Este obstetrica Cthulhu? Nu avem cum să știm.

„The oldest and strongest emotion of mankind is fear, and the oldest and strongest kind of fear is fear of the unknown”, spunea într-un eseu, Supernatural Horror in Literature, scriitorul meu preferat, H. P. Lovecraft. O afirmație care pune perfect în context modul în care percep eu desfășurarea nu doar a sesiunii, ci mai ales a copacului care eclipsează pădurea, examenul de OG din semestrul I.

În ultimii ani, odată cu apropierea fiecăruia dintre noi de sfârșitul perioadei ăsteia intra-amniotice de dinainte de sesiune, a devenit o tradiție pe MsT să raportăm cum arată perioada asta. geomerula a făcut-o retrospectiv, oldunsurehand a încercat niște poezie, și acum e rândul meu să intru-ntr-un reflex Ferguson intelectual și să produc ceva demn de a fi suportat de internet.

De ce Lovecraft? Fiindcă HPL (părintele genului horror, de altfel), în cam toate operele de ficțiune, avea un protagonist intelectual care era pus în față cu ceva esențialmente incomprehensibil,  dintr-o dimensiune mitică, una care evadează științei și rațiunii umane. De unde și oroarea.

Mi se pare că mentalul (sau imaginarul?) nostru colectiv, al celor de la Brașov ne aruncă tocmai în dimensiunea asta mitică. Diferența? Noi ne construim propriul Cthulhu, propriile monstruozități inexorabile, venind după noi mai repede decât putem noi fugi de ele, pândind în interstițiile timpului și ale minților noastre, accelerate exponențial de schimbările care urmează să vină, licență, rezidențiat, și care sunt, momentan, incognoscibile. Și cauți, cauți fix cu disperarea și intensitatea internă, furibundă, a eroului lovecraftian, ore peste ore peste cărți, căutând să înțelegi minutiae ale unui proces sau al altuia, până când, în cele din urmă, exact ca un protagonist lovecraftian, ești înfrânt de propria fragilitate psihică și accepți că nu mai poți. Și afli, eventual, că nu poți întârzia nașterea unei psihoze cu tocolitice.

Probabil că de-asta examenul ăsta are și un astfel de caracter inițiatic, al unui eveniment care trebuie trăit, experimentat, ca să poată fi redimensionat pentru înțelegerea noastră. Poate de-asta și vorbim atât de mult despre el, de-asta am și scris aici atât de mult despre parcursul ăsta al facultății. Poate că toate au și ăsta e doar un paroxism al procesului. Sau poate, ca-n ficțiunea lui HPL, vom ajunge să fim recunoscători limitărilor minții umane.

Cert este că (și simt că trebuie să menționez asta, date fiind ultimele evenimente de prin facultate) e bine să repet: ne construim propriile mituri. Multe dintre ele vin din necunoaștere și încearcă, fără succes, evident, să o comunice, să o prezinte. O necunoaștere uneori funciară, uneori asumată. De-asta emisia la radio, cât s-a putut, de-asta blogul. Și culmea e că ne place, ne absolvă cumva: „nu am fost eu, a fost acea ființă mitică de neînțeles”. E o beznă călduță.

„The most merciful thing in the world, I think, is the inability of the human mind to correlate all its contents. We live on a placid island of ignorance in the midst of black seas of infinity, and it was not meant that we should voyage far. The sciences, each straining in its own direction, have hitherto harmed us little; but some day the piecing together of dissociated knowledge will open up such terrifying vistas of reality, and of our frightful position therein, that we shall either go mad from the revelation or flee from the deadly light into the peace and safety of a new dark age.” (The Call of Cthulhu)

E oribil OG-ul? Nu vă pot spune, nu am trecut prin el încă. Dar hai să aprindem niște lumini la mansardă, poate vedem mai bine încotro ne-ndreptăm.

Vă mulțumesc că m-ați suportat.
Sâmbătă.

Advertisements

Minighid al studentului de Anul 6 (III) – examenul de licenta

De la inceput voi spune ca reperele pe care le ofer mai jos s-ar putea sa nu mai fie valabile in toti anii care vor urma (de aceea e important sa consultati si siteul facultatii si al universitatii pentru a fi la curent cu ultimele modificari, mai ales in ceea ce priveste documentatia pentru inscriere si normele de redactare-  ele au reprezentat in fiecare an o bataie de cap pentru studenti si m-am gandit ca macar cateva informatii  particularizate poate ar fi de ajutor, atat cat isi vor putea pastra valabilitatea).

EXAMENUL DE LICENȚĂ – PROBA SCRISĂ

Se susține în luna septembrie (datele precise sunt anunțate în vară/septembrie), cuprinde o probă scrisă – teste grilă cu structură care a variat de la an la an: în 2016 s-a susținut examen cu 90 de întrebări din care:  50 de întrebări complement simplu, 25 de întrebări complement multiplu (2 răspunsuri corecte, punctate individual), 15 întrebări complement multiplu de tip totul sau nimic (3 răspunsuri corecte, punctate doar dacă le identificai pe toate 3). Bibliografia este aceeași cu bibliografia pentru examenul de rezidențiat (cu posibilitatea de a se elimina câteva capitole pentru licență- în 2016 s-au eliminat 10 capitole din cele 50 aferente bibliografiei pentru rezidențiat). Lucrările se corectează în aceeași zi, a doua zi se susține proba orală.

Luați în serios examenul scris, ca să nu petreceți ore de emoție și lacrimi după încheierea probei. Citiți din timp, încercați să acoperiți materia, e o mobilizare suplimentară și utilă pentru pregătirea examenului de rezidențiat. Nu este exclus să picați, desi este foarte rar, totusi nu tratati lucrurile cu superficialitate si  nu porniți de la principiul: n-au cum să ne pice,  asta daca nu vreti sa traiti emotii intense imediat dupa sustinerea probei. La fiecare proba trebuie sa obtineti minim nota 5 pentru a promova.

EXAMENUL DE LICENȚĂ – PROBA ORALĂ

Se susține în luna septembrie, a doua zi după examenul scris. Indiferent de rezultatul la examenul scris, puteți participa la proba orală (urmând ca, dacă picați proba scrisă, să o puteți susține în sesiunea de licență din luna februarie a anului următor). Constă într-o prezentare orală de 10 minute, pe baza unui document ppt (sau alt format de prezentare), a lucrării de licență. Din cele 10 minute:  7 minute sunt dedicate prezentării efective și 3 întrebărilor (NU depășiți timpul alocat).

Comisiile sunt anunțate cu câteva zile/o zi înainte de susținerea lucrărilor: Comisia de Specialități Medicale, Comisia de Specialități Chirurgicale, Comisia de Discipline Preclinice (din motive care imi scapă, la această comisie sunt repartizați și cei care fac lucrări cu coordonatorii de la Medicină de Familie). Studenții sunt repartizați în funcție de temă și specialitatea coordonatorilor la una dintre aceste comsii, în ordine alfabetică. Din experiența anilor trecuți (strict luând în considerare notele acordate, dar și comentariile făcute la prezentări), Comisia de Discipline Preclinice este cea mai pretențioasă și notele sunt cele mai pestrițe acolo (deci, luați și acest lucru în considerare când vă alegeți temele de licență și coordonatorii). La finalul susținerii tuturor prezentărilor comisia acordă notele. Nota finală de absolvire se calculează ca medie aritmetică simplă între nota la proba scrisă și nota la proba orală si nu se rotunjeste.

Cu câteva zile înainte de proba orală e bine să stabiliți care studenți vor veni cu laptop la fiecare comisie (astfel încât să fie cel puțin 2 laptopuri la fiecare comisie, unul pentru prezentări și unul de rezervă – nu e practic ca fiecare student să vină cu laptop și să piardă timpul conectând și deconectând laptopul, pentru fiecare prezentare ). Prezentările studenților e bine să fie încărcate TOATE în laptopul care va fi folosit la prezentare ÎNAINTE să înceapă activitatea comisiei (asta înseamnă ca toți studenții programați la comisia respectivă să fie prezenți la facultate măcar cu 30 de minute înainte de începerea activităților).

RECOMANDARI  LEGATE DE PREZENTARE

Respectați timpul alocat- maxim 7 minute pentru prezentare – repetați prezentarea acasă, de câteva ori (asta înseamnă că e preferabil  să NU ÎNTOCMIȚI PREZENTAREA  cu o seară înainte, când veți fi epuizați după proba scrisă, ci măcar cu câteva zile înainte).

NU supraîncărcați slideurile, NU citiți cuvânt cu cuvânt de pe slideuri. Puteți folosi foi, bilețele ajutătoare mai ales la comentarea graficelor.

Păstrați un cap și o coadă: NU insistați pe partea teoretică (s-ar putea ca la unele comisii să vi se solicite să renunțați la prezentarea părții teoretice). NU folosiți o paletă interminabilă de culori și prea multe fonturi în redactare. NU SUPRAÎNCĂRCAȚI SLIDEURILE CU OBIECTIVE și nici slideurile cu CONCLUZII. Recomandări generale (NU există obligativitate în privința structurii sau numărului de slideuri atâta timp cât vă încadrați în timp): 1-2 slideuri dedicate părții generale, 1 slide dedicat scopului și obiectivelor (UN SCOP și câteva OBIECTIVE MARI ȘI LATE, exprimate concis), 1-2 slideuri dedicate materialului și metodei (ce fel de studiu ați făcut?, câți pacienți?, ce materiale? – scale/chestionare/foi de observație, ce programe de procesare a datelor? Excel, SPSS, Epi-info etc), 7-8 slideuri dedicate rezultatelor și discuțiilor (SELECTAȚI cele mai relevante grafice/tabele pe care să le comentați, NU adăugați  pe slideurile cu grafice comentarii pentru că nu se va mai înțelege mai nimic), 1-2 slideuri dedicate concluziilor (CONCLUZIILE ar fi bine să se refere ÎN OGLINDĂ, DIRECT la obiectivele stabilite și precizate anterior, să nu apară disproporții de genul: 3 obiective inițiale și 14 concluzii).

LUCRAREA DE LICENȚĂ

Nu investi energie foarte multă în lucrarea de licență. Scopul lucrării e acela de a demonstra că ai măcar habar și că poți respecta o serie de rigori în alcătuirea unei lucrări științifice. Deci, nimeni n-are pretenția să aduci contribuții originale, să livrezi calitate de revistă internațională și rezultate surprinzătoare și precise (și, atâta timp cât ai de pregătit examenul de rezidențiat și examenele la O-G, nici tu nu ar trebui să ai pretenția asta de la tine, dacă nu ești vreun pasionat de cercetare sau nu suferi de cine știe ce vanități perfecționiste). Lucrarea trebuie să facă dovada că ai consultat o bibliografie și că ai valorificat-o corespunzător în partea generală și că ai urmărit o ipoteză pe care ai probat-o în partea specială, ajungând la niște concluzii.

Există un ghid de elaborare a lucrării de licență  publicat pe siteul facultății, pentru Asistența Medicală (dar îl pot folosi desigur și studenții la Medicină) – acolo aveți informații legate de structura lucrării, normele de redactare, citare etc.

De asemenea, puteți solicita conducerii (insistent și de timpuriu), prin reprezentantul de an, să organizeze măcar o întâlnire lămuritoare în semestrul I sau II cu prodecanii pe partea didactică/cercetare la care să încercați să mai clarificați și din restul nelămuririlor pe care le aveți.

Cele mai frecvente întrebări:

Cum mă asigur că tema mea nu a fost distribuită altor colegi? Are importanță dacă tema s-a mai dat și în anii trecuți, la studenții din promoțiile trecute?

Teoretic are importanță ca tema să nu fi fost oferită unui student din promoțiile anterioare (măcar cu 2-3 promoții în urmă). Practic nu există o bază de date la care să ai acces să poți verifica așa ceva și nimeni nu o să posede suficient timp pentru asemenea verificări. Pe de altă parte, dat fiind faptul că unii coordonatori nu țin evidența temelor distribuite, nu ar fi rău să faceți un document google, încă de la începutul anului, în care toți studenții să își treacă tema și coordonatorul (lista va fi oricum utilă, ulterior, la organizarea Sesiunilor de Comunicări Științifice din primăvară și la pregătirea tabelelor de dinainte de susținerea lucrării).

1.Când mă apuc? Când  termin? Există termene limită de predare?

Ideal ar fi să găsești coordonator și temă încă din Anul 5 (de fapt, conform regulamentului chiar așa ar trebui să faci… însă practic sunt studenți care își găsesc coordonator, din varii motive, de abia în iarna Anului 6). Conform regulamentului ar trebui să completezi un document tipizat: CERERE DE ALEGERE A TEMEI DE LICENȚĂ pe care să o depui la secretariat la începutul Anului 6.

cerere-alegere-tema

Practic, cererea asta ajunge să fie depusă odată cu lucrarea de licență, la finalul Anului 6. În funcție de disponibilitatea ta și a coordonatorului, felul în care îți împarți timpul pentru elaborarea lucrării variază de la student la student (sigur, e o variantă ideală, în care te apuci de lucrare din Anul 5 și în primăvara Anului 6 ai terminat-o, dar astea sunt situații destul de rare). Dacă până prin ianuarie-februarie Anul6 ai reușit să îți aduni informațiile pentru partea specială (adică ai consultat arhive, foi, ai aplicat chestionare etc) poți să nu intri în panică. În vacanța de primăvară ai avea timp să mai procesezi ceva din baza de date (și eventual să mergi  la Sesiunea de Comunicări Științifice și să prezinți lucrarea în stadiul în care e – acolo  vei putea primi feedbackuri utile pentru prezentarea din toamnă), să te apuci încet-încet și de partea generală, astfel încât în vară să poți termina cam în 2 săptămâni totul, după sesiunea de vară și să te dedici cititului pentru proba scrisă la licență și pentru rezidențiat. Evident, nu e o rețetă standard, fiecare lucrează în funcție de stilul propriu și de disponibilitatea coordonatorului, în funcție de restanțele la O-G (trebuie luate în calcul și alea). Termenul limită de ÎNSCRIERE la licență (adică dosarul de înscriere, FĂRĂ LUCRAREA TIPĂRITĂ ȘI ÎN FORMAT ELECTRONIC)  este cu 10 zile înainte de data programării primei probe, termenul limită de DEPUNERE A LUCRĂRII LA SECRETARIAT  este cu 5 zile înainte de data programării primei probe.

Arhiva Spitalului Județean Brașov era încă în subsolul Spitalului Astra în 2016. Țineți cont că în cazul examinării pacienților pentru studiul vostru (mai ales dacă folosiți chestionare/scale) s-ar putea să aveți nevoie de completarea unui chestionar de includere în studiu, validat de Comisia de Etică.

2.Câte pagini trebuie să cuprindă lucrarea de licență? Există un număr minim sau maxim de pagini?

În metodologia de redactare se precizează doar informații legate de raportul parte generală-parte specială (1/3 partea generală, 2/3 partea specială), deci NU se precizează nimic de numărul minim sau maxim de pagini (deci, nu există o condiție EXPLICITĂ în acest sens și, în funcție de cadrul didactic coordonator sau în funcție de conștiinciozitatea studențească o să auziți tot felul de cifre: de la minim 80 și până la 100). Ca să vă simțiți confortabil cu voi înșivă, puteți să luați un reper ORIENTATIV de 60 de pagini (deci NU OBLIGATORIU) – totul depinde însă și de tema pe care v-ați ales-o, de complexitatea părții speciale (cât de elaborat prelucrați datele statistic). Asta înseamnă 20 de pagini partea generală și 40 de pagini partea specială. Cu cât te vei întinde mai mult la partea generală, cu atât vei avea mai mult de făcut la partea specială, deci cu atât mai multă energie vei avea de investit. Just keep this in mind: NOBODY CARES , singurul care îți va citi complet lucrarea  (și asta dacă ești norocos) e coordonatorul.

3. Câte referințe bibliografice trebui să avem în lucrare? Există un număr minim sau maxim?

Răspunsurile au variat în funcție de persoana căreia i s-a adresat întrebarea: sunt coordonatori care recomandă MINIM 100 de referințe bibliografice, dintre care jumătate să fie mai noi de 3 ani,  sunt alți coordonatori care nu pun atât de mult accent pe calitatea și cantitatea referințelor (mai ales că e greu uneori să găsești GRATUIT lucrări publicate în ultimii ani – puteți încerca la bibliotecă, prin baza de date de acolo să obțineți acces la reviste internaționale/baze de date cu care universitatea are contract). Tot orientativ, puteți să aveți în vedere 60 -70 de referințe bibliografice (depinde mult și de tema abordată: o temă generoasă și intens studiată oferă mult mai mult potențial de referințe, față de o temă îngustă). Puteți folosi cărți, cel mai simplu e să căutați articole în bazele de date internaționale, gen pubmed  (și la finalul acelor articole, mai ales cele care nu sunt disponibile gratis în variantă integrală, veți găsi alte noi și noi referințe pe care le puteți căuta).

4. Nu știu ce înseamnă valoarea p, nu știu ce e aia o histogramă, nu știu cum să fac corelații, nu prea am habar de analiză statistică.  E obligatoriu să calculez p-ul în lucrarea de licență? Cât de complexă se așteaptă a fi analiza statistică din lucrarea de licență?

NU există obligatii explicite în privința asta. La un nivel minimal tu trebuie să demonstrezi că poți alcătui o bază de date (pe baza informațiilor culese din foi/chestionare/scale), că poți distribui și condensa datele în tabele și grafice și eventual să faci niște comentarii comparative pe marginea lor (eventual să calculezi valori medii, minime, maxime, dacă tipul de date și distribuții folosite îți permite). Dincolo de asta, e la latitudinea ta cât timp crezi că ai să investești (sau cât de mult îți cere coordonatorul) în a te lămuri măcar cu realizarea unor corelații și calcularea valorii p -adică acel indicator care îți spune dacă ipoteza ta este semnificativă statistic sau nu, dacă ipoteza nulă concurentă cu ipoteza ta se respinge sau nu, în funcție de un prag de semnificație predefinit –  sunt ceva videouri relativ lămuritoare pe youtube, dar nu te aștepta la mură în gură.  La un nivel minimal, Microsoft Excel oferă cam toate funcțiile de care ai avea nevoie și toate posibilitățile pentru realizarea graficelor.

Din păcate, cursul de Sănătate Publică din semestrul II nu va fi de prea mare ajutor la clarificarea problemelor de genul acesta (în caz că vă puneați speranțe mari), deci rămâne să vă descurcați singuri, să găsiți pe cineva care să vă ajute (prea puțin probabil ca un coordonator să aibă timp să vă ajute cu analiza statistică, poate doar dacă are, la rândul său oameni care sunt specializați în așa ceva) sau să vă limitați la grafice, tabele și valori medii comparate fără formule.

Dacă vrei ceva mai complex, desigur poți căuta să lucrezi cu SPSS sau Epi-Info, dar ține cont că UTILIZAREA ACESTOR PROGRAME nu este neapărat friendly și necesită ceva cunoștințe statistice și un minim rodaj (deci, mai multă energie și timp investite în elaborarea lucrării). Inevitabil, deși mai toți studenții se vor plânge de lipsa de repere în ceea ce privește analiza statistică, în funcție de coordonator și de inteligența/capacitățile de adaptare ale fiecărui student, la final vei remarca faptul că sunt lucrări doldora de analize complexe (cu formule și indici de care n-ai auzit în viața ta), că sunt lucrări care au calculat măcar valoarea p și că sunt lucrări care au doar grafice și valori medii – diferența de complexitate în analiza statistică NU reprezintă un criteriu de depunctare pentru majoritatea comisiilor (deși nu exclud asta la Comisia de Preclinice), evident cu cât e mai complexă și mai corectă cu atât sunt șanse mai mari să fii bonusat (la fel de bine poți să nu ai analiză statistică complexă, așa cum nici eu nu am avut și poți să iei o notă mare dacă realizezi o prezentare bună, în care dovedești că ai stabilit și ai urmărit niște obiective și ai tras niște concluzii decente).

5. Trebuie să verific lucrarea cu un program antiplagiat?

Dat fiind faptul că din 2016 VIPER-ul, unul dintre cele mai folosite programe de scanat a ieșit din uz, nici acest pas nu e obligatoriu (sunt coordonatori care insistă să atașați și raportul generat de un program antiplagiat) – în fond voi DEPUNEȚI ORICUM O DECLARAȚIE DE ORIGINALITATE a lucrării pentru care vă asumați răspunderea.

6. Când mă înscriu la probele examenului de licență? Ce documente sunt necesare?

În 2016 a fost postată (relativ tardiv, dar totuși cât de cât folositor) documentația necesară pentru înscriere. Pe scurt, înscrierea se face după 1 septembrie, cu maxim 10 zile înainte de datele programate pentru susținere. Pentru înscriere trebuie să urmați următorii pași

Preluare, ștampilare, depunere FIȘA DE LICHIDARE (document tipizat) – cu ea mergeți în Complexul Memo, la Serviciul de Cămine și primiți nota de lichidare (INDIFERENT DACĂ AȚI LOCUIT SAU NU ÎN CĂMIN pe perioada studiilor), apoi mergeți la Biblioteca Universității (la Aulă, la subsol) și primiți nota de lichidare și de acolo, apoi aduceți foaia la secretariat și PREDAȚI LEGITIMAȚIA ȘI CARNETUL de student pentru a finaliza procedura de lichidare.

După procedura de lichidare veți primi diploma de BAC în original căreia îi veți face o copie legalizată pe care o veți atașa dosarului de înscriere.

DOSARUL DE ÎNSCRIERE (nu iau în calcul studenții căsătoriți, studenții care și-au schimbat numele, informațiile complete sunt aici )

Documentele TIPIZATE (cerere de alegere a temei, declaratie de originalitate, fisa preliminara a lucrarii, fisa lucrarii de licenta, cerere de inscriere la examenul de finalizare de studii) le veti gasi incarcate pe siteul facultatii sau pe cel al universitatii aici – la punctul 12.  

Documentele se depun intr-un dosar tip obisnuit.

  • Copie legalizată după DIPLOMA DE BAC
  • Copie legalizată după CERTIFICATUL DE NAȘTERE
  • DECLARAȚIE DE ORIGINALITATE a lucrării de licență (document tipizat)

declaratie-originalitate

  • CERERE DE ÎNSCRIERE LA EXAMENUL DE LICENȚĂ (document tipizat)

cerere-de-inscriere

 

 

  • Dacă ai terminat facultatea pe locurile cu taxă, CHITANȚĂ DE LA CASIERIE prin care dovedești că ai achitat taxa de înscriere la examenul de licență
  • 2 FOTOGRAFII (pe spatele cărora ți-ai scris numele cu pixul) – le veți putea obține de la firmele care vor face poze pentru cursul festiv

Atunci când vei depune LUCRAREA DE LICENȚĂ, o vei depune în format TIPĂRIT și LEGAT (țineți cont de modele de copertă exterioară și copertă interioară tipizate) și în format ELECTRONIC (CD-ul va conține: lucrarea de licență, baza de date pe care ai folosit-o și prezentarea ppt). Depunerea lucrării poate fi concomitentă cu depunerea dosarului de înscriere sau nu (dar nu mai târziu de 5 zile până la momentul susținerii).  Pe lângă lucrarea de licență vei adăuga:

  • FIȘA PRELIMINARĂ A LUCRĂRII DE LICENȚĂ (document tipizat)

fisa-preliminara

  • FIȘA LUCRĂRII DE LICENȚĂ (document tipizat)

fisa-lucrarii-1

fisa-lucrarii-2

În afara CERERII DE ÎNSCRIERE LA EXAMENUL DE LICENȚĂ, toate documentele se completează LA CALCULATOR. Cele două fișe de care aminteam trebuie să fie semnate de coordonatori (nu e obligatorie și parafa).

 

 

Povestea unei absolviri – Medicina, promotia 2016

Când unii se pregătesc de începerea unui nou an universitar, alții își iau rămas bun de la facultate. Acestea sunt  ritmurile academice inevitabile, obiective. Timp de 6 ani ți se întâmplă să curgi în același ritm familiar (modulat, ocazional,  de emoția restanțelor). Vine însă și ziua pe care o trăiești o singură dată, a absolvirii Facultății de Medicină. Promoția 2016 a trăit și ea această zi: ziua în care cei din jurul tău  încep să ți se adreseze cu domnul/doamna doctor (deși primul tău reflex e să te uiți în jur, ca să încerci să îți dai seama despre cine ar fi vorba…). Ceea ce până mai ieri era rostit uneori în glumă, alteori încurajator, brusc devine acoperit de seriozitatea certificată instituțional și poate de un respect apriori, de o simpatie naivă pentru naivul absolvent nerodat de realitățile și lipsurile sistemului medical românesc.

dsc_1434

Povestea absolvirii e o poveste care începe de fapt cu aproape un an înainte de acel moment final în care îți vezi numele într-un tabel intitulat: Note Proba Scrisă/Orală Licență. E o poveste pe care, înainte să o scrii, o anticipezi, o proiectezi imaginativ, alături de colegi, ca pe ceva atât de apropiat și totuși, atât de distant. Discuțiile din Anul 6 ating, uneori tangent și gratuit, alteori serios de pragmatic (mai ales când vine vorba de strâns bani, de planificat ceremonia festivă sau banchetul) chestiunea absolvirii. Între această destinație finală a eforturilor academice studențești, proiectată ca ceva abstract, cel puțin în toamna de la debutul anului terminal (și a stării terminale de care vorbea și Geomerula) și momentul pretins glorios al încununării cu tocă de absolvent și al împăunării pe facebook (îți dai seama cum e să îți apară pe profil, ca event, că you finished Medical School… e aproape ireal, dat fiind faptul că, în studiul medical lucrurile par să stea la fel ca în sarcină: sunt atâtea chestii care pot merge prost pe parcurs, încât e de mirare că poți supraviețui relativ integru celor 6 ani, respectiv 12 sesiuni, cel puțin, de examene) se interpun totuși niște balauri (că dacă n-ar  fi niște încercări aparent disproporționate în raport cu forțele tale, n-ai mai putea avea acea aură eroică de personaj de basm, în variantă amețită și încercănată).

Instituțional si logic privind lucrurile, situația e albă sau neagră: ori ești student, ori ești absolvent licențiat (sau să spunem că ești student până la data finalizării susținerii lucrării de licență, apoi ți se schimbă brusc statutul).  Din acest punct de vedere,  lucrurile se supun rigorii terțului exclus, ca în  căsătorie sau virginitate: ori ești, ori nu ești într-un fel. Subiectiv însă, totul se petrece gradual și, pe măsură ce trece Anul 6, dezvolți senzația că ai mai absolvit puțin, nu chiar așa, dintr-o dată, cu alte cuvinte am putea spune că  traversezi stare de absolvență incipientă și una intermediară, până la finalul adevărat. Deci, povestea absolvirii nu se petrece și nu se consumă brusc și total  într-o anumită perioadă. De fapt ea se elaborează, se materializează progresiv în timpul Anului 6,  ca un fel de puzzle care adună la un loc momentele tensionante, exasperante cu momentele de tip supapă mai mult sau mai puțin eliberatoare, fără să existe neapărat  acel highlight distinct al deplinei eliberări… te simți de fapt ca un calcul dintr-o litiază primară de căi biliare, pe un coledoc cu modificări: treci de o strictură, dai de o dilatație, mai treci de o strictură, mai dai de o dilatație și tot așa până la Oddi-ul rezidențiatului.

calculi

Până să ajungi în toamna absolvirii, te confrunți cu provocarea O-G-ului despre care am tot vorbit și eu și Geomerula. La începutul Anului 6 încă ești derutat de abudența sarcinilor care îți revin: citit pentru rezidențiat, OG-OG-OG, adunat materiale și informații pentru lucrarea de licență (sau chiar găsit un coordonator), OG-OG-OG și, pe măsură ce te apropii de iarnă, rămâne doar OG-OG-OG (Ooooof G).  Obstetrica din semestrul I te consumă și te face să uiți de toate celelalte, de fapt înainte de examenul de Obstetrică absolvirea pare ceva încă îndepărtat la care nu speri să visezi. Apoi, după sesiunea de iarnă, urmează un scurt și iluzoriu moment de detașare, doar până te apucă panica din cauza neglijenței manifestată față de celelalte sarcini (licență și rezi). Nu apuci să faci 3 grafice pentru lucrare, să citezi 2 articole, să vezi o autopsie, să ajungi la patologia tumorală din ginecologie (say what?),  că deja te trezești în luna aprilie, în preajma sesiunii de comunicări științifice, când, teoretic ar fi bine să apari cu o prezentare ppt a licenței în fața comisiei (chiar dacă nu e obligatoriu, e totuși util). Și deja, după vacanța de primăvară, realizezi cât de incredibil de aproape e finalul. Te mai pătrunde o remușcare că n-ai ajuns la prea multe cursuri, te mai panichezi puțin de apropierea ultimei sesiuni, mai încerci să prinzi o simulare pentru rezidențiat, doar așa, de orientare, că n-ai citit mare lucru și apoi începi să încerci pe bune sentimentul absolvirii la ședința foto, pentru pozele de album, care are loc în general în luna mai, în parc. E drept că sentimentele sunt amestecate: știi că n-ai încheiat socotelile cu Ginecologia (poate nici chiar cu Obstetrica) dar tu îmbraci tocă și robă și zâmbești frumos între copaci  (pe facebook oricum nu se vede după aceea că ție la ora aia nu ți-e clar ce dimensiuni are tumora în stadiul I A 2 la cancerul de col). După acest moment de respiro, urmează iar o fază precipitată, cea  a sesiunii de vară și momentul de orbire al Ginecologiei care te face să uiți  de imaginea de ansamblu, înghițindu-te ca o gaură academică neagră în care se învârt laolaltă fibroamele, CIN-urile, metroragiile și tamoxifenul). Nu te dezmeticești din sesiunea de vară că te trezești în fața Aulei, îmbrăcând din nou toca și roba, la cursul festiv.

Am avut emoții și discuții lungi, în ceea ce privește organizarea cursului festiv… în fond, am fost cea mai mare promoție din istoria Facultății de Medicină de până acum și, acolo unde sunt mulți și părerile sunt împărțite, când vine vorba de locul pentru banchet, invitați, decan de suflet, pachete festive etc. Dincolo de mica vrajbă a absolvirii noastre, despre care am mai vorbit, dincolo de proiecțiile inițiale mai mult sau mai puțin fezabile, m-am bucurat că am putut marca finalul celor 6 ani de facultate, într-o aproape deplină libertate de alegere, o libertate asumată, de a avea atât un prezidiu oficial, cât și unul neoficial, un prezidiu votat cu mintea și unul votat cu sufletul. Am avut alături de noi oamenii pe care i-am respectat și i-am apreciat, pe care i-am prețuit și care ne-au trimis gândurile lor cele mai bune.

Cursul festiv a fost deschis de discursul  reprezentantul universității, prof univ dr Liliana Rogozea dar și de dr Gabriel Moraru (președintele Colegiului Medicilor – filiala Brașov). Conf univ dr Petru Ifteni – Prodecanul cu activitatea de cercetare ne-a felicitat și ne-a amintit că eforturile noastre academice vor continua cel puțin 5 ani înainte. Prodecanul ne-a invitat să ne amintim de entuziasmul Anului 1, atunci când am fost declarați admiși, de mândria de a purta halatul alb, de sindromul studentului la medicină (convins că are toate bolile, atunci când citește despre ele) și ne-a îndemnat să privim spre viitor verticali, conștienți și profunzi, respectând standardul înalt al profesiei, venind în întâmpinarea nevoii de care amintea și Erasmus din Roterdam: Europa are nevoie de un medicus care să o vindece.

După prezentarea cadrelor didactice care au participat în număr mare la eveniment, privind într-o oglindă metaforică, dinspre prezent spre trecut, am invitat alături de noi pe câteva din figurile remarcabile ale experienței noastre studențești, oameni care ne-au descoperit în unele dintre cele mai vulnerabile momente pe care le-am traversat în facultate. L-am invitat întâi pe prof univ dr Gheorghe Coman (recompensat în anul 2015 cu premiul Profesorul Bologna), o personalitate energică, tonică, răbdătoare care ne-a predat cu pasiune Biochimia. Vizibil emoționat (poate la fel de emoționat precum am fost noi la examenul de Biochimie, din Anul 1), profesorul Coman nu ne-a ținut totuși un curs de 3 ore fără pauză :), ci ne-a îndemnat să fim la fel de stăruitori în studiu, să fim echilibrați, să luăm decizii corecte și să nu uităm de dascălii noștri.

L-am invitat alături de noi și pe asist univ dr Alexandru Keresztes, un profesionist dedicat și sensibil cu discipolii săi, cel care ne-a pregătit alfabetizarea în fiziologie și a plecat împreună cu noi chiar și după ora 21, după ultimul laborator. Cu modestia sa caracteristică, dr Keresztes, ne-a amintit de modelele profesorilor universitari fondatori ai facultății și a pledat pentru asumarea unei scale de valori care să așeze pe primul loc sufletul, noblețea și respectul pentru meserie și pacient. Una dintre cele mai frumoase invitații transmise de dr Keresztes a fost aceea de de a veni alături de formatorii noștri și a le lua în cele din urmă locul, onorabil și responsabil.

Pe scenă a urcat apoi al treilea invitat special, prof univ dr Alin Cucu, la al cărui ultim curs de Chirurgie, cursul care a încheiat o carieră, am avut privilegiul să asistăm în 2014. Nonconformist cum îl știm, prof Cucu s-a prezentat în același “smoking” cu cel de acum 2 ani, de la cursul de Chirurgie și ne-a evocat, într-o prezentare video presărată cu anecdote, relația specială pe care a avut-o cu generația noastră, o relație dominată de colocvialitate și prospețime spirituală. Iar dacă noi i-am făcut cadou, în 2014, profesorului Cucu un tort care impunea tușeul și o plachetă aniversară, dânsul ne-a adus în dar, pentru că ne îndrăgește și știe că avem umor,  un ceas defect… un ceas care să ne ajute să navigăm prin mări ostile, un ceas care indiferent de cât timp va trece, va arăta bine ora, măcar de două ori pe zi :).

Am prezentat audienței filmulețul promoției și am avut ocazia să observăm cât de mult am îmbătrânit… pardon, maturizat în ultimii 6 ani. A urmat momentul predării cheii facultății (și deci m-am întâlnit din nou cu Baronu Sâmbătă, de data asta și într-un cadru festiv :). Am avut onoarea să susțin discursul șefului de promoție, amintind reperele care au definit generația noastră, convingerea mea că experiența unei facultăți de medicină înseamnă articularea unei povești care ne leagă generație de generație. Am fost apoi surprins de colegii mei care mi-au făcut un cadou generos.

Cadrul didactic ales de studenți  Decan de suflet în acest an, un cadru didactic care a pregătit atât momente amuzante, momente de maximă concentrare, momente de agonie pentru studenți, încercând să contureze un model de exigență, al standardelor riguroase, esențiale în medicină, a fost, în premieră, șef lucr dr Dan Grigorescu. Discursul doctorului Grigorescu a avut două părți. Prima parte a fost mai anecdotică și mai lejeră și a conturat experiențe comune și situații amuzante în care s-au regăsit studenții în cei 6 ani de facultate și care a oferit și un fel de bilanț (cunoștințele studenților la finalul facultății arată ca un camion supraaglomerat indian- nu foarte structurat, dar cu lucruri importante 🙂 dar și câteva sfaturi pentru viitorii absolvenți.

A doua parte a discursului a fost mai solemnă și profundă și a vorbit despre libertatea dar și despre responsabilitatea socială a devenirii, despre necesitatea de a reconstrui peisajul medical autohton.

Am primit apoi diplomele onorifice, care ne-au mai convins puțin de iluzia absolvirii (în timp ce lucrarea de licență zăcea încă în părăsire, neîncheiată, iar Compendiul pentru rezidențiat și licență era neverosimil de neîndoit), am rostit și celebrul jurământ al absolvenților de medicină și ne-am bucurat apoi de un pahar de șampanie și de pozele care întăreau mitologia festivă a falsului final.

_80a3314

În seara următoare ne-am pregătit pentru  banchetul îndelung planificat care a ieșit foarte bine, zic eu, poate pentru că  s-a făcut simțită prezența unei solidarități de an  – am simțit cumva că am trăit o experiență colectivă, a promoției și nu doar una regională,  a micilor grupuri coagulate în anii de facultate, chiar dacă unii colegi mai aveau încă restanțe de susținut în zilele următoare. Au participat o parte dintre cadrele didactice, inclusiv invitații speciali de la cursul festiv (profesorul Cucu și profesorul Coman care au fost atât de prezenți printre studenți și la momentul distracției eliberatoare, nu doar în context festiv).

Apoi a venit vara, examenele de Ginecologie din sesiunea specială  și mulți am căutat prilejul unei evadări , în prima vară după 6 ani în care sesiunea nu a mai fost urmată de vizita în spitale cu adeverința de practică îndoită în cine știe care buzunar. Probabil am căutat o resetare necesară, prelungind festivismul optimist al absolvenței neîncheiate. Acasă ne așteptau însă Compendiul și lucrarea de licență neterminată iar luna august a trecut cam repede, mai ales când te trezești că ai de îngrășat porcul academic în ajunul toamnei în care ar trebui să se numere absolvenții, nu doar bobocii. Câteva simulări de examen de rezidențiat (mulțumim ASSM-ului și SSCR-ului pentru că ne-au păstorit încercările stângace de îmbulinare și de concentrare pe întrebările cu dublă negație, inevitabile la marele examen al toamnei).

Am intrat apoi în septembrie și am primit la pachet  agonia de rigoare. Norișorii absolvenței simulate, din luna iulie s-au transformat în ditamai ciclonul care ne-a luat pe sus și a amestecat totul într-o ciorbă conceptuală. Între completarea hârtiilor, întocmirea dosarului de înscriere, imprimarea și legarea lucrării, între două simulări și o vizită la coordonator, între pregătirea prezentării ppt, mai citeam câteva zeci de pagini din compendiu, mai făceam câteva grile, astfel că întrebările și răspunsurile la problemele academice și administrative au început să se amestece fără probleme, fără vreo graniță discernabilă.

Oare pot să printez coperta lucrării și cu litere aurii? Nu, că nu acesta e gold-standardul operațiunii.

Oare trebuie să folosesc șurub sau doar să o lipsec? Depinde de tipul de fractură.

Oare dacă am greșit data primirii temei trebuie să refac cererea respectivă (care oricum trebuia depusă acum un an) ? Riscul de mortalitate academică în  acest caz este mare și  se calculează în funcție de dispoziția și atenția secretarei (dacă e în afara programului cu studenții și îi este foame, acestea constituie un factor de agravare).

Oare trebuie să existe diferențe între corpul de literă al capitolelor și cel al subcapitolelor? Step down aproach: se începe cu corp de literă mare, se continuă cu corp de literă mic, până la capitolul următor.

Oare dacă am găsit o greșeală pe o pagină, după ce am tipărit și am legat lucrarea, să o mai înlocuiesc? Strategia minim invazivă și monitorizarea indiferentă e preferabilă strategiei intervenției deschise cu risc mare de decompensare pentru cel care face intervenția și a ajuns deja la capătul răbdărilor.

Am fost la înscriere și am finalizat ultima partidă de negocieri cu secretariatul. Cu documentele puse la locul lor și lucrarea tipărită, gata să cadă în uitarea universală, încă înainte de susținere și ne-am mai eliberat un picuț,  am mai absolvit nițel, da nu prea mult,  tenesmele academice încă și-au făcut simțite prezența, până la momentul de aur al examenului, acolo unde ne-am întâlnit cu dificultatea îndărătnică, acel prilej să ne amintim că încheiem demn și în flăcări ultima probă scrisă din facultate, acel prilej să reținem că nu îndeplinim o formalitate de final, ci că absolvirea pare la ore-lumină distanță. Așteptarea din seara probei scrise, pe holul facultății, detașați prin glumele care să omoare timpul sau electrizați de privirea vreunui corector care trecea pe coridor, ne-a amintit că absolvim pe brânci, sub un tir al emoțiilor lansate de baremul neiertător, de incertitudinea rezultatelor întârziate.

A venit apoi și ziua susținerii lucrării, țol festiv, tacâm academic, discursuri repetate, prezentări colorate, cafea aburindă, emoție, nerăbdare sau poate doar disperare bine camuflată. 7 minute de aur, 3 minute de argint interogativ, comentarii mai blânde sau mai acide și , odată cu nota trecută pe borderou, cu acea marcă de pix nerăbdător de comisie se pun punct celor 6 ani de facultate, se certifică calitatea de absolvent de doctor-medic cum zice în COR. După ce ai absolvit, puțin câte puțin, în acest an plin de stricturi și de sincope, în aceste luni în care, în anumite momente ai jucat cartea finalului, dar de fapt erai încă student, în sfârșit te trezești absolvind cu totul. După 12 sesiuni și cine știe câte examene se încheie facultatea, se încheie un stil de viață, un mod de percepție, un perimetru securizant al unei realități cu care ai fost obișnuit.

Partea ciudată   în toată povestea asta a absolvirii este aceea că te face să nu te mai poți  bucura de moment, să nu mai realizezi exact că experiența de student  s-a încheiat cu adevărat (și că nu mai urmează nimic asociat cu activitatea academică de facultate). Tocmai pentru că nu e neapărat un moment revelator, tocmai pentru  că nu vine solemn cu acorduri de vioară, cu raze angelice din cer și coruri care zguduie triumfal pereții, ci se întâmplă mai degrabă discret, pe măsură ce  cobori scările facultății cumva în liniște, ușor confuz, ușor prudent față de experiența asta, a absolvirii cu țârâita ( că doar tot îi dai înainte cu absolvitul   de un an de zile, imaginar, simbolic, abstract,  dar mereu mai rămânea un rest, un examen, o festivitate, o licență, o ceva care să îți sugereze că nu s-a terminat). Ești (un)comfortably numb, în acea stare de nobody cares, despre care vorbea și Geomerula. Da, urmează apoi felicitările, împăunarea pe facebook, răsuflările ușurate, dar probabil că și eliberarea, la fel ca absolvirea e un proces care se petrece gradual, care își intră în drepturi mai lent, atunci când nu e catalizat chiar în acea seară , de câteva zeci de pahare de vin și o explozie logoreică.

dsc_3944

Până la urmă realizezi că ai făcut atât de multe pentru a ajunge de abia la un început de drum. Și totul pare un nimic când te gândești că soarta ta atârnă de un examen cu 200 de întrebări. Vine examenul de rezidențiat, da, e ca o palmă… just that you are too numb to feel it. Enjoy your post-graduation numbness… o să treacă și ea, iar Compendiul va fi tot acolo,  la locul lui, neiertător, în acea zi în care vei realiza că astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, cum zicea un roman al lui Radu Paraschivescu.

Vă salut din promoția 2016, doctor-medici începând cu 20.09.2016!

 

Minighid al studentului de Anul 6 (II)

După ce vei fi consumat experiența O(M)G-istă sau a TOTstetricii, cum vrei să o numești, fie că vei fi lăsat lacrimi în urmă, privind cu groază spre sesiunea de vară-toamnă fie că vei fi promovat și, mai în glumă mai în serios, cei din jur (absolvenții din promoțiile trecute sau poate chiar unii dintre medicii din Brașov) te vor fi felicitat din oficiu că, odată cu Obstetrica ai cam încheiat facultatea, nu te bucura chiar așa deșănțat. Urmează ultimul tur de forță din studenția ta, probabil cel mai greu și mai provocator (că doar nu se putea să fie doar o paradă de gală relaxantă, ci un asalt disperat  asupra muntelui zbuciumat de furtuna licenței și a rezidențiatului). Semestrul 2 din Anul 6 funcționează în 2 moduri – modul exasperant și modul consolator, alternând, în funcție de perioadă, predispunând la episoade depresive sau maniacale, după caz. Prima oară când te vei uita pe orarul din semestrul 2 îți vei pune probabil întrebarea (poate chiar pe tonul numărului lui Bendeac: păi ce-ai făcut, mă, nene, mă?) ăștia nu-și dau seama că mai avem puțin și terminăm? Și pe bună dreptate: o grămadă de materii și stagii, de parcă s-ar anticipa că ți s-a făcut lehamite și e cazul să ți se resusciteze interesul pentru studiul medical.

Așadar, la început de semestru, panică, exasperare: Doamne, câte mai avem de făcut, aoleu ce plină e săptămâna și n-am făcut mare lucru la licență (pentru că…ăăă, am avut de învățat la hrmmpf mmfp OG???). Pe măsură ce va trece timpul însă, aglomerarea de materii din semestrul 2 va funcționa ocazional ca pretext perfect pentru procrastinare și, în același timp, pentru lamentare pe marginea timpului (sau a lipsei sale) pe care ai vrea, dar, ah, nu poți să îl dedici licenței și bibliografiei de rezidențiat. Unde mai pui la socoteală că, mai ales atunci când va da căldura, când se va apropie vara, ultima sesiune și îți vei da seama că e chiar ultima sesiune, când pollurile pe facebook vor înflori cu alegeri de culori de robe și polemicile vor da în pârg pe tema cursului festiv și banchetului , atunci te va apuca, poate, măcar discret o nostalgie sau, poate o nouă teamă legată de faptul că, după 6 ani de obișnuințe academice și personale, totul urmează să se schimbe și responsabilități de tot soiul sunt la câteva luni distanță.  Până la anxiogenele bilanțuri și la și mai anxiogenele proiecții ale viitorului pe termen mediu, mai ai la dispoziție un semestru care va zbura aproape pe nesimțite. E vorba de un semestru în care iei contact, pe ultima sută de metri cu fața întunecată din medicină, cu specialitățile aparte care îți vor aminti de zonele extreme ale profesiei (cu care te vei intersecta în cele din urmă, indiferent ce specializare preferi), atât în ceea ce privește povara responsabilităților care te așteaptă (vezi Drept Medical), cât și în ceea ce privește dinamitarea mentală (Psihiatrie) sau destinația finală spre care ne îndreptăm cu toții (Medicină Legală).

OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE 2 (un pic de Obstetrică și multă Ginecologie) – ai văzut ce a însemnat disciplina asta în semestrul 1, te-ai lămurit ce chinuitor a fost, pornești prudent la drum în semestrul 2, nutrind o speranță vagă că, poate totuși, va fi ceva mai relaxat. Vei auzi, încă de la începutul semestrului probabil, chiar de la titularii de curs sau de la asistenți că Ginecologia nu se compară cu Obstetrica, în ceea ce privește dificultatea materiei și a examenului. Totuși, mie (și altora) mi s-a părut  nu doar că materia pare mai grea, ci și că e… mai multă decât în semestrul I.  Mai mult, mai greu, tot examen oral. Studentul trebuie să reziste. De ce o fi mai greu? Pentru că ai de parcurs niște resturi rămase de la Obstetrică, din semestrul 1, de genul: lăuzia patologică, hipertensiunea arterială în sarcină, patologie asociată sarcinii și apoi, să curgă la greu Ginecologia… întâi cu fiziologie genitală, că așa e frumos (și dacă în semestrul 1 nu ai făcut-o și ai scăpat netocat de fiziologia hormonală, în semestrul 2 va trebui să te pui la punct cu tot ce înseamnă ciclul menstrual/ovarian/uterin  și toate modificările asociate, așa doar pentru început, pentru că inevitabil se va ajunge, la aproape orice subiect ai trata, la vreo referință privitoare la estrogen și progesteron care va deschide cutia hipotalamică/hipofizară/ovariană, după caz) și mai apoi cu patologie: de la malformații, pubertate, menopauză, infecții genitale, la patologia tumorală benignă și malignă (unde vei fi surprins de pretențiile de “bun simț” de a cunoaște toate stadializările și substadializările la cancere cu tot cu protocoale de tratament, pe fiecare stadiu) și mai ales la înspăimântătoarele capitole de prolaps genital și incontinență urinară de efort (unde investigațiile paraclinice sunt sfinte de știut și intervențiile chirurgicale cu nume kilometrice vor ridiculiza semnele de sarcină cu nume proprii de la Obstetrică din semestrul 1). La fel ca în semestrul 1, la curs nu se vor acoperi decât panoramic, de foarte de sus, temele cerute pentru examen, deci, așa cum te-ai obișnuit vei bea în cinstea buchiselii de acasă. Despre stagii aproape că nu are sens să vorbesc (partea practică a lipsit cu desăvârșire, dar n-a mai fost o surpriză pentru nimeni, mai ales că n-am mai avut nici vestiar unde să ne schimbăm, renovarea bat-o vina!)… prezentări  colective, pe slideuri,  cu diverse patologii și mai ales, lucrări de verificare cam o dată la două săptămâni (nici nu ne-am mai sinchisit să ne schimbăm în costum de spital). S-a păstrat, teoretic, obligativitatea gărzilor (măcar 5), dar nu știu câți colegi au mai avut timpul și răbdarea pentru așa ceva (eu unul, am mers doar în 2 gărzi).  Examenul a fost oral, a respectat cam aceleași coordonate ca în semestrul 1: două subiecte pe bilete separate, timp de gândire 20 de minute (chiar dacă se zvonea inițial că la examenul de Ginecologie nu mai ai timp de gândire, că răspunzi pe loc și ești întrerupt rapid și scapi repede dacă dai senzația din câteva propoziții că ai habar de subiect) și răspuns pe larg la fiecare subiect – tipic similar, cu întrebări suplimentare de farmacologie, fiziopatologie, anatomie, fiziologie… nimic nou sub soarele OG-ului. Promovabilitatea a fost probabil ceva mai bună decât la Obstetrică, dar tot s-a picat într-un procent apropiat de 50%.

Word of advice: nu vă străduiți să obțineți o sesiune suplimentară la finalul lunii mai, pentru Obstetrică  – dincolo de problemele administrative și de dificultatea de a aproba așa ceva de către universitate, mai bine mizați pe posibila sesiune specială, de după sesiunea din vară când, conform regulamentului, examenul ar trebui să fie scris, și nu oral.

BOLI INFECȚIOASE – cursul de care toți se tem în Anul 6, nu atât din cauza dificultății materiei sau examenului (deși, când vine vorba de infecții virale ale căilor respiratorii, o să ajungi să amețești perioada de incubație și complicațiile inofensivelor varicele, rujeole, rubeole etc), ci din cauza… contagiozității bolilor (nimănui nu-i lipsesc niște cadouri eruptive sau diareice, când ai atâta de învățat la… Ginecologie:).  Din considerente de prudență, ne-am trezit, mai mulți studenți, venind la stagiu cu măști și deschizând ușile cu coatele (deși, protocoalele profilactice sunt cât de cât puse la punct ceea ce nu ne-a vindecat însă de paranoia…). Evident,  mai ales dacă n-ai făcut așa zisele boli ale copilăriei, ai grijă pe unde umbli cu mâinile, cât de aproape stai de pacienți și de câte ori te speli pe mâini până pleci de la spital. Nimic nu se compară cu momentul în care coordonatorul de stagiu anunță o angină pultacee, o varicelă, o scarlatină, o zona zoster și studenții fac, reflex un pas în spate (uneori chiar la intrarea în salon), mai ceva ca în Anul 3 când frica de neștiință te făcea să te simți stingher, la Semiologie Medicală. Stagiile s-au ținut săptămânal la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov (Str Mihai Viteazu, nr 9). O parte din grupe au fost coordonate de șef lucr dr Maria Cocuz, cealaltă parte au fost coordonate de asist univ dr Delia Costache. Întâlnirea cu coordonatorii s-a produs săptămânal,  la ora 9, la sala de raport, la subsolul Spitalului (intrarea prin curtea de acces auto, lângă intrarea de la Urgențe, apoi se coboară scările la subsol în dreapta), tot acolo ne-am și schimbat/echipat de secție – e nevoie măcar de halat și papuci de spital. Prima parte a stagiilor a constat în vizita prin saloane, anamneza/examen clinic al bolnavilor , a doua parte a stagiului a constat în prezentări/discuții pe marginea patologiilor anunțate în săptămâna respectivă. S-au susținut în jur de 3-4 lucrări de verificare, unele grilă, altele cu răspuns scurt al căror punctaj a fost inclus în nota finală. Fiecare student a avut de realizat o prezentare ppt pe o anumită boală (grupele coordonate de dr Costache) care au fost trimise coordonatorului în timpul semestrului. Cursul a fost ținut de șef lucr dr Maria Cocuz o dată pe săptămână și a acoperit generalitățile legate de boli infecțioase, un curs destul de intens dedicat medicației antiinfecțioase (tot coșmarul farmacologic reactualizat, într-o formă mai blândă totuși) și mai multe cursuri dedicate infecțiilor cu poartă de intrare respiratorie, digestivă, HIV, sepsis și șoc septic. Examenul a fost grilă, în jur de 40 de întrebări, nu a picat nimeni.

1

PSIHIATRIE – cursul care te introduce într-o zonă pe care n-ai mai frecventat-o până acum, în cei 6 ani de facultate, o binevenită aventură într-un teritoriu de activitate care te va face să te simți la fel de virgin ca în Anul 3, când intrarea în salon/spital îți dădea emoții și confruntarea cu pacientul ți se părea enigmatică și provocatoare. Particularitatea psihiatriei e legată de faptul că se ocupă cu patologii care amorsează sentimentul deprivării de propria identitate, deci nu de lucruri care ni se întâmplă (cum ar fi gripa sau un picior rupt) ci ceea ce suntem și felul în care ne percepem în ansamblu. Cursul a fost ținut de prof univ dr Victoria Burtea, o dată pe săptămână și a fost unul dintre cele mai frumoase din toată facultatea (și nu spun asta pentru că am eu un oarecare interes pentru psihiatrie): un curs prezentat COMPLET liber, fără slideuri, fără citit din carte. La fiecare curs nu am scris mai mult de 3 -4 pagini dar în acele pagini se concentra exact ESENȚIALUL (chiar și pentru un medic generalist, deci nu pentru un viitor psihiatru în devenire)  într-o manieră sistematică, cu multe exemple concrete, cu multe întrebări și curiozități. Primele cursuri au fost o introducere în psihiatrie: o prezentare a reperelor de lucru, a specificului acestei specialități, a semiologiei psihiatrice. Celelalte cursuri au acoperit, în mare patologiile importante: tulburări psihotice, tulburări afective, tulburări legate de consumul de substanțe etc -mereu am avut senzația că știm de unde am plecat și unde trebuie să ajungem, că navigăm pe o hartă bine structurată încă de la primul curs, de aceea recomand, chiar dacă orarul e făcut aiurea sau dacă aveți de lucrat la licență, cât o veți mai prinde titular pe prof Burtea în facultate să participați la cursurile ei, sunt pur și simplu captivante. Stagiile s-au ținut la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie – sediul de pe strada Mihai Eminescu (intrarea se face pe la Urgențe) în sala de mese de la etajul 2 sau în sala de raport de la etajul 1 (am avut nevoie DOAR de halat) și au fost coordonate de prof univ dr Victoria Burtea, conf univ dr Petru Ifteni, dr Andreea Teodorescu.  Au fost stagiile la care am simțit că avem parte de cea mai susținută activitate dintre toate disciplinele studiate în semestrul 2. La fiecare stagiu am avut ocazia să intervievăm, la început asistați de coordonator, apoi singuri (cel puțin grupele coordonate de prof Burtea) pacienți de pe secție, după un tipic al interviului psihiatric pe care l-am exersat atât cât am putut (spre deosebire de alte specialități, în psihiatrie anamneza și examenul psihologic al pacientului durează mai mult… deci arareori poți spune că gata, ai aflat tot și să revii la sprijinit pereții) – e recomandat să vă alcătuiți un caiet de stagiu în care să consemnați rezultatul interviurilor psihiatrice din timpul semestrului (cu cât vă însușiți mai repede schema de examinare, cu atât mai bine) și asta pentru că examenul practic a constat într-o discuție cu coordonatorul pe marginea unui pacient examinat în timpul semestrului. Examenul mare a fost grilă, fără probleme de promovabilitate, cu întrebări de bun simț.

psih-eminescu

DERMATOCOSMETOLOGIE – un curs  care aduce în atenție partea frumoasă și pretențioasă, domnească a Dermatologiei (partea aia la care visează probabil mulți dintre cei care vor să aleagă specialitatea asta cu punctaje mari la rezidențiat, ca să aibă parte de stres puțin, cabinete SF, bani mulți și rezultate frumoase). Cursul se deschide însă cu un fel de avertisment în ceea ce privește posibilii pacienți: aproape jumătate din cei care apelează la serviciile de medicină estetică suferă de ceva dezechilibru psihic, așa că înainte să te apuci să le netezești imperfecțiunile de pe față sau să îi injectezi cu toxină botulincă, e cazul să faci o examinare atentă a pacientului (mai ales din punct de vedere psihic). Cursul a fost ținut o dată la două săptămâni de șef lucr dr Marius Irimie și a acoperit o detaliere (nu foarte în amănunt) a procedeelor de peeling chimic, microdermabraziune, filling, utilizarea laserului, a mezoterapiei. Nu au existat lucrări practice la această disciplină. Examenul a fost grilă, lejer.

MEDICINĂ LEGALĂ – aparent unul dintre cele mai înfricoșătoare cursuri (ținând cont că e o specialitate dedicată cu precădere morții și evaluării injuriilor și agresiunilor de tot soiul), cu siguranță că va fi cursul care va primi, ani buni de acum înainte, votul de popularitate al studenților. De ce? Mai ales datorită cadrului coordonator: lect univ dr Barna Barabas, o personalitate cu mult simț al umorului (ironic, nu-i așa, ca cei care stau în preajma celor mai desfigurante grozăvii, a consecințelor ultime ale tuturor bolilor incurabile, accidentelor și impulsurilor agresive ale naturii umane par să fie printre cei mai tonici, degajați și amabili specialiști cu care iei contact în facultatea de medicină…).  Cursurile de Medicină Legală se țin săptămânal, fie în prima jumătate, fie în a doua jumătate a semestrului (sunt 7 la număr), de către lect univ dr Barna Barabas, șeful Serviciului de Medicină Legală Brașov. Evident, o disciplină provocatoare și plină de noutăți, dat fiind faptul că vei acoperi probleme precum: tanatologia (cum se definește moarte, care sunt semnele de probabilitate și certitudine ale morții, care sunt modificările cadaverice tardive), noțiuni de traumatologie medico-legală  (tipuri de plăgi și cum să recunoști mecanismul de producere – să faci diferența între plăgile produse prin cuțit cu dublu tăiș sau cu un singur tăiș, să recunoști o plagă împușcată etc), de cauzalitate în practica medico-legală etc. Dincolo de mulțimea de curiozități desprinse parcă din filmele polițiste, cursul de Medicină Legală e presărat cu foarte mult umor și istorii practice instructive sau amuzante așa că… există un curs în Anul 6 de la care să plecați binedispuși, chiar și după ce ați auzit povești horror. Stagiile s-au ținut la Serviciul Județean de Medicină Legală, pe Str Sitei, între Ambulanță și Dispensarul TB, o dată la două săptămâni și au fost coordonate de lect univ dr Barna Barabas sau de dr Sorin Diaconescu. Mai toți studenții sunt curioși la început, mai ales când vine vorba de prima autopsie (adică de activitatea de sector rece), apoi după ce lobul olfactiv studențesc ia contact cu o parte din aromele postmortem și după ce instrumentarul rudimentar dar bine mânuit al autopsierilor feliază și varsă tot ce se ascunde prin cavitățile craniene, toracice sau abdominale, entuziasmul o să mai piară, dar chiar și la mijlocul semestrului vor rămâne câțiva studenți, emanând curiozități mai mult sau mai puțin morbide. Intâlnirea cu coordonatorul s-a făcut în clădirea de lângă morgă ultima ușă din stânga (tot acolo studenții se pot echipa pentru stagiu). O parte din stagiu a avut caracter teoretic: ni s-au prezentat, pornind de la atlasele de medicină legală, diferite tipuri de leziuni cauzatoare de moarte și tehnici folosite în această specialitate,  cealaltă parte a stagiului a avut un caracter practic – studenții au avut ocazia să asiste la autopsii (și va fi o experiență cu totul diferită față de  disecțiile la cadavru, de la Anatomie din Anul 1 -e incredibil ce poate să facă un autopsier experimentat doar cu un cuțit și un fierăstrău, momentul în care va extrage conținutul mediastinal, cu tot cu limbă, esofag, trahee, plămâni, dintr-o singură mișcare va fi o adevărată reprezentație de neuitat). Evident e bine să necesar să aveți la voi HALAT și MĂȘTI (eventual, mai ales în prima parte a semestrului, sunt indicate haine mai groase, pentru că în sala de autopsie e destul de frig).  La fel ca  Psihiatria, Medicina Legală e o sursă inepuizabilă de povești captivante, mai amuzante sau mai sinistre iar coordonatorii sunt cât se poate de deschiși să își împărtășească experiențele, atâta timp cât veți avea întrebări (și, cum naiba să nu ai, după ce ai văzut atâtea filme polițiste și după ce te-ai uitat, măcar o dată, la știrile de la ora 5? :).

DREPT MEDICAL – un curs interesant și foarte potrivit pentru finalul Anului 6, mai ales datorită felului în care titularul alege să își susțină prezentările. Suntem asaltați zi de zi cu scandaluri,  știrile duduie despre șpăgari, despre probleme în spitale, despre reclamații și lipsă de profesionalism. Ce e relevant, coerent în toată această vânătoare de vrăjitoare a medicilor nepăsători și lacomi? Ce înseamnă malpraxis, răspundere civilă/penală, culpă? La ce te poți aștepta din punct de vedere medico-legal și juridic, în calitate de rezident? Ce faci când te întâlnești cu un pacient/ un aparținător pus pe scandal și reclamații? Care sunt riscurile la care ești expus din punct de vedere juridic și posibilele consecințe pe care le-ai putea suporta? Despre toate acestea aflați la cursul de Drept Medical (care nu se suprapune aproape deloc cu materia de la Medicină Legală), în prima sau a doua jumătate a semestrului (sunt în număr de 7) ținut de șef lucr dr Dan Grigorescu. Este prilejul nu doar de a lua contact cu repere utile și interesante în ceea ce privește arena leilor (i)responsabili în care urmează să intrați,  dar e și un prilej să îl descoperiți pe dr Grigorescu într-o ipostază mai… sufletistă și mai umană (mai ales dacă ați rămas cu sperieturi după Semiologie Chirurgicală sau Chirurgie Plastică). Prima parte a cursurilor au oferit o introducere în problematica Dreptului Medical, au livrat conceptele cheie și reperele legislative din domeniu. A doua parte a cursurilor a avut un caracter aplicat: s-a discutat pe cazuri concrete (unele dintre ele cunoscute și în presă), studenții au avut ocazia să asume rolul de acuzatori sau apărători, să găsească argumente pentru a stabili tipurile de responsabilități juridice implicate. Examenul a fost scris, tip sinteză, bazat pe modelul discuțiilor de la curs: pe baza unei spețe proiectate pe ecran, studenții au avut de încadrat acțiunile medicilor/pacienților/asistentelor etc, stabilind tipurile de responsabilități juridice și posibilele consecințe ale acelor fapte. Acesta a fost probabil singurul curs potrivit parcă pentru sfârșitul Anului 6, cursul la finalul căruia am simțit că se încheie ceva semnificativ pentru noi și că ni se livrează informații și sugestii practice, uneori chiar și recomandări tocmai ținând cont de spiritul etapei pe care o încheiam.

SĂNĂTATE PUBLICĂ – cursul vesel al Anului 6 la care ne-am amintit cât de mult am uitat din Biostatistica din Anul 1 (sau, mai degrabă, cât de mult n-am știut vreodată) și mai ales  cât de singuri ne-am simțit  în ceea ce privește redactarea și realizarea lucrării de licență. Teoretic, cursul de Sănătate Publică acoperă noțiuni care ar putea fi de ajutor în alcătuirea părții speciale a lucrării de licență: tipuri de anchete epidemiologice, indicatori de evaluare a populației etc… practic, e un calup de teorie plictisitor, greu operaționalizabil (spre deloc…), însuflețit doar de umorul… involuntar al titularului de curs care pare să fie mereu într-o dispoziție extrem de zen, în raport cu studenții nerăbdători și nepricepuți (a, să vă amintesc că s-a făcut prezența la finalul fiecărui curs). Cursul a fost ținut de conf univ dr Ioan Moleavin, o dată pe săptămână. Lucrările practice au fost coordonate de asist univ dr Florin Leașu, respectiv conf univ dr Ioan Moleavin. Lucrările practice au fost o experiență de liceu amuzantă, cu probleme matematice rezolvate în caiet, răspunsuri în cor cuminți și un fel de aplicare mai mult sau mai puțin mecanică a formulelor de la curs, cu făcut prezența în mai bine de jumătate de oră (că doar fiecare student venea când i se potrivea mai bine în orar… doar avem licență și altele de pregătit, ziceți mersi că venim la stagiu :). Noroc că nu a durat mai mult de o oră pe săptămână, până aproape de finalul semestrului. Nu s-a susținut examen practic. Examenul final a fost grilă, cu întrebări proiectate pe ecran, mult mai dificil decât s-ar fi așteptat oricine… dar, totuși, cine mai pică în Anul 6, în afară de O-G?

CONTRACEPȚIE – pentru că Obstetrica- Ginecologia întinsă pe două semestre nu e suficientă pentru un student de Anul 6, s-a introdus un curs facultativ de Contracepție. Participarea este într-adevăr facultativă (se înscrie cine vrea), dat fiind faptul că e vorba de un curs pentru care studenții achită o taxă către universitate (banii vor fi strânși, cu eliberare de chitanță, de către asistenții de la disciplina O-G, la unul dintre cursuri ). Cursul începe undeva prin luna mai (da, cum nu se putea mai bine, ca tot e perioada in care ai atat de “putine” lucruri de facut) – e vorba de vreo cinci întâlniri la care se prezintă principalele strategii contraceptive (fie ele naturale, medicamentoase sau chirurgicale). Din fericire, deși este mâncătoare de timp, nu se pune problema de dificultăți de examinare sau de supraîncărcare bibliografică.

Mica vrajbă a absolvirii noastre

Pe măsură ce se apropie finalul Anului 6 și curba de disociere a panicii de studenți e mai dreptace decât aia a hemoglobinei de oxigen din alcaloză, pe măsură ce compendiul pentru rezidențiat declanșează un reflex pavlovian al eliberării de lichid lacrimal în puncte precise, doar prin faptul că nimerește întâlnirea cu  un câmp vizual oarecare, pe măsură ce restanțele O-G-iste se apropie pentru nefericiții strânși cu ușa contracțiilor uterine, pe măsură ce ultima sesiune bate la ușă, după ce examenele practice, vin, în aceeași manieră firească de-a berbeleacul în săptămânile ce premerg lunii iunie, te mai gândești la minimele surse de entuziasm compensatoriu  pe care le-ai putea anticipa: pozele pentru albumul promoției, pregătirea ceremoniei festive, anticiparea banchetului. Toate aceste momente care ar trebui să pregătească atmosfera memorabilă de la finalul ultimului semestru de școală, înainte de marea absolvire, toate aceste momente care ar trebui, poate, să reunească studenții sub semnul solidarității, al privirilor deopotrivă nostalgice (spre trecut) și încrezător-temătoare (mai mult temătoare, fără îndoială – spre viitor), al experienței comune și grele duse la final mie mi s-a părut că s-au transformat într-un minicoșmar: mica vrajbă a absolvirii noastre – titlu posibil pentru un roman steinbeck-ian.

Da, e drept, nu e ușor să exersezi democrația cu o promoție întreagă – o știe fiecare student și fiecare reprezentant de an, când vine vorba de planificarea sesiunii, de mutatul unui curs, a unui stagiu, a unui LP, de strângerea de sume de bani în diverse scopuri. Democrația presupune diversitate și dezacord, constituirea unei majorități, schimb de opinii și impresii în arena alegerilor. Poate că am sperat, în naivitatea mea, că finalul facultății va mai înmuia din dispozițiile încrâncenate, că va aduce, mai lejer, la un numitor comun oamenii pe ultima sută de metri.  Dar de fapt, în teren, lucrurile stau altfel:  prilejuri de neînțelegere, opțiuni exprimate tacit, indiferență, prea puțină dezbatere, cel mult răbufniri nervoase (ne antrenăm, de fapt, pentru posibila atmosferă de spital din rezidențiat). Până la urmă, nu mi-e clar la ce mă așteptam, când simpatiile și antipatiile cultivate în toți acești ani, aflate în stare mai mult sau mai puțin dormantă și inofensivă au devenit în ultimul ceas, cam singurul combustibil pentru exercitarea puterii de decizie silențioase facebookiste.

Paralel cu perioada alegerilor  electorale din România, Anul 6 a ajuns în situația de a vota – nu viitorul țării și nici al carierei, ci … doar elementele care configurează absolvirea, care marchează ritualic finalul unei etape în pregătirea profesională. Și pentru că trăim în democrație, cam totul s-a supus la vot, de mai multe ori, în mai multe rânduri : de la firma care să se ocupe de evenimentul absolvirii, la variantele de pachete de absolvire, la variantele de loc de organizare a banchetului și meniurile asociate și până la prezentatorii evenimentului dintre studenți și desigur… Decanul de suflet. Niciuna dintre alegeri nu a curs lin și fără măcar un semn de întrebare – o promoție mare înseamnă multe păreri, multe opțiuni și tot atâtea impresii – nu poți mânca orice, oriunde, un local e prea în afara orașului, altul e prea mic, altul e prea kitsch, altul e prea rău famat, mâncarea e prea simplă, băutura e prea scumpă, pachetul ăla prea trendy, altul prea sărăcăcios etc etc. Cumva, pe rând, prin puterea trecerii timpului, a plictiselii, a resemnării (cred că prea puțin a compromisului) fiecare opțiune s-a cristalizat sub forma compromisului acceptat.

decann

Dar culmea a fost că alegerea care ar fi trebuit să fie cea mai lipsită de constrângere financiară, intoleranță la gluten, deficit de alcooldehidrogenază, hipersensibilitate estetică, sărbători în calendar, alegerea fundamentată doar pe experiențele personale ale studenților a ajuns să dea… cea mai mare bătaie de cap: Decanul de suflet – adică acel om care primește votul de popularitate al studenților, acel om considerat fie cel mai respectat, mai reprezentativ, mai marcant, mai important, mai îndrăgit pentru generația care termină facultatea, acel om care cunoaște generația, capabil să ofere un discurs relevant, să transmită un mesaj semnificativ celor mai tineri dintre medici. Experiențele anilor trecuți mi-au amintit faptul că această alegere urma să fie ori foarte ușoară, ori foarte grea, ori oamenii s-au simțit cuceriți definitiv și iremediabil de un anumit cadru didactic, fără sincope de dezamăgire, ori impresiile au fost  sparte în bucăți și recompunerea unei majorități urma să fie dificilă. Asta, nemaipunând la socoteală câteva criterii măcar dezirabile: cadrul didactic să mai fie activ în facultate, să fi fost măcar titular al unui curs etc.

S-a nimerit ca generația mea să cadă în a doua categorie, a dificultății de alegere, fără cvasiunanimități eliberatoare. Problemele suplimentare nu au întârziat să apară: e sau nu cadru didactic titular? E sau nu medic? Va fi sau nu de acord cu propunerea? Va avea sau nu posibilitatea să participe la cursul festiv? Evident, nu am fost în posesia tuturor informațiilor relevante la momentul primelor sondaje postate pe grupul de pe facebook. Așa că, pe măsură ce le-am aflat, le-am reintrodus în discuție, fapt care a atras refacerea iar și iar a sondajelor, cu rezultate destul de diferite, cu fiecare ocazie. Am ajuns să desfășurăm două tururi, pentru a obține o majoritate consistentă: de la propuneri libere, nenumărate (turul 1) la cele două propuneri care au întrunit cele mai multe voturi (turul 2) și care n-au mai ridicat probleme obiective de genul: e prezent cadrul didactic în oraș sau nu la data festivității sau nu? Ideea era că doream ca alegerea pe care o vom face să fie cât mai în cunoștință de cauză, cât mai responsabilă… ironia e că, probabil din dorința de a menține acest standard am ajuns să conduc lucrurile spre o situație destul de nefericită.

Privind retrospectiv, acum când alegerile s-au încheiat, mă gândesc că poate eu, în calitate de reprezentant de an, am complicat prea mult problema si  am cam dereglat prin asta busola emotionala spontana a colegilor: am vrut să se producă o armonizare între opțiunea studenților, informarea completă, procedură transparentă, originalitatea alegerii. Din cauza asta, am operat cu o sincronizare neinspirată în prezentarea informațiilor actualizate, după consumarea unor runde de alegeri,  legate de diverse opțiuni ale studenților care au ajuns în cele din urmă să stârnească neîncredere și confuzie între colegi. Cumva, probabil am ajuns să generez un climat în care alegătorii aveau impresia că li se sabotează alegerea cu tot felul de îndoieli sau chestiuni ridicate, ca și când eu aș fi fost cine știe ce agentul secret al lui Pește  care le dizolvă libertatea în numele unei logici conspiraționiste (că tot e la modă paranoia, nu-i așa) de tipul divide et impera.

Pe de altă parte, am trăit la final momentul în care am pierdut complet sensul alegerilor făcute de o mare parte a colegilor. Dincolo de indiferența unora (care nu au votat deloc sau au renunțat să mai voteze),  pe măsură ce timpul a trecut și sondajele s-au succedat, am ajuns să nu mai înțeleg logica alegerii. Până la un punct, am putut să îmi imaginez posibile justificări care fundamentau opțiunile inițiale, la final însă, după ce informațiile actualizate legate de inspirația și condițiile obiective ale alegerii unor cadre didactice au fost aduse în discuție, am avut senzația că opțiunile au luat-o la vale,  fără ca fundamentul lor să mai aibă legătură prea mare cu pornirile din suflet ale studenților. Așa că, în cele din urmă, unii au ajuns să se simtă (așa cum mi s-a sugerat, de altfel) că au de ales ca românii în 2000 (între Vadim și Iliescu) și că votul dat nu este o susținere reală a unuia dintre candidați, ci mai degrabă un baraj construit împotriva celuilalt candidat, un fel de să alegem răul mai mic, dacă ce vrem noi cu adevărat nu se poate.  Și așa m-am trezit neputincios, un soi de  străin, un extraterestru în raport cu rezultatul alegerii Decanului de suflet. Și asta pentru că am ajuns să trăim o stare de fapt absurdă: o situație în care, cel puțin din punctul meu de vedere, fără presiuni exterioare, neconstrânși de forțe obscure, am fost puși în situația de a face o alegere cu inima sinceră și cu capul limpede și am ajuns parcă să scoatem ce e mai rău din noi prin felul în care am ales, în turul decisiv. Ratând posibilele argumente ale majorității, bănuiesc totuși că s-a votat alimentat de frici prezente, de ranchiuni vechi și atitudini revanșarde, atunci când nu s-a votat cu organul umorului sau cu sentimentul seducției de moment.

Personal, mi-am imaginat că alegerea va fi una responsabilă, echilibrată: că vom alege fie o persoană pe care studenții au îndrăgit-o pur și simplu, dincolo de argumente și cuvinte,  fie că vom alege pe cineva  care, chiar dacă nu a inspirat o poveste populară “de dragoste”,  a reușit totuși să aducă o contribuție marcantă pentru generația care încheie cei șase ani de studii și să inspire macar un anume respect pentru activitatea prestata. În acest sens mă gândeam la o persoană care cunoaște cât de cât generația, prin multiplele experiențe pe care le-a avut cu ea, o persoană care a amprentat într-un fel semnificativ generația, pe termen lung și în momente cheie, cineva care și-a asumat responsabilitatea didactică consecvent și a oferit cursuri memorabile, interesante, poate chiar lecții de viață, cineva care a transmis mesaje importante, care a provocat intelectual și care cu siguranță că ar fi reușit să livreze un discurs de final original și memorabil. Nu știu dacă rezultatul alegerilor se potrivește sau nu cu portretul proiectat de mine, dar… majoritatea a grăit.

Pe termen lung, până la urmă, așa cum bine ne amintea Geomerula, nobody cares, evident că tevatura asta a alegerilor nu e ceva pe marginea căruia să faci cine știe ce mare caz și care să aibă cine știe ce impact pe viitor… e doar un ingredient semnficativ pentru o generație, o marcă a identității ei care probabil că rămâne în memoria promoției ajunse la absolvire.

Dar poate că generațiile viitoare vor avea mai multă inspirație. Sugerez promoțiilor viitoare, dacă nu vor avea parte de varianta ușoară și aproape unanimă de alegeri să deschidă o discuție mai elaborată: afirmați și argumentați propunerile,  puneți mai multe elemente în balanță, comparați și amintiți colegilor lucruri pe care unii dintre ei le-au uitat sau le-au ignorat la finalul celor 6 ani,  lăsați intuițiile oportuniste deoparte, astfel încât, la final să vă simțiți cu adevărat reprezentați de opțiunile voastre și nu conduși de limitări imaginare, de lehamite sau probleme trecute, astfel încât să puteți aduce un omagiu real celor pe care îi respectați  și pe care îi considerați demni să vă așeze în minte cuvântul de final al primilor 6 ani din pregătirea voastră și, în același timp, cuvântul de început pentru viitoarea voastră carieră.

 

Carti pentru Anul 6 – Sem 1

ANESTEZIE SI TERAPIE INTENSIVA (ATI) – doctorul Bărăcan va trimite prezentările utilizate la curs (dacă nu cumva le va publica într-o carte, în anii următori) în format pdf, aproximativ după fiecare curs și ele sunt suficiente pentru pregătirea examenului. E important, din punctul meu de vedere, să participați și să luați notițe la curs pentru că titularul face tot felul de completări (mai ales parte de fiziopatologie și de fiziologie) care nu apar toate în prezentarea tipărită și care pot fi mai mult decât utile în înțelegerea materialelor. La stagii s-ar putea să mai primiți niște documente cu studii de caz, dar ele nu sunt necesare pentru examenul mare și nici pentru examenul practic. E important să clarificați (dacă nu o să găsiți în cursuri) problema tipurilor de soluții perfuzabile (care vor face obiectul unui stagiu) – să știți exact care părăsesc sistemul circulator, care rămân în sistemul circulator, ce conțin, ce osmolalitate au etc, pentru că vor exista întrebări din ele, mai ales la examenul practic.

DERMATOLOGIE – doctorul Irimie trimite, după fiecare curs, atât slideurile care conțin imaginile sugestive pentru patologiile prezentate, cât și pdf-uri cu text (e important să învățați din pdf-uri care sunt mai elaborate și uneori altfel structurate față de textele din slideuri). Textul din pdf e cuprins și în cartea: CURS DE DERMATOLOGIE PENTRU STUDENȚI, autori: Alexandru Oanță, Marius Irimie, Mădălina Pereș (Editura Universității Transilvania Brașov, 2007) – disponibil la bibliotecă și printre studenți. La finalul semestrului dr Irimie a trimis și o colecție de poze extrase din mai multe cursuri (în jur de 100 de poze) pe care studenții le-au avut de recunoscut la examenul practic.

20160423_222931

MEDICINĂ DE FAMILIE – dr Onofrei trimite materialele utilizate la prezentările de curs în timpul semestrului, nu s-a recomandat o bibliografie suplimentară, materialele au fost suficiente pentru pregătirea examenului mare.

ONCOLOGIE – dr Ciurescu nu a trimis materialele pe care le-a folosit (și nu prea…) în cadrul expunerilor destul de libere și de interactive. Generația mea a primit recomandarea de a citi partea de patologie oncologică din Book des ECN, pentru că examenul a fost gândit pe acel conținut cu ani înainte (în ideea de a valorifica informația pentru examenul de rezidențiat) și pentru că nici nu apăruse Compendiul de specialități medicale și chirurgicale (Editura Medicală) la momentul pregătirii examenului de Oncologie. Probabil în anii următori se va recomanda bibliografia relevantă pentru examenul de rezidențiat din anul respectiv (deci probabil va fi Compendiul).

IMPLANTOLOGIE – dr Nicolau a trimis materialele utile și destul de sumare pentru pregătirea examenului de la finalul semestrului.

EPIDEMIOLOGIE – dr Constantinescu a recomandat volumul publicat pentru această disciplină: EPIDEMIOLOGIE GENERALA SI SPECIALA- NOTIUNI DE BAZA PENTRU UZUL STUDENTILOR – autori: Codruta Nemet, Elena Mihaela Constantinescu (Editura Lux Libris) – se găsește la biliotecă și la studenți.

20160106_194054

OBSTETRICĂ- GINECOLOGIE – pentru partea de Obstetrică (semestrul I) resursele sunt cvasiinterminabile. Ceea ce se predă la curs este insuficient, raportat la exigențele pe tratarea subiectelor la examen.  Unii au folosit următoarea combinație mai mult sau mai puțin suficientă – e esential sa cititi măcar din 2 cărți,  pentru că nu întotdeauna informațiile care se cer la examen se regăsesc într-un singur volum. Cărțile se găsesc și la bibliotecă, la studenții din promoțiile anterioare și la rezidenți. Uneori informațiile se bat cap în cap (mai ales valori paraclinice, dimensiuni, săptămâni și zile de sarcină asociate cu evoluția unor patologii/ mecanisme fiziologice) – fie preluați cu atenție și dați prioritate informațiilor primite de la curs (deși nu întotdeauna ele sunt livrate de titular și atunci aveți o problemă…), fie dați prioritate cărții titularului, nu prea există rețetă de rezolvare optimă a acestei probleme.

OBSTETRICĂ (manual pentru studenti)- Nicolae Crișan – Editura Metropol, 1995 (mai ales pentru  partea de fiziologie și fiziopatologie).

20160423_223018

GHID PRACTIC DE DIAGNOSTIC ȘI CONDUITĂ ÎN OBSTETRICĂ – Marius Moga și colaboratorii – Editura C2 DESIGN, Brașov, 2000 – cunoscută drept cartea roșie sau cartea roz (așa arată originalul care se găsește mai greu, dar copii xerox sunt peste tot) – mai ales pentru partea de clinică și tratamente.

20160423_223132

URGENȚE IN OBSTETRICĂ – Vasile Luca, Marius Moga – Editura Universitatii Transilvania Brasov – mai ales pentru subiectele care vizeaza hemoragiile in sarcina (pentru aceste  capitole, in acest volum sunt elemente de fiziopatologie care nu se regasesc in celelalte volume).

Prezentări mai succinte (dar nu neapărat suficiente) se regăsesc în:

OBSTETRICĂ – GINECOLOGIE PENTRU ASISTENȚĂ MEDICALĂ -Marius Moga- Editura Universității Transilvania, 2010

20160423_223249

Prezentări complete, pentru cei care vor să aprofundeze găsiți și în:

OBSTETRICĂ ȘI GINECOLOGIE (2 volume) – Florin Stamațian -Editura Echinox, Cluj Napoca, 2003 – se găsește în format pdf pe internet.

stamatian

WILLIAMS OBSTETRICS – 24th edition – Cunningham, Leveno, Bloom, Spong, Dashe, Hoffman, Cassey, Sheffield  – “biblia” mondiala a Obstetricii – se gaseste la biblioteca (o editie mai veche probabil).

williamsss

– a existat o traducere în limba română a GINECOLOGIEI (WILLIAMS) , coordonată de profesorul Radu Vlădăreanu (Editura Hipocrate, 2015) – nu știu unde ar mai fi disponibila.

 

Minighid al studentului de Anul 6 (I)

Dacă ai  ajuns până în Anul 6 şi eşti convins că vezi vârful, că vezi luminiţa de la capătul atâtor sesiuni  în care te-ai masacrat cognitiv şi emoţional, ţine-te bine şi ai grijă pe unde calci, pentru că mai e atât de puţin şi totuşi atât de mult până la final, un tur de forţă cum n-ai mai prea avut parte, chiar dacă te consideri veteran în facultate. În Anul 6 te lovesc stările contradictorii: pe de o parte te bucuri că în sfârşit te apropii şi tu de faza aia  în care vei putea spune că ai o meserie şi priveşti cu ceva entuziasm dar şi cu teamă apropierea momentului de asumare a profesiei, pe de altă parte te apucă nostalgia, nu îţi vine să crezi că au trecut 6 ani (uită-te în oglindă sau în pozele de pe facebook din Anul 1 ca să îţi dai seama de unde ai plecat şi unde ai ajuns 🙂 ). De asemenea, vei observa că rezidenţii şi doctorii te cam compătimesc că eşti pe cale să închei socoteala cu studenţia (bucură-te de studenţie cât mai poţi, că după aia te aşteaptă chestii nasoale! – îmbucurător, nu? Cam asta ai auzit oricum, aproape în fiecare an, de la promoţiile mai mari). Nu în ultimul rând, o serie de cadre didactice îţi vor sublinia că de acum chiar eşti aproape coleg cu ei (deci treaba cu domnule coleg nu mai e doar o curtoazie încurajatoare, ci o realitate aproximativă), deci vor avea anumite pretenţii mai mari de cunoaştere.  De când vei intra în semestrul I, vei rămâne paralizat de câte lucruri ai avea, teoretic, de făcut: cursuri şi stagii, lucrare de licenţă, învăţat pentru rezidenţiat. Pe măsură ce va trece timpul (şi vei vedea cât de repede va trece, ca în niciun alt an) îţi vei da seama că nu poţi face faţă la toate şi că ar fi bine să te concentrezi pe promovarea Obstetricii-Ginecologiei, urmând să te ocupi mai târziu de celelalte (din punct de vedere al timingului ar fi bine ca în luna decembrie  să ai un coordonator şi o temă de licenţă şi să fi început să lucrezi la partea practică a lucrării de licenţă – căutat în arhive, alcătuirea bazei de date).

ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ – disciplina la care afli cât de multă fiziologie, fiziopatologie, farmacologie şi biochimie ai uitat sau n-ai ştiut niciodată. Unii spun că anesteziştii ar fi cei mai buni farmacologi şi o să te lămureşti de ce pe măsură ce va trece semestrul (cârcotaşii ar spune că e de înţeles acest lucru, că anesteziştii au timp să buchisească, să fixeze şi să  recapituleze teorie la greu, chiar şi în sala de operaţie în timp ce chirurgul dă în brânci de treabă deasupra pacientului). E o disciplină cu caracter de sinteză care înglobează multe cunoştinţe din primii 3 ani de facultate (da, inclusiv biologie celulară, fiziologie, biochimie – vei auzi din nou, poate pentru prima oară după Anul 1 şi Anul 3, de ecuaţia Michaelis-Menten… fain, nu?). Fascinant şi înspăimântător în acelaşi timp  la ATI, e să vezi cum toată teoria aia din preclinic se aplică în sfârşit la patul bolnavului, în cele mai concrete situaţii. Vor fi poate momente în care poate că îţi vei fi dorit să fi studiat în ani mai mici ATI-ul când poate anumite cunoştinţe erau mai proaspete, când puteai pune chiar o bază mai bună pentru Medicina Internă, Pediatrie, Neurologie etc. Cursul este centrat mai mult pe terapie intensivă şi mai puţin pe anestezie (deşi, în rezidenţiatul din  această specialitate am înţeles că proporţia e inversă: mai multă anestezie şi mai puţină terapie intensivă) ceea ce e destul de OK, pentru că , indiferent ce specialitate îţi vei alege, e mai probabil să te confrunţi cu pacienţi în stare critică, decât cu necesităţi de anestezie. Cursul tratează dezechilibre acido-bazice, dezechilibre hidro-electrolitice, intoxicaţii, dezechilibre metabolice, terapia intensivă a pacientului neurologic, terapia intensivă a pacientului traumatizat, ventilaţia mecanică, terapia intensivă a insuficienţei respiratorii, terapia intensivă a pacientului cu afectare renală, terapia intensivă a şocului, principii de analgezie, anestezie locală şi generală etc. Cursul a fost ţinut săptămânal, 2 ore,  fără pauză, de sef lucr dr Adrian Bărăcan – e foarte recomandat să participaţi la cursuri pentru că dr Bărăcan dezvoltă în detaliu elemente de fiziologie, fiziopatologie care nu se regăsesc complet în suportul de curs şi, în ciuda faptului că explicaţiile sunt laborioase şi solicită intens atenţia studenţilor,  în cele mai multe situaţii sunt lămuritoare şi complete (dacă reuşeşti să ţii pasul cu logica şi detaliile în care intră dr Bărăcan, ceea ce nu e întotdeauna uşor, dar satisfacţia înţelegerii unor fenomene pe care poate le-ai dus în spate nelămurite, ani de zile, este pe măsură) – cursul de insuficienţă respiratorie şi cursul de şoc mi s-au părut printre cele mai memorabile şi mai solicitante cursuri de care am avut parte în toţi cei 6 ani de facultate (şi asta şi pentru că dr Bărăcan arareori livrează ceva fără să explice – uneori devine exasperant prin gradul detaliilor pe care le antrenează, dar tot ce spune se poate recompune într-un întreg coerent – fie că îţi place sau nu ATI-ul, ai şansa să îţi acoperi rapid şi gratis golurile din cunoştinţele acumulate strâmb la alte discipline). Stagiile au fost coordonate tot de şef lucr dr Adrian Bărăcan, s-au ţinut pe secţia de ATI de la Spitalul Judeţean (e necesar echipament complet-costum de spital + papuci pentru a avea acces pe secţie). Dr Bărăcan e aproape la fel de meticulos la stagii, pe cât e la curs, nu există noţiunea de sprijinit pereţii, oferă întotdeauna ceva pentru studenţi: fie că e vorba de analiza unor foi ale pacienţilor, fie că e vorba de prezentarea cazurilor de pe secţie, fie că e vorba de prezentare de dispozitive (măşti, catetere, aparatură, medicamente), aproape fiecare stagiu a avut o anumită tematică. Au existat şi verificări orale la stagiu,  pe parcursul semestrului, cu  întrebări adresate individual  de cadrul didactic din materia predată (şi desigur că există pretenţia explicării fenomenelor descrise: de ce acidoză? De ce apare complicaţia X? De ce alegi acel medicament şi nu altul? – dacă studenţii nu fac dovada înţelegerii primesc notă mică).  Examenul practic a fost oral -a constat în evaluarea unui buletin de analize – dezechilibre acido-bazice şi hidro-electrolitice, s-au mai adresat şi nişte întrebări suplimentare, în funcţie de caz. Examenul final a fost scris, tip sinteză – în jur de 15 subiecte scurte,  din toată materia (nu prea sunt capitole care să scape sau pe care să se axeze evaluarea în mod deosebit, deci intră subiecte din tot, fie că vorbim de clinic, complicaţii, tratamente, fiziopatologie, farmacologie – de citit neapărat cu atenţie şi ultimele capitole de anestezie). Nu a picat nimeni dar notele au fost destul de pestriţe.

MEDICINĂ DE FAMILIE – cursul de la care teoretic poate că te-ai fi aşteptat să fie cel mai dificil şi cel mai amănunţit prezentat, ţinând cont că multe cadre didactice te pregătesc pentru cea mai generală specializare (pe cât de ciudat sună formularea asta) atunci când anticipează la cursuri cu introduceri de genul: voi, în calitate de viitori medici de familie, trebuie să ştiţi că… (poate că asta e o deformaţie profesională de pe vremea când, după ce terminai Facultatea de Medicină, aveai posibilitatea să ajungi repede medic de familie). Din fericire, lucrurile sunt destul de lejere pentru studenţi, atâta timp cât cursul e centrat pe o prezentare generală a celor mai frecvente afecţiuni/sindroame prezente în cabinetul medicului de familie: de la cefalee, vertij, febră, ochi roşu, afecţiuni respiratorii (astm şi rinite), diaree etc. Chiar dacă, la început, cursul va părea sinistru de familiar cu acea abominabilă experienţă a APSSului din Anul 5 (definiţii ale asistenţei primare, funcţiile medicului de familie şi alte câteva chestiuni birocratice), mai apoi, odată cu abordarea aspectelor semiologice, de investigaţii paraclinice şi de tratament, impresiile se vor ameliora. Cursul a fost ţinut săptămânal de şef lucr dr Rodica Onofrei, prezentări scurte, la obiect (materialele se trimit studenţilor pe mail). Stagiile au fost ţinute la cabinetele de medicină de familie ale coordonatorilor de stagiu: şef lucr dr Rodica Onofrei, asist univ dr Andreea Neculau, asist univ dr Cristina Dăscălescu. Eu am făcut stagiul cu dr Rodica Onofrei, la Policlinica Mârzescu – am asistat la consultaţii, am discutat despre vaccinuri, am mai avut ocazia să scriem reţete. Stagiul a fost destul de dinamic, cu întrebări, cu ipoteze de diagnostic, atmosferă relaxată şi naturală. Examenul practic s-a bazat pe un caz ipotetic distribuit la 3 studenţi (am avut de sugerat investigaţii, diagnostic, tratament). Examenul mare a fost scris, grilă, din toată materia predată, nu a picat nimeni.

1

ONCOLOGIE – un curs interesant bazat pe prezentări interactive şi muuulte, muulte desene şi scheme accesibile pregătite de titularul de curs, o figură optimistă şi plină de umor (în mod ironic, cadrele didactice de la cele mai sinistre discipline precum Oncologia sau Medicina Legală sunt printre cele mai dezinvolte şi au un simţ al umorului bine dezvoltat). Cursurile s-au ţinut săptămânal şi au avut un caracter particular: aproape toate cursurile sunt interactive, se bazează pe un dialog între cadrul didactic şi studenţi, indiferent de temă. Dr Ciurescu apreciază intervenţiile şi întrebările, sugerând că studenţii sunt familiari cu oncologia, după disciplinele parcurse în cei 6 ani, urmând doar să mai fixeze câteva noţiuni.  In prima parte a cursurilor s-a vorbit despre noţiuni generale de oncologie: etiopatogenia cancerelor, mijloacele terapeutice. În a doua parte a cursurilor (când s-a ajuns la o oarecare criză de timp) s-a vorbit despre  elemente clinice, diagnostice şi terapeutice în cele mai frecvente cancere: plămân, intestin, testicul, sân, ovar, prostată, stomac, pancreas etc. Stagiile s-au ţinut la Spitalul Medlife (echipament complet obligatoriu, după ce vă schimbaţi la etajul 1 in vestiarul minuscul, îl găsiţi pe dr Ciurescu la etajul 2 al spitalului), săptămânal – grupele au stat de vorbă cu pacienţi (am fost lăsaţi să alegem: ce cancer vreţi azi?).

20151117_085232

După anamneză/examen clinic, la intervale de timp variabile, coordonatorul s-a reîntâlnit cu noi pt a discuta cazul, de câteva ori am fost cu el şi la vizita medicală. Dr Ciurescu apreciază judecata studenţilor, pune multe întrebări, păstrează un cadru de discuţie relaxat şi la stagii. Examenul practic a fost oral, o discuţie purtată pe tematici oncologice alese de studenţi – studentul avea posibilitatea să-şi aleagă tipul de cancer pe marginea căruia să se bazeze dialogul. Surpriza a fost că primele întrebări adresate nu aveau răspunsurile direct identificabile în bibliografie (care a fost reprezentată de capitolele de oncologie din ECN) ci vizau cunoştinţele medicale generale ale studentului/ capacităţile sale de a judeca. Dacă studentul nu a putut să răspundă, cadrul didactic  a găsit totuşi întrebările la care studentul să ofere răspunsul corect (doar că se vedea clar că e dezamăgit de lipsa de reacţie de la primele întrebări). Examenul mare a fost SCRIS, tip grilă, cu vreo 40-50 de întrebări din toată materia. Nu a picat nimeni.

 

EPIDEMIOLOGIE – un curs care s-a dovedit o corvoadă pentru studenţi…  mai ales din pricina aşezării în orar  şi în sesiune (când ai doar un curs în mijlocul zilei în capătul oraşului în Anul 6 parcă te-ar reţine ceva să te duci…). Deşi tratează chestiuni de importanţă actuală şi chestiuni care ar trebui să se regăsească în preocupările/cultura oricărui medic, indiferent de specialitate, disciplina asta cu greu trezeşte dispoziţiile amorţite de Obstetrică Ginecologie. Cursul acoperă o parte de epidemiologie generală şi una de epidemiologie specială (în care se vorbeşte despre bolile transmisibile, în funcţie de poarta de intrare a germenilor) şi a fost ţinut, cu audienţă destul de redusă, de şef lucr dr Mihaela Constantinescu.  Stagiile s-au ţinut o dată la două săptămâni şi au acoperit partea de epidemiologie generală (definiţii aride şi dureroase despre procesul epidemiologic, anchetele epidemiologice etc) dar şi epidemiologie specială (în special imunizările: vaccinarea în bolile transmisibile). Studenţii au primit materialele de stagiu în avans şi au avut de pregătit măcar câteva întrebări la fiecare întâlnire (dr Constantinescu e foarte deranjată dacă studenţii vin la stagiu şi nu pun nicio întrebare). De asemenea fiecare grupă a avut de pregătit o selecţie de clipuri video pe tema unei boli transmisibile (împărţirea temelor s-a făcut la începutul semestrului) pe care le-am vizionat la lucrările practice finale şi un set de întrebări grilă din materia de stagiu (pe care dr Constantinescu le-a centralizat la finalul semestrului şi din care a ales o combinaţie pentru examenul practic). Examenul practic s-a dat din întrebările trimise de studenţi (unele greşite, altele corectate în ultimul moment). Examenul mare a fost scris, deşi iniţial a fost anunţat ca fiind sinteză, s-a dat până la urmă grilă, pe mai multe rânduri.

BOLI TROPICALE – un curs… exotic, cu boli exotice care nu prea se găsesc pe la noi din fericire (dar a căror incidenţă creşte, aşa cum ni s-a amintit, pe măsură ce oamenii călătoresc spre destinaţii tropicale). E o reluare parţială şi o aprofundare ale unor chestiuni parcurse la Microbiologie, Virusologie, Parazitologie (se vorbeşte şi de tripanosomiază, leishmanioze, filarioze, doar că acum se insistă pe partea clinică – toate tipurile de diaree imaginabilă – şi pe tratament, mai puţin pe diagnosticul de laborator), dar e şi cu surprize care îţi pun imaginaţia la încercare în ceea ce priveşte ciclul bizar al unor agenţi patogeni (ne-am reîntâlnit cu povestea de dragoste a schistosomelor din plexul vezical, dar am descoperit şi călătoria ameţitoare a parazitului din dracunculoză pe care îl poţi rula pe băţ pentru a-l extrage de sub piele). Am aflat lucruri interesante despre epidemia cu virsurile Marburg şi Ebola (probabil promoţiile următoare vor vorbi mai pe larg şi despre Zika) şi despre eficienţa protocoalelor epidemiologice, inclusiv la noi în ţară. Cursul a fost ţinut o dat la 2 săptămâni de şef lucr dr Maria Cocuz (care a trimis studenţilor materialele necesare), nu au existat stagii la această disciplină. Examenul a fost scris, grilă.

IMPLANTOLOGIE – cursul misterios şi bizar al semestrului 1… un curs din categoria  curiozităţi pentru studenţii la medicină. A fost izolat în orar la o oră târzie, la care mai nimeni nu catadicsea să se ducă (dacă n-am avut energie şi interes să dăm admitere la Stomatologie, cum să ne ducem să afli ceva despre implantologie la ore târzii de după amiază, când aveam atâtea pe cap în Anul 6? Am zis atâtea? Mă refeream la O-G…). Cursul a fost ţinut o dată la două săptămâni de şef lucr dr Andrada Nicolau şi, din ce am auzit (recunosc, n-am ajuns la niciunul) au fost destul de interesante, cu multe poze demonstrative pentru procedurile prezentate. E ceva în cursul ăla care îţi dă o idee despre trendul SF în care se înscrie medicina dentară, cu tot felul de combinaţii de materiale şi tehnici de rezolvare a edentaţiilor şi despre complexitatea şi eleganţa demersului de înlocuire a dinţilor. Examenul a fost lejer, grilă.

DERMATOLOGIE – cursul cu buuuubeeee. Medicina buuubelor! Trivializând lucrurile, dermatologia e materia de care toţi fac mişto (că e cu bube şi creme, fără prea multe riscuri vitale, aşa mai de moft şi mai pe încercatelea) dar care dă bătăi de cap şi pe care, mai apoi, toţi ăia cu punctaje mari la rezidenţiat o aleg (în fond, te poţi gândi la partea de dermatocosmetologie pe care o studiezi în semestrul 2, că e elegantă şi îţi respectă şi viaţa personală, şi tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă). Dar Dermatologia nu e deloc uşoară, ba chiar e al naibii de subtilă din mai multe puncte de vedere. Dar are o logică descriptivă şi de abordare fundamentată în primul rând pe un limbaj elementar cu care ajungi să te obişnuieşti şi care te va salva măcar de câteva ori de la exclamaţii exasperate de tipul: dar sunt doar nişte bube acolo! Păi da, dar unele sunt macule, altele sunt papule, altele sunt vezicule, altele sunt eroziuni, altele sunt combinaţii de papule pe placard eritematos, înconjurate de scuame fine sau groase etc. Dermatologia e printre cele mai clinic accesibile discipline din toată facultate: leziunile sunt la vedere, cel puţin în poze şi nu te vei putea plânge că, deşi nu vei fi examinat prea mulţi pacienţi, nu ai văzut nimic la materia asta, ba chiar vei ameţi de la câte patologii îţi vor trece prin faţa ochilor. Cel mai interesant mi s-a părut grupajul patologiilor, felul în care toate acele misterioase elemente de pe piele pot fi grupate şi clasificate în categorii individuale de boli (vezi câte limbi străine ştie să vorbească pielea, cât de poliglotă şi de comunicativă e?)- pe toate le vei studia în cursul întins pe 14 săptămâni. De la infecţiile bacteriene, la infecţiile virale, la infecţiile cu transmitere sexuală (căci e vorba de Dermatologie şi boli venerice – incredibil cât de simplu este tratamentul unor afecţiuni care au decimat sute de ani populaţia de pe glob – uneori e vorba de O SINGURĂ doză de antibiotic, una singură, da!), la dermatoze scuamoase, dermatoze buloase, dermatoze alergice, lepră, TB cutanat, afecţiuni autoimune şi câte altele. Tot la Dermatologie o să vezi chestii care vor atrage exclamaţii surprinse, cel mai adesea revoltate, poate tocmai pentru că leziunile prezentate  sunt atât de vizibile, atât de mutilante, uneori atât de respingătoare şi pare foarte la îndemână şi neliniştitor să îţi imaginezi cum ar fi să suferi la rândul tău de pemfigus, de acnee nodulara, de furunculoză etc. Cursul a fost ţinut săptămânal de şef lucr dr Marius Irimie (care trimite materialele către studenţi) şi a fost printre cele mai vizuale cursuri de care am avut parte în facultate (jumătate din slideuri sunt doar imagini cu leziuni) – cursul a fost programat la o oră târzie, după alte două cursuri şi după stagii matinale, deci studenţii au fost jumate adormiţi, asta când nu au tresărit puternic la aglomerările de patologii horror proiectate pe perete. Stagiile au fost ţinute săptămânal, coordonate de şef lucr Marius Irimie şi de asist univ dr Mădălina Frâncu, la Staţionarul Astra al Spitalului Judeţean (clădirea gri, de pe Calea Bucureşti), pe secţia de Dermatologie (care pare a fi pe moarte, pare-se că specialitatea asta se reaşază liniştită în exigenţele ambulatorului) unde studenţii, în cele mai multe cazuri au avut parte de o… reluare a prezentărilor de la curs (ceea ce a fost plictisitor pe de o parte, pe de altă parte în felul ăsta n-aveai cum să ratezi ce s-a predat şi vedeai şi patologii, chiar dacă nu pe viu). De câteva ori am asistat la nişte tratamente şi pansamente (cel mai adesea ulcer varicos). S-au susţinut două lucrări de verificare în timpul semestrului (una după cursul de fiziologia pielii, semiologie dermatologică, infecţii virale şi una după infecţiile bacteriene şi cele cu transmitere sexuală) – câte două subiecte fiecare (destul de scurte de tipul: melanocitul, vezicula, papula, infecţia cu Herpes simplex 2, aspecte clinice în erizipel etc). Examenul practic a constat în recunoaşterea unor patologii de pe diapozitivele proiectate (dr Irimie a trimis studenţilor în jur de 100 de imagini cu leziuni din care urma să selecteze câte una pentru fiecare student) – studentul a fost punctat pentru recunoaşterea patologiei şi apoi, pentru descrierea leziunilor, investigaţiilor şi a planului de tratament. Examenul mare a fost scris, tip grilă, în jur de 40-50 de întrebări din toată materia. Nu a picat nimeni.

20151027_182717

OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE – cred că atâta s-a scris şi s-a povestit despre disciplina asta, încât o fi devenit exasperantă pentru toţi… dar de O-G nu scapi. E disciplina sinteză, umilitoare, enervantă, fascinantă, copleşitoare, experienţa traumatizantă a Anului 6 (probabil singura comparabilă pentru promoţia mea, cu experienţa Anatomiei, în termeni de senzaţie de indeterminare şi nesiguranţă la examen). În primul semestru studiezi Obstetrică iar în al doilea faci Ginecologie (plus restul de Obstetrică de pe semestrul 1 care rămâne nepredată: HTA de sarcină, lăuzia patologică, patologie asociată sarcinii). E mult şi greu pentru că ai de recapitulat parte de fiziologie (făcută sau nu corespunzător, până în Anul 6), parte de anatomie, plus că vin la pachet procese şi patologii pe care nu le-ai întâlnit la nicio altă specialitate. Vei studia (mai mult singur, decât la curs) în amănunt fecundaţia, dezvoltarea embriologică din primele săptămâni, diagnosticul de sarcină, placentaţia, determinismul naşterii, fiziologia contracţiei uterine, perioadele şi timpii naşterii (deci vezi, până aici e DOAR FIZIOLOGIE), apoi vei parcurge hemoragii ale trimestrului I de sarcină (avort, sarcină ectopică, molă), hemoragii ale trimestrului III de sarcină (placenta praevia, dezlipire parţială de placentă normal inserată, ruptura uterină), naşterea prematură, sarcina gemelară, izoimunizarea, ruptura de membrane etc. Stagiile au fost ţinute la Maternitate (Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie I.Sbârcea) şi două grupe au ţinut stagii la Spitalul Regina Maria (coordonate de şef lucr dr Costin Anastasiu) – în ambele spitale e nevoie de echipament complet (la Regina Maria am înţeles că se practică abordarea epidemiologică respectuosă: se comandă costume speciale pt studenţi pe care aceştia nu le iau acasă). Stagiile au fost dezamăgitoare şi enervante prin lipsa de consecvenţă a coordonatorilor, diferenţele între grupe, timpul pierdut degeaba pe secţie – cu alte cuvinte, nu am făcut mai nimic, am asistat la câteva prezentări teoretice şi am sprijinit pereţii, am căutat să simulăm naşterea pe un manechin improvizat, fără să înţelegem chiar tot (promoţia mea a prins Maternitatea în renovare.. dar asta e o scuză mult prea la îndemână). Pe lângă stagii, ni s-a impus obligativitatea de a participa la cel puţin 5 gărzi. Pentru a nu supraaglomera secţiile, am făcut un document google în care studenţii s-au putut programa pe zile. În gărzi, în funcţie de noroc, ai ocazia să vezi naşteri naturale, cezariene, chiuretaje, dar uneori ai de stat cel puţin 4 ore ca să vezi ceva (înainte de plecare, ceri semnătura şi parafa unui medic de pe secţie, pe o foaie de prezenţă pe care ţi-o compui singur, pentru a-ţi certifica prezenţa în gardă – cu acea foaie ştampilată te prezinţi la examenul mare, în caz că ţi-o cere profesorul pentru verificare – în promoţia mea nu a fost nimeni verificat şi nu a părut să conteze dacă am fost sau nu în gărzi). În gărzi e bine să nu se meargă la grămadă, maxim 4 studenţi pentru că oricum nu vor avea acces simultan în sala de operaţie sau sala de naşteri. Cursul a fost ţinut săptămânal de prof univ dr Marius Moga, fără pauză, se face prezenţa pe bileţel individual care se predă doar la finalul cursului sub ochii profesorului. Cursul e mult prea scurt pentru câtă materie e de predat, uneori, dacă nu vine prof Moga, vine unul dintre coordonatorii de stagiu (ceea ce face lucrurile mai problematice pt că ceea ce predă coordonatorul nu e concordant întotdeauna cu ce se cere la examen). Cursul este insuficient pentru pregătirea examenului, pt că atinge pe scurt o serie de chestiuni care trebuiesc aprofundate din carte. Examenul practic a fost, în funcţie de coordonatorul fiecărei grupe, mai degrabă o formalitate: câteva întrebări sau subiecte scrise. Examenul mare a fost ORAL – cam 3 grupe pe zi, studentul trage 2 subiecte (un calup de subiecte cuprinde parte de placentatie, fiziologie şi fiziopatologie, celălalt calup mai degrabă elemente de clinică şi tratament), are timp de gândire în jur de 15-20 de minute (într-o sală separată decât cea în care sunt ascultaţi studenţii), apoi răspunde în faţa unei comisii cu 3-4 cadre didactice. Dincolo de subiectele pe care le are de tratat, studentul poate fi întrebat orice – incapacitatea de răspuns îl trage pe student pe o pantă periculoasă, în care întrebările devin mai generale şi se poate ajunge la discuţii pe teme de Medicină Internă sau Chirurgie sau Farmacologie la care se pică fără discuţie dacă nu se răspunde. În promoţia mea au picat cam 50% dintre studenţi.