație în care e obligatoriu să aveți costum de spital (pantaloni, tricou, papuci). Majoritatea stagiilor au fost coordonate de asist univ dr Ionuț Costache, au durat o oră jumătate sau mai puțin, patologia urmărită se proiectează sub formă de slideuri, partea de vicii de refracție se explică la tablă, de vreo 2-3 ori am fost pe secție și am făcut o examinare, pe grupă, a acuității vizuale în camera obscură, altădată am fost la sala de urgențe și ne-am familiarizat cu biomicroscopul, unele grupe au ajuns și în sala de operație (da nu știu sincer ce au văzut si mai ales daca au vazut ceva… get the irony? Sa nu vezi mai nimic la Oftalmologie?). La finalul stagiilor s-a susținut un examen practic – dr Varga ne-a solicitat să recunoaștem patologii din fotografii – la ultimul curs, dr Varga a făcut o recapitulare a patologiilor studiate deci e foarte recomandat să ajungeți la acest ultim curs – s-au nimerit de toate: de la conjunctivite, keratite, iridociclite la tumori, dacriocistite etc. A fost suficientă recunoașterea patologiei, eventual s-a mai pus o întrebare sau două legate de acestea- nu a picat nimeni, s-au acordat doar plusuri și minusuri care au rotunjit sau nu nota de la examenul mare. Examenul mare a fost grilă, în jur de 30 de întrebări cu răspuns multiplu (se insistă mult pe conjunctivite, glaucom, inervația structurilor oculare).  Nu a picat nimeni din câte știu.

a1112

BFT – Balneofizioterapie – un curs plasat nițel inoportun, înaintea Neurologiei care se studiază în semestrul 2 – e vorba de un curs de Medicina de Recuperare – iar recuperarea la noi în România și în Brașov are de a face mai ales cu artroze și patologie post AVC. E vorba de un curs care ne-a amintit ce consecințe tragice are  subfinanțarea și subdotarea sistemului medical pe de o parte și ignoranța, lipsa de consecvență a pacienților pe de altă parte, atâta timp cât posibilitatea de a recupera ceva din funcțiile pierdute în urma traumatismelor/patologiilor neurologice, cardiovasculare, respiratorii etc este condiționată în mod absolut de criteriul rapidității și eficienței intervenției etapizate. La noi, din păcate, recuperarea începe prea târziu, iar rezultatele, fără implicare suficientă din partea bolnavului  și fără personal adecvat sunt adesea mediocre și demotivează pacienții în a duce la bun sfârșit planul de recuperare (nu mai punem la socoteală excesul de zel al aparținătorilor care vor să facă totul pentru pacient și nu-l lasă să încerce măcar să își tragă un ciorap sau să facă un număr de pași singur, chestii care ar fi vitale pentru el în a-și obține o minimă autonomie – încă o situație în care drumul spre iad e pavat cu intenții bune).  Cursul a oferit câteva repere în ceea ce privește recuperarea post AVC a pacientului, în 3 faze, recuperarea bolnavului cu patologie cardio vasculară (exercițiile cardio nu au nimic de a face cu ceea ce practică sălile de fitness), recuperarea herniei de disc și a artrozelor, precum și câteva noțiuni de balneoclimatoterapie. Cursul a fost ținut o dată la două săptămâni (împreună cu specializarea BFKT Anul 2) de șef lucr dr Roxana Miclăuș – e recomandat să mergeți, chiar dacă informațiile prezentate există în carte, atâta timp cât dr Miclăuș oferă tot felul de stories legate de specializarea medicală și ponturi utile în viața de zi cu zi, legate de pozițiile de dormit sănătoase, indicele de confort termic etc. Dacă mergeți însă la cursuri e bine să fiți atenți, să nu vă jucați pe telefon/să șușotiți – titularul de curs e sensibil la chestii din astea și  face observații extrem de acide la adresa neatenților. Stagiile s-au ținut o dată la două săptămâni, câte 2 semigrupe și au fost coordonate tot de șef lucr dr Roxana Miclăuș, la Baza de Recuperare Neurologică, din spatele Spitalului de Psihiatrie și Neurologie- sediul Central (intrare pe str Trotuș, prima stradă la stânga după intrarea de la Urgențe), la etajul 1, în dreapta, în Camera de Raport de Gardă. Pentru stagiu aveți nevoie doar de halat.  La stagiu ne-am simțit ca pe vremuri, discipoli autentici la spectacolul uman: dr Miclăuș a adus în fața studenților diverși pacienți de pe secție pe care i-a prezentat și a indicat, demonstrativ, suferințele asociate patologiilor (cel mai adesea AVC – tot o să rețineți pozițiile vicioase ale membrelor, tipice, ale celor în curs de recuperare post accident vascular cerebral) – înfricoșător și instructiv în aceeași măsură, să vezi cum oameni la nici 60 de ani, nu mai pot desface degetele, nu pot rosti 3 propoziții cap coadă, nu pot forma un număr de telefon și de abia după câteva încercări reușesc să deschidă ușa. O dată sau de două ori am avut ocazia să mergem și pe secție, să vedem pacienți cu AVC recent (mai toți disperați, izbucnind în plâns după câteva minute sau complet desprinși de tot ce se întâmpla în jurul lor) și o dată am fost să apreciem dotările antice ale bazei de recuperare. Ideea e că nu aveți timp morți la stagiu, nu se sprijină pereții, ci se asistă la prezentări și se învață câte ceva, deci e departe de orice pierdere de vreme (dr Miclaus e  pragmatica si eficienta). Nu s-a susținut examen practic.  Examenul mare a fost scris – GRILĂ + SINTEZĂ – grile cu variante multiple de răspuns (vreo 20 de întrebări) +  aproximativ 5 subiecte scrise ( unele cu întrebări care solicitau reproduceri din materie ex: definiți medicina de recuperare, metode de recuperare a sechelelor AVC, definiția escarelor de decubit, patologii cu indicații și contraindicații pt diverse stațiuni balneoclimatice: Mangalia, Sovata, Govora, Techirghiol etc,  altele cu întrebări care solicitau judecata studentului: care credeți că e cel mai important aspect în kinetoterapia herniei de disc?).

2014-10-28 08.01.002014-10-28 08.02.18

APSS – Asistența Primară a Stării de Sănătate – cursul care, pe vremuri, pare că se numea Policlinică Medicală, acum e un fel de preambul al Medicinei de Familie care se face în Anul 6. După 5 cursuri nu am reușit să am o imagine de ansamblu a ce înseamnă toată chestia asta (care nu e găselniță românească, ci e recunoscută și standardizată la nivel UE). E clar că e acordată de medicul de familie, e clar ca trebuie sa respecte codul deontologiei medicale (numa bine că l-am parcurs aci, că la Etică și Deontologie l-am scăpat printre degetele referatelor și experimentelor naziste), e clar că trebuie să includă servicii de medicină preventivă, curativă, imunizări și îngrijiri de gravide (grupate în tot felul de pachete minimale/facultative/extinse/adiționale) ca cam atât… adică ce e APSS,  în afara medicinei de familie n-am putut să mă dumiresc și basta. Am mai aflat, iac-așa, despre asistența comunitară (și, atenție, teoretic serviciile de asistență socială au și un asistent medical comunitar și un mediator comunitar… care faciliteazaă comunicarea dintre familiile de rromi din mediile defavorizate și personalul medical – cred că ar fi fost genial chiar să întâlnim o persoană care se ocupă de așa ceva) și despre siguranța pacientului. Cursurile ar fi trebuit să fie ținute  săptămânal (dar s-au ținut vreo 4 cu totul, probleme monșer cu ajunsul prin Corpul J…) de către asist univ dr Lavinia Buvnariu. Materialele s-au pus la dispoziție din timp (5 calupuri de slideuri). Stagiile ar fi trebuit să se țină o dată la două săptămâni, în fapt s-au ținut unul, maxim două (in corpul K sau J) – coordonate de șef lucr dr Andrada Nicolau. Nu s-a dat examen de stagiu. Examenul mare a fost SCRIS -5 subiecte de sinteză, felii de curs (lumea nici nu s-a mai obosit să copieze exact, ci așa, în devălmășie). Kodak moment – momentul în care Decanul a apărut neprevăzut la examen și s-a așezat într-o bancă în care cineva pregătea, cel mai probabil o servită, livrată cu calificativul inocent de ciornă scrisă exemplar față-verso. S-ar putea ca această intervenție să schimbe puțin modalitatea de desfășurare a cursului, examenului în anii care vor urma.

ANDROLOGIE – studiul patologiei sexuale masculine- curs în premieră la facultate, un condiment de 2 credite la bâlciul medico-chirurgical al materiilor de semestrul 1, bun pentru bărbați, când îl cunosc fetili. După o lungă/lată introducere despre embriologia și anatomia aparatului reproducător (detalii maxime la scrot, detalii minime la penis), după observații legate de fiziologia reproducerii (cine poate să uite slideul cu pozițiile sexuale… pe care nu s-a insistat, desigur, adică studiul de amănunt se face acasă) s-a intrat în pâinea problemelor: disfuncții erectile (România, trezește-te, ești number one în Europa, once more), priapism (după injectări masive cu substanțe vasoactive… să țină mai mult), probleme de ejaculare (se impune necesitatea ghicitului în spermă) infertilitate de cuplu, patologie hormonală și anomalii genetice (boys with tits si persoane sexually challenged ca să fim politically correct) ne-am întors tot pe tărâmul urologiei: traumatisme, infecții, anomalii congenitale (lucru curios: în caz de penis bifid/penis dublu una dintre soluțiile chirurgicale este chiar schimbarea de sex… adică ce e prea mult, strică sau pentru sănătatea chirurgului mai bine vă schimbați sexul). Punctul maxim de interes rămâne tratamentul disfuncției erectile (nu vei uita implantul de jdemii de euro al sistemului erectil cu pompiță strecurată în scrot – talk about wow factor). Cursul a fost ținut, teoretic, de conf univ dr Ioan Scârneciu (practic, l-au predat rezidenții), o dată la două săptămâni (sau după un orar convenit cu studenții). Nu au existat stagii. Examenul mare a fost SCRIS tip sinteză cu 5 subiecte de tipul: testosteronul, linia a 2a in tratamentul disfuncției erectile (v-am zis că e important!), diagnosticul clinic al disfuncției erectile, definiția varicocelului, definiția uretritei gonococice etc.

PEDIATRIE – regalul internist al semestrului I, disciplina răsfățată față de care toți fac concesii (când vine vorba de întârziat la stagii, la curs, când vine vorba de programat examene), nu întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Așteptări mari, prăbușire în gol. Cursul ar fi trebuit să se întindă pe un an întreg (deși la o privire mai atentă parcă nu ți-ar conveni să ai și Neurologie și Medicină Internă și Pediatrie în același semestru) ca să nu se înghesuie ca un megalopenis epistemologic într-o pereche de bikini cranieni minuscului, dar s-a limitat la un singur semestru. Patologie? De toate, tot ce vrei din Interne and beyond. De fapt e ca și cum s-ar fi comprimat 2 cursuri de Interne plus patologia neonatală într-o singură structură… greu de înfulecat (dacă ar fi băgat și  patologia operatorie  ar fi fost un cocktail complet- dar au rezervat-o pentru desertul din semestrul 2, de la Chirurgia pediatrică) – nou născutul în parametri fiziologici (remember Puericultură? Ahm, say what?), patologie neonatală, patologie respiratorie (inclusiv astmul bronșic, bring on Imunologia de Anul 3), patologie digestivă (diaree, diaree, diaree, pauză, celiakie-malabsorbții, hop hepatită, ciroză, insfuciență hepatică), patologie metabolic-carențială (malnutriție- gradele băiatu, gradele nu așa general , rahitism – dozele de vitamina D , bagă tare și răspicat), patologie cardiacă (uită de atât de importantul sindrom Eisenmenger și pune-te pe DSA/DSV/PCT/ Tetralogia Fallot), patologie renală (sindrom nefrotic, nefritic, remember? Infecții, insuficiențe și surpriză: chiar o să înțelegi pârdalnica glomerulonefrită poststreptococică ce te-a enervat în Anul 3), patologie inflamatorie-autoimună, patologie hematologică (anemiile mă chinuiesc, caricatura aia chiar vorbea serios), patologie oncologică, intoxicații (ciuperci, anyone? Măcar o doză de paracetamol?), malfomarții congenitale – nu am amintit tot. Da, e mult, da e greu, da intră tot! E un truism faptul că ,așa cum te-ai aștepta, copiii sunt mici-pitici da patologia lor nu e deloc pitică (vorba lu DMT -nu poți trata Pediatria ca pe un copil, trebuie să o iei în serios) și atunci eforturile de o parcurge și a o aprofunda sunt mari, mai ales când climatul academic nu e tocmai de ajutor.Cursurile au fost ținute de 2 ori pe săptămână de fiecare cadru didactic mai specialist în patologia lui: neonatologie, patologie renala -dr Falup, patologie respiratorie – dr Dracea, patologie digestiva – dr Dracea si dr Popovici, patologie hemato-onco-autoimuna – dr Voda, intoxicatii, malformatii, soc, meningita – dr Mitrica. Fiecare cadru didactic are forma lui de organizare si prezentare (dr Falup e foarte interactiva, face si prezentari de caz, dar te poate ameti la un moment dat, dr Mitrică pune accent pe chestii practice și pe sinteze cât mai comprimate, dr Dracea adoră detaliile – n-ai să uiți cursul de fibroză chistică (și cele peste 1400 de mutații ale genei care codifică proteina transportatoare de clor)  de care până în Anul 5 probabil că nu-ți amintești să fi auzit , dr Popovici preferă recapitularea elementelor clinice în amănunt, dr Vodă vorbește într-un limbaj codat al anemiilor (pe care, când îl descifrezi, pe la finalul semestrului, te vei lumina brusc). E recomandat să audiați cursurile, măcar pentru capitolul de patologie care vă înspăimântă mai tare. Stagiile s-au ținut pe secțiile de la Spitalul de Copii ( pentru accesul pe sectie e nevoie de COSTUM COMPLET + PAPUCI – vestiarul e langa intrarea de la Policlinica, momentan fara cheie…).

  • ulterior vestiarul s-a mutat la subsol (acces mai simplu din holul mare, de langa holul intrarii de la Urgente).

67

Există o inegalitate între pregătirea studenților, dat fiind faptul că atenția acordată lor și stilurile de abordare diferă adesea radical… nu strică să încercați măcar de câteva ori să vizitați și alte grupe, așa pentru cultura generală (pentru a vă simți frustrați, sau dimpotrivă pentru a vă simți norocoși că faceți stagiul cu altcineva). Rotație sistematică pe secții nu s-a prea organizat, unii studenți nici nu au mai catadicsit să vină la stagiu cu săptămânile (da,foaia de prezența e uneori o chestie… opțional/fictivă). Mai ales în ultima parte a semestrului, când se mai fac, poate, recapitulări e cazul să vă prezentați pe secție. Neapărat mergeți în gărzi sau măcar pe secția de Neonatologie dacă vreți să puneți mâna pe copii, să auscultați, să vă dați cu părerea, să discutați – sunt printre cele mai ACTIVE și VARIATE gărzi de care veți avea parte în toată facultatea indiferent că vă place specialitatea sau nu. În rest, despre cum a decurs activitatea de stagiu, am scris aici (nu foarte fericit). La finalul semestrului o să vă simțiți copleșiți de cantiatea imensă de materie (e nevoie de măcar o săptămână pentru pregătirea examenului, zic eu). Nu s-a susținut examen de stagiu. Examenul mare a fost o combinație de SCRIS (10-15 întrebări grilă din toată materia) și ORAL (prezentare de caz clinic -studentul intră, trage un bilet cu un caz, i se solicită diagnostic, tratament, abordare etc – poate pica ABSOLUT ORICE patologie din cele prezentate, se regăsesc toate pe bilet – cel mai adesea infecții la toate vârstele și de toate soiurile, malnutriție, anemii, în tot felul de combinații, dar sunt prezente, așa cum am amintit TOATE CELELALTE PATOLOGII). Au fost examinate 2 grupe pe zi, toți au dat examenul grilă, apoi pe rând câte 2 studenți au intrat în sală pentru proba orală. Examinatoarele (în general cel puțin 3 sunt prezente) – cadrele didactice de la curs/stagii – sunt îngăduitoare, sunt conștiente de faptul că studenții nu au exersat astfel de metode de evaluare și pun întrebări ajutătoare, dau indicii, dacă văd că studentul se blochează, într-un cuvânt s-au dovedit a fi foarte… prietenoase (cel puțin la grupa mea) – deși pică puțini, notele s-ar putea să varieze și să surprindă (de la unii care iau note neașteptat de mari, la alții cărora în mod bizar se pare că li se barează șansa la nota maximă fără explicație). Așadar, chiar și fără prea multă practică, tot o să învățați ceva Pediatrie, tot o să vă alegeți cu ceva. A, și poate cel mai mare beneficiu este acela că, poate pentru PRIMA OARĂ în experiența studențească o să fiți nevoiți să învățați în amănunt, în sfârșit investigațiile paraclinice uzuale (atât CARE SUNT ELE pt sânge, urină, lichid pleural, LCR, probe hepatice, probe renale, probe inflamatorii etc, cât și VALORILE NORMALE ȘI PATOLOGICE ) pentru că veți avea nevoie de ele la examen (în unele dintre bilete vi se sugerează rezultatele analizelor – numeric-  și voi trebuie să le interpretați)- e poate cel mai bun lucru cu care vă puteți alege, pe termen lung după cursul ăsta – și nu va mai fi ca la Fiziologie în Anul 2, când pur și simplu păreau niște abstracții pe care nu le pătrundeați pe deplin, acum, după Fizpaturi. după Semiologie Medicală și după Medicină Internă (un semestru amărât acolo), după mai multe stagii practice și uitat pe foi, ele o să intre în cap ceva mai ușor. Recomand sa solictati cadrului didactic coordonator de stagiu sa va dicteze/sa va trageti la xerox o schema sistematizata cu toate investigatiile paraclinice necesare inca de la inceputul semestrului (sau macar la finalul semestrului).

 

Carti pentru Anul 5 – Sem 1

Materiale sunt din belșug pentru Anul 5, semestrul 1, așa că studentul nu va duce lipsă de surse de învățat

ORL – există nu mai puțin de 3 cărți care circulă la pachet (adică toate legate într-o structură unitară – a se înțelege între 2 coperți de plastic de la legătorie) sau separat.

–>Cea mai importantă este suportul de curs –  ORL – CURS UNIVERSITAR  – Dorin Codarcea, Mădălina Buzescu – Editura Universității Transilvania, 2006 – dat fiind faptul că dr Codarcea nu folosește slideuri în expunere, este materialul de bază pe care îl veți folosi pentru pregătirea examenului. Cuprinde anatomia, fiziologia și patologia nasului, faringelui, laringelui, urechii și câteva noțiuni de cervicologie, de patologie de esofag și nervi cranieni (bucăți care, de obicei, sunt scoase din materia pentru examen -aflati exact la ultimul curs de la finalul semestrului).

2015-02-16 12.40.21

–>Celelalte 2 cărți:  ÎNDRUMAR DE LUCRĂRI PRACTICE ORL – Dorin Codarcea, Mădălina Buzescu, Editura Universității Transilvania, 2000 – este cartea utilă pentru stagii și mai ales pentru verificările care se susțin în timpul semestrului dar și pentru examenul de stagiu. TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI ORL – Dorin Codarcea, Mădălina Buzescu, Editura Universității Transilvania, 2009 – cred că este cartea adresată studenților  la Asistență Medicală, nu se face evaluare din ea, o parte din noțiuni se suprapun cu cele din cărțile deja menționate, dar nu strică să vă aruncați o privire peste ea (unele scheme, gen imaginea laringelui în laringoscopia indirectă par ceva mai clare în acest volum).

OFTALMOLOGIE – suportul de curs utilizat de dr Varga sub formă de slideuri este inclus în cartea de Oftalmologie ce va fi pusă la dispoziția studenților în format electronic care include aproape toate imaginile cu patologiile evaluate la examenul practic. Cartea este sistematizată pe capitole care abordează anatomia, fiziologia și patologia fiecărui element al globului ocular și al anexelor sale. Materialele utilizate de dr Costache la LP-uri, tot sub formă de slideuri nu mi-e clar dacă se trimit studenților (unele grupe parcă le-ar fi primit dar ele nu au ajuns, probabil din lipsă de comunicare, în posesia tuturor) – oricum majoritatea informațiilor se regăsesc în cartea de curs – dacă țineți neapărat să aveți și aceste slideuri, asigurați-vă că discutați din timp despre asta cu coordonatorul de stagiu.

oftaofta2

BMF – dr Nicolau trimite studenților, destul de devreme  în timpul semestrului, pe stick,  toate materialele relevante (sub forma de documente word), atât pentru partea de LP cât și pentru partea de curs. Este de asemenea util faptul că se oferă și modele de întrebări grilă, ca studenții să-și poată face o idee despre gradul de detaliu în care vor fi evaluați.

BFT – șef lucr dr Roxana Miclăuș NU trimite sub nicio formă slideurile utilizate la curs. Conținutul lor se regăsește însă, chiar dacă nu într-o formă identică cu ce e pe slideuri, în cartea care a apărut chiar în acest an  – 2015- s-ar putea ca informația din tirajul existent în anul meu să  mai sufere modificări, atâta timp cât varianta publicată în ianuarie 2015 a fost grăbită de apropierea examenului și de necesitățile studențești – ESENȚIALUL ÎN RECUPERAREA MEDICALĂ – Roxana Miclăuș (Editura Lux Libris, 2015). Nu e de dorit ca dr Miclăuș să vă vadă cu copii xerox după această carte, căutați să fiți discreți dacă nu vreți să o cumpărați și nici nu vreți să veniți să luați notițe la curs.

2015-02-16 12.39.28

APSS (Asistența Primară a Stării de Sănătate) – materialele utilizate sub formă de slideuri la cursuri sunt trimise studenților în timp util, nu sunt multe la număr dar e bine să fie verificate în amănunt cu titularul de curs, să fiți siguri că sunt cele relevante  și asta pentru că există mai multe variante ale acestor cursuri, inclusiv cele utilizate de fostul titular din 2014 (care apela de fapt și la un suport tipărit, dens în informație și chinuitor de gros, care, din fericire, începând cu 2015 nu se mai folosește – dacă chiar aveți curiozități sinistre puteți să căutați cartea ASISTENȚA PRIMARĂ A STĂRII DE SĂNĂTATE – Alexandru Bălescu – Editura Universității Transilvania Brașov, 2008 – dar continutul ei nu este evaluat la examen). Nu s-a făcut evaluare de LP-uri deci nu am avut nevoie de materiale de LP.

ANDROLOGIE – materialele de curs utilizate sub formă de slideuri (7 la număr, proporțional cu numărul de cursuri) sunt transferate studenților pe un stick, la finalul expunerii. O parte din patologie (mai ales cea traumatismele, infecțiile, anomaliile congenitale ale aparatului genital masculin) se regăsește și în cursul de Urologie Clinică al dr Scârneciu pe care l-ați utilizat în Anul 4.  Nu s-au ținut LP-uri la această disciplină deci nu a fost nevoie de materiale de LP.

PEDIATRIE  – nu există suport de curs semnat de titularii de la Brașov – slideurile utilizate de toate cadrele didactice care predau sunt trimise studenților, de către titularul respectivei bucăți de curs la finalul semestrului sau imediat după segmentul de curs predat (dr Mitrică, dr Dracea, dr Vodă dau materialele pe stick, dr Falup și dr Popovici trimit pe mail șefului de an) – s-ar putea să fie necesar să insistați ca să le primiți cât mai curând. Cei care vor aprofundări și expuneri mai largi ale problemelor (sau mai sistematice dar și mai detaliate) pot folosi: ESENȚIALUL ÎN PEDIATRIE – Eugen Ciofu, Carmen Ciofu – Editura Amaltea, 2002 -tirajul cărții este epuizat (nu știu dacă Editura Amaltea va reedita cartea prea curând) deci șansele să o găsiți în librării sunt nule, dar se pot face copii xerox de la studenți/rezidenți – are peste 600 de pagini, deci e recomandat să veniți cu geanta/ghiozdanul goale când vreți să ridicați cartea.

2015-02-16 12.39.22

Pe secțiile de la Spitalul de Pediatrie veți mai găsi probabil și un COMPENDIU DE PEDIATRIE (nu mai știu autorii dar cu siguranță îl găsiți la rezidenții de pe Hematologie și Ocologie Pediatrică) precum și copia xerox după PEDIATRIE -NOTE DE CURS – Sorin Buzinschi (fostul titular al cursului, actualmente pensionat) – dar aceste materiale nu au fost recomandate direct de titularii actuali ai cursului (deși conținutul, desigur, este similar).

Pediatria printre arieni, nu printre aerieni

De vorba cu tine drag coleg ,

In fiecare an, in prag de sesiune sau in timpul sesiunii, am observat ca incepe sa imi sune telefonul sau sa mi se umple facebook-ul de casute in care colegii din anii mai mici imi cer informatii si doresc detalii despre cum a fost la examenele din anul precedent, daca imi amintesc ce subiect mi-a picat ,cum am raspuns la anumite intrebari , ce atitudine a avut distinsul exameninator si n alte descrieri.

Anul acesta am fost linistita, nu mi-a mai sunat telefonul, facebook-ul a ramas cu aceiasi prieteni vechi si nu s-a mai umplu de casute disperate. De ce? Simplu , nu aveam cum sa mai ofer informatii utile celor din Anul 5. Nu cunosc examinatorii,nu cunosc modul de examinare sau tactici prin care examenul ar putea fi promovat pornind de la atat de doritele Tips und Tricks .

Sunt de parere ca la un examen conteaza cum, cat si cand inveti , prea putin conteaza examinatorul , atata timp cat tu, ca student ti-ai dat interesul . Conteaza si atitudinea ta din timpul semestrului si cat de mult te-ai implicat si ti-ai dorit tu sa ramai cu ceva dintr-o anumita specializare.

Ah, da , si mai e si sistemul …sistemul de invatamant si sistemul sanitar … da e dureros cand vad cat deficit exista in sfera asta.

Am vazut, in ultimele zile care au trecut,  o agitatie  mare a  colegilor de Anul 5, in jurul torturii din acest semestru –  examenul de Pediatrie… chiar daca nu va pot spune cum se desfasoara acest examen la Spitalul de Copii din Brasov , va povestesc totusi cum am invatat eu pediatrie… peste granita.

pedi1

Asa ca incep si eu cu expresia batraneasca : pe vremea mea … mai exact acum 9 luni, cand am fost eu examinata la specializarea numita Pediatrie , surpriza – bolile erau aceleasi , pacientii aveau cam aceleasi patologii pe la varsta cuprinsa intre 1 zi si 18 ani… doar sistemul in care eu am sustinut examenul la Pediatrie a fost altul (ceea ce nu mi-a prins deloc rau, dimpotriva : ) ).

Am fost plecata cu Erasmus in anul universitar 2013-2014 , cel mai frumos an din viata mea de student dar si cel mai greu – a fost anul in care am observat aparitia primelor riduri si am simtit cum neuronii mei mor pe zi ce trece tot mai multi (deci sindrom de medicinist la turatie maxima) .Dar a meritat ,am ramas cu informatii bine fixate pe care sper ca nu le voi uita toata viata (deci sper sa castig pariul cu dificultatea medicinei de care vorbea oldunsurehand)

Pediatria a fost o materie pe care am tratat-o cu foarte multa seriozitate , la fel cum am tratat si Obstetrica mai tarziu – in fond, femeile vor naste inca multi ani de acum incolo si copii vor exista intotdeauna . Asa ca am considerat aceste doua materii ca fiind esentiale pentru profesia mea .

Nu am ales sa fac Pediatria in primul semestru asa cum s-a intamplat cu colegii mei din Romania. Eu am considerat, la momentul respectiv (Anul 5, semestrul 1) ca nu stapanesc limba germana suficient de bine, asa ca am decis sa  aman Pediatria pentru semestrul 2, alaturi de Medicina Interna de Anul 5 ,Neurologia , plus inca vreo cateva examene “micute” – sau asa le vedeam eu atunci – Reumatologie , Medicina de urgenta , Anestezie , Medicina legala , Boli infectioase , Balneo-fizioterapie . Pentru fiecare din aceste materii exista o intreaga poveste , dar astazi voi vorbi despre Pediatrie .

Cursurile de Pediatrie erau 3 la numar in fiecare saptamana, intinse pe 13 saptamani si durau 45 de minute fiecare . Acestea se tineau intr-o sala care apartinea unuia dintre spitalele de Pediatrie. Exista un complex intreg de spitale in Wurzburg – fiecare a cate 3 etaje in care sunt tratati “pitici” cu diverse afectiuni (deci nu afectiuni cu diversi pitici). Exista spital de Pediatrie oncologica , Dermatologie pediatrica, Neonatologie , Reumatologie si alte boli autoimune , spital pentru afectiuni cardiace, respiratorii si renale , plus o policlinica. In total 6 spitale dedicate explusiv piticilor ,toate la distanta de aproximativ doua strazi unul de celalalt.

La stagii aveam un Testatkarte , un fel de caiet de prezenta pe care doctorii de la stagiu ne puneau o parafa si o semnatura – acest biletel il primea fiecare student la primul curs care era obligatoriu . La fiecare stagiu te duceai cu biletelul pe care primeai parafa. La examen te prezentai cu un creion, cu Studentenausweis ( nu au carnet de student dar au o legitimatie de student care reprezinta de fapt cartea de identitate a viitorului medic ) si cu acest Testatkarte . Mai spun doar ca atunci cand intrai in sala de examen, iti cautai locul iar acolo unde gaseai un plic sigilat pe care scria numele tau si numarul de pe legitimatie te asezai cuminte in banca iar inauntru gaseai foaia de examen cu subiectele tale individuale.

Am avut 7 stagii la pediatrie tot semestrul, toate obligatorii – fiecare cu o durata de 3 ore in care am mers pe diferite sectii . Pe fiecare sectie aveam alt doctor, acesta era punctual , ne intampina cu un salut politicos dupa care treceam la treaba:

1) Neonatologie : ne-am imbracat din cap pana in picioare steril :boneta ,masca ,halat steril ,pungute de plastic in picioare si am intrat silentiosi intr-un salon plin cu casute transparente ( incubatoare ). Acolo am trait o experienta inedita am vazut pitici cu greutati si varste variabile – incepand de la 800de grame, 23 de saptamani si 2 zile pana la 36 de saptamani si 5 zile . Pareau niste extraterestri ,aveau pielea extrem de subtire – daca luminai cu o lanterna toracele vedeai forma plamanilor ( asa se pune diagnostic la ei si pentru un pneumotorax ). Acei prematuri nu aveau cartilajul urechiuselor format ,nu aveau mamelon , la baieti testicolele nu erau coborate in scrot iar manutele lor erau de marimea unei ghinde, pareau atat de fragili incat iti era frica sa respiri sau sa clipesti ca nu cumva sa ii dispersezi. In 3 ore de stagiu am invatat ca incubatorul trebuie sa aiba o temperatura constanta, initial de 36 de grade, apoi de 32 de grade ; are o umiditate de 50-60% ,contine o concentratie de oxigen de 21% in aerul respirat – tot incubatorul asta monitorizeaza bataile cardiace ,miscarile respiratorii,continutul de oxigen in sange (nu mai pun la socoteala ca toatea aveau un un sistem automat de alarma) . Mini-nou nascutii erau hraniti cu lapte prin sonda nazogastrica (ei nu au reflexul de supt ,de inghitit, capacitatea stomacului este foarte mica iar intestinal prelucreaza hrana cu dificultate ), la cei mai mici dintre ei alimentatia se facea artificial prin perfuzii venoase cu substante nutritive. Dupa ce ne-a vorbit doctorul la fata locului despre micuti, am mers intr-o sala speciala pentru studenti, in care ni s-a tinut un microcurs despre ingrijirea prematurului .

2) Spitalul de interne al micutilor. Aici ritualul a fost acelasi ,a venit medicul responsabil cu studentii in ziua respectiva , ne-am camuflat din nou (boneta,halatel papucei ) si am mers in salonul piticilor de 3 si 4 anisori . Cinci dintre colegii mei au fost distribuiti sa faca anamneza ,au vorbit cu mama piticilor iar restul am fost insarcinati sa observam comportamentul micutilor in timp ce eram atenti si la ce se discuta in incapere. Dupa ce au incheiat colegii de facut anamneza , alti 4 colegi eu fiind a 5 a din grup am facut examenul obiectiv al micutilor fiecare pe diferete aparate , auscultatie ,palpare ,percutie unde a fost nevoie . Eu am avut de examinat articulatiile ( in Romania nu facusem asa ceva nici macar pe un pacient matur ,ce sa mai vorbim de copii) plus otoscopie (norocul meu ca facusem ORL in semestrul precendent si stiam sa tin macar un otoscop in mana si sa vizualizez un timpan ) – la copii oricum otoscopia necesita o atentie si o tehnica deosebita . Toata aceasta practica a fost atent urmarita de indrumatorul nostru care ne-a oferit informatii pretioase despre cum ar trebui sa manipulam piticii pentru a ne atinge telul dorit . Ne-am retras apoi in camera pentru studenti unde am dezbatut cazurile , am cerut analizele si am pus un diagnostic :Infectie urinara joasa cu E.coli .

pedi2

3) Stagiul 3 a fost cu patologie de aparat respirator. Acelsi ritual , aceleasi reguli de igiena si camuflaj steril (nemteste de precis, carevasazica) , aceeasi punctualitate , pacienta o fetita de 13 luni – la fel anamneza ,examen obiectiv facut cap coada inclusiv schimbat pacienta de pampers dupa care a urmat discutia binecunoscuta din camera studentilor. Radiografie , plus un filmulet in care a fost prezentata o spirometrie. De fapt, e mult spus spirometrie, sau sa-i zicem o spirometrie adaptata varstei, e un test in care micutul este anesteziat usor ,apoi acestuia i se pune o masca pe nas si gurita si o vesta in jurul pieptului . Masca si vesta sunt conectate la un aparat care masoara functia pulmonara ,aparatul impinge usor aerul in interiorul plamanilor prin masca iar in urma expiratiei ,vesta strange usor pietul micutului iar aerul din plamani iese si se masoara atfel aerul expirat . Diagnosticul- fibroza pulmonara.

4) Stagiul 4 : Oncologie – dureros ,dureros dureros .. am intalnit-o pe Maria o fetita de 4 ani , mama ei intamplator era romanca , fetita in urma cu 2 ani de zile a fost diagnosticata cu leucemie limfoblastica . Primele simptome: letargie ,paloare ,ameteli ,inapetenta epistaxis si echimoze multiple aparute inexplicabil . Micuta Maria facuse deja un transplant alogen iar acum se afla in spital pentru investigatii de rutina pe care le facea din 3 in 3 luni ,ea aflandu-se in stadiul de remisiune. Odata cu anamneza am aflat si pasii unui transplant de celule stem :inductie , administrarea pe cale endovenoasa a grefei de celule stem , reanimarea hematologica , respectiv control clinic si paraclinic (etapa in care se afla si Maria ). Am aflat si ca limita de complicatii precoce este de 100 de zile iar complicatiile aparute dupa aceea sunt complicatii tardive . Am vazut apoi, in camera studentilor, un video cu toate etapele de prelucrare si selectie a celulelor stem plus tehnica de transplant .

5) Stagiul 5 : Reumatologie : am ajuns in policlinica unde timp de 2 ore am consultat pitici intre 5 si 12 ani cu grade de afectare diferite datorita Reumatismului articular acut . Am facut anamneze ,am facut examen obiectiv ,daca la primul pitic imi era frica sa ii mobilizez articulatiile cu ultimul pitic am ajuns o mini experta, astfel incat   examinarea sa para o joaca :). De atunci nu imi mai este frica sa pun mana pe un pui de om, aparent fragil (dar frica am invins-o, evident, doar PUNAND MANA) . Din experienta asta am invatat sa decelez patologiile unui copil, deduse din modul in care se misca ,din felul in care se joaca, din pozitia viciata pe care o adopta din cauza durerilor articulare . Am vazut copii care nu se puteau apleca ,care nu puteau sa ridice mainile sau care nu isi puteau imbratisa parintii pentru ca aveau articulatiile umflate si rigide cu un grad de mobilitate vizibil afectat .

6) Stagiul 6 : Am ajuns pe sectia de Cardiologie – aici am vazut, am ascultat si am consultat nou nascuti cu patologie cardiaca , am invatat sa recunosc un suflu sitolic provocat de un defect de sept atrial care are intensitatea indirect proportional cu marimea defectului . Am vazut cum arata la eco tetralogia Fallot si am invatat ca exista si o pentalogie Fallot . Am vazut situs inversus si am invatat ca poate dura chiar si 2 saptamani pana cand ductul arterial se  inchide la nou nascuti, timp in care accesele lor de plans sunt acompaniate de cianoza .

7) Stagiul 7 : am invatat despre Reanimarea nou nascutului – se bazeaza tot pe schema ABCD (airway, breathing, circulation) dar este totusi diferita de schema adultilor – trebuie acordata atentie si homeostaziei termice plus ca se va folosi tehnica policelui sau tehnica celor 2 degete la compresiuni, abia apoi se incepe reanimarea cu respiratia artificiala iar masajul cardiac va fi de 3 compresiuni si o ventilare . Am invatat sa intubez orotraheal , sa pun o branula la nivelul scalpului si chiar, in cazuri critice, sa realizez perfuzie intraosoasa.

La terminarea stagiilor de Pediatrie m-am simtit extrem de bogata , iar cursurile si filmuletele pe care distinsii profesori le-au prezentat de 3 ori pe saptamana m-au facut sa ma simt in fiecare zi mai stapana pe materie . Mergeam la cursuri de drag si stiam ca dupa 45 de minute voi pleca cu informatii noi si usor de retinut .

Inainte cu o saptamana de examen s-a tinut o recapitulare din toata materia ,a venit un profesor universitar dintr-o alta facultate care, timp de 2 zile – sambata si duminica, cate 8 ore ne-a prezentat toata patologia pediatrica pe care o facusem si noi la curs timp de 4 luni .Aceasta recapitulare a fost tinuta intr-un amfiteatru foarte mare din incinta Spitalului Universitar. Ma amuz cand imi amintesc cum doctorul ne-a pus o poza cu un pampers plin de căcuț verde si l-a lasat pe slide vreo 2 minute sfatuindu-ne sa ne uitam atent la continut iar noi, peste 400 de studenti, ne uitam cuminti la minunea de pe ecran :).

pedi3

Dupa 16 ore de pediatrie in 2 zile de recapitulare , a urmat o saptamana intreaga in care am invatat cateva ore bune pe zi in Biblioteca – am invatat cu drag , simteam oboseala doar atunci cand trebuia sa ma trezesc dimineata si sa imbratisez din nou toti piticii din cartea de Pediatrie. Atat stagiile cat si modul de predare al cursurilor m-au facut sa imi doresc sa stiu pediatrie , pur si simplu pentru cultura mea generala de medic .Nu m-am gandit niciodata sa aleg Pediatria ca specializare dar imi plac copii si gandul ca ii pot ajuta, macar prin a observarea unui semn, a unui simptom, prin  faptul ca  pot indruma un parinte spre o sectie de profil – toate acestea m-au motivat indeajuns ca sa retint suficienta patologie prichindeasca si sa ma simt stapana pe cunostintele mele.

Examenul de Pediatrie a fost grila , 40 de grile cu raspuns multiplu in care am avut atasate poze in care a trebuit sa recunosc Purpura Henoch-Schönline, siclemie (de pe poza cu frotiu de sange) , prezentarea unui caz de fibroza chistica plus interpretarea testului sudorii , am avut si un CT cu edem cerebral (iar prezentarea cazului in grile descria faptul ca mama legana foarte des si intens copilul) , cauze de moarte subita in somn a nou nascutului , tratamentul diareei acute , ahhh si sa nu uitam… interpretarea curbelor percentile pe etnii (asta m-a marcat si acum le visez ) .

A fost un examen greu pe care l-am trecut dar cel mai important ramane trollerul plin cu informatie pe care l-am adus cu mine in tara si de care ma simt mandra – pe el scrie asa: Pediatria m-a maturizat pentru ca nu am tratat-o ca pe un copil, prin ea am devenit un adult apt sa trateze copiii.

DMT