Minighid al studentului de Anul 6 (II)

După ce vei fi consumat experiența O(M)G-istă sau a TOTstetricii, cum vrei să o numești, fie că vei fi lăsat lacrimi în urmă, privind cu groază spre sesiunea de vară-toamnă fie că vei fi promovat și, mai în glumă mai în serios, cei din jur (absolvenții din promoțiile trecute sau poate chiar unii dintre medicii din Brașov) te vor fi felicitat din oficiu că, odată cu Obstetrica ai cam încheiat facultatea, nu te bucura chiar așa deșănțat. Urmează ultimul tur de forță din studenția ta, probabil cel mai greu și mai provocator (că doar nu se putea să fie doar o paradă de gală relaxantă, ci un asalt disperat  asupra muntelui zbuciumat de furtuna licenței și a rezidențiatului). Semestrul 2 din Anul 6 funcționează în 2 moduri – modul exasperant și modul consolator, alternând, în funcție de perioadă, predispunând la episoade depresive sau maniacale, după caz. Prima oară când te vei uita pe orarul din semestrul 2 îți vei pune probabil întrebarea (poate chiar pe tonul numărului lui Bendeac: păi ce-ai făcut, mă, nene, mă?) ăștia nu-și dau seama că mai avem puțin și terminăm? Și pe bună dreptate: o grămadă de materii și stagii, de parcă s-ar anticipa că ți s-a făcut lehamite și e cazul să ți se resusciteze interesul pentru studiul medical.

Așadar, la început de semestru, panică, exasperare: Doamne, câte mai avem de făcut, aoleu ce plină e săptămâna și n-am făcut mare lucru la licență (pentru că…ăăă, am avut de învățat la hrmmpf mmfp OG???). Pe măsură ce va trece timpul însă, aglomerarea de materii din semestrul 2 va funcționa ocazional ca pretext perfect pentru procrastinare și, în același timp, pentru lamentare pe marginea timpului (sau a lipsei sale) pe care ai vrea, dar, ah, nu poți să îl dedici licenței și bibliografiei de rezidențiat. Unde mai pui la socoteală că, mai ales atunci când va da căldura, când se va apropie vara, ultima sesiune și îți vei da seama că e chiar ultima sesiune, când pollurile pe facebook vor înflori cu alegeri de culori de robe și polemicile vor da în pârg pe tema cursului festiv și banchetului , atunci te va apuca, poate, măcar discret o nostalgie sau, poate o nouă teamă legată de faptul că, după 6 ani de obișnuințe academice și personale, totul urmează să se schimbe și responsabilități de tot soiul sunt la câteva luni distanță.  Până la anxiogenele bilanțuri și la și mai anxiogenele proiecții ale viitorului pe termen mediu, mai ai la dispoziție un semestru care va zbura aproape pe nesimțite. E vorba de un semestru în care iei contact, pe ultima sută de metri cu fața întunecată din medicină, cu specialitățile aparte care îți vor aminti de zonele extreme ale profesiei (cu care te vei intersecta în cele din urmă, indiferent ce specializare preferi), atât în ceea ce privește povara responsabilităților care te așteaptă (vezi Drept Medical), cât și în ceea ce privește dinamitarea mentală (Psihiatrie) sau destinația finală spre care ne îndreptăm cu toții (Medicină Legală).

OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE 2 (un pic de Obstetrică și multă Ginecologie) – ai văzut ce a însemnat disciplina asta în semestrul 1, te-ai lămurit ce chinuitor a fost, pornești prudent la drum în semestrul 2, nutrind o speranță vagă că, poate totuși, va fi ceva mai relaxat. Vei auzi, încă de la începutul semestrului probabil, chiar de la titularii de curs sau de la asistenți că Ginecologia nu se compară cu Obstetrica, în ceea ce privește dificultatea materiei și a examenului. Totuși, mie (și altora) mi s-a părut  nu doar că materia pare mai grea, ci și că e… mai multă decât în semestrul I.  Mai mult, mai greu, tot examen oral. Studentul trebuie să reziste. De ce o fi mai greu? Pentru că ai de parcurs niște resturi rămase de la Obstetrică, din semestrul 1, de genul: lăuzia patologică, hipertensiunea arterială în sarcină, patologie asociată sarcinii și apoi, să curgă la greu Ginecologia… întâi cu fiziologie genitală, că așa e frumos (și dacă în semestrul 1 nu ai făcut-o și ai scăpat netocat de fiziologia hormonală, în semestrul 2 va trebui să te pui la punct cu tot ce înseamnă ciclul menstrual/ovarian/uterin  și toate modificările asociate, așa doar pentru început, pentru că inevitabil se va ajunge, la aproape orice subiect ai trata, la vreo referință privitoare la estrogen și progesteron care va deschide cutia hipotalamică/hipofizară/ovariană, după caz) și mai apoi cu patologie: de la malformații, pubertate, menopauză, infecții genitale, la patologia tumorală benignă și malignă (unde vei fi surprins de pretențiile de “bun simț” de a cunoaște toate stadializările și substadializările la cancere cu tot cu protocoale de tratament, pe fiecare stadiu) și mai ales la înspăimântătoarele capitole de prolaps genital și incontinență urinară de efort (unde investigațiile paraclinice sunt sfinte de știut și intervențiile chirurgicale cu nume kilometrice vor ridiculiza semnele de sarcină cu nume proprii de la Obstetrică din semestrul 1). La fel ca în semestrul 1, la curs nu se vor acoperi decât panoramic, de foarte de sus, temele cerute pentru examen, deci, așa cum te-ai obișnuit vei bea în cinstea buchiselii de acasă. Despre stagii aproape că nu are sens să vorbesc (partea practică a lipsit cu desăvârșire, dar n-a mai fost o surpriză pentru nimeni, mai ales că n-am mai avut nici vestiar unde să ne schimbăm, renovarea bat-o vina!)… prezentări  colective, pe slideuri,  cu diverse patologii și mai ales, lucrări de verificare cam o dată la două săptămâni (nici nu ne-am mai sinchisit să ne schimbăm în costum de spital). S-a păstrat, teoretic, obligativitatea gărzilor (măcar 5), dar nu știu câți colegi au mai avut timpul și răbdarea pentru așa ceva (eu unul, am mers doar în 2 gărzi).  Examenul a fost oral, a respectat cam aceleași coordonate ca în semestrul 1: două subiecte pe bilete separate, timp de gândire 20 de minute (chiar dacă se zvonea inițial că la examenul de Ginecologie nu mai ai timp de gândire, că răspunzi pe loc și ești întrerupt rapid și scapi repede dacă dai senzația din câteva propoziții că ai habar de subiect) și răspuns pe larg la fiecare subiect – tipic similar, cu întrebări suplimentare de farmacologie, fiziopatologie, anatomie, fiziologie… nimic nou sub soarele OG-ului. Promovabilitatea a fost probabil ceva mai bună decât la Obstetrică, dar tot s-a picat într-un procent apropiat de 50%.

Word of advice: nu vă străduiți să obțineți o sesiune suplimentară la finalul lunii mai, pentru Obstetrică  – dincolo de problemele administrative și de dificultatea de a aproba așa ceva de către universitate, mai bine mizați pe posibila sesiune specială, de după sesiunea din vară când, conform regulamentului, examenul ar trebui să fie scris, și nu oral.

BOLI INFECȚIOASE – cursul de care toți se tem în Anul 6, nu atât din cauza dificultății materiei sau examenului (deși, când vine vorba de infecții virale ale căilor respiratorii, o să ajungi să amețești perioada de incubație și complicațiile inofensivelor varicele, rujeole, rubeole etc), ci din cauza… contagiozității bolilor (nimănui nu-i lipsesc niște cadouri eruptive sau diareice, când ai atâta de învățat la… Ginecologie:).  Din considerente de prudență, ne-am trezit, mai mulți studenți, venind la stagiu cu măști și deschizând ușile cu coatele (deși, protocoalele profilactice sunt cât de cât puse la punct ceea ce nu ne-a vindecat însă de paranoia…). Evident,  mai ales dacă n-ai făcut așa zisele boli ale copilăriei, ai grijă pe unde umbli cu mâinile, cât de aproape stai de pacienți și de câte ori te speli pe mâini până pleci de la spital. Nimic nu se compară cu momentul în care coordonatorul de stagiu anunță o angină pultacee, o varicelă, o scarlatină, o zona zoster și studenții fac, reflex un pas în spate (uneori chiar la intrarea în salon), mai ceva ca în Anul 3 când frica de neștiință te făcea să te simți stingher, la Semiologie Medicală. Stagiile s-au ținut săptămânal la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov (Str Mihai Viteazu, nr 9). O parte din grupe au fost coordonate de șef lucr dr Maria Cocuz, cealaltă parte au fost coordonate de asist univ dr Delia Costache. Întâlnirea cu coordonatorii s-a produs săptămânal,  la ora 9, la sala de raport, la subsolul Spitalului (intrarea prin curtea de acces auto, lângă intrarea de la Urgențe, apoi se coboară scările la subsol în dreapta), tot acolo ne-am și schimbat/echipat de secție – e nevoie măcar de halat și papuci de spital. Prima parte a stagiilor a constat în vizita prin saloane, anamneza/examen clinic al bolnavilor , a doua parte a stagiului a constat în prezentări/discuții pe marginea patologiilor anunțate în săptămâna respectivă. S-au susținut în jur de 3-4 lucrări de verificare, unele grilă, altele cu răspuns scurt al căror punctaj a fost inclus în nota finală. Fiecare student a avut de realizat o prezentare ppt pe o anumită boală (grupele coordonate de dr Costache) care au fost trimise coordonatorului în timpul semestrului. Cursul a fost ținut de șef lucr dr Maria Cocuz o dată pe săptămână și a acoperit generalitățile legate de boli infecțioase, un curs destul de intens dedicat medicației antiinfecțioase (tot coșmarul farmacologic reactualizat, într-o formă mai blândă totuși) și mai multe cursuri dedicate infecțiilor cu poartă de intrare respiratorie, digestivă, HIV, sepsis și șoc septic. Examenul a fost grilă, în jur de 40 de întrebări, nu a picat nimeni.

1

PSIHIATRIE – cursul care te introduce într-o zonă pe care n-ai mai frecventat-o până acum, în cei 6 ani de facultate, o binevenită aventură într-un teritoriu de activitate care te va face să te simți la fel de virgin ca în Anul 3, când intrarea în salon/spital îți dădea emoții și confruntarea cu pacientul ți se părea enigmatică și provocatoare. Particularitatea psihiatriei e legată de faptul că se ocupă cu patologii care amorsează sentimentul deprivării de propria identitate, deci nu de lucruri care ni se întâmplă (cum ar fi gripa sau un picior rupt) ci ceea ce suntem și felul în care ne percepem în ansamblu. Cursul a fost ținut de prof univ dr Victoria Burtea, o dată pe săptămână și a fost unul dintre cele mai frumoase din toată facultatea (și nu spun asta pentru că am eu un oarecare interes pentru psihiatrie): un curs prezentat COMPLET liber, fără slideuri, fără citit din carte. La fiecare curs nu am scris mai mult de 3 -4 pagini dar în acele pagini se concentra exact ESENȚIALUL (chiar și pentru un medic generalist, deci nu pentru un viitor psihiatru în devenire)  într-o manieră sistematică, cu multe exemple concrete, cu multe întrebări și curiozități. Primele cursuri au fost o introducere în psihiatrie: o prezentare a reperelor de lucru, a specificului acestei specialități, a semiologiei psihiatrice. Celelalte cursuri au acoperit, în mare patologiile importante: tulburări psihotice, tulburări afective, tulburări legate de consumul de substanțe etc -mereu am avut senzația că știm de unde am plecat și unde trebuie să ajungem, că navigăm pe o hartă bine structurată încă de la primul curs, de aceea recomand, chiar dacă orarul e făcut aiurea sau dacă aveți de lucrat la licență, cât o veți mai prinde titular pe prof Burtea în facultate să participați la cursurile ei, sunt pur și simplu captivante. Stagiile s-au ținut la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie – sediul de pe strada Mihai Eminescu (intrarea se face pe la Urgențe) în sala de mese de la etajul 2 sau în sala de raport de la etajul 1 (am avut nevoie DOAR de halat) și au fost coordonate de prof univ dr Victoria Burtea, conf univ dr Petru Ifteni, dr Andreea Teodorescu.  Au fost stagiile la care am simțit că avem parte de cea mai susținută activitate dintre toate disciplinele studiate în semestrul 2. La fiecare stagiu am avut ocazia să intervievăm, la început asistați de coordonator, apoi singuri (cel puțin grupele coordonate de prof Burtea) pacienți de pe secție, după un tipic al interviului psihiatric pe care l-am exersat atât cât am putut (spre deosebire de alte specialități, în psihiatrie anamneza și examenul psihologic al pacientului durează mai mult… deci arareori poți spune că gata, ai aflat tot și să revii la sprijinit pereții) – e recomandat să vă alcătuiți un caiet de stagiu în care să consemnați rezultatul interviurilor psihiatrice din timpul semestrului (cu cât vă însușiți mai repede schema de examinare, cu atât mai bine) și asta pentru că examenul practic a constat într-o discuție cu coordonatorul pe marginea unui pacient examinat în timpul semestrului. Examenul mare a fost grilă, fără probleme de promovabilitate, cu întrebări de bun simț.

psih-eminescu

DERMATOCOSMETOLOGIE – un curs  care aduce în atenție partea frumoasă și pretențioasă, domnească a Dermatologiei (partea aia la care visează probabil mulți dintre cei care vor să aleagă specialitatea asta cu punctaje mari la rezidențiat, ca să aibă parte de stres puțin, cabinete SF, bani mulți și rezultate frumoase). Cursul se deschide însă cu un fel de avertisment în ceea ce privește posibilii pacienți: aproape jumătate din cei care apelează la serviciile de medicină estetică suferă de ceva dezechilibru psihic, așa că înainte să te apuci să le netezești imperfecțiunile de pe față sau să îi injectezi cu toxină botulincă, e cazul să faci o examinare atentă a pacientului (mai ales din punct de vedere psihic). Cursul a fost ținut o dată la două săptămâni de șef lucr dr Marius Irimie și a acoperit o detaliere (nu foarte în amănunt) a procedeelor de peeling chimic, microdermabraziune, filling, utilizarea laserului, a mezoterapiei. Nu au existat lucrări practice la această disciplină. Examenul a fost grilă, lejer.

MEDICINĂ LEGALĂ – aparent unul dintre cele mai înfricoșătoare cursuri (ținând cont că e o specialitate dedicată cu precădere morții și evaluării injuriilor și agresiunilor de tot soiul), cu siguranță că va fi cursul care va primi, ani buni de acum înainte, votul de popularitate al studenților. De ce? Mai ales datorită cadrului coordonator: lect univ dr Barna Barabas, o personalitate cu mult simț al umorului (ironic, nu-i așa, ca cei care stau în preajma celor mai desfigurante grozăvii, a consecințelor ultime ale tuturor bolilor incurabile, accidentelor și impulsurilor agresive ale naturii umane par să fie printre cei mai tonici, degajați și amabili specialiști cu care iei contact în facultatea de medicină…).  Cursurile de Medicină Legală se țin săptămânal, fie în prima jumătate, fie în a doua jumătate a semestrului (sunt 7 la număr), de către lect univ dr Barna Barabas, șeful Serviciului de Medicină Legală Brașov. Evident, o disciplină provocatoare și plină de noutăți, dat fiind faptul că vei acoperi probleme precum: tanatologia (cum se definește moarte, care sunt semnele de probabilitate și certitudine ale morții, care sunt modificările cadaverice tardive), noțiuni de traumatologie medico-legală  (tipuri de plăgi și cum să recunoști mecanismul de producere – să faci diferența între plăgile produse prin cuțit cu dublu tăiș sau cu un singur tăiș, să recunoști o plagă împușcată etc), de cauzalitate în practica medico-legală etc. Dincolo de mulțimea de curiozități desprinse parcă din filmele polițiste, cursul de Medicină Legală e presărat cu foarte mult umor și istorii practice instructive sau amuzante așa că… există un curs în Anul 6 de la care să plecați binedispuși, chiar și după ce ați auzit povești horror. Stagiile s-au ținut la Serviciul Județean de Medicină Legală, pe Str Sitei, între Ambulanță și Dispensarul TB, o dată la două săptămâni și au fost coordonate de lect univ dr Barna Barabas sau de dr Sorin Diaconescu. Mai toți studenții sunt curioși la început, mai ales când vine vorba de prima autopsie (adică de activitatea de sector rece), apoi după ce lobul olfactiv studențesc ia contact cu o parte din aromele postmortem și după ce instrumentarul rudimentar dar bine mânuit al autopsierilor feliază și varsă tot ce se ascunde prin cavitățile craniene, toracice sau abdominale, entuziasmul o să mai piară, dar chiar și la mijlocul semestrului vor rămâne câțiva studenți, emanând curiozități mai mult sau mai puțin morbide. Intâlnirea cu coordonatorul s-a făcut în clădirea de lângă morgă ultima ușă din stânga (tot acolo studenții se pot echipa pentru stagiu). O parte din stagiu a avut caracter teoretic: ni s-au prezentat, pornind de la atlasele de medicină legală, diferite tipuri de leziuni cauzatoare de moarte și tehnici folosite în această specialitate,  cealaltă parte a stagiului a avut un caracter practic – studenții au avut ocazia să asiste la autopsii (și va fi o experiență cu totul diferită față de  disecțiile la cadavru, de la Anatomie din Anul 1 -e incredibil ce poate să facă un autopsier experimentat doar cu un cuțit și un fierăstrău, momentul în care va extrage conținutul mediastinal, cu tot cu limbă, esofag, trahee, plămâni, dintr-o singură mișcare va fi o adevărată reprezentație de neuitat). Evident e bine să necesar să aveți la voi HALAT și MĂȘTI (eventual, mai ales în prima parte a semestrului, sunt indicate haine mai groase, pentru că în sala de autopsie e destul de frig).  La fel ca  Psihiatria, Medicina Legală e o sursă inepuizabilă de povești captivante, mai amuzante sau mai sinistre iar coordonatorii sunt cât se poate de deschiși să își împărtășească experiențele, atâta timp cât veți avea întrebări (și, cum naiba să nu ai, după ce ai văzut atâtea filme polițiste și după ce te-ai uitat, măcar o dată, la știrile de la ora 5? :).

DREPT MEDICAL – un curs interesant și foarte potrivit pentru finalul Anului 6, mai ales datorită felului în care titularul alege să își susțină prezentările. Suntem asaltați zi de zi cu scandaluri,  știrile duduie despre șpăgari, despre probleme în spitale, despre reclamații și lipsă de profesionalism. Ce e relevant, coerent în toată această vânătoare de vrăjitoare a medicilor nepăsători și lacomi? Ce înseamnă malpraxis, răspundere civilă/penală, culpă? La ce te poți aștepta din punct de vedere medico-legal și juridic, în calitate de rezident? Ce faci când te întâlnești cu un pacient/ un aparținător pus pe scandal și reclamații? Care sunt riscurile la care ești expus din punct de vedere juridic și posibilele consecințe pe care le-ai putea suporta? Despre toate acestea aflați la cursul de Drept Medical (care nu se suprapune aproape deloc cu materia de la Medicină Legală), în prima sau a doua jumătate a semestrului (sunt în număr de 7) ținut de șef lucr dr Dan Grigorescu. Este prilejul nu doar de a lua contact cu repere utile și interesante în ceea ce privește arena leilor (i)responsabili în care urmează să intrați,  dar e și un prilej să îl descoperiți pe dr Grigorescu într-o ipostază mai… sufletistă și mai umană (mai ales dacă ați rămas cu sperieturi după Semiologie Chirurgicală sau Chirurgie Plastică). Prima parte a cursurilor au oferit o introducere în problematica Dreptului Medical, au livrat conceptele cheie și reperele legislative din domeniu. A doua parte a cursurilor a avut un caracter aplicat: s-a discutat pe cazuri concrete (unele dintre ele cunoscute și în presă), studenții au avut ocazia să asume rolul de acuzatori sau apărători, să găsească argumente pentru a stabili tipurile de responsabilități juridice implicate. Examenul a fost scris, tip sinteză, bazat pe modelul discuțiilor de la curs: pe baza unei spețe proiectate pe ecran, studenții au avut de încadrat acțiunile medicilor/pacienților/asistentelor etc, stabilind tipurile de responsabilități juridice și posibilele consecințe ale acelor fapte. Acesta a fost probabil singurul curs potrivit parcă pentru sfârșitul Anului 6, cursul la finalul căruia am simțit că se încheie ceva semnificativ pentru noi și că ni se livrează informații și sugestii practice, uneori chiar și recomandări tocmai ținând cont de spiritul etapei pe care o încheiam.

SĂNĂTATE PUBLICĂ – cursul vesel al Anului 6 la care ne-am amintit cât de mult am uitat din Biostatistica din Anul 1 (sau, mai degrabă, cât de mult n-am știut vreodată) și mai ales  cât de singuri ne-am simțit  în ceea ce privește redactarea și realizarea lucrării de licență. Teoretic, cursul de Sănătate Publică acoperă noțiuni care ar putea fi de ajutor în alcătuirea părții speciale a lucrării de licență: tipuri de anchete epidemiologice, indicatori de evaluare a populației etc… practic, e un calup de teorie plictisitor, greu operaționalizabil (spre deloc…), însuflețit doar de umorul… involuntar al titularului de curs care pare să fie mereu într-o dispoziție extrem de zen, în raport cu studenții nerăbdători și nepricepuți (a, să vă amintesc că s-a făcut prezența la finalul fiecărui curs). Cursul a fost ținut de conf univ dr Ioan Moleavin, o dată pe săptămână. Lucrările practice au fost coordonate de asist univ dr Florin Leașu, respectiv conf univ dr Ioan Moleavin. Lucrările practice au fost o experiență de liceu amuzantă, cu probleme matematice rezolvate în caiet, răspunsuri în cor cuminți și un fel de aplicare mai mult sau mai puțin mecanică a formulelor de la curs, cu făcut prezența în mai bine de jumătate de oră (că doar fiecare student venea când i se potrivea mai bine în orar… doar avem licență și altele de pregătit, ziceți mersi că venim la stagiu :). Noroc că nu a durat mai mult de o oră pe săptămână, până aproape de finalul semestrului. Nu s-a susținut examen practic. Examenul final a fost grilă, cu întrebări proiectate pe ecran, mult mai dificil decât s-ar fi așteptat oricine… dar, totuși, cine mai pică în Anul 6, în afară de O-G?

CONTRACEPȚIE – pentru că Obstetrica- Ginecologia întinsă pe două semestre nu e suficientă pentru un student de Anul 6, s-a introdus un curs facultativ de Contracepție. Participarea este într-adevăr facultativă (se înscrie cine vrea), dat fiind faptul că e vorba de un curs pentru care studenții achită o taxă către universitate (banii vor fi strânși, cu eliberare de chitanță, de către asistenții de la disciplina O-G, la unul dintre cursuri ). Cursul începe undeva prin luna mai (da, cum nu se putea mai bine, ca tot e perioada in care ai atat de “putine” lucruri de facut) – e vorba de vreo cinci întâlniri la care se prezintă principalele strategii contraceptive (fie ele naturale, medicamentoase sau chirurgicale). Din fericire, deși este mâncătoare de timp, nu se pune problema de dificultăți de examinare sau de supraîncărcare bibliografică.

Minighid al studentului de Anul 4 (IV) – Update semestrul 1

Am primit cu plăcere updateul colegilor din 2015-2016 legat  de experienţa  Anului 4 – semestrul 1 (s-a mai schimbat ceva de pe vremea mea :=):

PNEUMOFTIZIOLOGIE – au apărut câteva mici modificări: stagiile s-au ținut exclusiv la Dispensarul TBC (nu am mai fost implicați în nicio campanie de prevenție a BPOC-ului), iar în cadrul acestor stagii am examinat pacienți, ne-am făcut unii altora testul la tuberculină, ni s-au mai prezentat sumar și temele pe care le-am avut de pregătit pentru cele 2 testări tip grilă susținute în timpul semestrului (notele acestor teste le-am aflat abia în ziua examenului și oricum nu prea au contat), iar spre final lucrările practice au fost aplicate aproape exclusiv pe interpretarea spirometriilor. De asemenea, încă de la începutul semestrului ni s-a solicitat să realizăm individual un referat despre un subiect la alegere dar acest subiect individual era cazul să fie inclus într-o temă mai vastă ce a fost hotărâtă la nivel de grupă (atenție – fiecare grupă trebuie să stabilească o temă diferită astfel încât trebuie să comunicați rapid între voi pentru a vă alege tema preferată, în caz contrar o veţi alege doar pe cea care rămâne disponibilă). Exemple de teme: TBC, astm, BPOC, neoplasm pulmonar, pleurezii, pneumonii, insuficiența respiratorie etc). Referatul a fost predat pe mail în ultima săptămână din semestru atât în format WORD (se cer cam 15 pagini cu tot cu pagina de titlu, bibliografie, poze etc…), cât și în format PPT (ca și cum ar fi trebuit să susținem referatul, deși nu a fost cazul), iar în plus a fost necesar să trimitem sursele bibliografice pe care le-am utilizat (s-au cerut articole de specialitate din ultimii 5 ani sau cărți publicate în ultimii 10 ani). Pentru  realizarea acestui referat am fost notați și ni s-a dat inclusiv o diplomă de participare la activitatea de cercetare.

Examenul final nu a suferit mari modificări, a rămas tot o combinație GRILĂ-ORAL (3 grile din TOATĂ materia, inclusiv cea de la stagiu plus o spirometrie de interpretat pe care trebuie s-o expuneți oral). Interpretarea corectă a spirometriei rămâne de bază pentru nota finală (nu a picat nimeni, iar notele au fost destul de mari).

PUERICULTURĂ – Cursul s-a ținut în acest an universitar (2015-2016) în corpul K, deci s-a renunțat la predarea acestuia în cadrul Spitalului de Pediatrie. Stagiile s-au ținut teoretic din două în două săptămâni – activitatea de stagiu depinde în mare parte de coordonatorul la care nimeriţi. Grupa mea a avut norocul de a mai învăța câteva lucruri mai mult teoretice decât practice, însă au fost grupe la care activitatea de stagiu a fost mai sărăcăcioasă. Examenul s-a păstrat grilă cu 12 întrebări dictate și multiple variante de răspuns. Dificultatea acestora este mică spre medie, toți studenții promovând.

IGIENĂ – Este materia care poate că s-a modificat cel mai mult față de anii anteriori, în acest an stagiile s-au realizat cu un cadru didactic nou venit în facultatea noastră (este vorba de dr. Cristina Pușcașu), iar acestea au fost ținute odată la două săptămâni (cu precizarea că s-a putut negocia sala, ora, iar dacă se merge într-un ritm mai accelerat există posibilitatea ca materia să fie epuizată mai repede). În ultima săptămână din semestru s-a ținut examen practic (probabil că în premieră pentru generația mea) cu 10 întrebări grilă cu variante multiple de răspuns, iar majoritatea întrebărilor (4 din 10) au fost din capitolul numit: „igiena alimentației”. Acest examen   s-a ținut în 3 serii, iar fiecare serie a avut o variantă proprie de grile. Atenție că NU se poate colabora, există o supraveghere atentă din partea cadrelor didactice. Marea problemă a acestei discipline a fost reprezentată, din punctul meu de vedere, de materialul trimis de doamna doctor și pe care l-am avut de învățat (mai mult de citit). Acesta s-ar putea să vă pună tot felul de probleme (greşeli pe care le veţi descoperi), așa că dacă se va menține ca sursă bibliografică nu rămâne decât să vă urez muuuultă răbdare.
Cursul a fost ținut  de dr. Lavinia Buvnariu, examenul final desfăşurându-se la fel ca examenul practic (au fost tot 10 întrebări grilă, cu variante multiple, din același material cu multe greșeli, însă de data aceasta întrebările au fost dictate, iar supravegherea a fost mai laxă). De precizat este faptul că la începutul semestrului ni s-a promis o „mini-excursie” la uzina de apă a Brașovului, însă nu s-a mai adus în discuție ulterior acest subiect.

METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE – Și această disciplină s-a modificat substanțial existând practic două cadre didactice (dr. Luigi Mărceanu – la partea de curs și seminar iar dr. Marius Irimie – numai la partea de seminar). Cursurile și seminariile predate de dl. dr. Mărceanu au fost ținute alternativ în corpul J, vineri din două în două săptămâni (și evident că nu mergeau mulți studenți la acestea), iar lucrările practice coordonate de dl. dr. Irimie s-au desfășurat în corpul K, de asemenea o dată la două săptămâni. Dr. Irimie a dat, înainte de vacanța de Crăciun, trei teme pe care studenții au fost nevoiți să le rezolve până la finalul semestrului și să le trimită pe mail acestuia (cei care s-au mai împotmolit au fost obligați să refacă tema și să o retrimită, dar notele nu prea s-au mai arătat la faţă). În ceea ce privește examenul final – ni s-a pus în vedere că acesta se va desfășura oral (deoarece cursurile nu prea erau frecventate de studenți), însă ni s-a pus în vedere că vom avea parte şi de câteva grile (care au fost în prealabil trimise deja rezolvate). Așadar am încercat să citim cursurile cât mai atent pentru a putea face față eventualelor întrebări orale, dar examenul a fost până la urmă grilă –  întrebări dictate din lista cu întrebări posibile trimisă de cadrul didactic, iar cei care au făcut lucrările practice cu dr. Mărceanu au primit în plus o întrebare ușoară (din cursuri) la care li s-a cerut să răspundă în scris (deși n-am avut parte de această întrebare BONUS – eu am avut de făcut cele trei teme pentru care mi-am ocupat cam două zile din vacanță – știu că s-a dat ceva legat de trialurile clinice randomizate).

CHIRURGIE PLASTICĂ – Examenul final din timpul sesiunii este singurul care s-a modificat (și probabil că se va modifica în permanență, deci nu vă bazați pe modalitatea de examinare din anii precedenți, ci mai degrabă fiți pregatiți pentru orice) în sensul că am avut 8 întrebări din toată materia (mai puțin din chirurgia estetică – deși în anii precedenți au fost intrebări și din acest capitol. Ni s-a dat inclusiv un subiect din materie nepredată, iar acest lucru a fost ulterior semnalat cadrului didactic). Subiectele au fost proiectate PE RÂND, fiind alocat un timp de 5 sau 10 minute pentru fiecare în parte, iar studenții au fost nevoiți să scrie fiecare întrebare pe o foaie separată . Din cele 8 sarcini de lucru, 3 dintre ele au fost de tip POZĂ la care am avut de recunoscut tipuri de plastii utilizate, tumori maligne de suprafață (și ce atitudine terapeutică folosim), boala Dupuytren (și ce tip de operație s-a efectuat plus descrierea acesteia). Examenul are un grad de dificultate ridicat și din aceste motive este bine să participați la fiecare curs și apoi să citiți astfel încât să întelegeți tehnicile utilizate în chirurgia plastică (oricum o să fiți chestionați în permanență și la stagiu pe baza cursurilor, dar uneori și pe baza cunoștințelor de anatomie și de semiologie chirurgicală).

RADIOLOGIE – Nu s-a schimbat aproape nimic în ceea ce privește desfășurarea disciplinei de Radiologie și Imagistică medicală, însă este important de precizat faptul că începând cu anul universitar 2016-2017 este posibil să apară schimbări majore la această disciplină, titularul cursului (Dr. Ileana Muntean) anunțând că sunt mari șanse să renunțe la activitatea didactică (deși ar fi o pierdere importantă pentru facultatea noastra, dânsa fiind un cadru didactic care s-a ocupat de studenți așa cum trebuie). În cazul în care doamna doctor nu ne „părăsește”, atunci grupele care au stagii cu dânsa vor desfășura această activitate în cadrul Spitalului Militar.

MEDICINĂ INTERNĂ – Rămâne cea mai importantă și mai grea materie studiată în cadrul semestrului 1 al anului 4,iar la acestă disciplină nu au survenit modificări importante, poate doar faptul că s-au alăturat începând cu anul universitar 2015-2016 și alte cadre didactice noi (doar la partea de stagiu).

Minighid al studentului de Anul 6 (I)

Dacă ai  ajuns până în Anul 6 şi eşti convins că vezi vârful, că vezi luminiţa de la capătul atâtor sesiuni  în care te-ai masacrat cognitiv şi emoţional, ţine-te bine şi ai grijă pe unde calci, pentru că mai e atât de puţin şi totuşi atât de mult până la final, un tur de forţă cum n-ai mai prea avut parte, chiar dacă te consideri veteran în facultate. În Anul 6 te lovesc stările contradictorii: pe de o parte te bucuri că în sfârşit te apropii şi tu de faza aia  în care vei putea spune că ai o meserie şi priveşti cu ceva entuziasm dar şi cu teamă apropierea momentului de asumare a profesiei, pe de altă parte te apucă nostalgia, nu îţi vine să crezi că au trecut 6 ani (uită-te în oglindă sau în pozele de pe facebook din Anul 1 ca să îţi dai seama de unde ai plecat şi unde ai ajuns 🙂 ). De asemenea, vei observa că rezidenţii şi doctorii te cam compătimesc că eşti pe cale să închei socoteala cu studenţia (bucură-te de studenţie cât mai poţi, că după aia te aşteaptă chestii nasoale! – îmbucurător, nu? Cam asta ai auzit oricum, aproape în fiecare an, de la promoţiile mai mari). Nu în ultimul rând, o serie de cadre didactice îţi vor sublinia că de acum chiar eşti aproape coleg cu ei (deci treaba cu domnule coleg nu mai e doar o curtoazie încurajatoare, ci o realitate aproximativă), deci vor avea anumite pretenţii mai mari de cunoaştere.  De când vei intra în semestrul I, vei rămâne paralizat de câte lucruri ai avea, teoretic, de făcut: cursuri şi stagii, lucrare de licenţă, învăţat pentru rezidenţiat. Pe măsură ce va trece timpul (şi vei vedea cât de repede va trece, ca în niciun alt an) îţi vei da seama că nu poţi face faţă la toate şi că ar fi bine să te concentrezi pe promovarea Obstetricii-Ginecologiei, urmând să te ocupi mai târziu de celelalte (din punct de vedere al timingului ar fi bine ca în luna decembrie  să ai un coordonator şi o temă de licenţă şi să fi început să lucrezi la partea practică a lucrării de licenţă – căutat în arhive, alcătuirea bazei de date).

ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ – disciplina la care afli cât de multă fiziologie, fiziopatologie, farmacologie şi biochimie ai uitat sau n-ai ştiut niciodată. Unii spun că anesteziştii ar fi cei mai buni farmacologi şi o să te lămureşti de ce pe măsură ce va trece semestrul (cârcotaşii ar spune că e de înţeles acest lucru, că anesteziştii au timp să buchisească, să fixeze şi să  recapituleze teorie la greu, chiar şi în sala de operaţie în timp ce chirurgul dă în brânci de treabă deasupra pacientului). E o disciplină cu caracter de sinteză care înglobează multe cunoştinţe din primii 3 ani de facultate (da, inclusiv biologie celulară, fiziologie, biochimie – vei auzi din nou, poate pentru prima oară după Anul 1 şi Anul 3, de ecuaţia Michaelis-Menten… fain, nu?). Fascinant şi înspăimântător în acelaşi timp  la ATI, e să vezi cum toată teoria aia din preclinic se aplică în sfârşit la patul bolnavului, în cele mai concrete situaţii. Vor fi poate momente în care poate că îţi vei fi dorit să fi studiat în ani mai mici ATI-ul când poate anumite cunoştinţe erau mai proaspete, când puteai pune chiar o bază mai bună pentru Medicina Internă, Pediatrie, Neurologie etc. Cursul este centrat mai mult pe terapie intensivă şi mai puţin pe anestezie (deşi, în rezidenţiatul din  această specialitate am înţeles că proporţia e inversă: mai multă anestezie şi mai puţină terapie intensivă) ceea ce e destul de OK, pentru că , indiferent ce specialitate îţi vei alege, e mai probabil să te confrunţi cu pacienţi în stare critică, decât cu necesităţi de anestezie. Cursul tratează dezechilibre acido-bazice, dezechilibre hidro-electrolitice, intoxicaţii, dezechilibre metabolice, terapia intensivă a pacientului neurologic, terapia intensivă a pacientului traumatizat, ventilaţia mecanică, terapia intensivă a insuficienţei respiratorii, terapia intensivă a pacientului cu afectare renală, terapia intensivă a şocului, principii de analgezie, anestezie locală şi generală etc. Cursul a fost ţinut săptămânal, 2 ore,  fără pauză, de sef lucr dr Adrian Bărăcan – e foarte recomandat să participaţi la cursuri pentru că dr Bărăcan dezvoltă în detaliu elemente de fiziologie, fiziopatologie care nu se regăsesc complet în suportul de curs şi, în ciuda faptului că explicaţiile sunt laborioase şi solicită intens atenţia studenţilor,  în cele mai multe situaţii sunt lămuritoare şi complete (dacă reuşeşti să ţii pasul cu logica şi detaliile în care intră dr Bărăcan, ceea ce nu e întotdeauna uşor, dar satisfacţia înţelegerii unor fenomene pe care poate le-ai dus în spate nelămurite, ani de zile, este pe măsură) – cursul de insuficienţă respiratorie şi cursul de şoc mi s-au părut printre cele mai memorabile şi mai solicitante cursuri de care am avut parte în toţi cei 6 ani de facultate (şi asta şi pentru că dr Bărăcan arareori livrează ceva fără să explice – uneori devine exasperant prin gradul detaliilor pe care le antrenează, dar tot ce spune se poate recompune într-un întreg coerent – fie că îţi place sau nu ATI-ul, ai şansa să îţi acoperi rapid şi gratis golurile din cunoştinţele acumulate strâmb la alte discipline). Stagiile au fost coordonate tot de şef lucr dr Adrian Bărăcan, s-au ţinut pe secţia de ATI de la Spitalul Judeţean (e necesar echipament complet-costum de spital + papuci pentru a avea acces pe secţie). Dr Bărăcan e aproape la fel de meticulos la stagii, pe cât e la curs, nu există noţiunea de sprijinit pereţii, oferă întotdeauna ceva pentru studenţi: fie că e vorba de analiza unor foi ale pacienţilor, fie că e vorba de prezentarea cazurilor de pe secţie, fie că e vorba de prezentare de dispozitive (măşti, catetere, aparatură, medicamente), aproape fiecare stagiu a avut o anumită tematică. Au existat şi verificări orale la stagiu,  pe parcursul semestrului, cu  întrebări adresate individual  de cadrul didactic din materia predată (şi desigur că există pretenţia explicării fenomenelor descrise: de ce acidoză? De ce apare complicaţia X? De ce alegi acel medicament şi nu altul? – dacă studenţii nu fac dovada înţelegerii primesc notă mică).  Examenul practic a fost oral -a constat în evaluarea unui buletin de analize – dezechilibre acido-bazice şi hidro-electrolitice, s-au mai adresat şi nişte întrebări suplimentare, în funcţie de caz. Examenul final a fost scris, tip sinteză – în jur de 15 subiecte scurte,  din toată materia (nu prea sunt capitole care să scape sau pe care să se axeze evaluarea în mod deosebit, deci intră subiecte din tot, fie că vorbim de clinic, complicaţii, tratamente, fiziopatologie, farmacologie – de citit neapărat cu atenţie şi ultimele capitole de anestezie). Nu a picat nimeni dar notele au fost destul de pestriţe.

MEDICINĂ DE FAMILIE – cursul de la care teoretic poate că te-ai fi aşteptat să fie cel mai dificil şi cel mai amănunţit prezentat, ţinând cont că multe cadre didactice te pregătesc pentru cea mai generală specializare (pe cât de ciudat sună formularea asta) atunci când anticipează la cursuri cu introduceri de genul: voi, în calitate de viitori medici de familie, trebuie să ştiţi că… (poate că asta e o deformaţie profesională de pe vremea când, după ce terminai Facultatea de Medicină, aveai posibilitatea să ajungi repede medic de familie). Din fericire, lucrurile sunt destul de lejere pentru studenţi, atâta timp cât cursul e centrat pe o prezentare generală a celor mai frecvente afecţiuni/sindroame prezente în cabinetul medicului de familie: de la cefalee, vertij, febră, ochi roşu, afecţiuni respiratorii (astm şi rinite), diaree etc. Chiar dacă, la început, cursul va părea sinistru de familiar cu acea abominabilă experienţă a APSSului din Anul 5 (definiţii ale asistenţei primare, funcţiile medicului de familie şi alte câteva chestiuni birocratice), mai apoi, odată cu abordarea aspectelor semiologice, de investigaţii paraclinice şi de tratament, impresiile se vor ameliora. Cursul a fost ţinut săptămânal de şef lucr dr Rodica Onofrei, prezentări scurte, la obiect (materialele se trimit studenţilor pe mail). Stagiile au fost ţinute la cabinetele de medicină de familie ale coordonatorilor de stagiu: şef lucr dr Rodica Onofrei, asist univ dr Andreea Neculau, asist univ dr Cristina Dăscălescu. Eu am făcut stagiul cu dr Rodica Onofrei, la Policlinica Mârzescu – am asistat la consultaţii, am discutat despre vaccinuri, am mai avut ocazia să scriem reţete. Stagiul a fost destul de dinamic, cu întrebări, cu ipoteze de diagnostic, atmosferă relaxată şi naturală. Examenul practic s-a bazat pe un caz ipotetic distribuit la 3 studenţi (am avut de sugerat investigaţii, diagnostic, tratament). Examenul mare a fost scris, grilă, din toată materia predată, nu a picat nimeni.

1

ONCOLOGIE – un curs interesant bazat pe prezentări interactive şi muuulte, muulte desene şi scheme accesibile pregătite de titularul de curs, o figură optimistă şi plină de umor (în mod ironic, cadrele didactice de la cele mai sinistre discipline precum Oncologia sau Medicina Legală sunt printre cele mai dezinvolte şi au un simţ al umorului bine dezvoltat). Cursurile s-au ţinut săptămânal şi au avut un caracter particular: aproape toate cursurile sunt interactive, se bazează pe un dialog între cadrul didactic şi studenţi, indiferent de temă. Dr Ciurescu apreciază intervenţiile şi întrebările, sugerând că studenţii sunt familiari cu oncologia, după disciplinele parcurse în cei 6 ani, urmând doar să mai fixeze câteva noţiuni.  In prima parte a cursurilor s-a vorbit despre noţiuni generale de oncologie: etiopatogenia cancerelor, mijloacele terapeutice. În a doua parte a cursurilor (când s-a ajuns la o oarecare criză de timp) s-a vorbit despre  elemente clinice, diagnostice şi terapeutice în cele mai frecvente cancere: plămân, intestin, testicul, sân, ovar, prostată, stomac, pancreas etc. Stagiile s-au ţinut la Spitalul Medlife (echipament complet obligatoriu, după ce vă schimbaţi la etajul 1 in vestiarul minuscul, îl găsiţi pe dr Ciurescu la etajul 2 al spitalului), săptămânal – grupele au stat de vorbă cu pacienţi (am fost lăsaţi să alegem: ce cancer vreţi azi?).

20151117_085232

După anamneză/examen clinic, la intervale de timp variabile, coordonatorul s-a reîntâlnit cu noi pt a discuta cazul, de câteva ori am fost cu el şi la vizita medicală. Dr Ciurescu apreciază judecata studenţilor, pune multe întrebări, păstrează un cadru de discuţie relaxat şi la stagii. Examenul practic a fost oral, o discuţie purtată pe tematici oncologice alese de studenţi – studentul avea posibilitatea să-şi aleagă tipul de cancer pe marginea căruia să se bazeze dialogul. Surpriza a fost că primele întrebări adresate nu aveau răspunsurile direct identificabile în bibliografie (care a fost reprezentată de capitolele de oncologie din ECN) ci vizau cunoştinţele medicale generale ale studentului/ capacităţile sale de a judeca. Dacă studentul nu a putut să răspundă, cadrul didactic  a găsit totuşi întrebările la care studentul să ofere răspunsul corect (doar că se vedea clar că e dezamăgit de lipsa de reacţie de la primele întrebări). Examenul mare a fost SCRIS, tip grilă, cu vreo 40-50 de întrebări din toată materia. Nu a picat nimeni.

 

EPIDEMIOLOGIE – un curs care s-a dovedit o corvoadă pentru studenţi…  mai ales din pricina aşezării în orar  şi în sesiune (când ai doar un curs în mijlocul zilei în capătul oraşului în Anul 6 parcă te-ar reţine ceva să te duci…). Deşi tratează chestiuni de importanţă actuală şi chestiuni care ar trebui să se regăsească în preocupările/cultura oricărui medic, indiferent de specialitate, disciplina asta cu greu trezeşte dispoziţiile amorţite de Obstetrică Ginecologie. Cursul acoperă o parte de epidemiologie generală şi una de epidemiologie specială (în care se vorbeşte despre bolile transmisibile, în funcţie de poarta de intrare a germenilor) şi a fost ţinut, cu audienţă destul de redusă, de şef lucr dr Mihaela Constantinescu.  Stagiile s-au ţinut o dată la două săptămâni şi au acoperit partea de epidemiologie generală (definiţii aride şi dureroase despre procesul epidemiologic, anchetele epidemiologice etc) dar şi epidemiologie specială (în special imunizările: vaccinarea în bolile transmisibile). Studenţii au primit materialele de stagiu în avans şi au avut de pregătit măcar câteva întrebări la fiecare întâlnire (dr Constantinescu e foarte deranjată dacă studenţii vin la stagiu şi nu pun nicio întrebare). De asemenea fiecare grupă a avut de pregătit o selecţie de clipuri video pe tema unei boli transmisibile (împărţirea temelor s-a făcut la începutul semestrului) pe care le-am vizionat la lucrările practice finale şi un set de întrebări grilă din materia de stagiu (pe care dr Constantinescu le-a centralizat la finalul semestrului şi din care a ales o combinaţie pentru examenul practic). Examenul practic s-a dat din întrebările trimise de studenţi (unele greşite, altele corectate în ultimul moment). Examenul mare a fost scris, deşi iniţial a fost anunţat ca fiind sinteză, s-a dat până la urmă grilă, pe mai multe rânduri.

BOLI TROPICALE – un curs… exotic, cu boli exotice care nu prea se găsesc pe la noi din fericire (dar a căror incidenţă creşte, aşa cum ni s-a amintit, pe măsură ce oamenii călătoresc spre destinaţii tropicale). E o reluare parţială şi o aprofundare ale unor chestiuni parcurse la Microbiologie, Virusologie, Parazitologie (se vorbeşte şi de tripanosomiază, leishmanioze, filarioze, doar că acum se insistă pe partea clinică – toate tipurile de diaree imaginabilă – şi pe tratament, mai puţin pe diagnosticul de laborator), dar e şi cu surprize care îţi pun imaginaţia la încercare în ceea ce priveşte ciclul bizar al unor agenţi patogeni (ne-am reîntâlnit cu povestea de dragoste a schistosomelor din plexul vezical, dar am descoperit şi călătoria ameţitoare a parazitului din dracunculoză pe care îl poţi rula pe băţ pentru a-l extrage de sub piele). Am aflat lucruri interesante despre epidemia cu virsurile Marburg şi Ebola (probabil promoţiile următoare vor vorbi mai pe larg şi despre Zika) şi despre eficienţa protocoalelor epidemiologice, inclusiv la noi în ţară. Cursul a fost ţinut o dat la 2 săptămâni de şef lucr dr Maria Cocuz (care a trimis studenţilor materialele necesare), nu au existat stagii la această disciplină. Examenul a fost scris, grilă.

IMPLANTOLOGIE – cursul misterios şi bizar al semestrului 1… un curs din categoria  curiozităţi pentru studenţii la medicină. A fost izolat în orar la o oră târzie, la care mai nimeni nu catadicsea să se ducă (dacă n-am avut energie şi interes să dăm admitere la Stomatologie, cum să ne ducem să afli ceva despre implantologie la ore târzii de după amiază, când aveam atâtea pe cap în Anul 6? Am zis atâtea? Mă refeream la O-G…). Cursul a fost ţinut o dată la două săptămâni de şef lucr dr Andrada Nicolau şi, din ce am auzit (recunosc, n-am ajuns la niciunul) au fost destul de interesante, cu multe poze demonstrative pentru procedurile prezentate. E ceva în cursul ăla care îţi dă o idee despre trendul SF în care se înscrie medicina dentară, cu tot felul de combinaţii de materiale şi tehnici de rezolvare a edentaţiilor şi despre complexitatea şi eleganţa demersului de înlocuire a dinţilor. Examenul a fost lejer, grilă.

DERMATOLOGIE – cursul cu buuuubeeee. Medicina buuubelor! Trivializând lucrurile, dermatologia e materia de care toţi fac mişto (că e cu bube şi creme, fără prea multe riscuri vitale, aşa mai de moft şi mai pe încercatelea) dar care dă bătăi de cap şi pe care, mai apoi, toţi ăia cu punctaje mari la rezidenţiat o aleg (în fond, te poţi gândi la partea de dermatocosmetologie pe care o studiezi în semestrul 2, că e elegantă şi îţi respectă şi viaţa personală, şi tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă). Dar Dermatologia nu e deloc uşoară, ba chiar e al naibii de subtilă din mai multe puncte de vedere. Dar are o logică descriptivă şi de abordare fundamentată în primul rând pe un limbaj elementar cu care ajungi să te obişnuieşti şi care te va salva măcar de câteva ori de la exclamaţii exasperate de tipul: dar sunt doar nişte bube acolo! Păi da, dar unele sunt macule, altele sunt papule, altele sunt vezicule, altele sunt eroziuni, altele sunt combinaţii de papule pe placard eritematos, înconjurate de scuame fine sau groase etc. Dermatologia e printre cele mai clinic accesibile discipline din toată facultate: leziunile sunt la vedere, cel puţin în poze şi nu te vei putea plânge că, deşi nu vei fi examinat prea mulţi pacienţi, nu ai văzut nimic la materia asta, ba chiar vei ameţi de la câte patologii îţi vor trece prin faţa ochilor. Cel mai interesant mi s-a părut grupajul patologiilor, felul în care toate acele misterioase elemente de pe piele pot fi grupate şi clasificate în categorii individuale de boli (vezi câte limbi străine ştie să vorbească pielea, cât de poliglotă şi de comunicativă e?)- pe toate le vei studia în cursul întins pe 14 săptămâni. De la infecţiile bacteriene, la infecţiile virale, la infecţiile cu transmitere sexuală (căci e vorba de Dermatologie şi boli venerice – incredibil cât de simplu este tratamentul unor afecţiuni care au decimat sute de ani populaţia de pe glob – uneori e vorba de O SINGURĂ doză de antibiotic, una singură, da!), la dermatoze scuamoase, dermatoze buloase, dermatoze alergice, lepră, TB cutanat, afecţiuni autoimune şi câte altele. Tot la Dermatologie o să vezi chestii care vor atrage exclamaţii surprinse, cel mai adesea revoltate, poate tocmai pentru că leziunile prezentate  sunt atât de vizibile, atât de mutilante, uneori atât de respingătoare şi pare foarte la îndemână şi neliniştitor să îţi imaginezi cum ar fi să suferi la rândul tău de pemfigus, de acnee nodulara, de furunculoză etc. Cursul a fost ţinut săptămânal de şef lucr dr Marius Irimie (care trimite materialele către studenţi) şi a fost printre cele mai vizuale cursuri de care am avut parte în facultate (jumătate din slideuri sunt doar imagini cu leziuni) – cursul a fost programat la o oră târzie, după alte două cursuri şi după stagii matinale, deci studenţii au fost jumate adormiţi, asta când nu au tresărit puternic la aglomerările de patologii horror proiectate pe perete. Stagiile au fost ţinute săptămânal, coordonate de şef lucr Marius Irimie şi de asist univ dr Mădălina Frâncu, la Staţionarul Astra al Spitalului Judeţean (clădirea gri, de pe Calea Bucureşti), pe secţia de Dermatologie (care pare a fi pe moarte, pare-se că specialitatea asta se reaşază liniştită în exigenţele ambulatorului) unde studenţii, în cele mai multe cazuri au avut parte de o… reluare a prezentărilor de la curs (ceea ce a fost plictisitor pe de o parte, pe de altă parte în felul ăsta n-aveai cum să ratezi ce s-a predat şi vedeai şi patologii, chiar dacă nu pe viu). De câteva ori am asistat la nişte tratamente şi pansamente (cel mai adesea ulcer varicos). S-au susţinut două lucrări de verificare în timpul semestrului (una după cursul de fiziologia pielii, semiologie dermatologică, infecţii virale şi una după infecţiile bacteriene şi cele cu transmitere sexuală) – câte două subiecte fiecare (destul de scurte de tipul: melanocitul, vezicula, papula, infecţia cu Herpes simplex 2, aspecte clinice în erizipel etc). Examenul practic a constat în recunoaşterea unor patologii de pe diapozitivele proiectate (dr Irimie a trimis studenţilor în jur de 100 de imagini cu leziuni din care urma să selecteze câte una pentru fiecare student) – studentul a fost punctat pentru recunoaşterea patologiei şi apoi, pentru descrierea leziunilor, investigaţiilor şi a planului de tratament. Examenul mare a fost scris, tip grilă, în jur de 40-50 de întrebări din toată materia. Nu a picat nimeni.

20151027_182717

OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE – cred că atâta s-a scris şi s-a povestit despre disciplina asta, încât o fi devenit exasperantă pentru toţi… dar de O-G nu scapi. E disciplina sinteză, umilitoare, enervantă, fascinantă, copleşitoare, experienţa traumatizantă a Anului 6 (probabil singura comparabilă pentru promoţia mea, cu experienţa Anatomiei, în termeni de senzaţie de indeterminare şi nesiguranţă la examen). În primul semestru studiezi Obstetrică iar în al doilea faci Ginecologie (plus restul de Obstetrică de pe semestrul 1 care rămâne nepredată: HTA de sarcină, lăuzia patologică, patologie asociată sarcinii). E mult şi greu pentru că ai de recapitulat parte de fiziologie (făcută sau nu corespunzător, până în Anul 6), parte de anatomie, plus că vin la pachet procese şi patologii pe care nu le-ai întâlnit la nicio altă specialitate. Vei studia (mai mult singur, decât la curs) în amănunt fecundaţia, dezvoltarea embriologică din primele săptămâni, diagnosticul de sarcină, placentaţia, determinismul naşterii, fiziologia contracţiei uterine, perioadele şi timpii naşterii (deci vezi, până aici e DOAR FIZIOLOGIE), apoi vei parcurge hemoragii ale trimestrului I de sarcină (avort, sarcină ectopică, molă), hemoragii ale trimestrului III de sarcină (placenta praevia, dezlipire parţială de placentă normal inserată, ruptura uterină), naşterea prematură, sarcina gemelară, izoimunizarea, ruptura de membrane etc. Stagiile au fost ţinute la Maternitate (Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie I.Sbârcea) şi două grupe au ţinut stagii la Spitalul Regina Maria (coordonate de şef lucr dr Costin Anastasiu) – în ambele spitale e nevoie de echipament complet (la Regina Maria am înţeles că se practică abordarea epidemiologică respectuosă: se comandă costume speciale pt studenţi pe care aceştia nu le iau acasă). Stagiile au fost dezamăgitoare şi enervante prin lipsa de consecvenţă a coordonatorilor, diferenţele între grupe, timpul pierdut degeaba pe secţie – cu alte cuvinte, nu am făcut mai nimic, am asistat la câteva prezentări teoretice şi am sprijinit pereţii, am căutat să simulăm naşterea pe un manechin improvizat, fără să înţelegem chiar tot (promoţia mea a prins Maternitatea în renovare.. dar asta e o scuză mult prea la îndemână). Pe lângă stagii, ni s-a impus obligativitatea de a participa la cel puţin 5 gărzi. Pentru a nu supraaglomera secţiile, am făcut un document google în care studenţii s-au putut programa pe zile. În gărzi, în funcţie de noroc, ai ocazia să vezi naşteri naturale, cezariene, chiuretaje, dar uneori ai de stat cel puţin 4 ore ca să vezi ceva (înainte de plecare, ceri semnătura şi parafa unui medic de pe secţie, pe o foaie de prezenţă pe care ţi-o compui singur, pentru a-ţi certifica prezenţa în gardă – cu acea foaie ştampilată te prezinţi la examenul mare, în caz că ţi-o cere profesorul pentru verificare – în promoţia mea nu a fost nimeni verificat şi nu a părut să conteze dacă am fost sau nu în gărzi). În gărzi e bine să nu se meargă la grămadă, maxim 4 studenţi pentru că oricum nu vor avea acces simultan în sala de operaţie sau sala de naşteri. Cursul a fost ţinut săptămânal de prof univ dr Marius Moga, fără pauză, se face prezenţa pe bileţel individual care se predă doar la finalul cursului sub ochii profesorului. Cursul e mult prea scurt pentru câtă materie e de predat, uneori, dacă nu vine prof Moga, vine unul dintre coordonatorii de stagiu (ceea ce face lucrurile mai problematice pt că ceea ce predă coordonatorul nu e concordant întotdeauna cu ce se cere la examen). Cursul este insuficient pentru pregătirea examenului, pt că atinge pe scurt o serie de chestiuni care trebuiesc aprofundate din carte. Examenul practic a fost, în funcţie de coordonatorul fiecărei grupe, mai degrabă o formalitate: câteva întrebări sau subiecte scrise. Examenul mare a fost ORAL – cam 3 grupe pe zi, studentul trage 2 subiecte (un calup de subiecte cuprinde parte de placentatie, fiziologie şi fiziopatologie, celălalt calup mai degrabă elemente de clinică şi tratament), are timp de gândire în jur de 15-20 de minute (într-o sală separată decât cea în care sunt ascultaţi studenţii), apoi răspunde în faţa unei comisii cu 3-4 cadre didactice. Dincolo de subiectele pe care le are de tratat, studentul poate fi întrebat orice – incapacitatea de răspuns îl trage pe student pe o pantă periculoasă, în care întrebările devin mai generale şi se poate ajunge la discuţii pe teme de Medicină Internă sau Chirurgie sau Farmacologie la care se pică fără discuţie dacă nu se răspunde. În promoţia mea au picat cam 50% dintre studenţi.

 

 

Fiind student, sesiuni cutreieram/cutremuram…

Finalul lunii septembrie, adică acea oră a bilanţurilor pozitive sau negative din viaţa medicinistului braşovean este o perioadă a extremelor, o perioadă în care unii trăiesc euforia despovărării de restanţe, eliberarea de una sau chiar mai multe cruci pe care le-au purtat pe o Golgotă academică luni de-a rândul, alţii trăiesc disperarea ameninţării cu repetenţia, a plusului de examene rămase ce nu pot fi salvate nici măcar în sesiunea specială, anulând incluisv posibilitatea de a obţine un loc în cămin. Asta e de fapt situaţia cea mai nasoală, probabil: când te trezeşti şi schingiuit academic şi fără acoperiş deasupra capului. De la mobilizarea şi avântul de la debutul lunii, în care eşti zmeu şi gata să înfuleci restanţele una câte una spre finalul lui septembrie te îndrepţi spre epuizare, disperare, eventual consolare şi chiar… fantazare. Din lipsă de alte resurse utilizabile (gen mai multe zile de învăţat, mai multe zile de examen), studenţii în suferinţă, fie cu situaţie şcolară în pom, fie rămaşi fără cămin încep să se hrănească cu zvonuri sau cu produsele propriei imaginaţii. Logica absolută (39 e mai mic ca 40 , că vine vorba, matematic, de credite, examenul creditat din anul trecut nu îmi permite să promovez anul) se transformă într-o logică relativă (dar totuşi 39 e atât de aproape de 40, e aproape 40, e cam tot pe acolo sau un examen creditat e totuşi doar un singur examen iar eu le-am promovat pe alealalte). Şi uite aşa, se nasc deja tradiţionalele întrebări de la finalul lunii septembrie, pornite din minţile înghesuite în acel gât de pâlnie al ultimelor zile de sesiune.

1) Am 39 de credite. Pentru a însuma 40 de credite (minimul pentru a promova în anul următor) se poate aduna şi creditul de la sport?

Da, ştiu, ai făcut mişcare, ţi-ai târât fundul pe colină la volei, baschet, fitness şi alte coregrafii care ţi-au stimulat termoliza, ai făcut un bine coronarelor şi muşchilor un semestru întreg sau poate ai făcut o investiţie şi i-ai umplut pinacoteca profului de sport cu vreun whiskey sau un vin de doamne-ajută la final de semestru. Doar că treaba asta e irelevantă când vine vorba de promovare. Sportul în planul de învăţământ la medicină e din categoria aia ingrată şi enervantă, creată parcă să îţi facă în ciudă: e obligatoriu (adică da, îţi poate crea probleme dacă rămâi cu el nepromovat la finalul Anului 2 sau 3) dar nu te ajută la greu, când ai şi tu nevoie de unu două credite să îţi iasă de o promovare. Nu are sens să te bazezi pe creditele de la sport ca pe un fel de as din mânecă la care să apelezi când nu ţi-a mai rămas nimic,  un fel de get out of jail free card de Facultate-Monopoly care să te ajute să treci în anul următor. Deci NU se ia în calcul.

2) Am 39 de credite. Există posibilitatea să cumpăr un credit ca să trec anul?

Din păcate pentru tine facultatea nu comercializează cartele PrePay academice, nici credite la pachet sau la bucată, la facultate nu e ca în reţelele de telefonie mobilă,  nu poţi suna un prieten să îţi doneze un credit, nu poţi cere împrumut credite (pe care să le rambursezi cu dobândă… cum ar fi să existe o bancă de credite, cu donatori şi tot tacâmu – s-ar naşte nişte dileme etice interesante: pe cine ajuţi întâi- un creditat cu Semio Chir sau pe unul cu Fiziopat?)-

3) Mai am un singur examen creditat din anul trecut, în rest le-am promovat pe toate. Dacă nu promovez creditatul rămân repetent/ă. Pot depune o cerere în care să solicit promovarea în anul următor cu examenul creditat de anul trecut? În fond, e doar o restanţă şi în rest am promovat tot…

Logica relativistă nu funcţionează aici, un examen creditat rămâne tot un examen creditat, chiar dacă ai toate celelalte examene promovate (adică examenul creditat nu devine mai puţin important pentru că le-ai promovat pe restul). Da, ţi-ar prinde bine, ar fi în avantajul tău o evaluare globală- să se uite profesorii/secretariatul cu indulgenţă din aia părintească şi să zică, într-un acces de bunăvoinţă: ce mai înseamnă un examen, când celelalte sunt luate? Ei bine, acel mititel de creditat pentru unii ajunge să înseamne repetenţie succesivă şi, în cele din urmă, chiar exmatricularea (pentru că nu poţi repeta acelaşi an decât de maxim două ori). Deci, NU, nu poţi cere promovare cu un examen creditat (nu există articol în regulament care să permită aşa ceva, criteriile de promovabilitate sunt precizate clar).

4) Mai am un singur examen creditat din anul trecut, în rest le-am promovat pe toate. Dacă nu promovez creditatul rămân repetent/ă. Pot depune o cerere prin care să mi se permita să trec în anul următor, dacă îmi iau angajamentul că promovez acel creditat în prima sesiune?

Asta e o variantă mai optimistă a lui 3). În varianta asta nu doar că ceri permisiunea să ţi se întredeschidă uşa, să te poţi strecura în anul următor, dar de data asta eşti gata să dai ceva la schimb: promisiunea solemnă că vei promova cât de curând. Problema e că facultatea nu te crede pe cuvânt, adică nu dă promovări pe caiet,  nu vinde pielea ursului din pădure, merge doar pe principiul: ce e în mână nu-i minciună, sau ce e pe portal e fatal. Deci, cât ai fi tu de parolist şi de sincer, dorinţele şi promisiunile făcute facultăţii nu vor avea un efect oficial de tipul: promovare.

5) Cât m-ar costa să trec în anul următor cu examene creditate?

Depinde în ce vrei să calculezi… în nopţi nedormite? În căni de cafea? În număr de pagini şi ore de studiu? Dacă te-ai gândit la altceva, n-ai nimerit bine cu întrebarea.

6) Nu pot promova nicicum  examenul/examenele creditate (nu pot să învăţ, nu ştiu ce vrea proful, proful are ceva cu mine), sunt la capătul răbdărilor, vreau să mă transfer la altă facultate (privată sau nu).

Transferul (sau, după noua terminologie, mobilitatea academică internă definitivă) nu e posibil dacă nu eşti integralist adică e posibil doar după satisfacerea tuturor cerinţelor prevăzute în programul de învăţământ , conform Ordinului 651/2014 şi conform Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor (Articolul 17). E de reţinut că: universitatea NU e obligată să vă aprobe transferul (atâta timp cât, prin această aprobare ar pierde finanţarea pentru un student de la buget), eliberarea actelor necesare transferului poate dura şi 10 zile lucrătoare, aveţi nevoie şi de o cerere de mobilitate internă definitivă semnată de facultatea la care vreţi să vă transferaţi (fără acea cerere disponibilă la facultatea la care vreţi să faceţi transferul nu veţi putea demara procedura în universitatea din care plecaţi).

CATEGORIA CĂMIN

1) Am avut doar una sau două restanţe la finalul primei sesiuni de toamnă, aveam precazare în cămin, acum nu mă mai regăsesc pe liste. De ce n-am prins loc, că doar n-am depăşit numărul de 2 restanţe, cât prevede regulamentul pentru a primi loc în cămin?

Faptul că nu ai mai mult de 2 restanţe înseamnă că eşti ELIGIBIL (adică poţi intra în competiţie pentru ocuparea locurilor în cămin) pentru cazare şi NU înseamnă că AI CAZAREA GARANTATĂ. Distribuţia locurilor se face în ordinea priorităţilor prevăzută în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea căminelor studenţeşti (Articolul 7). Adică vei intra în competiţie dar vei fi la coada clasamentului, în spatele studenţilor bursieri, cu dosare sociale/medicale, studenţilor de Anul 1,  studenţilor integralişti (deci nu precazarea are prioritate absolută, ci celelalte criterii).

2)Am avut 3-4-5 restanţe până la finalul primei sesiuni de toamnă, dar  acum, după re-reuri şi medicale mai am doar o restanţă/sunt integralist. Pot prinde cazare pentru faza a 2a?

Te felicit. Eşti un atlet al restanţelor, un erou,  chiar îţi poţi construi o statuie la tine acasă. Dar nu are sens să te aştepţi ca şi ceilalţi să te premieze pentru performanţa de toamnă. La faza a doua, în funcţie de numărul de solicitări, s-ar putea să se ia în considerare situaţiile şcolare ale studenţilor tot de la finalul PRIMEI sesiuni de toamnă şi abia, ca şi criteriu de departajare, situaţia studenţilor de după re-reuri/medicale/speciale.

 

Minighid al studentului de Anul 5 (II)

Semestrul 2 din Anul 5 se dovedeşte cam tot la fel de paradoxal precum semestrul 2 din Anul 4. Doar că în Anul 4 aveai parte de o minivacanţă în patria chirurgiei, în Anul 5 înduri teroarea, ciupiturile, hăituiala internistă (parcă eşti plecat la o vânătoare la care oricât ai prinde, după zile şi luni de pândă şi alergătură, sacul tău  pare la fel de gol şi pădurea la fel de plină). Paradoxul se naşte din faptul că, deşi te afli spre finalul penultimului an din facultate (când crezi că le-ai cam văzut pe toate,  în ceea ce priveşte dificultatea sesiunilor, examenelor) şi nu studiezi mai mult de 5 discipline  în semestrul al doilea (ceea ce, să recunoaştem, pare o chestie chiar generoasă şi omenească),  adică ai reţeta aparentă pentru un parcurs lejer,  o să simţi, mai ales odată cu apropierea sesiunii că redefineşti culmile suportabilului şi răbdării (şi asta pentru că ălea 5 discipline nu sunt nişte buturugi mici pe care sari fără să te răstorni, ci adevărate ziduri epuizante pe care te caţeri asudând). Iar dacă semestrul 1 din Anul 5 era dominat de Pediatrie, căreia îi dădeau târcoale chirurgii mai mari sau mai mici, gen ORL, Oftalmologie, BMF, semestrul 2 e internist prin excelenţă, dominat de periculosul triunghi al Endocrinologiei, Neurologiei şi Medicinii Interne suplimentat de întăritura Primului Ajutor şi a Tehnicilor de Resuscitare . Culmea e că tocmai în semestrul ăsta internist elaborat şi dificil, refugiul studenţilor va fi tot o disciplină chirurgicală… Chirurgia Pediatrică, un fel de oază în tot acest desert arzator,  unde materia e mai blândă, mai accesibilă, mai uşor de înţeles (şi spun asta fără să fiu un fan al chirurgicalelor,  cel mai probabil te vei simţi mai binevoitor şi mai relaxat când vine vorba de  Chirurgia Pediatrică).

Aşadar nu te lăsa înşelat de aerisirea aparentă a orarului (dominată însă de cele 3 stagii săptămânale de Interne care vor colora tabelul familiar – senzaţia pe care o ai, când te uiţi prima oară pe orar, e că urmează doar Medicină Internă, indiferent de zi, ea e omniprezentă, cineva face Interne – o senzaţie care va fi dublată şi oglindită şi de acumularea materialelor pe birou şi calculator spre finalul sesiunii –  oriunde vei privi,  vei mai găsi un buletin de analize, nişte completări cu glomerulonefrite, o clasificare de leucemii etc), prepare to face the storm, urmează viaţă grea. Credite multe au materiile care pun cele mai mari probleme, desigur: Medicina Internă şi Neurologia, deci clar că trebuie să le dai prioritate absolută (nici nu vei avea cum să nu o faci, după ce jargonul neurologic te va băga în sperieţi iar abrevierile din hematologie te vor face să te simţi ca un funcţionar de la poliţie care întocmeşte plăcuţe de îmmatriculare pentru maşini -ce zici, te bagi la un NC 01 LGC). Din urmă vin Chirurgia Pediatrică şi Endocrinologia şi, agasant de serioasă, deşi are doar 2 credite, disciplina Prim Ajutor şi Tehnici de Resuscitare.

CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE PEDIATRICĂ –  disciplina la care studiezi patologie chirurgicală infantilă. Adică e vorba, cu precădere de tot felul de anomalii congenitale, multe dintre ele depistate imediat după naştere şi rezolvate în primele zile sau luni de viaţă (mă rog, în practică e de fapt plin de apendicite,  hernii inghinale şi testiculi năzdrăvani şi jucăuşi).  Vei studia patologie digestivă (atrezie de esofag, ocluzii intestinale – înalte, joase, medii cu toată etiologia de rigoare), patologii ale canalului peritoneu vaginal , patologia peretelui abdominal anterior (get ready pt cele două chestii horror numite omfalocel şi laparoschizis), anomalii ale aparatului genital la sexul masculin şi feminin, urologie pediatrică (anomalii renale, obstrucţii, reflux, epispadias, hipospadias – aici o să se repete destul din Urologia de Anul 4) şi, mai spre finalul semestrului veţi acoperi şi ceva Ortopedie pediatrică (displazia de dezvoltare a şoldului – ce-o să vă mai placă schema cu linia lui Hilgenreiner şi cadranele Ombredanne – piciorul strâmb congenital, osteomielite, chisturi osoase etc) de care e bine să ţineţi cont mai ales pentru examenul practic.

Cursul a fost ţinut săptămânal de prof univ dr Aurel Mironescu, cam 1h 45 minute (fără pauză). Informaţiile prezentate pe slideuri sunt selectate din carte. E recomandat să mergeţi la cursuri pentru că se folosesc destul de multe imagini pentru a ilustra patologiile abordate. Stagiile s-au ţinut săptămânal la SPITALUL CLINIC DE COPII, pe secţia Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică (e necesar echipament complet – costum de spital şi papuci de spital – vestiarul e la subsol). Unele grupe au fost coordonate de prof univ dr Aurel Mironescu, altele de asist univ dr Lucian Vida. Teoretic, pe orar figurau şi grupe coordonate de asist univ dr Liviu Muntean. Practic, aproape toate grupele au făcut stagiul cu asist univ dr Lucian Vida. Pot spune că a fost unul dintre cele mai faine stagii din facultate, chiar dacă nu are decât 2 ore săptămânal (va fi nasol pentru cei care nu vor avea stagiul de la prima oră de dimineaţă şi care îl vor avea intercalat între alte stagii, pentru că vor pierde timp cu sositul şi plecatul şi vor reduce timpul petrecut efectiv cu cadrul didactic), ele sunt valorificate la maxim: la 8 30 eşti pe secţie echipat (e bine să nu întârziaţi pentru că se pune accent pe punctualitate), studenţii trebuie să intre în saloanele de pe secţie, să facă anamneza copiilor (până în jur de ora 9 ar fi bine să nu vă găsească profesorul sau asistenţii pe coridor, că se lasă cu apostrofări), apoi urmează întâlnirea cu coordonatorul de stagiu, se urcă în sala de la etajul 2 (fostul compartiment ATI), unde coordonatorul pune pe negatoscop radiografii  şi discută patologiile cu studenţii – e interactiv, e cu întrebări, e cu schimb de opinii şi nu e foarte lung. E un stagiu care chiar completează şi te ajută să înţelegi materia de la curs din FIECARE SĂPTĂMÂNĂ, adică nu doar aşa ocazional şi imprevizibil. Se insistă pe aspecte esenţiale şi repere uşor de reţinut. Dezavantajul e că, până la finalul semestrului nu e timp pentru o recapitulare, pentru a parcurge rapid toate radiografiile discutate la stagiu şi da, unele radiografii arată pur şi simplu horror, dar la majoritatea identifici câte un indiciu pe baza căruia să formulezi un ipotetic diagnostic (evident, trebuie să citeşti şi din curs, nu doar să faci fotografii mentale) – atentie, sunt radiografii care releva chiar si 2-3 patologii (mai ales daca nimeriti combinatii de tip VACTER, eu am avut radiografie si cu atrezie de esofag, fara fistula si malformatie rectala)! Se ţine o evidenţă riguroasă a prezenţelor la fiecare stagiu, deci, dacă lipsiţi, asiguraţi-vă că aţi recuperat la timp.

Examenul practic s-a dat în ultima săptămână înainte de sesiune, cu fiecare grupă, a fost ORAL şi a constat într-o discuţie pe marginea a 2 radiografii prezentate de-a lungul semestrului (intră toate patologiile: de la cele digestive, la urologie şi ortopedie). Unele grupe au dat examenul practic cu dr Lucian Vida, altele cu prof Aurel Mironescu (afli doar în ziua respectivă cu cine vei susţine examenul) – dr Vida vrea răspunsuri punctuale, diagnostice fără poveşti (cu peşti), prof Mironescu acceptă explicaţii mai pe îndelete, descrieri radiologice până să ajungi să pui un diagnostic. Examenul se evaluează cu calificativ (suficient, bine, foarte bine) şi contează modest la nota finală (dar fără examen practic susţinut nu se poate intra în examenul mare, desigur). Cei care nu şi-au recuperat absenţele până la examenul mare, nu vor putea să participe la evaluarea finală (se ţine un control riguros al prezenţelor, deci analizaţi-vă din timp situaţia).

Examenul mare a fost SCRIS, GRILĂ cu vreo 20 de întrebări cu răspuns simplu şi asocieri, a curpins şi cazuri şi stabilirea adevărului şi falsităţii unor propoziţii. Am dat peste mai multe întrebări din stenoza pilorică, neuroblastom, ocluzii, Boală Hirschprung, reflux vezico ureteral. În generaţia mea nu s-a picat aproape deloc, dar au fost studenţi care nu au putut să se prezinte la examen din cauza absenţelor de la stagii.

ENDOCRIONOLOGIE – un curs care, din fericire,  nu pune multe probleme la Braşov şi care va fi, parţial, o revizitare deopotrivă a Biochimiei, Fiziologiei şi… a cărţii de Biologie de Clasa a XI-a – şi spun asta pentru că, din motive mai mult sau mai puţin întemeiate, structura şi funcţiile hormonilor sunt teme preferate pentru admitere şi pentru materiile din preclinic. Evident e o materie importantă, sunt părţi interesante, se ia la mărunţit fiecare glandă endocrină, cu structură, anatomie, fiziologie şi se dezvoltă apoi patologiile aferente ( cam totul gravitează în jurul feedbackului – când creşte un hormon reglator, scade hormonul efectorului final, deci nu e chiar aşa de greu de învăţat chiar dacă tiroidologia nu se termină cu un buletin pe care scrie că TSH ul e crescut şi FT4 scăzut – şi, să nu uităm: dacă ai o boală autoimună, atunci roagă te să fie Tiroidită Hashimoto -pentru că e printre puţinele care e limitată la un singur organ).  Desigur sunt multe detalii biochimice, investigaţii paraclinice cu tot felul de dozări şi detectări mai nasoale, dar din fericire nu se cer în amănunt la examen.

Cursul a fost ţinut o dată la 2 săptămâni de şef lucr dr Mihai Vârciu, cam 1h 30 min. Interesant este faptul că dr Vârciu nu foloseşte proiector sau suport vizual ci vorbeşte liber, expune cursul ca o poveste în care presară anecdote (care e cel mai bun manual de Endocrinologie? Povestea lui Harap Alb fara indoiala – eroii din basm ilustrează patologii endocrine, fie că vorbim de hipotiroidismul lui Gerilă, de Basedow ul lui Ochilă, de hipertiroidismul lui Fomilă sau de acromegalia lui Păsărilăţlungilă), info inedite (de genul experimentelor pe mormoloci cu extract de tiroidă care au condus la descoperirea funcţiilor hormonale) cazuri şi întrebări. E unul dintre cursurile la care veţi putea merge cu plăcere, fără teama de a adormi. Dezavantajul e că, dat fiind timpul scurt alocat disciplinei, nu va fi acoperită toată materia ci vor fi atinse elemente esenţiale din câteva patologii mai frecvente: tiroidiană, hipofizară, supraprenaliană… în rest, citiţi din cărţi.

sectie

Stagiile s-au ţinut săptămânal. Jumătate din grupe au fost coordonate de şef lucr dr Mihai Vârciu şi colaboratoarea sa de la Spitalul Medlife, celelalte grupe au fost coordonate de asist univ dr Pavel Suciu la Spitalul Judeţean – Staţionarul Astra (clădirea aceea gri, situată puţin mai jos pe str Calea Bucureşti,  pe partea opusă sediului central al Spitalului Judeţean, chiar la intersecţia cu str Nicolae Titulescu care duce la Poliţia Braşov). Grupa mea a făcut la Staţionarul Astra.  Studenţii s-au schimbat la garderobă care se află în zona Ambulatorului Staţionarului Astra, lângă cabinetele de Dermatologie (intri în spital (din str Calea Bucureşti), treci de portar, faci prima la dreapta şi mergi tot înainte pe coridor, treci de lift şi, undeva pe dreapta e garderoba – cheia de la garderobă e la liftieră, deci chemi liftul, ai răbdare şi primeşti ce ai nevoie). E nevoie de halat şi papuci de spital (deci nu echipament complet, dar papucii sunt un must have). Secţia de Endocrinologie e chiar la intrarea în spital (şi pare o chestie miniaturală, coridoarele, uşile, oamenii totul pare mai mic aici, nu ştiu de ce). Stagiul s-a desfăşurat după logica un stagiu = un pacient. Coordonatorul (pe care l-am aşteptat uneori mai mult, alteori mai puţin) ne spunea cu cine să stăm de vorbă, după anamneză şi examen obiectiv ne duceam în sala de mese sau în sala studenţilor din apropierea intrării unde discutam cazul şi patologia identificată . Probabil că nu trebuie să fiţi foarte norocoşi ca, într-un semestru să aveţi  ocazia să vedeţi măcar o acromegalie, un Basedow Graves, un mixedem suficient de explicite semiologic ca să vă rămână măcar imaginea prototip a patologiei. Nu s-a susţinut examen practic.

Examenul mare a fost SCRIS şi a cuprins întrebări grilă şi vreo 3 subiecte cu răspuns scurt, sub forma unor cazuri clinice (patologie tiroidiană şi suprarenaliană) – studenţii erau solicitaţi să propună planuri de investigaţii paraclinice, să pună un diagnostic, să facă diagnostic diferenţial (se dădeau, din fericire intervalele de valori normale). Nu a picat aproape nimeni.

PRIM AJUTOR ŞI TEHNICI DE RESUSCITARE  – cursul mult dorit şi aşteptat de orice medicinist, cursul ăla despre eroii care te scoală din morţi (uneori doar temporar… e drept, mulţi din cei resuscitaţi, adică cei care revin la viaţă în sunet de viori şi lacrimi prin filme riscă să dea colţu curând dacă nu beneficiază de suport vital avansat postresuscitare) rotit din Anul 2 în Anul 5 (ceea ce mie mi se pare mai logic, dată fiind încărcătura sa… fiziopatologică), cursul ala pe care unii l-au facut in diverse tabere de profil, alţii l-au parcurs la voluntariat la Ambulanţă, la Crucea Roşie sau la UPU, cursul ăla care era necesar, cel puţin, aşa de obraz, de PR, de imagine şi în facultatea de medicină în Anul 5 – în fond, ajutor mai esenţial şi mai vital ca primul ajutor probabil că nu există şi trebuie să arăţi măcar că eşti stăpân pe tine şi că ai un plan chiar şi atunci când BLS-ul (aka basic life support, adică eliberarea căilor respiratorii, ventilaţia şi masajul cardiac) e tot ce poţi oferi, înainte de a aşeza accidentatul în poziţie laterală de siguranţă (dacă nu cumva suspectezi vreo fractură cervicală). La cursul ăsta afli ce înseamnă BLS, ce înseamnă ALS (advanced life support – adică suport vital cu medicamente şi instrumentar) şi cum să acorzi primul ajutor în diferite situaţii punctuale (în traumatisme, intoxicaţii, înţepături şi muşcături de lighioane, în evenimente care implică factori fizici). Situaţia repetitivă a ABC-ului (airway, breathing, circulation) e precedată de anunţarea serviciilor de urgenţă şi de evaluarea siguranţei mediului (deci nu e egoist să faci ceva înainte să pui mâna pe bolnav, e mai degrabă common sense).

Cursul a fost ţinut de asist univ dr Adrian Bărăcan, o dată la 2 săptămâni iar jumătate din expunere e practic… fiziopatologie. De la debitul cardiac, saturaţia în oxigen, la coagularea proteinelor, solubilizarea gazelor în sânge, mecanismul febrei, toate astea sunt reluate, aprofundate (poţi să-ţi imaginezi că asta e doar o prefaţă a ATI-ului din Anul 6 căci, da, dr Bărăcan predă şi ATI), o să trezească amintiri faine sau coşmaruri, după caz din vremurile disciplinei de Anul 3. Dacă eşti atent şi nu te plictiseşti uşor, e chiar fain să urmăreşti expunerile… mai ales prima jumătate a cursurilor pare, în esenţă, extrem de repetitivă dar condimentul ăsta fiziopatologic inserat cu orice ocazie de cadrul didactic titular face deliciul disciplinei.

Stagiile s-au ţinut tot o dată la 2 săptămâni, în Corpul K, căci acolo sunt puţinele manechine pe care se învaţă şi se execută manevrele de resuscitare. În afara masajului cardiac, a ventilaţiei cu balon, a aplicării protocolului de resuscitare, la stagiu vei mai parcurge câteva cazuri în care eşti solicitat să recunoşti urgenţa şi să acorzi primul ajutor şi te vei familiariza cu câteva dispozitive (tub de IOT, mască laringiană etc) menite să asigure ventilaţia victimei. Se ţine riguros prezenţa, deci dacă lipseşti şi nu recuperezi chiar nu eşti primit în examen. Examenul practic a fost ORAL, s-a susţinut la finalul semestrului şi a avut un caracter aparte: nu s-au dat subiecte propriu zise, ci studentul a fost pus în faţa unor situaţii de urgenţe ipotetice descrise de dr Bărăcan (de ex: vine un pacient cu tensiune mare şi hiperventilaţie – ce faci?) – studenţii au fost solicitaţi să răspundă la întrebări punctuale (ce medicament dai, ce procedură încerci) până să se ajungă la stopul cardio respirator şi să demonstrezi practic, pe manechin, tehnica de resuscitare – un examen aparte, fără îndoială, în manieră problem-based-learning, ca un fel de Dungeons and Dragons când Story Master-ul te integrează într-o poveste şi tu trebuie să vii în întâmpinarea provocărilor.

Examenul mare a fost SCRIS, tip GRILĂ şi răspunsuri scurte – erau şi nişte desene cu manevre pe care trebuia să le identifici (gen Heimlich, poziţia de siguranţă etc). Nota finală a fost o medie între nota de la examenul practic şi examenul mare.

NEUROLOGIE – da, spaima Anului 5, reputaţie confirmată de fiecare generaţie de până acum. Logică şi precisă pe de o parte, încărcată, nefamiliară, pe alocuri abstractă pe de altă parte, e disciplina care nu are cum să te lase rece. De ce pare atât de grea? În primul rând pentru că nivelul tău de  Anatomie a sistemului nervos de Anul 2 arată in Anul 5 ca un şvaiţer ciugulit de şoareci flămânzi, în al doilea rând pentru că aproape nicio disciplină parcursă de atunci, din Anul 2 şi până în Anul 5 nu s-a prea băgat în Neurologie, nici măcar Semiologia Medicală de Anul 3, poate doar Farmacologia (dar, let’s be serious, câţi v -aţi ambiţionat să învăţaţi antiepilepticele, antiparkinsonienele, antipsihoticele în Anul 3 şi mai ales cât v-aţi întâlnit cu ele de atunci şi până în Anul 5?). Aşa că în Neurologie intri virgin intelectual, niţel tabula rasa chiar, da trebuie să ieşi dumirit,   să ai habar cu ce se pupă şi pe unde se potrivesc Miostinul, Romparkinul, Carbamazepina etc. Sună aventuros? Păi cam este, e de zburdat mult şi de cules şi mai mult. Cursul e structurat pe capitole mari care cuprind sindroame neurologice, sinteze semiologice şi bolile propriu zise. Asta înseamnă că o iei cătinel, cu partea de anatomie, semiologie şi apoi dai de bolile propriu zise – iar asta mănâncă timp, evident, atât de mult încât probabil că vei avea de citit suplimentar materie la finalul semestrului, că nu ajung 14 cursuri să se îndese toate astea (cel puţin la noi nu a ajuns). Da, o să ajungi să descoperi, in cele din urma care e treaba cu  AVC-ul ischemic, hemoragic, cu  hemoragiile cerebrale, vei avea de furcă şi cu epilepsia, Parkinsonul, Myasthenia Gravis, scleroza multipla şi cu terifiantele sindroame: neuron motor central, periferic, vestibular, cerebelos, pierderea stării de conştienţă, come şi evaluarea lor etc etc. Cazurile şi observaţiile făcute de prof Minea sunt interesante (mai ales cele despre durerea talamică, despre accidentul vascular cu afectarea nucleului subtalamic care duce la hemibalism – mişcări involuntare, bruşte şi violente ale membrelor superioare – e bine să nu stai prea aproape de pacienţii aceştia, s-au făcut câteva referiri şi la neurologia emoţiei, la fundamentul biochimic al dependenţelei de jocuri de noroc, droguri sau cumpărături legat de descărcările masive ale nucleului accumbens, ne-am amuzat când am auzit despre pareza clasică a îndrăgostiţilor dar şi pareza de pahar – deficitul motor localizat în braţ şi antebraţ datorită îmbrăţişării pe termen lung sau datorită adormitului cu capul pe mână şi pe braţ al beţivilor etc).

Cursul a fost ţinut de prof univ dr Dan Minea, săptămânal, câte 2 ore (intrări punctuale şi imperiale, de fiecare dată). La primele cursuri audienţa a avut exact senzatia aia de soc posttraumatic, cu confuzie si amnezie. Cu tot cu scheme proiectate, cu tot cu pointer, cu tot ce vrei, cand o fraza se întindea peste 15 -20 de secunde, se scurtcircuita şi creierul nostru… poate doar la Imunologie s-a mai întâmplat asta, la proporţii similare. Mai târziu, pe măsură ce ne-am mai obişnuit cu terminologia şi după ce am mai fixat sindroamele şi la stagii lucrurile au stat ceva mai bine. Nu pot decât să recomand SĂ PARTICIPAŢI LA TOATE cursurile, pt că acolo se regăseşte tot ce aveţi nevoie pt a învăţa (nu tot ce se predă corespunde cu ce e în carte, se fac selecţii, sunt actualizări, deci ce se predă la curs e prioritar).

neuro reflexe

Stagiile s-au ţinut săptămânal, fie la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie – Sediul Central pe str Trotuş sub coordonarea asist univ dr Ioana Varga, fie la Spitalul Judeţean – Secţia Neurologie sub coordonarea şef lucr dr Cristian Falup (la Judeţean asistentele pretind halat şi papuci de spital pe secţie, la Spitalul de Neurologie nu e nevoie decât de halat). Grupa mea a fost coordonată de asist univ dr Ioana Varga, ne-am întâlnit în sala Raportului de Gardă (adică tot acolo unde ne întâlneam şi pentru BFT). Prima parte a stagiilor consta într-o discuţie despre evaluarea clinică a sindroamelor predate la curs, examenul clinic în Neurologie, în a doua parte a stagiului mergeam la pacienţi şi exersam, pe rând elementele predate (inclusiv reflexele). Interesant a fost că, după ce,  la primele stagii cu examene clinice demonstrative ne-am simţit complet descruajaţi şi ameţiţi (erau multe chestii de luat în considerare pe care nu le mai făcusem deloc până atunci), pe măsură ce a trecut timpul, spre finalul semestrului am constatat că chiar s-au lipit nişte noţiuni de noi, că puteam să derulăm logic etape şi raţionamente semiologice. Şi asta e satisfăcător pentru că baza neurologiei este clinică şi astăzi, aşa cum veţi vedea din examinarea clinică poţi sugera un diagnostic de etapă de sindrom, un diagnostic topografic, etiologic, numai pe baza inspecţiei şi a palpării,  ceea ce este, fără îndoială, impresionant. Grupa mea a dat şi examen practic, la finalul stagiilor am avut de evaluat un pacient  – examinarea am făcut-o la comun cu alţi câţiva colegi dar dr Varga ne-a întrebat apoi pe fiecare câte ceva şi ne-a pus să evaluăm sensibilitatea, reflexele, tonusul muscular, limbajul etc.

Examenul mare a fost ORAL şi s-a ţinut la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie, în cabineul prof Minea, subiectele posibile au fost puse la dispoziţia studenţilor înainte de examen chiar de titularul de curs. Examenul a constat în tratarea a 2 subiecte (din prima, respectiv a doua jumătate a materiei). Fiecare student are timp de gândire, nu există presiuni, există chiar muzică clasică (să mai împrăştie din emoţii).  Particular este faptul că examinatorul nu intervine deloc nici verbal, nici paraverbal pe parcursul răspunsului oferit de student, nu pune întrebări, nu întrerupe, păstrează o mască imobilă din care nu poţi deduce nici încurajări nici dezaprobări. Abia după ce ai recunoscut că ai încheiat răspunsul vin precizările şi nota. Promovabilitatea a fost undeva în jurul a 35% şi asta pentru că o treime dintre studenţi pur şi simplu nu s-au prezentat la examen, alţii au predat biletele,  puţini dintre cei care au răspuns au picat, în rest s-au luat note mari. Evident, e necesar să parcurgi, să îţi sistematizezi materia din timp, pretenţiile nu sunt absurde, subiectele nu sunt foarte multe (dar multe dintre ele sunt mari, pot fi chiar şi jumătate dintr-un curs), nu trebuie să reproduci cuvânt cu cuvânt, trebuie să dovedeşti că ai un habar şi că ai înţeles nişte lucruri. Dat fiind faptul că materia e nouă şi multă, e clar că trebuie să vă apucaţi de citit din timp, e foarte greu să desţeleniţi totul în sesiune…  la disciplina asta e greu de tot să te bazezi doar pe sesiune, dacă mergeţi la stagii şi parcurgeţi materia săptămânal tot o să vi se pară greu, dar nu imposibil (mai ales că, la examen, simţi că nimeni nu vrea să te pice, să te terorizeze…), deci e cazul să îi daţi prioritate absolută.

MEDICINĂ INTERNĂ 2 – revizitată în Anul 5, după hopul Cardiologiei şi al Bolilor Respiratorii din Anul 4, la disciplina asta o să dai de… tot ce a rămas prin abdomen, retroperitoneu, oase: adică Gastroenterologie, Hematologie, Reumatologie, Nefrologie. Unii spun că Medicina Internă de Anul 5 e mai uşoară decât cea din Anul 4, asta nu atât pe fondul conţinuturilor studiate, cât mai ales pe fondul faptului că te-ai mai obşinuit cu volumele mari de materie livrate de această disciplină. Noutatea şi, pe undeva avantajul adus de  acest mastodont de 14 credite e că integrează mai multe specialităţi – asta înseamnă că ai parte de varietate, nu prea ai timp să te plictiseşti. Partea nasoală e că , în afară de Gastroenterologie care e mai accesibilă, mai bine aşezată pe semiologia şi fiziopatologia studiate până acum, celelalte 3 ramuri se pot dovedi de-a dreptul un coşmar şi asta pentru că toate au parte de clasificări fără număr (fiecare cu particularităţile ei, eventual cu criterile ei de diagnostic, majore sau minore) şi în n variante, toate se bazează (astăzi cel puţin) pe investigaţii paraclinice avansate gen imunohistochimie, microscopie electronică, analiza genetică etc etc, unde vrei nu vrei te întâlneşti cu cluster determinanţi (nenorocirea de CD-uri de la imunologie), cu depuneri şi coloraţii de tot felul, cu cromozomi modificaţi, cu diferite tipuri de celule cu nuclei de un anumit aspect etc etc. Specialităţile sunt predate pe rând, se începe cu Hematologia şi Gastroenterologia şi, mai spre finalul semestrului se parcurge Nefrologia şi Reumatologia.

Cursurile au fost ţinute de 2 ori pe săptămână, câte 2 ore. În anul meu partea de Gastroenterologie şi Reumatologie a fost predată de conf univ dr Elena Bobescu, iar partea de Nefrologie şi Hematologie de şef lucr dr Claudia Gavriş. E indicat să participaţi mai ales la cursurile predate de dr Gavriş, pentru că, deşi are mania detaliilor,  recapitulează în amănunt chestii legate de anatomie şi fiziologie, dă o hartă generală a cursului şi a tematicii care pot fi de ajutor, mai târziu, în sesiune (când slideurile reluate vă vor da cu siguranţă dureri de cap). Partea de Hematologie acoperă anemiile, leucemiile şi tulburările de coagulare, partea de Gastroenterologie acoperă esofagite, gastrite, ulcere, sindroame de malabsorbţie, patologie inflamatorie, pancreatită, hepatită, ciroză hepatică, partea de Reumatologie acoperă artroza, osteoporoza, poliartrita reumatoida, sclerodermia, vasculitele, lupusul etc. Pe lângă cursurile mari, prevăzute în orar, la fel ca în Anul 4, s-au ţinut săptămânal microcursuri (la unul dintre stagiile săptămânale) dedicate pregătirii examenului practic şi susţinerii unei prezentări de caz (fiecare grupă se va înscrie pentru o prezentare de-a lungul semestrului). Prima serie (cea mai lungă de altfel) de microcursuri e dedicată HEMATOLOGIEI şi e ţinută de şef lucr dr Claudia Gavriş (în sala de curs de la Spitalul Judeţean): e dedicată interpretării mielogramei, hemoleucogramei şi frotiului sangvin (dacă nu prea vă omorâţi cu cititul materiei săptămânal, o să vi se pară că dr Gavriş vorbeşte chineza şi nu o să vă alegeţi cu prea multe, mai ales dacă nu o aveţi drept coordonator la stagiu). A doua serie de microcursuri e dedicată analizei BULETINELOR DE URINĂ şi e ţinută de asist univ dr. Tiberiu Nedeloiu (talentul dr Nedeloiu de a te băga în ceaţă şi a găsi mereu temei de cârcoteală se va simţi şi aici). A treia serie de microcursuri (cred că maxim 2) e dedicată interpretării RADIOGRAFIILOR de ABDOMEN ŞI PELVIS (cu şi fără substanţă de contrast) şi e coordonată tot de asist univ dr. Tiberiu Nedeloiu. La finalul acestor microcursuri, în general… vei intra în panică, pentru că vei fi departe de a te simţi stăpân să evaluezi de capul tău probele paraclinice, de aceea va fi bine să faci rost cât mai repede de buletinele de analiză şi radiografii de la cei din Anul 6 pentru a avea ce să exersezi în sesiune.

aglomerat interne

Stagiile s-au ţinut la Spitalul Judeţean Braşov, pe secţia Interne (asist univ dr Tiberiu Nedeloiu, asist univ drd Mihai Greavu,  şef lucr dr Claudia Gavriş) dar şi pe secţiile de Cardiologie 1 şi 2 (asist univ dr Alina Bisoc, asist univ drd Monica Olaru, asist univ dr Horaţiu Rus, asist univ drd Evelina Iarca). Nu s-au ţinut stagii modulare (adică stagii separate de Hematologie, Nefrologie, Reumatologie). E o anomalie pe care nu am înţeles-o şi pe care nu am putut să o rezolv: faptul că nu s-a făcut rotaţie pe secţii şi o parte din grupe şi-au făcut veacul pe secţia de Cardiologie în semestrul în care trebuiau să vadă patologie gastrică, hematologică, hepatică, renală etc. Evident, şi pe Cardiologie vin pacienţi cu afectare hepatică şi renală mai ales, sunt şi destule anemii, dar mai greu să vezi o leucemie, o glomerulonefrită. Dacă aveţi ghinionul, aşa cum am avut eu, să nimeriţi pe Cardiologie în semestrul 2 din Anul 5, rugaţi-vă constant de coordonator să mergeţi, măcar din când în când şi pe alte secţii (împreună cu el sau nu), să vă aducă mielograme, radiografii, dacă insistaţi îndeajuns tot o să mai vedeţi ceva, măcar din când în când. Puteţi de asemenea să mergeţi în gărzi pe secţia de Interne, mai ales cu dr Gavriş.

Pe parcursul semestrului, la alegerea studenţilor, s-a susţinut şi un test cu 25 de întrebări din partea de Hematologie (prezenţa nu a fost obligatorie dar punctajul obţinut s-a adunat la nota finală) – e recomandat să solicitaţi şi să mergeţi la un astfel de test pentru că vă mai motivează să puneţi mâna pe pârdalnica patologie a sângelui.

Examenul practic s-a dat înainte de examenul mare (dr Bobescu trimite o programare a grupelor, cam 2 pe grupe pe zi) a constat în 2 probe mari: proba la pacient şi proba investigaţiilor paraclinice. Proba la pacient înseamnă anamneză, examen obiectiv, diagnostic de etapă (e mai mult sau mai puţin o formalitate), puteţi primi pacient atât de pe secţia de Cardiologie, cât şi de pe Interne (indiferent unde aţi făcut stagiul). Proba investigaţiilor paraclinice cuprinde: interpretarea unei mielograme, interpretarea unei hemoleucograme şi a unui frotiu, interpretarea unui buletin de urină, interpretarea unei radiografii abdominale sau pelvine. Fiecare probă trebuie promovată (au fost situaţii în care studenţii abia au luat 5 la interpretarea unuia dintre buletine şi au fost avertizaţi că trebuie să ia minim 6 la examenul mare pentru a promova). Dacă la hemoleucogramă, frotiu, mielogramă te poţi uita cu atenţie după indici care să-ţi sugereze patologie (valorile seriilor celulare sangvine, prezenţa blaştilor, prezenţa celulelor particulare etc) şi la buletinul urinar ai nişte repere (densitatea urinară sugerează capacitatea de concentrare şi deci funcţionalitatea rinichiului, pH, nitriţi, cilindri leucocitari sugerează infecţie, hematurie proteinurie sugerează afectare glomerulară etc) la radiografie e de-a dreptul horror – poţi să tragi nişte filme de nici nu ştii cum să le orientezi, darămite să identifici organ şi să spui de patologii, dar poţi să tragi şi câteva (puţine filme) unde patologia se vede din pom (un cancer de colon, o stenoză esofagiană inferioară) aici clar ţine de bafta pe care o are fiecare. E important sa cereti din timp si sa va obisnuiti cu VALORILE NORMALE la fiecare buletin  – acestea NU figureaza pe buletinele de examen, deci trebuie sa va fie familiare dinainte (o sa fie o discutie eterna a surselor care nu corespund, da important e sa va hotarati cu coordonatorul de stagiu pe intervalele fiziologice pe care le luati in considerare si sa le retineti ca atare)

Examenul mare, la fel ca în Anul 4, a fost SCRIS, 100 de întrebări grilă – o parte cu răspuns simplu, o parte cu răspuns multiplu, nivel de dificultate zic eu peste medie (din Hematologie sunt multe întrebări din anemii, leucemii, din Gastroenterologie multe din ciroză şi hepatite, mai ales complicaţii şi tratament, din Reumatologie mai mult poliartrita reumatoidă şi lupus, din Nefrologie infecţii urinare, glomerulonefrite, puţin din boala renală cronică, mai nimic din injuria renală acută). S-au punctat răspunsurile corecte (corectură de tip examen de rezidenţiat, deci nu totul sau nimic).  Aşadar, recomandări pentru promovare: faceţi rost de buletinele de analiză până la începutul sesiunii, participaţi la testul din timpul semestrului (poate chiar şi la concursul de Medicină Internă din luna mai), participaţi la cursurile ţinute de dr Gavriş, cereţi întâlniri recapitulative cu coordonatorii de stagii, lăsaţi măcar o săptămână jumate din sesiune pentru Medicină Internă (generaţia mea a rezervat cam 2 săptămâni).

 

 

 

Minighid al studentului de Anul 4 (III) – Update

Savurându-mi cafeaua de vacanță și trăgând linii imaginare, constat că, așa cum a făcut și oldunsurehand la vremea sa, anul 4 a fost cel mai „lejer” (mai cu seamă al doilea semestru), ocupând primul loc detașat față de ceilalți ani la acest capitol. Asta ori pentru că e anul în care se face acel switch către partea clinică – „parcă mai arată a medicină” și lucrurile devin mai interesante, ori pentru că, pur și simplu, e mai ușor – având și ceva informații la bază pe care să le putem lega între ele. Dar cel mai probabil amândouă la un loc. Este cu siguranță anul în care îți poți permite să te arunci în tot felul de activități extra (proiecte în ASSM, participări la congrese șamd).

În primul semestru nu au apărut modificări importante față de precedentul an. De aceea, mă voi rezuma să punctez diferențele apărute în cel de-al doilea semestru:

  • Chirurgia Generală – rămâne materia cu cele mai multe credite ale sem. II (12). Cursul a fost ținut de șef lucr. dr. Cătălin Mișarcă și s-a ținut în corpul K de 2 ori pe săptămână, aprox. 1 oră și jumătate, uneori aproape 2, fără pauză – materia cuprinde patologia chirurgicală a tiroidei, a glandei mamare, a tubului digestiv + a organelor anexe, peritonita și traumatisme abdominale. Slideurile sunt făcute pe baza capitolelor de chirurgie ale cărții pentru rezidențiat (ECN) și sunt suficiente pentru examen (nu ne-a fost dată bibliografie suplimentară). Microcursurile s-au ținut și în acest an (săptămânal, în cadrul stagiilor), de către dr. Durach, respectiv dr. Hogea. La microcursurile ținute de dr. Hogea au fost discutate mai ales cazuri, patologii chirurgicale frecvente și tehnici chirurgicale. Cele mai atractive momente au fost, fără doar și poate, cele în care s-au prezentat noțiuni practice elementare de chirurgie (noduri, suturi). Examenul a fost sinteză, constând în 19 subiecte cu răspuns scurt (ex: clasificarea hemoragiei digestive superioare, sindromul esofagian, tratamentul antibiotic în peritonita acută, bilanțul lezional în traumatismele abdominale, clasificarea anatomopatologică în apendicita acută etc.). Nu au picat mulți, însă notele nu au fost prea mari.
  • Endourologie – materie în premieră la facultatea noastră. Disciplina a cuprins partea de tratament endoscopic în patologiile aparatului urinar și genital masculin. La curs ținut o dată la 2 săptămâni, în corpul K, au fost prezentate tehnicile de intervenție, instrumentarul specific, dar și câteva aspecte ce țineau de fiecare patologie în parte (acestea se regăseau cât de cât și în materia de Urologie). Examenul a fost tip sinteză, 5 subiecte de redactat; notele au fost destul de bune, însă tentativa de fraudă a fost pedepsită!
  • Deontologie – au apărut câteva modificări și aici, în sensul că, spre deosebire de anul trecut, în acest an s-a susținut și un examen în sesiune (care a contat 20% din nota finală). Cursul a fost predat de prof. univ. dr. Liliana Rogozea și de conf. univ. dr. Lorena Dima (cred că orele au fost distribuite aproape în mod egal), în corpul K, o dată la 2 săptămâni, iar seminarul de asist. univ. dr. Florin Leașu. Pentru examinarea practică am avut de pregătit un proiect (în echipe de câte 2-3) pe una dintre problemele de etică oferite și pe care l-am prezentat la sfârșitul semestrului în fața grupei. La examen am avut câteva întrebări grilă și de comentat o problemă de etică medicală (similară cu cele de la seminarii).
  • Medicina Muncii – titularul de curs nu s-a schimbat, cursurile au fost ținute teoretic în corpul K, o dată la 2 săptămâni. Practic, nimeni nu prea pare să poată desluși misterele privind desfășurarea acestui curs. Cert e că la examen au fost scăzute puncte pentru absențele de la curs. Ne-a fost trimisă o carte de Medicina Muncii în format electronic și 15 subiecte, dintre care la examen au intrat doar 3.
  • La Ortopedie și Urologie nu au apărut modificări față de anul trecut.
  • Medicina psihosomatică – nu s-a mai ținut în anul nostru!

Minighid al studentului de Anul 5 (I)

Anul 5 este anul în care s-ar putea să depășești limitele conceptibile ale celor din jur, în privința duratei studiilor universitare  și, drept urmare, să-i cam bagi în ceață (a, ești Anul 5? Aaa, avansat! Păi ăsta e ultimul? Nu? Doamne, da cât faceți?). Este anul în care apropierea finalului facultății va deveni tot mai palpabilă (vei începe să calculezi examenele nasoale rămase până la absolvire, deci nu doar până la încheierea anului universitar – aha, deci Neuro, Obstetrică, Dermato…). E anul în care s-ar putea să devii mai preocupat de lucrarea de licență (da totuși, mai e timp, după cum îți vor aminti și posibilii coordonatori la care vei apela, în încercarea de a pune la punct măcar o temă și un plan de acțiune). E anul în care sesiunile s-ar putea să pară mai chinuitoare, nu doar din cauza examenelor nasoale, ci pentru că în calendar a început deja numărătoarea inversă, știi că te afli în treimea finală, a ultimilor  4, după ce ai dus în spate 8.  E anul în care discuțiile și îngrijorările celor din Anul 6 (vis-a-vis de rezidențiat, de posturi, ecn-isme din astea) vor deveni mai intereseante și mai relevante (fără să mai para așa de abstracte și fără să mai fie date la o parte cu proiecții de genul: până terminăm noi, hă, hă, hă). Semestrul 1 este, așa cum am mai amintit un cocktail aparte de specialități medicale și chirurgicale, la finalul căruia cel mai probabil ți se va mai clarifica puțin ce specialități NU vei vrea să faci… De remarcat este ca buturugile mici, verigile aparent marunte si slabute ale semestrului au fost cele unde activitatea de curs și stagiu  a bătut numărul de credite

BMF – Chirurgie Oro Maxilo Facială și Stomatologie – specialitate chirurgicală care are de a face cu toată anatomia Anului 2 din semestrul 1 pe care o împarte cu ORL-ul și Oftalmologia. Specialitatea în sine e grea (fă-ți o idee, trebuie să fii absolvent și de Medicină și de Stomatologie, deci 12 ani din viață împușcați fără să vrei) dar disciplina și examenul din Anul 5 nu pun mari probleme. Vei studia câte ceva despre caria dentară (de la etiologie și până la tratament), despre sialolitiaza (adică pietricelele din glandele salivare), despre gingivite (multe ale naibii), despre traumatismele feței (și riscurile meseriei – acela de a rămâne fără police când rezolvi o luxație de articulație temporomandibulară), despre procese infecțioase perimaxilare, abcese și flegmoane în cele mai ascunse buzunare ale mucoaselor (și da, nu mai are sens să te consolezi când simți că se umflă ceva în gură, că dai cu antibiotic și trece… tot la bisturiu trebuie să ajungi, recomandarea medicului), câte ceva despre tumori. Cursul a fost ținut o dată la două săptămâni de șef lucr dr Andrada Nicolau, n-a depășit o oră și jumătate, materialele de studiu s-au pus la dispoziție din timp. LP-ul a fost coordonat tot de șef lucr dr Andrada Nicolau, săptămâna în Corpul K la parter (în capătul coridorului, ultima ușă pe dreapta – Laborator BMF și Stomatologie). La LP am învățat să identificăm corect dinții (te vei lămuri și tu, dacă nu ți-a fost clar la Anatomie, ce înseamnă 4.8, 3.2, 1.3, eventual să-i poți atrage atenția stomatologului dacă din greșeală se oprește cu freza în alt dinte), câte ceva despre anestezia în BMF, despre câteva proceduri chirurgicale, despre câteva dintre instrumentele de bază folosite. Am avut ocazia să probăm niște freze pe dinți extrași (și e neobișnuit de plăcut să faci pe sculptorul de smalț și dentină, e altceva când tu ești cel care sapă și nu ești materialul din scaun pe care se sapă) și să vedem o mulțime de filmulete cu proceduri explicate (și să ne imaginăm durerile asociate… să nu crezi că nu o să strâmbi din nas măcar o dată, chiar dacă ești în Anul 5 și crezi că ești călit și ai văzut destule). Examenul a fost grilă, în jur de 20 de întrebări (se insistă pe temporizarea extracției dentare în diferite situații, pe identificarea corectă a dinților, pe gingivite), studenții au exersat înainte de examen modele de grile. Note mari și niciun student picat.

ORL – Otorinolaringologie – specialitate care are de a face cu 3 organe fără de care viața ar fi grea sau n-ar mai fi deloc. Dacă nu ați învățat prea bine Anatomia nasului, faringelui, laringelui și urechii, o să aveți ocazia să o reluați cu vârf și îndesat, atât la curs, cât și la stagiu, același lucru e valabil și pentru fiziologie. Dar odată înțelese și fixate toate acestea, patologia se așază la locul ei mult mai logic și mai natural.  Cursul a fost ținut de șef lucr dr Dorin Codarcea, o dată la 2 săptămâni (evident, mult prea puțin față de cât ar fi de povestit din materie) – în Corpul J dar și la Spitalul Mârzescu (din moment ce era programat vineri, îți dai seama că nu foarte mulți se ma sinchiseau să ajungă – dar dr Codarcea chiar apreciaza cand lumea vine la curs). Stagiile s-au ținut săptămânal la Spitalul Mârzescu, etajul 1- secția ORL,  intrarea se face preferabil prin spate (deci nu prin intrarea de la str Avram Iancu), vestiarul e în podul clădirii, cheia de la vestiar e în Oficiul Asistentelor de la etajul 1 (obligatoriu ultimul student care părăsește vestiarul duce cheia înapoi). Unele grupe au fost coordonate de șef lucr dr Dorin Codarcea, altele de asist univ dr Mădălina Buzescu (grupele e recomandat să o aștepte pe dr Buzescu în ultimul cabinet de pe stânga, din partea stângă a coridorului secției). Pentru stagiu trebuie echipament complet (papuci, pantaloni, tricou) și e necesar, de asemenea, ca studenții să facă un EXUDAT FARINGIAN la începutul semestrului (dacă nu au deja unul făcut în ultimele 6 luni, situație în care pot prezenta acele rezultate la spital) al cărui rezultat să îl predea asistentei șefe sau coordonatorului de stagiu. La stagiu veți învăța să poziționați oglinda ORL (uneori mai greu cu sincronizarea lumină-oglindă), să faceți rinoscopii cu speculul, examen bucofaringian, laringoscopie indirectă, rinoscopie posterioară, examinarea urechii cu otoscopul și o să vedeți pacienți cu tot felul de patologii. Curge sânge, curg puroaie (vezi puncție sinusală, vezi abces amigdalian, vezi epistaxis, tamponamente), unele chestii mai și put dar e un stagiu la care chiar aveți ce vedea, n-are sens să vă feriți. Dr Codarcea e vorbăreț și are multe să vă spună (din domeniul medical și extra medical), prea puțin probabil să apuce să termine de predat materia în timpul scurt alocat dar este unul dintre puținele cursuri pe care le-am avut la care poveștile oferite de titular în timpul cursului, povești cu caracter extracurricular desigur n-au plictisit în doze prea mari iar unele dintre ele s-au dovedit de-a dreptul memorabile (multe sunt legate de dificultățile de abordare a cazurilor urgente în spitalul care stă să se prăbușească, deși este o bijuterie arhitecturală, fără îndoială). S-a susținut o verificare în timpul semestrului (undeva în luna decembrie) și s-a susținut examen de stagiu  – la grupele coordonate de dr Buzescu studenții au tras bilete cu subiecte de prezentat ( ex: cauze de epistaxis, conduita în epistaxis, explorarea funcțiilor nasului, explorarea funcțională a laringelui etc) sau cu proceduri de efectuat (laringoscopie indirectă, rinoscopie anterioară/posterioară, inspecția în ORL) – cei cărora nu au vrut să efectueze procedurile pe colegi li s-a scăzut un punct și au avut de prezentat teoretic ce ar trebui să vadă în desfășurarea procedurii respective. Examenul mare a fost SCRIS – GRILĂ + SINTEZĂ – întrebări cu un singur răspuns corect (inclusiv parte de anatomie și fiziologie- cam 20% din întrebări sunt de fapt de anatomie și fiziologie: suprafața sinusului maxilar, dezvoltarea sinusurilor pe vârste etc) și 5 ÎNTREBĂRI CU RĂSPUNS SCURT DE TIP SINTEZĂ – exemplu: raporturile pereților căsuței timpanului, complicațiile otomastoiditei, structuri anatomice implicate în echilibru, intervalul de vârstă de instalare a otosclerozei etc.

109

OFTALMOLOGIE – a treia disciplină care a avut de a face cu… mansarda și dependințele ei, e disciplina despre care am amintit că pare extrem de elegantă și sofisticată, că lucrează cu instrumente minuscule și precise, pe suprafețe cât se poate de înguste… în mod ironic însă, încăperile unde au avut loc câteva  examinări de pacienți sunt ticsite cu tot felul de ustensile și aparatură mai veche sau mai nouă care mi-a dat o vagă senzație de strungărie, lăcătușerie (probabil de la perimetre și truse cu lentile asociate metodei Donders de evaluare a acuității vizuale). Și la această disciplină, dacă nu mai ții minte mare lucru din anatomia și fiziologia analizatorului vizual, vei avea ceva de recapitulat, mai ales că specialitatea va acoperi fiecare element în parte: de la globul ocular, orbită, mușchi, pleoape și aparat lacrimal și până la scleră-cornee, uvee (adică iris, corp ciliar, coroidă), retină, nerv optic, cristalin toate vor fi tratate pe îndelete. Cursurile au fost ținute de șef lucr dr Mircea Varga o dată la două săptămâni în Corpul J sau la Spitalul Mârzescu (în sala de LP de la parter) și au durat de la două ore în sus (chiar și așa, tot nu s-a reușit acoperirea întregii materii – atât ORL-ul cât și Oftalmologia aveau alocate, pe vremuri, cursuri săptămânale dar, din diverse rațiuni timpul de predare a fost redus). Stagiile s-au ținut săptămânal la Spitalul Mârzescu, parter (e bine ca cei care au stagiu de Oftalmologie să se schimbe la parter – deci nu în vestiarul din pod- , în sala de LP – intrarea prin spate sau prin fața spitalului,  coridorul din stânga scărilor de la intrarea din față, ultima sală pe dreapta -cheia e în oficiul asistentelor). În general, stagiile se vor ține în sala respectivă, uneori se va merge și pe secție situație în care e obligatoriu să aveți costum de spital (pantaloni, tricou, papuci). Majoritatea stagiilor au fost coordonate de asist univ dr Ionuț Costache, au durat o oră jumătate sau mai puțin, patologia urmărită se proiectează sub formă de slideuri, partea de vicii de refracție se explică la tablă, de vreo 2-3 ori am fost pe secție și am făcut o examinare, pe grupă, a acuității vizuale în camera obscură, altădată am fost la sala de urgențe și ne-am familiarizat cu biomicroscopul, unele grupe au ajuns și în sala de operație (da nu știu sincer ce au văzut si mai ales daca au vazut ceva… get the irony? Sa nu vezi mai nimic la Oftalmologie?). La finalul stagiilor s-a susținut un examen practic – dr Varga ne-a solicitat să recunoaștem patologii din fotografii – la ultimul curs, dr Varga a făcut o recapitulare a patologiilor studiate deci e foarte recomandat să ajungeți la acest ultim curs – s-au nimerit de toate: de la conjunctivite, keratite, iridociclite la tumori, dacriocistite etc. A fost suficientă recunoașterea patologiei, eventual s-a mai pus o întrebare sau două legate de acestea- nu a picat nimeni, s-au acordat doar plusuri și minusuri care au rotunjit sau nu nota de la examenul mare. Examenul mare a fost grilă, în jur de 30 de întrebări cu răspuns multiplu (se insistă mult pe conjunctivite, glaucom, inervația structurilor oculare).  Nu a picat nimeni din câte știu.

a1112

BFT – Balneofizioterapie – un curs plasat nițel inoportun, înaintea Neurologiei care se studiază în semestrul 2 – e vorba de un curs de Medicina de Recuperare – iar recuperarea la noi în România și în Brașov are de a face mai ales cu artroze și patologie post AVC. E vorba de un curs care ne-a amintit ce consecințe tragice are  subfinanțarea și subdotarea sistemului medical pe de o parte și ignoranța, lipsa de consecvență a pacienților pe de altă parte, atâta timp cât posibilitatea de a recupera ceva din funcțiile pierdute în urma traumatismelor/patologiilor neurologice, cardiovasculare, respiratorii etc este condiționată în mod absolut de criteriul rapidității și eficienței intervenției etapizate. La noi, din păcate, recuperarea începe prea târziu, iar rezultatele, fără implicare suficientă din partea bolnavului  și fără personal adecvat sunt adesea mediocre și demotivează pacienții în a duce la bun sfârșit planul de recuperare (nu mai punem la socoteală excesul de zel al aparținătorilor care vor să facă totul pentru pacient și nu-l lasă să încerce măcar să își tragă un ciorap sau să facă un număr de pași singur, chestii care ar fi vitale pentru el în a-și obține o minimă autonomie – încă o situație în care drumul spre iad e pavat cu intenții bune).  Cursul a oferit câteva repere în ceea ce privește recuperarea post AVC a pacientului, în 3 faze, recuperarea bolnavului cu patologie cardio vasculară (exercițiile cardio nu au nimic de a face cu ceea ce practică sălile de fitness), recuperarea herniei de disc și a artrozelor, precum și câteva noțiuni de balneoclimatoterapie. Cursul a fost ținut o dată la două săptămâni (împreună cu specializarea BFKT Anul 2) de șef lucr dr Roxana Miclăuș – e recomandat să mergeți, chiar dacă informațiile prezentate există în carte, atâta timp cât dr Miclăuș oferă tot felul de stories legate de specializarea medicală și ponturi utile în viața de zi cu zi, legate de pozițiile de dormit sănătoase, indicele de confort termic etc. Dacă mergeți însă la cursuri e bine să fiți atenți, să nu vă jucați pe telefon/să șușotiți – titularul de curs e sensibil la chestii din astea și  face observații extrem de acide la adresa neatenților. Stagiile s-au ținut o dată la două săptămâni, câte 2 semigrupe și au fost coordonate tot de șef lucr dr Roxana Miclăuș, la Baza de Recuperare Neurologică, din spatele Spitalului de Psihiatrie și Neurologie- sediul Central (intrare pe str Trotuș, prima stradă la stânga după intrarea de la Urgențe), la etajul 1, în dreapta, în Camera de Raport de Gardă. Pentru stagiu aveți nevoie doar de halat.  La stagiu ne-am simțit ca pe vremuri, discipoli autentici la spectacolul uman: dr Miclăuș a adus în fața studenților diverși pacienți de pe secție pe care i-a prezentat și a indicat, demonstrativ, suferințele asociate patologiilor (cel mai adesea AVC – tot o să rețineți pozițiile vicioase ale membrelor, tipice, ale celor în curs de recuperare post accident vascular cerebral) – înfricoșător și instructiv în aceeași măsură, să vezi cum oameni la nici 60 de ani, nu mai pot desface degetele, nu pot rosti 3 propoziții cap coadă, nu pot forma un număr de telefon și de abia după câteva încercări reușesc să deschidă ușa. O dată sau de două ori am avut ocazia să mergem și pe secție, să vedem pacienți cu AVC recent (mai toți disperați, izbucnind în plâns după câteva minute sau complet desprinși de tot ce se întâmpla în jurul lor) și o dată am fost să apreciem dotările antice ale bazei de recuperare. Ideea e că nu aveți timp morți la stagiu, nu se sprijină pereții, ci se asistă la prezentări și se învață câte ceva, deci e departe de orice pierdere de vreme (dr Miclaus e  pragmatica si eficienta). Nu s-a susținut examen practic.  Examenul mare a fost scris – GRILĂ + SINTEZĂ – grile cu variante multiple de răspuns (vreo 20 de întrebări) +  aproximativ 5 subiecte scrise ( unele cu întrebări care solicitau reproduceri din materie ex: definiți medicina de recuperare, metode de recuperare a sechelelor AVC, definiția escarelor de decubit, patologii cu indicații și contraindicații pt diverse stațiuni balneoclimatice: Mangalia, Sovata, Govora, Techirghiol etc,  altele cu întrebări care solicitau judecata studentului: care credeți că e cel mai important aspect în kinetoterapia herniei de disc?).

2014-10-28 08.01.002014-10-28 08.02.18

APSS – Asistența Primară a Stării de Sănătate – cursul care, pe vremuri, pare că se numea Policlinică Medicală, acum e un fel de preambul al Medicinei de Familie care se face în Anul 6. După 5 cursuri nu am reușit să am o imagine de ansamblu a ce înseamnă toată chestia asta (care nu e găselniță românească, ci e recunoscută și standardizată la nivel UE). E clar că e acordată de medicul de familie, e clar ca trebuie sa respecte codul deontologiei medicale (numa bine că l-am parcurs aci, că la Etică și Deontologie l-am scăpat printre degetele referatelor și experimentelor naziste), e clar că trebuie să includă servicii de medicină preventivă, curativă, imunizări și îngrijiri de gravide (grupate în tot felul de pachete minimale/facultative/extinse/adiționale) ca cam atât… adică ce e APSS,  în afara medicinei de familie n-am putut să mă dumiresc și basta. Am mai aflat, iac-așa, despre asistența comunitară (și, atenție, teoretic serviciile de asistență socială au și un asistent medical comunitar și un mediator comunitar… care faciliteazaă comunicarea dintre familiile de rromi din mediile defavorizate și personalul medical – cred că ar fi fost genial chiar să întâlnim o persoană care se ocupă de așa ceva) și despre siguranța pacientului. Cursurile ar fi trebuit să fie ținute  săptămânal (dar s-au ținut vreo 4 cu totul, probleme monșer cu ajunsul prin Corpul J…) de către asist univ dr Lavinia Buvnariu. Materialele s-au pus la dispoziție din timp (5 calupuri de slideuri). Stagiile ar fi trebuit să se țină o dată la două săptămâni, în fapt s-au ținut unul, maxim două (in corpul K sau J) – coordonate de șef lucr dr Andrada Nicolau. Nu s-a dat examen de stagiu. Examenul mare a fost SCRIS -5 subiecte de sinteză, felii de curs (lumea nici nu s-a mai obosit să copieze exact, ci așa, în devălmășie). Kodak moment – momentul în care Decanul a apărut neprevăzut la examen și s-a așezat într-o bancă în care cineva pregătea, cel mai probabil o servită, livrată cu calificativul inocent de ciornă scrisă exemplar față-verso. S-ar putea ca această intervenție să schimbe puțin modalitatea de desfășurare a cursului, examenului în anii care vor urma.

ANDROLOGIE – studiul patologiei sexuale masculine- curs în premieră la facultate, un condiment de 2 credite la bâlciul medico-chirurgical al materiilor de semestrul 1, bun pentru bărbați, când îl cunosc fetili. După o lungă/lată introducere despre embriologia și anatomia aparatului reproducător (detalii maxime la scrot, detalii minime la penis), după observații legate de fiziologia reproducerii (cine poate să uite slideul cu pozițiile sexuale… pe care nu s-a insistat, desigur, adică studiul de amănunt se face acasă) s-a intrat în pâinea problemelor: disfuncții erectile (România, trezește-te, ești number one în Europa, once more), priapism (după injectări masive cu substanțe vasoactive… să țină mai mult), probleme de ejaculare (se impune necesitatea ghicitului în spermă) infertilitate de cuplu, patologie hormonală și anomalii genetice (boys with tits si persoane sexually challenged ca să fim politically correct) ne-am întors tot pe tărâmul urologiei: traumatisme, infecții, anomalii congenitale (lucru curios: în caz de penis bifid/penis dublu una dintre soluțiile chirurgicale este chiar schimbarea de sex… adică ce e prea mult, strică sau pentru sănătatea chirurgului mai bine vă schimbați sexul). Punctul maxim de interes rămâne tratamentul disfuncției erectile (nu vei uita implantul de jdemii de euro al sistemului erectil cu pompiță strecurată în scrot – talk about wow factor). Cursul a fost ținut, teoretic, de conf univ dr Ioan Scârneciu (practic, l-au predat rezidenții), o dată la două săptămâni (sau după un orar convenit cu studenții). Nu au existat stagii. Examenul mare a fost SCRIS tip sinteză cu 5 subiecte de tipul: testosteronul, linia a 2a in tratamentul disfuncției erectile (v-am zis că e important!), diagnosticul clinic al disfuncției erectile, definiția varicocelului, definiția uretritei gonococice etc.

PEDIATRIE – regalul internist al semestrului I, disciplina răsfățată față de care toți fac concesii (când vine vorba de întârziat la stagii, la curs, când vine vorba de programat examene), nu întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Așteptări mari, prăbușire în gol. Cursul ar fi trebuit să se întindă pe un an întreg (deși la o privire mai atentă parcă nu ți-ar conveni să ai și Neurologie și Medicină Internă și Pediatrie în același semestru) ca să nu se înghesuie ca un megalopenis epistemologic într-o pereche de bikini cranieni minuscului, dar s-a limitat la un singur semestru. Patologie? De toate, tot ce vrei din Interne and beyond. De fapt e ca și cum s-ar fi comprimat 2 cursuri de Interne plus patologia neonatală într-o singură structură… greu de înfulecat (dacă ar fi băgat și  patologia operatorie  ar fi fost un cocktail complet- dar au rezervat-o pentru desertul din semestrul 2, de la Chirurgia pediatrică) – nou născutul în parametri fiziologici (remember Puericultură? Ahm, say what?), patologie neonatală, patologie respiratorie (inclusiv astmul bronșic, bring on Imunologia de Anul 3), patologie digestivă (diaree, diaree, diaree, pauză, celiakie-malabsorbții, hop hepatită, ciroză, insfuciență hepatică), patologie metabolic-carențială (malnutriție- gradele băiatu, gradele nu așa general , rahitism – dozele de vitamina D , bagă tare și răspicat), patologie cardiacă (uită de atât de importantul sindrom Eisenmenger și pune-te pe DSA/DSV/PCT/ Tetralogia Fallot), patologie renală (sindrom nefrotic, nefritic, remember? Infecții, insuficiențe și surpriză: chiar o să înțelegi pârdalnica glomerulonefrită poststreptococică ce te-a enervat în Anul 3), patologie inflamatorie-autoimună, patologie hematologică (anemiile mă chinuiesc, caricatura aia chiar vorbea serios), patologie oncologică, intoxicații (ciuperci, anyone? Măcar o doză de paracetamol?), malfomarții congenitale – nu am amintit tot. Da, e mult, da e greu, da intră tot! E un truism faptul că ,așa cum te-ai aștepta, copiii sunt mici-pitici da patologia lor nu e deloc pitică (vorba lu DMT -nu poți trata Pediatria ca pe un copil, trebuie să o iei în serios) și atunci eforturile de o parcurge și a o aprofunda sunt mari, mai ales când climatul academic nu e tocmai de ajutor.Cursurile au fost ținute de 2 ori pe săptămână de fiecare cadru didactic mai specialist în patologia lui: neonatologie, patologie renala -dr Falup, patologie respiratorie – dr Dracea, patologie digestiva – dr Dracea si dr Popovici, patologie hemato-onco-autoimuna – dr Voda, intoxicatii, malformatii, soc, meningita – dr Mitrica. Fiecare cadru didactic are forma lui de organizare si prezentare (dr Falup e foarte interactiva, face si prezentari de caz, dar te poate ameti la un moment dat, dr Mitrică pune accent pe chestii practice și pe sinteze cât mai comprimate, dr Dracea adoră detaliile – n-ai să uiți cursul de fibroză chistică (și cele peste 1400 de mutații ale genei care codifică proteina transportatoare de clor)  de care până în Anul 5 probabil că nu-ți amintești să fi auzit , dr Popovici preferă recapitularea elementelor clinice în amănunt, dr Vodă vorbește într-un limbaj codat al anemiilor (pe care, când îl descifrezi, pe la finalul semestrului, te vei lumina brusc). E recomandat să audiați cursurile, măcar pentru capitolul de patologie care vă înspăimântă mai tare. Stagiile s-au ținut pe secțiile de la Spitalul de Copii ( pentru accesul pe sectie e nevoie de COSTUM COMPLET + PAPUCI – vestiarul e langa intrarea de la Policlinica, momentan fara cheie…).

  • ulterior vestiarul s-a mutat la subsol (acces mai simplu din holul mare, de langa holul intrarii de la Urgente).

67

Există o inegalitate între pregătirea studenților, dat fiind faptul că atenția acordată lor și stilurile de abordare diferă adesea radical… nu strică să încercați măcar de câteva ori să vizitați și alte grupe, așa pentru cultura generală (pentru a vă simți frustrați, sau dimpotrivă pentru a vă simți norocoși că faceți stagiul cu altcineva). Rotație sistematică pe secții nu s-a prea organizat, unii studenți nici nu au mai catadicsit să vină la stagiu cu săptămânile (da,foaia de prezența e uneori o chestie… opțional/fictivă). Mai ales în ultima parte a semestrului, când se mai fac, poate, recapitulări e cazul să vă prezentați pe secție. Neapărat mergeți în gărzi sau măcar pe secția de Neonatologie dacă vreți să puneți mâna pe copii, să auscultați, să vă dați cu părerea, să discutați – sunt printre cele mai ACTIVE și VARIATE gărzi de care veți avea parte în toată facultatea indiferent că vă place specialitatea sau nu. În rest, despre cum a decurs activitatea de stagiu, am scris aici (nu foarte fericit). La finalul semestrului o să vă simțiți copleșiți de cantiatea imensă de materie (e nevoie de măcar o săptămână pentru pregătirea examenului, zic eu). Nu s-a susținut examen de stagiu. Examenul mare a fost o combinație de SCRIS (10-15 întrebări grilă din toată materia) și ORAL (prezentare de caz clinic -studentul intră, trage un bilet cu un caz, i se solicită diagnostic, tratament, abordare etc – poate pica ABSOLUT ORICE patologie din cele prezentate, se regăsesc toate pe bilet – cel mai adesea infecții la toate vârstele și de toate soiurile, malnutriție, anemii, în tot felul de combinații, dar sunt prezente, așa cum am amintit TOATE CELELALTE PATOLOGII). Au fost examinate 2 grupe pe zi, toți au dat examenul grilă, apoi pe rând câte 2 studenți au intrat în sală pentru proba orală. Examinatoarele (în general cel puțin 3 sunt prezente) – cadrele didactice de la curs/stagii – sunt îngăduitoare, sunt conștiente de faptul că studenții nu au exersat astfel de metode de evaluare și pun întrebări ajutătoare, dau indicii, dacă văd că studentul se blochează, într-un cuvânt s-au dovedit a fi foarte… prietenoase (cel puțin la grupa mea) – deși pică puțini, notele s-ar putea să varieze și să surprindă (de la unii care iau note neașteptat de mari, la alții cărora în mod bizar se pare că li se barează șansa la nota maximă fără explicație). Așadar, chiar și fără prea multă practică, tot o să învățați ceva Pediatrie, tot o să vă alegeți cu ceva. A, și poate cel mai mare beneficiu este acela că, poate pentru PRIMA OARĂ în experiența studențească o să fiți nevoiți să învățați în amănunt, în sfârșit investigațiile paraclinice uzuale (atât CARE SUNT ELE pt sânge, urină, lichid pleural, LCR, probe hepatice, probe renale, probe inflamatorii etc, cât și VALORILE NORMALE ȘI PATOLOGICE ) pentru că veți avea nevoie de ele la examen (în unele dintre bilete vi se sugerează rezultatele analizelor – numeric-  și voi trebuie să le interpretați)- e poate cel mai bun lucru cu care vă puteți alege, pe termen lung după cursul ăsta – și nu va mai fi ca la Fiziologie în Anul 2, când pur și simplu păreau niște abstracții pe care nu le pătrundeați pe deplin, acum, după Fizpaturi. după Semiologie Medicală și după Medicină Internă (un semestru amărât acolo), după mai multe stagii practice și uitat pe foi, ele o să intre în cap ceva mai ușor. Recomand sa solictati cadrului didactic coordonator de stagiu sa va dicteze/sa va trageti la xerox o schema sistematizata cu toate investigatiile paraclinice necesare inca de la inceputul semestrului (sau macar la finalul semestrului).