“Botez” profesional cu paduchi…

DMT va povesteste despre “botezul” rezidentului intr-un spital german.

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos..

Marin Sorescu- Boala

Bine te-am regasit, drag coleg. ..eh, mi-a luat ceva timp pana sa stau din nou de vorba cu tine. Am fost precum un cocon timp de 1 an de zile m-am izolat si am asteptat sa evoluez, acum sper ca sunt pe cale de a deveni un fluture si sa pot sa ofer cateva repere despre experienta de medic rezident de anul 2 dintr-o perspectiva frumoasa. Voi incerca in urmatoarele postari sa evoc cate ceva despre  conditia mea de “larva” si “cocon”,  o experienta imposibil de anticipat si incredibil de grea, cel putin in specialitatea pe care am ales-o (ATI).

Nu stiu altii cum sunt dar la mine s-au ars principii si s-a produs o maturizare existentiala odata cu dobandirea statutului de tanar medic.Daca in facultate esti inca naiv si visator in viata reala de spital te lovesti de realitate si aterizezi precum un meteorit pe pamant. Se formeaza in jurul tau un crater mare negru si tu stai adunat  in mijlocul craterului si incerci sa iti dai seama ce se intampla cu tine. Esti tu cel dinainte cel naiv si visator plin de energie care spera ca, odata cu aterizarea  pe pamant, va reusi sa schimbi lumea atat cat e posibil. Sau este un vis ca totusi nu vei ramane in mijlocul craterului ci ca esti in spatele unei cortine si  ca, atunci cand se va ridica cortina vei auzi aplauze si cei din jur se vor bucura de prezenta ta pe pamant,  ca tu esti cel pe care cei din jurul tau il asteptau si de care ei aveau nevoie. Starea de dupa caderea in viata de spital depinde   de cat de puternica a fost aterizarea sau cat de mare esti tu  ca meteorit.

Dupa chinurile aprobarilor, documentelor legalizate, traduse, apostilate, dupa interviuri si dupa semnarea contractului de munca am ajuns sa fiu medic  de  Anestezie si Terapie Intensiva si am ales sa plec din Romania –am plecat optimista  spre noua mea viata de rezident naiva si visatoare cum descriam mai sus absolventul de medicina.  In prima mea zi de munca am facut cunostinta cu colegii- am inceput in aceeasi zi cu o alta colega de acceasi varsta cu mine, absolventa de Medicina in Germania –  ne-am atasat una de celalalta foarte repede, aveam ceva in comun, paseam ca tinere rezidente in cariera noastra de medic. A urmat un sir lung de nume si prezentari de medici de asistente, de personal medical auxiliar, evident n-am putut sa retin prea multe personaje in primele zile asa ca m-am multumit sa ii retin pe medicul sef, pe colega cea noua si pe coordonatorul meu de rezidentiat care, in scurt timp a devenit mentorul si  idealul meu (un om de la care am invatat si invat sa devin  un medic cu stapanire de sine ).

Ma opresc putin sa discutam despre  Mentor- model , eu am fost o norocoasa mi-am dorit mereu sa am parte de un om de la care sa am ce sa invat si sa am siguranta ca invat corect am vrut sa invat medicina si nu sa ,,fur meserie,, . Medicina nu se fura ci se invata, cel putin acesta a fost dictonul care mi-a motivat, printre altele, plecarea in Germania. Lucrul cel mai important pe care l-am invatat de la coordonatorul meu a fost sa nu fiu zgarcita ci sa  invat mai departe pe ceilalti ceea de am invatat si eu la randul meu. Medicina este extrem de frumoasa daca o inveti de la oameni care vor sa isi impartaseasca cunostintele medicale si care sunt mandri de tine cand te vad ca ai invatat ceva de la ei.

Primele luni de rezidentiat mi le-am petrecut pe anestezie in blocul operator unde aveam 12 sali de operatie:Urologie clasic; Urologie Da Vinci; Chirurgie Generala; Chirugie Toracica; Ortopedie; Ginecologie; Obstetrica;ORL adulti ; ORL copii; Chirugie Cardiovasculara;Chirurgie de Urgenta;

In primele 2  saptamani am fost alaturi de coordonator in toate salile de operatie am facut cunostinta cu aparatul de anestezie, mi-a explicat in fiecare sala cum sa ma comport astfel incat sa nu deranjez chirurgii si care e sistemul de organizare pentru fiecare gen de operatie care se facea in salile respective. In cea de-a treia saptamana mi s-a spus sa ma duc in sala de Ortopedie, a venit si coordonatorul, am intubat pacienta impreuna dupa care el a plecat din sala, eu privind foarte atenta monitoarele si pacienta.

La un moment dat am vazut ca pacientei ii sclipea ceva in par sub lumina puternica a salii de operatie.  Uitandu-ma mai atent am observat  ca avea phthiraptera in par… adica paduchi. Mi-am sunat coordonatorul,  i-am spus ca am descoperit la pacienta phthiraptera si el m-a intrebat daca am pus un diagnostic de certitudine. Am raspuns convinsa: DA, dar  l-am invitat oricum sa vina sa-si exprime si el o  parere.  A venit, s-a uitat si mi-a zis zambind,, Felicitari pentru diagnostic. Insa dupa aceasta operatie sala se va inchide si va trece printr-un proces special de decontaminare. Veti ramane izolata impreuna cu pacienta si am inceredere in dumneavoastra ca o veti extuba in conditii ideale,, . Am incremenit instant,  ma gandeam ,,Pfuai cat noroc pe mine datorita unui diagnostic rudimentar (cel putin la noi, in Romania),   am marea onoare de a extuba o  pacienta pentru prima data  intr-o sala izolata doar eu pacienta asistenta de anestezie si probabil cativa paduchi maturi si sute de lindine cvasiinevoluate, la fel  ca  mine”. Mi-am dorit ca operatia sa dureze cel putin o vesnicie ca momentul extubari sa se petreaca cat mai tarziu, dar, in acelasi timp ma gandeam la faptul ca pe masura ce stau mai mult in sala cu atat mai mult creste riscul ca populatia paduchista sa ma detecteze si sa ma adopte drept gazda confortabila. Pana la urma m-am pus pe treaba am oprit Desfluranul si am asteptat pacienta sa respire. In mintea mea era o mare de intrebari si de variante posibile n luate cate k. In cele din urma pacienta s-a trezit, eu mi-am luat atitudinea de medic responsabil, am indepartat tubul din traheea pacientei si am intrebat-o daca a visat ceva frumos , iar ea a raspuns semiadormita ,,da am visat ca sunt la  mare,, . La randul meu ma gandeam ca si  eu sunt la mare…la mare distanta de ceea ce ar trebui sa fie un medic responsabil in sala  de operatie.

“Botezul” meu de rezident in alta tara, de rezident care a facut  primii pasi pe calea  autonomiei profesionale s-a legat pana la urma de experienta romaneasca (poate nu in sensul in care se asteapta toti, aceea ca medicina se face la noi la nu stiu ce nivel in facultate, cat mai degraba de situatiile nu neaparat fericite pe care le-am observat) , de  norocul sau  sau ghinionul  ca m-am nascut in Romania si ca am putut sa recunosc rapid paduchii. Fara aceasta informatie intamplatoare care m-a condus sa raman singura cu pacientul si cu primele manevre provocatoare din ATI,  poate ca evolutia mea ar fi fost mai lenta, mai lina, poate mai echilibrata sau poate nu.

Cert este ca din ziua aceea am intubat si am extubat si am sustinut anestezia in sala de operatie singura fara coordonator langa mine. Desigur, il puteam suna oricand si el a fost alaturi de mine la multe cazuri dificile sau atunci cand ii spuneam ca as vrea sa folosesc un medicament pe care nu il mai folosisem pana atunci. Nu m-am simtit niciodata singura in sala si fara nici un ajutor pentru ca de fiecare data cand am avut o situatie dificila in maxim 30 de secunde coordonatorul meu a ajuns in sala de operatie (deci nu am fost nevoita sa practic medicina la telefon :).  Aceasta intamplare mi-a amintit ca, pana la urma, orice experienta academica sau nonacademica a viitorului medic poate fi de folos intr-un context prielnic…

Va urma.

 

Advertisements

Este obstetrica Cthulhu? Nu avem cum să știm.

„The oldest and strongest emotion of mankind is fear, and the oldest and strongest kind of fear is fear of the unknown”, spunea într-un eseu, Supernatural Horror in Literature, scriitorul meu preferat, H. P. Lovecraft. O afirmație care pune perfect în context modul în care percep eu desfășurarea nu doar a sesiunii, ci mai ales a copacului care eclipsează pădurea, examenul de OG din semestrul I.

În ultimii ani, odată cu apropierea fiecăruia dintre noi de sfârșitul perioadei ăsteia intra-amniotice de dinainte de sesiune, a devenit o tradiție pe MsT să raportăm cum arată perioada asta. geomerula a făcut-o retrospectiv, oldunsurehand a încercat niște poezie, și acum e rândul meu să intru-ntr-un reflex Ferguson intelectual și să produc ceva demn de a fi suportat de internet.

De ce Lovecraft? Fiindcă HPL (părintele genului horror, de altfel), în cam toate operele de ficțiune, avea un protagonist intelectual care era pus în față cu ceva esențialmente incomprehensibil,  dintr-o dimensiune mitică, una care evadează științei și rațiunii umane. De unde și oroarea.

Mi se pare că mentalul (sau imaginarul?) nostru colectiv, al celor de la Brașov ne aruncă tocmai în dimensiunea asta mitică. Diferența? Noi ne construim propriul Cthulhu, propriile monstruozități inexorabile, venind după noi mai repede decât putem noi fugi de ele, pândind în interstițiile timpului și ale minților noastre, accelerate exponențial de schimbările care urmează să vină, licență, rezidențiat, și care sunt, momentan, incognoscibile. Și cauți, cauți fix cu disperarea și intensitatea internă, furibundă, a eroului lovecraftian, ore peste ore peste cărți, căutând să înțelegi minutiae ale unui proces sau al altuia, până când, în cele din urmă, exact ca un protagonist lovecraftian, ești înfrânt de propria fragilitate psihică și accepți că nu mai poți. Și afli, eventual, că nu poți întârzia nașterea unei psihoze cu tocolitice.

Probabil că de-asta examenul ăsta are și un astfel de caracter inițiatic, al unui eveniment care trebuie trăit, experimentat, ca să poată fi redimensionat pentru înțelegerea noastră. Poate de-asta și vorbim atât de mult despre el, de-asta am și scris aici atât de mult despre parcursul ăsta al facultății. Poate că toate au și ăsta e doar un paroxism al procesului. Sau poate, ca-n ficțiunea lui HPL, vom ajunge să fim recunoscători limitărilor minții umane.

Cert este că (și simt că trebuie să menționez asta, date fiind ultimele evenimente de prin facultate) e bine să repet: ne construim propriile mituri. Multe dintre ele vin din necunoaștere și încearcă, fără succes, evident, să o comunice, să o prezinte. O necunoaștere uneori funciară, uneori asumată. De-asta emisia la radio, cât s-a putut, de-asta blogul. Și culmea e că ne place, ne absolvă cumva: „nu am fost eu, a fost acea ființă mitică de neînțeles”. E o beznă călduță.

„The most merciful thing in the world, I think, is the inability of the human mind to correlate all its contents. We live on a placid island of ignorance in the midst of black seas of infinity, and it was not meant that we should voyage far. The sciences, each straining in its own direction, have hitherto harmed us little; but some day the piecing together of dissociated knowledge will open up such terrifying vistas of reality, and of our frightful position therein, that we shall either go mad from the revelation or flee from the deadly light into the peace and safety of a new dark age.” (The Call of Cthulhu)

E oribil OG-ul? Nu vă pot spune, nu am trecut prin el încă. Dar hai să aprindem niște lumini la mansardă, poate vedem mai bine încotro ne-ndreptăm.

Vă mulțumesc că m-ați suportat.
Sâmbătă.

Halucinatii

Dacă ai fi trăit în perioada Antichității  și ai fi vorbit despre vocile pe care le auzi, ai fi fost probabil un artist inspirat de muze sau un privilegiat al templelor, gata să medieze relația cu divinitatea. Dacă ai fi vorbit despre revelații și viziuni  în perioada Evului Mediu și a Renașterii ai fi putut fi, după caz, o personalitate gata să fie sanctificată sau, dimpotrivă, un eretic numai bun de condamnat și ars pe rug.  Dacă ai fi trăit în anii 60 din secolul XX  și ai fi luat parte la experimentul psihologului David Rosenhan (care a trimis oameni sănătoși la medici psihiatri, instruindu-i să susțină că aud voci) probabil că ai fi fost internat pe loc într-un spital de psihiatrie  și tratat pe termen lung doar pe baza câtorva declarații. Deși probabil că ai fi putut trăi experiențe comune (adică, halucinații…), în toate acele timpuri, consecințele experiențelor tale ar fi fost diferite.

În unele societăți, halucinațiile sunt și astăzi privite drept o stare de grație, o stare privilegiată la care poate accede individul. În alte societăți, inclusiv în societatea occidentală,  halucinațiile sunt abordate drept un fenomen patologic, perturbant, posibil periculos și tratabil – desigur, lucrurile pot fi nuanțate în funcție de conținutul și raportarea emoțională a individului la halucinații, dar e clar că   percepția socială  asupra halucinatiilor variază de la un secol la altul, de la un continent la altul. Însă  fenomenul halucinațiilor însoțește experiențele umane din cele mai vechi timpuri și își lasă amprentele inclusiv în folclor, religie sau cultură . Sunt manifestări asociate cu accesul la transcendent, cu ființe supranaturale, cu anticiparea viitorului, cu ferestrele spre nebunie (fie că vorbim de elfi, vrăjitoare, extratereștri, intervenții divine, toate acestea au putut fi legate, măcar în unele cazuri, de halucinații) iar astăzi, mai mult ca oricând, există mijloace de investigație mult mai precise pentru a le examina.

halucinatii

Halucinațiile (definite, în cea mai generală formă drept percepții fără obiect) sunt probabil una dintre cele mai ușor recognoscibile manifestări clinice psihiatrice, poate și una dintre cele mai stigmatizante și mai de temut , anunțând adesea gravitatea unei patologii, prin faptul că individul pierde aderența la realitate, într-o manieră incontrolabilă, involuntară. Însă dincolo de asocierea lor cu tulburări psihiatrice severe (tranzitorii sau cronice, primare sau secundare unor boli/consum de substanțe), așa cum sugerează regretatul neurolog Oliver Sacks într-un nou volum provocator apărut la Editura Humanitas, halucinațiile sunt prezente și în experiențele celor care nu suferă neapărat de tulburări psihiatrice majore.

Stările sau bolile în care sunt implicate deprivările senzoriale sunt asociate cu halucinațiile. În sindromul Charles Bonnet care apare la cei care își pierd vederea, sunt prezente tot felul de halucinații vizuale: de la halucinații complexe (pacientul vede în jurul său scene exotice cu mulți oameni îmbrăcați excentric care vin și pleacă), la halucinații simple (pacientul vede organe distorsionate, precum o gură disproporționată sau un nas), de la halucinații textuale (care nu pot fi citite cu înțeles dar care dau impresia că întreaga lume înconjurătoare e o pagină de carte interminabilă) și note muzicale (care nu pot fi nici ele citite). E vorba de un fenomen pe care Sacks îl explică prin necesitatea creierului de a compensa deprivarea senzorială de cel mai important simț prin care primim informațiile din mediul extern. Un fenomen similar a fost explorat și analizat în cazul prizonierilor izolați în întuneric, în cazul marinarilor pierduți în larg sau în cazul celor care traversează deșerturi zile întregi (e vorba, desigur, de cunoscutul și anxiogenul miraj). În lipsa informațiilor perceptuale sau, atunci când creierul experimentează monotonie perceptuală, pot apărea halucinații – o dovedesc atât studiile anilor 50, 60, 70 (cu bazine de deprivare senzorială, cu sisteme de acoperire a vederii – în aceste experimente 10 din 13 oameni au început să aibă parte de halucinații).

Oliver Sacks discută, de asemenea, și despre halucinațiile olfactive (mai ales la cei care și-au pierdut mirosul sau la cei care suferă de reactivarea virusului herpetic) – e vorba de experiențe extrem de neplăcute (cacosmii supreme: senzația de miros de ouă stricate, vomă, mucegai, fermă la un loc), dar și de experiențe olfactive noi, fără precedent, foarte dificil de descris.  Halucinațiile auditive, poate cele mai frecvent întâlnite în patologia psihiatrică și nu numai, cel mai ușor recognoscibile în istoria umanității (fie că vorbim de tinitus, de fragmente muzicale sau, desigur, de voci, ele par să fi avut un anume rol în  inspirația artistică,  revelațiile religioase sau chiar în salvarea din situații extreme – e vorba aici de neobișnuita voce a conștiinței în situațiile limită,  când un organism suprasolicitat ar avea tendința să cedeze în fața efortului de a se salva) sunt asociate cu ipoteze explicative interesante: ar putea fi vorba de o formă de bicameralitate a creierului (vocile cu origine în emisfera dreaptă nu sunt internalizate corespunzător de emisfera stângă și ajung să fie considerate drept exterioare), ar putea fi vorba de o anomalie a atenției asupra fluxului gândirii. Dintre halucinațiile auditive, Sacks s-a ocupat în detaliu de halucinațiile muzicale (care apar și în epilepsie și la cei cu auzul scăzut dar și în accesele febrile).

Sunt examinate și halucinațiile din boala Parkinson – în anii 70-80 s-a observat că pacienții tratați cu L-Dopa ajungeau să sufere de halucinații anxiogene, adesea complexe, multisenzoriale, alimentând idei delirante – câteva dintre acestea, precum  scene de omor, haine care umblă singure, figuri deformate proiectate pe pereți, au un impact profund asupra calității vieții pacienților. Sacks discută desigur și despre așa zisele stări modificate, sub influența drogurilor  (la rândul lor considerate drept sursă a iluminărilor, prilej de euforie sau de extensie a minții dincolo de corp). Neurologul american a experimentat și el LSD, mescalină, și-a asigurat chiar vacanțe pentru droguri (perioade în care nu se mai ducea la spital, pentru a experimenta efectul amfetaminelor, morfinei, semințelor de zorele), a atins un prag periculos al apropierii de dependență, dar a găsit, în aceste experiențe resursele motivaționale de a scrie o carte. Un alt capitol vorbește despre halucinațiile din atacul de migrenă, anume scotomul scintilant (o aură de lumină cu o zonă oarbă în mijloc care precede atacul migrenos și care reprezintă expresia unei unde cerebrale care străbate diferite zone din creier). E vorba de o imagine stroboscopică, uneori cu modele luminoase în mișcare, e vorba chiar de o alterare a senzațiilor propriilor proporții (despre Lewis Carroll, autorul celebrei Alice în Țara Minunilor/ Țara Oglinzilor se spune că ar fi suferit de migrenă iar episodul în care Alice își modifică dimensiunile e inspirat de fapt de propriile sale experiențe migrenoase).

Un alt capitol discută despre mult studiatele halucinații asociate epilepsiei, atât cele simple vizuale (cu aspectul unui glob de lumină rotitor), cât și cele complexe (care includ adesea multiplicări vizuale ale fețelor și obiectelor, așa numita palinopsie). Crizele epileptice de tip absență (fără manifestări motorii, dar cu suspendarea stării de conștiență) sunt însoțite de experiențe fascinante: flashbackuri ale peisajelor onirice sau chiar “transportarea” cu totul a pacientului într-o lume onirică (asta înseamnă cu adevărat să visezi cu ochii deschiși). Neurologul Gowers (remember fasciculul spino-cerebelos? 🙂 ) a descris chiar o scuccesiune stereotipă a fenomenelor senzoriale asociate cu debutul crizei, un adevărat marș simptomatic care include o senzație de durere, un zgomot de ciocănit, un claxon de locomotivă etc. Sunt interesante și crizele de jamais vu sau de deja vu dar e și mai interesant sindromul Geschwind – un ansamblu de modificări  comportamentale intercriză, care apar la cei  care suferă de epilepsie de lob temporal (e adus în discuție și cazul scriitorului F.M.Dostoievski, un posibil caz de Sindrom Geschwind): unele persoane cu un asemenea tip de epilepsie experimentează crize extatice, trăiesc halucinații auditive revelatorii, adesea sub forma unor porunci divine, astfel încât ajung să-și zdruncine credințele inițiale și felul în care văd lumea și să manifeste hiperreligiozitate, hipergrafie (tendința de a scrie continuu), vieți mentale extrem de intense. Uneori acești pacienți caută chiar ei să-și provoace crizele.

Alte capitole discută despre halucinațiile hipnogogice și hipnopompice (de la momentul adormirii, respectiv momentul trezirii), dar și despre halucinațiile asociate cu misterioasa narcolepsie (atacuri de somn în plină zi – zeci de episoade zilnice), inclusiv senzația de paralizie și incapacitatea de  țipa, senzația de sufocare și neajutorare (sunt de fapt fenomene care au contribuit la definirea ideii de coșmar).  Ultimele capitol explorează ceea ce Sacks numește mintea bântuită , halucinațiile după pierderea persoanelor dragi, după ce ai suferit un eveniment traumatizant – uneori e vorba chiar de halucinații multisenzoriale (vizuale și auditive) integrate în experiența unui doliu trăit intens. Uneori, anumite obiecte, sunete sau mirosuri pot declanșa flashbackuri dureroase (întâlnite mai ales la supraviețuitorii de război, post-agresiuni sexuale, supraviețuitorilor unor catastrofe precum atentatul de la World Trade Center), pot activa o specie de memorie izolată, de tip eruptiv, cu tot cu expriențe senzoriale. Sunt discutate și experiențele de tip out-of-body experience (trăite noaptea sau pe masa de operație), experiențele halucinatorii de tip membru fantomă (care reflectă o tulburare de integritate și identitate corporală).

Poate cel mai tulburător capitol este cel dedicat autoscopiei și heautoscopiei, halucinații ale sinelui care pot apărea în neurosifilis sau în epilepsie. E vorba de situația în care te confrunți cu o proiecție a propriei persoane, fără să mai poți discerne care dintre ele reprezintă sinele autentic (e impresionantă evocarea unui asemenea fenomen, în cazul unui pacient care, într-o dimineață,  își dă seama că lângă el, în pat, stă propria persoană care nu se poate trezi și trăiește, succesiv și plin de confuzie, impresia că este ba persoana trează care a făcut descoperirea, ba persoana aflată în pat care nu se poate ridica).

La fel ca în celelalte volume care l-au făcut celebru, valorificând o experiență profesională dar și personală bogată, Oliver Sacks vorbește și în această carte tradusă la Editura Humanitas despre maniera mereu surprinzătoare a creierului de a se adapta la contexte neobișnuite, despre ineditele modalități  de exprimare cerebrală, uneori chinuitoare, alteori seducătoare, dar care reprezinta, cum ni se sugerează, prin varietatea, complexitatea și implicațiile lor culturale, o esențială parte a condiției umane.

Volumul HALUCINAȚII (Editura Humanitas, 2016), de Oliver Sacks e disponibil pe http://www.libris.ro și la Librăria Șt.O.Iosif Brașov.

 

Minighid al studentului de Anul 6 (III) – examenul de licenta

De la inceput voi spune ca reperele pe care le ofer mai jos s-ar putea sa nu mai fie valabile in toti anii care vor urma (de aceea e important sa consultati si siteul facultatii si al universitatii pentru a fi la curent cu ultimele modificari, mai ales in ceea ce priveste documentatia pentru inscriere si normele de redactare-  ele au reprezentat in fiecare an o bataie de cap pentru studenti si m-am gandit ca macar cateva informatii  particularizate poate ar fi de ajutor, atat cat isi vor putea pastra valabilitatea).

EXAMENUL DE LICENȚĂ – PROBA SCRISĂ

Se susține în luna septembrie (datele precise sunt anunțate în vară/septembrie), cuprinde o probă scrisă – teste grilă cu structură care a variat de la an la an: în 2016 s-a susținut examen cu 90 de întrebări din care:  50 de întrebări complement simplu, 25 de întrebări complement multiplu (2 răspunsuri corecte, punctate individual), 15 întrebări complement multiplu de tip totul sau nimic (3 răspunsuri corecte, punctate doar dacă le identificai pe toate 3). Bibliografia este aceeași cu bibliografia pentru examenul de rezidențiat (cu posibilitatea de a se elimina câteva capitole pentru licență- în 2016 s-au eliminat 10 capitole din cele 50 aferente bibliografiei pentru rezidențiat). Lucrările se corectează în aceeași zi, a doua zi se susține proba orală.

Luați în serios examenul scris, ca să nu petreceți ore de emoție și lacrimi după încheierea probei. Citiți din timp, încercați să acoperiți materia, e o mobilizare suplimentară și utilă pentru pregătirea examenului de rezidențiat. Nu este exclus să picați, desi este foarte rar, totusi nu tratati lucrurile cu superficialitate si  nu porniți de la principiul: n-au cum să ne pice,  asta daca nu vreti sa traiti emotii intense imediat dupa sustinerea probei. La fiecare proba trebuie sa obtineti minim nota 5 pentru a promova.

EXAMENUL DE LICENȚĂ – PROBA ORALĂ

Se susține în luna septembrie, a doua zi după examenul scris. Indiferent de rezultatul la examenul scris, puteți participa la proba orală (urmând ca, dacă picați proba scrisă, să o puteți susține în sesiunea de licență din luna februarie a anului următor). Constă într-o prezentare orală de 10 minute, pe baza unui document ppt (sau alt format de prezentare), a lucrării de licență. Din cele 10 minute:  7 minute sunt dedicate prezentării efective și 3 întrebărilor (NU depășiți timpul alocat).

Comisiile sunt anunțate cu câteva zile/o zi înainte de susținerea lucrărilor: Comisia de Specialități Medicale, Comisia de Specialități Chirurgicale, Comisia de Discipline Preclinice (din motive care imi scapă, la această comisie sunt repartizați și cei care fac lucrări cu coordonatorii de la Medicină de Familie). Studenții sunt repartizați în funcție de temă și specialitatea coordonatorilor la una dintre aceste comsii, în ordine alfabetică. Din experiența anilor trecuți (strict luând în considerare notele acordate, dar și comentariile făcute la prezentări), Comisia de Discipline Preclinice este cea mai pretențioasă și notele sunt cele mai pestrițe acolo (deci, luați și acest lucru în considerare când vă alegeți temele de licență și coordonatorii). La finalul susținerii tuturor prezentărilor comisia acordă notele. Nota finală de absolvire se calculează ca medie aritmetică simplă între nota la proba scrisă și nota la proba orală si nu se rotunjeste.

Cu câteva zile înainte de proba orală e bine să stabiliți care studenți vor veni cu laptop la fiecare comisie (astfel încât să fie cel puțin 2 laptopuri la fiecare comisie, unul pentru prezentări și unul de rezervă – nu e practic ca fiecare student să vină cu laptop și să piardă timpul conectând și deconectând laptopul, pentru fiecare prezentare ). Prezentările studenților e bine să fie încărcate TOATE în laptopul care va fi folosit la prezentare ÎNAINTE să înceapă activitatea comisiei (asta înseamnă ca toți studenții programați la comisia respectivă să fie prezenți la facultate măcar cu 30 de minute înainte de începerea activităților).

RECOMANDARI  LEGATE DE PREZENTARE

Respectați timpul alocat- maxim 7 minute pentru prezentare – repetați prezentarea acasă, de câteva ori (asta înseamnă că e preferabil  să NU ÎNTOCMIȚI PREZENTAREA  cu o seară înainte, când veți fi epuizați după proba scrisă, ci măcar cu câteva zile înainte).

NU supraîncărcați slideurile, NU citiți cuvânt cu cuvânt de pe slideuri. Puteți folosi foi, bilețele ajutătoare mai ales la comentarea graficelor.

Păstrați un cap și o coadă: NU insistați pe partea teoretică (s-ar putea ca la unele comisii să vi se solicite să renunțați la prezentarea părții teoretice). NU folosiți o paletă interminabilă de culori și prea multe fonturi în redactare. NU SUPRAÎNCĂRCAȚI SLIDEURILE CU OBIECTIVE și nici slideurile cu CONCLUZII. Recomandări generale (NU există obligativitate în privința structurii sau numărului de slideuri atâta timp cât vă încadrați în timp): 1-2 slideuri dedicate părții generale, 1 slide dedicat scopului și obiectivelor (UN SCOP și câteva OBIECTIVE MARI ȘI LATE, exprimate concis), 1-2 slideuri dedicate materialului și metodei (ce fel de studiu ați făcut?, câți pacienți?, ce materiale? – scale/chestionare/foi de observație, ce programe de procesare a datelor? Excel, SPSS, Epi-info etc), 7-8 slideuri dedicate rezultatelor și discuțiilor (SELECTAȚI cele mai relevante grafice/tabele pe care să le comentați, NU adăugați  pe slideurile cu grafice comentarii pentru că nu se va mai înțelege mai nimic), 1-2 slideuri dedicate concluziilor (CONCLUZIILE ar fi bine să se refere ÎN OGLINDĂ, DIRECT la obiectivele stabilite și precizate anterior, să nu apară disproporții de genul: 3 obiective inițiale și 14 concluzii).

LUCRAREA DE LICENȚĂ

Nu investi energie foarte multă în lucrarea de licență. Scopul lucrării e acela de a demonstra că ai măcar habar și că poți respecta o serie de rigori în alcătuirea unei lucrări științifice. Deci, nimeni n-are pretenția să aduci contribuții originale, să livrezi calitate de revistă internațională și rezultate surprinzătoare și precise (și, atâta timp cât ai de pregătit examenul de rezidențiat și examenele la O-G, nici tu nu ar trebui să ai pretenția asta de la tine, dacă nu ești vreun pasionat de cercetare sau nu suferi de cine știe ce vanități perfecționiste). Lucrarea trebuie să facă dovada că ai consultat o bibliografie și că ai valorificat-o corespunzător în partea generală și că ai urmărit o ipoteză pe care ai probat-o în partea specială, ajungând la niște concluzii.

Există un ghid de elaborare a lucrării de licență  publicat pe siteul facultății, pentru Asistența Medicală (dar îl pot folosi desigur și studenții la Medicină) – acolo aveți informații legate de structura lucrării, normele de redactare, citare etc.

De asemenea, puteți solicita conducerii (insistent și de timpuriu), prin reprezentantul de an, să organizeze măcar o întâlnire lămuritoare în semestrul I sau II cu prodecanii pe partea didactică/cercetare la care să încercați să mai clarificați și din restul nelămuririlor pe care le aveți.

Cele mai frecvente întrebări:

Cum mă asigur că tema mea nu a fost distribuită altor colegi? Are importanță dacă tema s-a mai dat și în anii trecuți, la studenții din promoțiile trecute?

Teoretic are importanță ca tema să nu fi fost oferită unui student din promoțiile anterioare (măcar cu 2-3 promoții în urmă). Practic nu există o bază de date la care să ai acces să poți verifica așa ceva și nimeni nu o să posede suficient timp pentru asemenea verificări. Pe de altă parte, dat fiind faptul că unii coordonatori nu țin evidența temelor distribuite, nu ar fi rău să faceți un document google, încă de la începutul anului, în care toți studenții să își treacă tema și coordonatorul (lista va fi oricum utilă, ulterior, la organizarea Sesiunilor de Comunicări Științifice din primăvară și la pregătirea tabelelor de dinainte de susținerea lucrării).

1.Când mă apuc? Când  termin? Există termene limită de predare?

Ideal ar fi să găsești coordonator și temă încă din Anul 5 (de fapt, conform regulamentului chiar așa ar trebui să faci… însă practic sunt studenți care își găsesc coordonator, din varii motive, de abia în iarna Anului 6). Conform regulamentului ar trebui să completezi un document tipizat: CERERE DE ALEGERE A TEMEI DE LICENȚĂ pe care să o depui la secretariat la începutul Anului 6.

cerere-alegere-tema

Practic, cererea asta ajunge să fie depusă odată cu lucrarea de licență, la finalul Anului 6. În funcție de disponibilitatea ta și a coordonatorului, felul în care îți împarți timpul pentru elaborarea lucrării variază de la student la student (sigur, e o variantă ideală, în care te apuci de lucrare din Anul 5 și în primăvara Anului 6 ai terminat-o, dar astea sunt situații destul de rare). Dacă până prin ianuarie-februarie Anul6 ai reușit să îți aduni informațiile pentru partea specială (adică ai consultat arhive, foi, ai aplicat chestionare etc) poți să nu intri în panică. În vacanța de primăvară ai avea timp să mai procesezi ceva din baza de date (și eventual să mergi  la Sesiunea de Comunicări Științifice și să prezinți lucrarea în stadiul în care e – acolo  vei putea primi feedbackuri utile pentru prezentarea din toamnă), să te apuci încet-încet și de partea generală, astfel încât în vară să poți termina cam în 2 săptămâni totul, după sesiunea de vară și să te dedici cititului pentru proba scrisă la licență și pentru rezidențiat. Evident, nu e o rețetă standard, fiecare lucrează în funcție de stilul propriu și de disponibilitatea coordonatorului, în funcție de restanțele la O-G (trebuie luate în calcul și alea). Termenul limită de ÎNSCRIERE la licență (adică dosarul de înscriere, FĂRĂ LUCRAREA TIPĂRITĂ ȘI ÎN FORMAT ELECTRONIC)  este cu 10 zile înainte de data programării primei probe, termenul limită de DEPUNERE A LUCRĂRII LA SECRETARIAT  este cu 5 zile înainte de data programării primei probe.

Arhiva Spitalului Județean Brașov era încă în subsolul Spitalului Astra în 2016. Țineți cont că în cazul examinării pacienților pentru studiul vostru (mai ales dacă folosiți chestionare/scale) s-ar putea să aveți nevoie de completarea unui chestionar de includere în studiu, validat de Comisia de Etică.

2.Câte pagini trebuie să cuprindă lucrarea de licență? Există un număr minim sau maxim de pagini?

În metodologia de redactare se precizează doar informații legate de raportul parte generală-parte specială (1/3 partea generală, 2/3 partea specială), deci NU se precizează nimic de numărul minim sau maxim de pagini (deci, nu există o condiție EXPLICITĂ în acest sens și, în funcție de cadrul didactic coordonator sau în funcție de conștiinciozitatea studențească o să auziți tot felul de cifre: de la minim 80 și până la 100). Ca să vă simțiți confortabil cu voi înșivă, puteți să luați un reper ORIENTATIV de 60 de pagini (deci NU OBLIGATORIU) – totul depinde însă și de tema pe care v-ați ales-o, de complexitatea părții speciale (cât de elaborat prelucrați datele statistic). Asta înseamnă 20 de pagini partea generală și 40 de pagini partea specială. Cu cât te vei întinde mai mult la partea generală, cu atât vei avea mai mult de făcut la partea specială, deci cu atât mai multă energie vei avea de investit. Just keep this in mind: NOBODY CARES , singurul care îți va citi complet lucrarea  (și asta dacă ești norocos) e coordonatorul.

3. Câte referințe bibliografice trebui să avem în lucrare? Există un număr minim sau maxim?

Răspunsurile au variat în funcție de persoana căreia i s-a adresat întrebarea: sunt coordonatori care recomandă MINIM 100 de referințe bibliografice, dintre care jumătate să fie mai noi de 3 ani,  sunt alți coordonatori care nu pun atât de mult accent pe calitatea și cantitatea referințelor (mai ales că e greu uneori să găsești GRATUIT lucrări publicate în ultimii ani – puteți încerca la bibliotecă, prin baza de date de acolo să obțineți acces la reviste internaționale/baze de date cu care universitatea are contract). Tot orientativ, puteți să aveți în vedere 60 -70 de referințe bibliografice (depinde mult și de tema abordată: o temă generoasă și intens studiată oferă mult mai mult potențial de referințe, față de o temă îngustă). Puteți folosi cărți, cel mai simplu e să căutați articole în bazele de date internaționale, gen pubmed  (și la finalul acelor articole, mai ales cele care nu sunt disponibile gratis în variantă integrală, veți găsi alte noi și noi referințe pe care le puteți căuta).

4. Nu știu ce înseamnă valoarea p, nu știu ce e aia o histogramă, nu știu cum să fac corelații, nu prea am habar de analiză statistică.  E obligatoriu să calculez p-ul în lucrarea de licență? Cât de complexă se așteaptă a fi analiza statistică din lucrarea de licență?

NU există obligatii explicite în privința asta. La un nivel minimal tu trebuie să demonstrezi că poți alcătui o bază de date (pe baza informațiilor culese din foi/chestionare/scale), că poți distribui și condensa datele în tabele și grafice și eventual să faci niște comentarii comparative pe marginea lor (eventual să calculezi valori medii, minime, maxime, dacă tipul de date și distribuții folosite îți permite). Dincolo de asta, e la latitudinea ta cât timp crezi că ai să investești (sau cât de mult îți cere coordonatorul) în a te lămuri măcar cu realizarea unor corelații și calcularea valorii p -adică acel indicator care îți spune dacă ipoteza ta este semnificativă statistic sau nu, dacă ipoteza nulă concurentă cu ipoteza ta se respinge sau nu, în funcție de un prag de semnificație predefinit –  sunt ceva videouri relativ lămuritoare pe youtube, dar nu te aștepta la mură în gură.  La un nivel minimal, Microsoft Excel oferă cam toate funcțiile de care ai avea nevoie și toate posibilitățile pentru realizarea graficelor.

Din păcate, cursul de Sănătate Publică din semestrul II nu va fi de prea mare ajutor la clarificarea problemelor de genul acesta (în caz că vă puneați speranțe mari), deci rămâne să vă descurcați singuri, să găsiți pe cineva care să vă ajute (prea puțin probabil ca un coordonator să aibă timp să vă ajute cu analiza statistică, poate doar dacă are, la rândul său oameni care sunt specializați în așa ceva) sau să vă limitați la grafice, tabele și valori medii comparate fără formule.

Dacă vrei ceva mai complex, desigur poți căuta să lucrezi cu SPSS sau Epi-Info, dar ține cont că UTILIZAREA ACESTOR PROGRAME nu este neapărat friendly și necesită ceva cunoștințe statistice și un minim rodaj (deci, mai multă energie și timp investite în elaborarea lucrării). Inevitabil, deși mai toți studenții se vor plânge de lipsa de repere în ceea ce privește analiza statistică, în funcție de coordonator și de inteligența/capacitățile de adaptare ale fiecărui student, la final vei remarca faptul că sunt lucrări doldora de analize complexe (cu formule și indici de care n-ai auzit în viața ta), că sunt lucrări care au calculat măcar valoarea p și că sunt lucrări care au doar grafice și valori medii – diferența de complexitate în analiza statistică NU reprezintă un criteriu de depunctare pentru majoritatea comisiilor (deși nu exclud asta la Comisia de Preclinice), evident cu cât e mai complexă și mai corectă cu atât sunt șanse mai mari să fii bonusat (la fel de bine poți să nu ai analiză statistică complexă, așa cum nici eu nu am avut și poți să iei o notă mare dacă realizezi o prezentare bună, în care dovedești că ai stabilit și ai urmărit niște obiective și ai tras niște concluzii decente).

5. Trebuie să verific lucrarea cu un program antiplagiat?

Dat fiind faptul că din 2016 VIPER-ul, unul dintre cele mai folosite programe de scanat a ieșit din uz, nici acest pas nu e obligatoriu (sunt coordonatori care insistă să atașați și raportul generat de un program antiplagiat) – în fond voi DEPUNEȚI ORICUM O DECLARAȚIE DE ORIGINALITATE a lucrării pentru care vă asumați răspunderea.

6. Când mă înscriu la probele examenului de licență? Ce documente sunt necesare?

În 2016 a fost postată (relativ tardiv, dar totuși cât de cât folositor) documentația necesară pentru înscriere. Pe scurt, înscrierea se face după 1 septembrie, cu maxim 10 zile înainte de datele programate pentru susținere. Pentru înscriere trebuie să urmați următorii pași

Preluare, ștampilare, depunere FIȘA DE LICHIDARE (document tipizat) – cu ea mergeți în Complexul Memo, la Serviciul de Cămine și primiți nota de lichidare (INDIFERENT DACĂ AȚI LOCUIT SAU NU ÎN CĂMIN pe perioada studiilor), apoi mergeți la Biblioteca Universității (la Aulă, la subsol) și primiți nota de lichidare și de acolo, apoi aduceți foaia la secretariat și PREDAȚI LEGITIMAȚIA ȘI CARNETUL de student pentru a finaliza procedura de lichidare.

După procedura de lichidare veți primi diploma de BAC în original căreia îi veți face o copie legalizată pe care o veți atașa dosarului de înscriere.

DOSARUL DE ÎNSCRIERE (nu iau în calcul studenții căsătoriți, studenții care și-au schimbat numele, informațiile complete sunt aici )

Documentele TIPIZATE (cerere de alegere a temei, declaratie de originalitate, fisa preliminara a lucrarii, fisa lucrarii de licenta, cerere de inscriere la examenul de finalizare de studii) le veti gasi incarcate pe siteul facultatii sau pe cel al universitatii aici – la punctul 12.  

Documentele se depun intr-un dosar tip obisnuit.

  • Copie legalizată după DIPLOMA DE BAC
  • Copie legalizată după CERTIFICATUL DE NAȘTERE
  • DECLARAȚIE DE ORIGINALITATE a lucrării de licență (document tipizat)

declaratie-originalitate

  • CERERE DE ÎNSCRIERE LA EXAMENUL DE LICENȚĂ (document tipizat)

cerere-de-inscriere

 

 

  • Dacă ai terminat facultatea pe locurile cu taxă, CHITANȚĂ DE LA CASIERIE prin care dovedești că ai achitat taxa de înscriere la examenul de licență
  • 2 FOTOGRAFII (pe spatele cărora ți-ai scris numele cu pixul) – le veți putea obține de la firmele care vor face poze pentru cursul festiv

Atunci când vei depune LUCRAREA DE LICENȚĂ, o vei depune în format TIPĂRIT și LEGAT (țineți cont de modele de copertă exterioară și copertă interioară tipizate) și în format ELECTRONIC (CD-ul va conține: lucrarea de licență, baza de date pe care ai folosit-o și prezentarea ppt). Depunerea lucrării poate fi concomitentă cu depunerea dosarului de înscriere sau nu (dar nu mai târziu de 5 zile până la momentul susținerii).  Pe lângă lucrarea de licență vei adăuga:

  • FIȘA PRELIMINARĂ A LUCRĂRII DE LICENȚĂ (document tipizat)

fisa-preliminara

  • FIȘA LUCRĂRII DE LICENȚĂ (document tipizat)

fisa-lucrarii-1

fisa-lucrarii-2

În afara CERERII DE ÎNSCRIERE LA EXAMENUL DE LICENȚĂ, toate documentele se completează LA CALCULATOR. Cele două fișe de care aminteam trebuie să fie semnate de coordonatori (nu e obligatorie și parafa).

 

 

Povestea unei absolviri – Medicina, promotia 2016

Când unii se pregătesc de începerea unui nou an universitar, alții își iau rămas bun de la facultate. Acestea sunt  ritmurile academice inevitabile, obiective. Timp de 6 ani ți se întâmplă să curgi în același ritm familiar (modulat, ocazional,  de emoția restanțelor). Vine însă și ziua pe care o trăiești o singură dată, a absolvirii Facultății de Medicină. Promoția 2016 a trăit și ea această zi: ziua în care cei din jurul tău  încep să ți se adreseze cu domnul/doamna doctor (deși primul tău reflex e să te uiți în jur, ca să încerci să îți dai seama despre cine ar fi vorba…). Ceea ce până mai ieri era rostit uneori în glumă, alteori încurajator, brusc devine acoperit de seriozitatea certificată instituțional și poate de un respect apriori, de o simpatie naivă pentru naivul absolvent nerodat de realitățile și lipsurile sistemului medical românesc.

dsc_1434

Povestea absolvirii e o poveste care începe de fapt cu aproape un an înainte de acel moment final în care îți vezi numele într-un tabel intitulat: Note Proba Scrisă/Orală Licență. E o poveste pe care, înainte să o scrii, o anticipezi, o proiectezi imaginativ, alături de colegi, ca pe ceva atât de apropiat și totuși, atât de distant. Discuțiile din Anul 6 ating, uneori tangent și gratuit, alteori serios de pragmatic (mai ales când vine vorba de strâns bani, de planificat ceremonia festivă sau banchetul) chestiunea absolvirii. Între această destinație finală a eforturilor academice studențești, proiectată ca ceva abstract, cel puțin în toamna de la debutul anului terminal (și a stării terminale de care vorbea și Geomerula) și momentul pretins glorios al încununării cu tocă de absolvent și al împăunării pe facebook (îți dai seama cum e să îți apară pe profil, ca event, că you finished Medical School… e aproape ireal, dat fiind faptul că, în studiul medical lucrurile par să stea la fel ca în sarcină: sunt atâtea chestii care pot merge prost pe parcurs, încât e de mirare că poți supraviețui relativ integru celor 6 ani, respectiv 12 sesiuni, cel puțin, de examene) se interpun totuși niște balauri (că dacă n-ar  fi niște încercări aparent disproporționate în raport cu forțele tale, n-ai mai putea avea acea aură eroică de personaj de basm, în variantă amețită și încercănată).

Instituțional si logic privind lucrurile, situația e albă sau neagră: ori ești student, ori ești absolvent licențiat (sau să spunem că ești student până la data finalizării susținerii lucrării de licență, apoi ți se schimbă brusc statutul).  Din acest punct de vedere,  lucrurile se supun rigorii terțului exclus, ca în  căsătorie sau virginitate: ori ești, ori nu ești într-un fel. Subiectiv însă, totul se petrece gradual și, pe măsură ce trece Anul 6, dezvolți senzația că ai mai absolvit puțin, nu chiar așa, dintr-o dată, cu alte cuvinte am putea spune că  traversezi stare de absolvență incipientă și una intermediară, până la finalul adevărat. Deci, povestea absolvirii nu se petrece și nu se consumă brusc și total  într-o anumită perioadă. De fapt ea se elaborează, se materializează progresiv în timpul Anului 6,  ca un fel de puzzle care adună la un loc momentele tensionante, exasperante cu momentele de tip supapă mai mult sau mai puțin eliberatoare, fără să existe neapărat  acel highlight distinct al deplinei eliberări… te simți de fapt ca un calcul dintr-o litiază primară de căi biliare, pe un coledoc cu modificări: treci de o strictură, dai de o dilatație, mai treci de o strictură, mai dai de o dilatație și tot așa până la Oddi-ul rezidențiatului.

calculi

Până să ajungi în toamna absolvirii, te confrunți cu provocarea O-G-ului despre care am tot vorbit și eu și Geomerula. La începutul Anului 6 încă ești derutat de abudența sarcinilor care îți revin: citit pentru rezidențiat, OG-OG-OG, adunat materiale și informații pentru lucrarea de licență (sau chiar găsit un coordonator), OG-OG-OG și, pe măsură ce te apropii de iarnă, rămâne doar OG-OG-OG (Ooooof G).  Obstetrica din semestrul I te consumă și te face să uiți de toate celelalte, de fapt înainte de examenul de Obstetrică absolvirea pare ceva încă îndepărtat la care nu speri să visezi. Apoi, după sesiunea de iarnă, urmează un scurt și iluzoriu moment de detașare, doar până te apucă panica din cauza neglijenței manifestată față de celelalte sarcini (licență și rezi). Nu apuci să faci 3 grafice pentru lucrare, să citezi 2 articole, să vezi o autopsie, să ajungi la patologia tumorală din ginecologie (say what?),  că deja te trezești în luna aprilie, în preajma sesiunii de comunicări științifice, când, teoretic ar fi bine să apari cu o prezentare ppt a licenței în fața comisiei (chiar dacă nu e obligatoriu, e totuși util). Și deja, după vacanța de primăvară, realizezi cât de incredibil de aproape e finalul. Te mai pătrunde o remușcare că n-ai ajuns la prea multe cursuri, te mai panichezi puțin de apropierea ultimei sesiuni, mai încerci să prinzi o simulare pentru rezidențiat, doar așa, de orientare, că n-ai citit mare lucru și apoi începi să încerci pe bune sentimentul absolvirii la ședința foto, pentru pozele de album, care are loc în general în luna mai, în parc. E drept că sentimentele sunt amestecate: știi că n-ai încheiat socotelile cu Ginecologia (poate nici chiar cu Obstetrica) dar tu îmbraci tocă și robă și zâmbești frumos între copaci  (pe facebook oricum nu se vede după aceea că ție la ora aia nu ți-e clar ce dimensiuni are tumora în stadiul I A 2 la cancerul de col). După acest moment de respiro, urmează iar o fază precipitată, cea  a sesiunii de vară și momentul de orbire al Ginecologiei care te face să uiți  de imaginea de ansamblu, înghițindu-te ca o gaură academică neagră în care se învârt laolaltă fibroamele, CIN-urile, metroragiile și tamoxifenul). Nu te dezmeticești din sesiunea de vară că te trezești în fața Aulei, îmbrăcând din nou toca și roba, la cursul festiv.

Am avut emoții și discuții lungi, în ceea ce privește organizarea cursului festiv… în fond, am fost cea mai mare promoție din istoria Facultății de Medicină de până acum și, acolo unde sunt mulți și părerile sunt împărțite, când vine vorba de locul pentru banchet, invitați, decan de suflet, pachete festive etc. Dincolo de mica vrajbă a absolvirii noastre, despre care am mai vorbit, dincolo de proiecțiile inițiale mai mult sau mai puțin fezabile, m-am bucurat că am putut marca finalul celor 6 ani de facultate, într-o aproape deplină libertate de alegere, o libertate asumată, de a avea atât un prezidiu oficial, cât și unul neoficial, un prezidiu votat cu mintea și unul votat cu sufletul. Am avut alături de noi oamenii pe care i-am respectat și i-am apreciat, pe care i-am prețuit și care ne-au trimis gândurile lor cele mai bune.

Cursul festiv a fost deschis de discursul  reprezentantul universității, prof univ dr Liliana Rogozea dar și de dr Gabriel Moraru (președintele Colegiului Medicilor – filiala Brașov). Conf univ dr Petru Ifteni – Prodecanul cu activitatea de cercetare ne-a felicitat și ne-a amintit că eforturile noastre academice vor continua cel puțin 5 ani înainte. Prodecanul ne-a invitat să ne amintim de entuziasmul Anului 1, atunci când am fost declarați admiși, de mândria de a purta halatul alb, de sindromul studentului la medicină (convins că are toate bolile, atunci când citește despre ele) și ne-a îndemnat să privim spre viitor verticali, conștienți și profunzi, respectând standardul înalt al profesiei, venind în întâmpinarea nevoii de care amintea și Erasmus din Roterdam: Europa are nevoie de un medicus care să o vindece.

După prezentarea cadrelor didactice care au participat în număr mare la eveniment, privind într-o oglindă metaforică, dinspre prezent spre trecut, am invitat alături de noi pe câteva din figurile remarcabile ale experienței noastre studențești, oameni care ne-au descoperit în unele dintre cele mai vulnerabile momente pe care le-am traversat în facultate. L-am invitat întâi pe prof univ dr Gheorghe Coman (recompensat în anul 2015 cu premiul Profesorul Bologna), o personalitate energică, tonică, răbdătoare care ne-a predat cu pasiune Biochimia. Vizibil emoționat (poate la fel de emoționat precum am fost noi la examenul de Biochimie, din Anul 1), profesorul Coman nu ne-a ținut totuși un curs de 3 ore fără pauză :), ci ne-a îndemnat să fim la fel de stăruitori în studiu, să fim echilibrați, să luăm decizii corecte și să nu uităm de dascălii noștri.

L-am invitat alături de noi și pe asist univ dr Alexandru Keresztes, un profesionist dedicat și sensibil cu discipolii săi, cel care ne-a pregătit alfabetizarea în fiziologie și a plecat împreună cu noi chiar și după ora 21, după ultimul laborator. Cu modestia sa caracteristică, dr Keresztes, ne-a amintit de modelele profesorilor universitari fondatori ai facultății și a pledat pentru asumarea unei scale de valori care să așeze pe primul loc sufletul, noblețea și respectul pentru meserie și pacient. Una dintre cele mai frumoase invitații transmise de dr Keresztes a fost aceea de de a veni alături de formatorii noștri și a le lua în cele din urmă locul, onorabil și responsabil.

Pe scenă a urcat apoi al treilea invitat special, prof univ dr Alin Cucu, la al cărui ultim curs de Chirurgie, cursul care a încheiat o carieră, am avut privilegiul să asistăm în 2014. Nonconformist cum îl știm, prof Cucu s-a prezentat în același “smoking” cu cel de acum 2 ani, de la cursul de Chirurgie și ne-a evocat, într-o prezentare video presărată cu anecdote, relația specială pe care a avut-o cu generația noastră, o relație dominată de colocvialitate și prospețime spirituală. Iar dacă noi i-am făcut cadou, în 2014, profesorului Cucu un tort care impunea tușeul și o plachetă aniversară, dânsul ne-a adus în dar, pentru că ne îndrăgește și știe că avem umor,  un ceas defect… un ceas care să ne ajute să navigăm prin mări ostile, un ceas care indiferent de cât timp va trece, va arăta bine ora, măcar de două ori pe zi :).

Am prezentat audienței filmulețul promoției și am avut ocazia să observăm cât de mult am îmbătrânit… pardon, maturizat în ultimii 6 ani. A urmat momentul predării cheii facultății (și deci m-am întâlnit din nou cu Baronu Sâmbătă, de data asta și într-un cadru festiv :). Am avut onoarea să susțin discursul șefului de promoție, amintind reperele care au definit generația noastră, convingerea mea că experiența unei facultăți de medicină înseamnă articularea unei povești care ne leagă generație de generație. Am fost apoi surprins de colegii mei care mi-au făcut un cadou generos.

Cadrul didactic ales de studenți  Decan de suflet în acest an, un cadru didactic care a pregătit atât momente amuzante, momente de maximă concentrare, momente de agonie pentru studenți, încercând să contureze un model de exigență, al standardelor riguroase, esențiale în medicină, a fost, în premieră, șef lucr dr Dan Grigorescu. Discursul doctorului Grigorescu a avut două părți. Prima parte a fost mai anecdotică și mai lejeră și a conturat experiențe comune și situații amuzante în care s-au regăsit studenții în cei 6 ani de facultate și care a oferit și un fel de bilanț (cunoștințele studenților la finalul facultății arată ca un camion supraaglomerat indian- nu foarte structurat, dar cu lucruri importante 🙂 dar și câteva sfaturi pentru viitorii absolvenți.

A doua parte a discursului a fost mai solemnă și profundă și a vorbit despre libertatea dar și despre responsabilitatea socială a devenirii, despre necesitatea de a reconstrui peisajul medical autohton.

Am primit apoi diplomele onorifice, care ne-au mai convins puțin de iluzia absolvirii (în timp ce lucrarea de licență zăcea încă în părăsire, neîncheiată, iar Compendiul pentru rezidențiat și licență era neverosimil de neîndoit), am rostit și celebrul jurământ al absolvenților de medicină și ne-am bucurat apoi de un pahar de șampanie și de pozele care întăreau mitologia festivă a falsului final.

_80a3314

În seara următoare ne-am pregătit pentru  banchetul îndelung planificat care a ieșit foarte bine, zic eu, poate pentru că  s-a făcut simțită prezența unei solidarități de an  – am simțit cumva că am trăit o experiență colectivă, a promoției și nu doar una regională,  a micilor grupuri coagulate în anii de facultate, chiar dacă unii colegi mai aveau încă restanțe de susținut în zilele următoare. Au participat o parte dintre cadrele didactice, inclusiv invitații speciali de la cursul festiv (profesorul Cucu și profesorul Coman care au fost atât de prezenți printre studenți și la momentul distracției eliberatoare, nu doar în context festiv).

Apoi a venit vara, examenele de Ginecologie din sesiunea specială  și mulți am căutat prilejul unei evadări , în prima vară după 6 ani în care sesiunea nu a mai fost urmată de vizita în spitale cu adeverința de practică îndoită în cine știe care buzunar. Probabil am căutat o resetare necesară, prelungind festivismul optimist al absolvenței neîncheiate. Acasă ne așteptau însă Compendiul și lucrarea de licență neterminată iar luna august a trecut cam repede, mai ales când te trezești că ai de îngrășat porcul academic în ajunul toamnei în care ar trebui să se numere absolvenții, nu doar bobocii. Câteva simulări de examen de rezidențiat (mulțumim ASSM-ului și SSCR-ului pentru că ne-au păstorit încercările stângace de îmbulinare și de concentrare pe întrebările cu dublă negație, inevitabile la marele examen al toamnei).

Am intrat apoi în septembrie și am primit la pachet  agonia de rigoare. Norișorii absolvenței simulate, din luna iulie s-au transformat în ditamai ciclonul care ne-a luat pe sus și a amestecat totul într-o ciorbă conceptuală. Între completarea hârtiilor, întocmirea dosarului de înscriere, imprimarea și legarea lucrării, între două simulări și o vizită la coordonator, între pregătirea prezentării ppt, mai citeam câteva zeci de pagini din compendiu, mai făceam câteva grile, astfel că întrebările și răspunsurile la problemele academice și administrative au început să se amestece fără probleme, fără vreo graniță discernabilă.

Oare pot să printez coperta lucrării și cu litere aurii? Nu, că nu acesta e gold-standardul operațiunii.

Oare trebuie să folosesc șurub sau doar să o lipsec? Depinde de tipul de fractură.

Oare dacă am greșit data primirii temei trebuie să refac cererea respectivă (care oricum trebuia depusă acum un an) ? Riscul de mortalitate academică în  acest caz este mare și  se calculează în funcție de dispoziția și atenția secretarei (dacă e în afara programului cu studenții și îi este foame, acestea constituie un factor de agravare).

Oare trebuie să existe diferențe între corpul de literă al capitolelor și cel al subcapitolelor? Step down aproach: se începe cu corp de literă mare, se continuă cu corp de literă mic, până la capitolul următor.

Oare dacă am găsit o greșeală pe o pagină, după ce am tipărit și am legat lucrarea, să o mai înlocuiesc? Strategia minim invazivă și monitorizarea indiferentă e preferabilă strategiei intervenției deschise cu risc mare de decompensare pentru cel care face intervenția și a ajuns deja la capătul răbdărilor.

Am fost la înscriere și am finalizat ultima partidă de negocieri cu secretariatul. Cu documentele puse la locul lor și lucrarea tipărită, gata să cadă în uitarea universală, încă înainte de susținere și ne-am mai eliberat un picuț,  am mai absolvit nițel, da nu prea mult,  tenesmele academice încă și-au făcut simțite prezența, până la momentul de aur al examenului, acolo unde ne-am întâlnit cu dificultatea îndărătnică, acel prilej să ne amintim că încheiem demn și în flăcări ultima probă scrisă din facultate, acel prilej să reținem că nu îndeplinim o formalitate de final, ci că absolvirea pare la ore-lumină distanță. Așteptarea din seara probei scrise, pe holul facultății, detașați prin glumele care să omoare timpul sau electrizați de privirea vreunui corector care trecea pe coridor, ne-a amintit că absolvim pe brânci, sub un tir al emoțiilor lansate de baremul neiertător, de incertitudinea rezultatelor întârziate.

A venit apoi și ziua susținerii lucrării, țol festiv, tacâm academic, discursuri repetate, prezentări colorate, cafea aburindă, emoție, nerăbdare sau poate doar disperare bine camuflată. 7 minute de aur, 3 minute de argint interogativ, comentarii mai blânde sau mai acide și , odată cu nota trecută pe borderou, cu acea marcă de pix nerăbdător de comisie se pun punct celor 6 ani de facultate, se certifică calitatea de absolvent de doctor-medic cum zice în COR. După ce ai absolvit, puțin câte puțin, în acest an plin de stricturi și de sincope, în aceste luni în care, în anumite momente ai jucat cartea finalului, dar de fapt erai încă student, în sfârșit te trezești absolvind cu totul. După 12 sesiuni și cine știe câte examene se încheie facultatea, se încheie un stil de viață, un mod de percepție, un perimetru securizant al unei realități cu care ai fost obișnuit.

Partea ciudată   în toată povestea asta a absolvirii este aceea că te face să nu te mai poți  bucura de moment, să nu mai realizezi exact că experiența de student  s-a încheiat cu adevărat (și că nu mai urmează nimic asociat cu activitatea academică de facultate). Tocmai pentru că nu e neapărat un moment revelator, tocmai pentru  că nu vine solemn cu acorduri de vioară, cu raze angelice din cer și coruri care zguduie triumfal pereții, ci se întâmplă mai degrabă discret, pe măsură ce  cobori scările facultății cumva în liniște, ușor confuz, ușor prudent față de experiența asta, a absolvirii cu țârâita ( că doar tot îi dai înainte cu absolvitul   de un an de zile, imaginar, simbolic, abstract,  dar mereu mai rămânea un rest, un examen, o festivitate, o licență, o ceva care să îți sugereze că nu s-a terminat). Ești (un)comfortably numb, în acea stare de nobody cares, despre care vorbea și Geomerula. Da, urmează apoi felicitările, împăunarea pe facebook, răsuflările ușurate, dar probabil că și eliberarea, la fel ca absolvirea e un proces care se petrece gradual, care își intră în drepturi mai lent, atunci când nu e catalizat chiar în acea seară , de câteva zeci de pahare de vin și o explozie logoreică.

dsc_3944

Până la urmă realizezi că ai făcut atât de multe pentru a ajunge de abia la un început de drum. Și totul pare un nimic când te gândești că soarta ta atârnă de un examen cu 200 de întrebări. Vine examenul de rezidențiat, da, e ca o palmă… just that you are too numb to feel it. Enjoy your post-graduation numbness… o să treacă și ea, iar Compendiul va fi tot acolo,  la locul lui, neiertător, în acea zi în care vei realiza că astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, cum zicea un roman al lui Radu Paraschivescu.

Vă salut din promoția 2016, doctor-medici începând cu 20.09.2016!

 

Minighid al studentului de Anul 6 (II)

După ce vei fi consumat experiența O(M)G-istă sau a TOTstetricii, cum vrei să o numești, fie că vei fi lăsat lacrimi în urmă, privind cu groază spre sesiunea de vară-toamnă fie că vei fi promovat și, mai în glumă mai în serios, cei din jur (absolvenții din promoțiile trecute sau poate chiar unii dintre medicii din Brașov) te vor fi felicitat din oficiu că, odată cu Obstetrica ai cam încheiat facultatea, nu te bucura chiar așa deșănțat. Urmează ultimul tur de forță din studenția ta, probabil cel mai greu și mai provocator (că doar nu se putea să fie doar o paradă de gală relaxantă, ci un asalt disperat  asupra muntelui zbuciumat de furtuna licenței și a rezidențiatului). Semestrul 2 din Anul 6 funcționează în 2 moduri – modul exasperant și modul consolator, alternând, în funcție de perioadă, predispunând la episoade depresive sau maniacale, după caz. Prima oară când te vei uita pe orarul din semestrul 2 îți vei pune probabil întrebarea (poate chiar pe tonul numărului lui Bendeac: păi ce-ai făcut, mă, nene, mă?) ăștia nu-și dau seama că mai avem puțin și terminăm? Și pe bună dreptate: o grămadă de materii și stagii, de parcă s-ar anticipa că ți s-a făcut lehamite și e cazul să ți se resusciteze interesul pentru studiul medical.

Așadar, la început de semestru, panică, exasperare: Doamne, câte mai avem de făcut, aoleu ce plină e săptămâna și n-am făcut mare lucru la licență (pentru că…ăăă, am avut de învățat la hrmmpf mmfp OG???). Pe măsură ce va trece timpul însă, aglomerarea de materii din semestrul 2 va funcționa ocazional ca pretext perfect pentru procrastinare și, în același timp, pentru lamentare pe marginea timpului (sau a lipsei sale) pe care ai vrea, dar, ah, nu poți să îl dedici licenței și bibliografiei de rezidențiat. Unde mai pui la socoteală că, mai ales atunci când va da căldura, când se va apropie vara, ultima sesiune și îți vei da seama că e chiar ultima sesiune, când pollurile pe facebook vor înflori cu alegeri de culori de robe și polemicile vor da în pârg pe tema cursului festiv și banchetului , atunci te va apuca, poate, măcar discret o nostalgie sau, poate o nouă teamă legată de faptul că, după 6 ani de obișnuințe academice și personale, totul urmează să se schimbe și responsabilități de tot soiul sunt la câteva luni distanță.  Până la anxiogenele bilanțuri și la și mai anxiogenele proiecții ale viitorului pe termen mediu, mai ai la dispoziție un semestru care va zbura aproape pe nesimțite. E vorba de un semestru în care iei contact, pe ultima sută de metri cu fața întunecată din medicină, cu specialitățile aparte care îți vor aminti de zonele extreme ale profesiei (cu care te vei intersecta în cele din urmă, indiferent ce specializare preferi), atât în ceea ce privește povara responsabilităților care te așteaptă (vezi Drept Medical), cât și în ceea ce privește dinamitarea mentală (Psihiatrie) sau destinația finală spre care ne îndreptăm cu toții (Medicină Legală).

OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE 2 (un pic de Obstetrică și multă Ginecologie) – ai văzut ce a însemnat disciplina asta în semestrul 1, te-ai lămurit ce chinuitor a fost, pornești prudent la drum în semestrul 2, nutrind o speranță vagă că, poate totuși, va fi ceva mai relaxat. Vei auzi, încă de la începutul semestrului probabil, chiar de la titularii de curs sau de la asistenți că Ginecologia nu se compară cu Obstetrica, în ceea ce privește dificultatea materiei și a examenului. Totuși, mie (și altora) mi s-a părut  nu doar că materia pare mai grea, ci și că e… mai multă decât în semestrul I.  Mai mult, mai greu, tot examen oral. Studentul trebuie să reziste. De ce o fi mai greu? Pentru că ai de parcurs niște resturi rămase de la Obstetrică, din semestrul 1, de genul: lăuzia patologică, hipertensiunea arterială în sarcină, patologie asociată sarcinii și apoi, să curgă la greu Ginecologia… întâi cu fiziologie genitală, că așa e frumos (și dacă în semestrul 1 nu ai făcut-o și ai scăpat netocat de fiziologia hormonală, în semestrul 2 va trebui să te pui la punct cu tot ce înseamnă ciclul menstrual/ovarian/uterin  și toate modificările asociate, așa doar pentru început, pentru că inevitabil se va ajunge, la aproape orice subiect ai trata, la vreo referință privitoare la estrogen și progesteron care va deschide cutia hipotalamică/hipofizară/ovariană, după caz) și mai apoi cu patologie: de la malformații, pubertate, menopauză, infecții genitale, la patologia tumorală benignă și malignă (unde vei fi surprins de pretențiile de “bun simț” de a cunoaște toate stadializările și substadializările la cancere cu tot cu protocoale de tratament, pe fiecare stadiu) și mai ales la înspăimântătoarele capitole de prolaps genital și incontinență urinară de efort (unde investigațiile paraclinice sunt sfinte de știut și intervențiile chirurgicale cu nume kilometrice vor ridiculiza semnele de sarcină cu nume proprii de la Obstetrică din semestrul 1). La fel ca în semestrul 1, la curs nu se vor acoperi decât panoramic, de foarte de sus, temele cerute pentru examen, deci, așa cum te-ai obișnuit vei bea în cinstea buchiselii de acasă. Despre stagii aproape că nu are sens să vorbesc (partea practică a lipsit cu desăvârșire, dar n-a mai fost o surpriză pentru nimeni, mai ales că n-am mai avut nici vestiar unde să ne schimbăm, renovarea bat-o vina!)… prezentări  colective, pe slideuri,  cu diverse patologii și mai ales, lucrări de verificare cam o dată la două săptămâni (nici nu ne-am mai sinchisit să ne schimbăm în costum de spital). S-a păstrat, teoretic, obligativitatea gărzilor (măcar 5), dar nu știu câți colegi au mai avut timpul și răbdarea pentru așa ceva (eu unul, am mers doar în 2 gărzi).  Examenul a fost oral, a respectat cam aceleași coordonate ca în semestrul 1: două subiecte pe bilete separate, timp de gândire 20 de minute (chiar dacă se zvonea inițial că la examenul de Ginecologie nu mai ai timp de gândire, că răspunzi pe loc și ești întrerupt rapid și scapi repede dacă dai senzația din câteva propoziții că ai habar de subiect) și răspuns pe larg la fiecare subiect – tipic similar, cu întrebări suplimentare de farmacologie, fiziopatologie, anatomie, fiziologie… nimic nou sub soarele OG-ului. Promovabilitatea a fost probabil ceva mai bună decât la Obstetrică, dar tot s-a picat într-un procent apropiat de 50%.

Word of advice: nu vă străduiți să obțineți o sesiune suplimentară la finalul lunii mai, pentru Obstetrică  – dincolo de problemele administrative și de dificultatea de a aproba așa ceva de către universitate, mai bine mizați pe posibila sesiune specială, de după sesiunea din vară când, conform regulamentului, examenul ar trebui să fie scris, și nu oral.

BOLI INFECȚIOASE – cursul de care toți se tem în Anul 6, nu atât din cauza dificultății materiei sau examenului (deși, când vine vorba de infecții virale ale căilor respiratorii, o să ajungi să amețești perioada de incubație și complicațiile inofensivelor varicele, rujeole, rubeole etc), ci din cauza… contagiozității bolilor (nimănui nu-i lipsesc niște cadouri eruptive sau diareice, când ai atâta de învățat la… Ginecologie:).  Din considerente de prudență, ne-am trezit, mai mulți studenți, venind la stagiu cu măști și deschizând ușile cu coatele (deși, protocoalele profilactice sunt cât de cât puse la punct ceea ce nu ne-a vindecat însă de paranoia…). Evident,  mai ales dacă n-ai făcut așa zisele boli ale copilăriei, ai grijă pe unde umbli cu mâinile, cât de aproape stai de pacienți și de câte ori te speli pe mâini până pleci de la spital. Nimic nu se compară cu momentul în care coordonatorul de stagiu anunță o angină pultacee, o varicelă, o scarlatină, o zona zoster și studenții fac, reflex un pas în spate (uneori chiar la intrarea în salon), mai ceva ca în Anul 3 când frica de neștiință te făcea să te simți stingher, la Semiologie Medicală. Stagiile s-au ținut săptămânal la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov (Str Mihai Viteazu, nr 9). O parte din grupe au fost coordonate de șef lucr dr Maria Cocuz, cealaltă parte au fost coordonate de asist univ dr Delia Costache. Întâlnirea cu coordonatorii s-a produs săptămânal,  la ora 9, la sala de raport, la subsolul Spitalului (intrarea prin curtea de acces auto, lângă intrarea de la Urgențe, apoi se coboară scările la subsol în dreapta), tot acolo ne-am și schimbat/echipat de secție – e nevoie măcar de halat și papuci de spital. Prima parte a stagiilor a constat în vizita prin saloane, anamneza/examen clinic al bolnavilor , a doua parte a stagiului a constat în prezentări/discuții pe marginea patologiilor anunțate în săptămâna respectivă. S-au susținut în jur de 3-4 lucrări de verificare, unele grilă, altele cu răspuns scurt al căror punctaj a fost inclus în nota finală. Fiecare student a avut de realizat o prezentare ppt pe o anumită boală (grupele coordonate de dr Costache) care au fost trimise coordonatorului în timpul semestrului. Cursul a fost ținut de șef lucr dr Maria Cocuz o dată pe săptămână și a acoperit generalitățile legate de boli infecțioase, un curs destul de intens dedicat medicației antiinfecțioase (tot coșmarul farmacologic reactualizat, într-o formă mai blândă totuși) și mai multe cursuri dedicate infecțiilor cu poartă de intrare respiratorie, digestivă, HIV, sepsis și șoc septic. Examenul a fost grilă, în jur de 40 de întrebări, nu a picat nimeni.

1

PSIHIATRIE – cursul care te introduce într-o zonă pe care n-ai mai frecventat-o până acum, în cei 6 ani de facultate, o binevenită aventură într-un teritoriu de activitate care te va face să te simți la fel de virgin ca în Anul 3, când intrarea în salon/spital îți dădea emoții și confruntarea cu pacientul ți se părea enigmatică și provocatoare. Particularitatea psihiatriei e legată de faptul că se ocupă cu patologii care amorsează sentimentul deprivării de propria identitate, deci nu de lucruri care ni se întâmplă (cum ar fi gripa sau un picior rupt) ci ceea ce suntem și felul în care ne percepem în ansamblu. Cursul a fost ținut de prof univ dr Victoria Burtea, o dată pe săptămână și a fost unul dintre cele mai frumoase din toată facultatea (și nu spun asta pentru că am eu un oarecare interes pentru psihiatrie): un curs prezentat COMPLET liber, fără slideuri, fără citit din carte. La fiecare curs nu am scris mai mult de 3 -4 pagini dar în acele pagini se concentra exact ESENȚIALUL (chiar și pentru un medic generalist, deci nu pentru un viitor psihiatru în devenire)  într-o manieră sistematică, cu multe exemple concrete, cu multe întrebări și curiozități. Primele cursuri au fost o introducere în psihiatrie: o prezentare a reperelor de lucru, a specificului acestei specialități, a semiologiei psihiatrice. Celelalte cursuri au acoperit, în mare patologiile importante: tulburări psihotice, tulburări afective, tulburări legate de consumul de substanțe etc -mereu am avut senzația că știm de unde am plecat și unde trebuie să ajungem, că navigăm pe o hartă bine structurată încă de la primul curs, de aceea recomand, chiar dacă orarul e făcut aiurea sau dacă aveți de lucrat la licență, cât o veți mai prinde titular pe prof Burtea în facultate să participați la cursurile ei, sunt pur și simplu captivante. Stagiile s-au ținut la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie – sediul de pe strada Mihai Eminescu (intrarea se face pe la Urgențe) în sala de mese de la etajul 2 sau în sala de raport de la etajul 1 (am avut nevoie DOAR de halat) și au fost coordonate de prof univ dr Victoria Burtea, conf univ dr Petru Ifteni, dr Andreea Teodorescu.  Au fost stagiile la care am simțit că avem parte de cea mai susținută activitate dintre toate disciplinele studiate în semestrul 2. La fiecare stagiu am avut ocazia să intervievăm, la început asistați de coordonator, apoi singuri (cel puțin grupele coordonate de prof Burtea) pacienți de pe secție, după un tipic al interviului psihiatric pe care l-am exersat atât cât am putut (spre deosebire de alte specialități, în psihiatrie anamneza și examenul psihologic al pacientului durează mai mult… deci arareori poți spune că gata, ai aflat tot și să revii la sprijinit pereții) – e recomandat să vă alcătuiți un caiet de stagiu în care să consemnați rezultatul interviurilor psihiatrice din timpul semestrului (cu cât vă însușiți mai repede schema de examinare, cu atât mai bine) și asta pentru că examenul practic a constat într-o discuție cu coordonatorul pe marginea unui pacient examinat în timpul semestrului. Examenul mare a fost grilă, fără probleme de promovabilitate, cu întrebări de bun simț.

psih-eminescu

DERMATOCOSMETOLOGIE – un curs  care aduce în atenție partea frumoasă și pretențioasă, domnească a Dermatologiei (partea aia la care visează probabil mulți dintre cei care vor să aleagă specialitatea asta cu punctaje mari la rezidențiat, ca să aibă parte de stres puțin, cabinete SF, bani mulți și rezultate frumoase). Cursul se deschide însă cu un fel de avertisment în ceea ce privește posibilii pacienți: aproape jumătate din cei care apelează la serviciile de medicină estetică suferă de ceva dezechilibru psihic, așa că înainte să te apuci să le netezești imperfecțiunile de pe față sau să îi injectezi cu toxină botulincă, e cazul să faci o examinare atentă a pacientului (mai ales din punct de vedere psihic). Cursul a fost ținut o dată la două săptămâni de șef lucr dr Marius Irimie și a acoperit o detaliere (nu foarte în amănunt) a procedeelor de peeling chimic, microdermabraziune, filling, utilizarea laserului, a mezoterapiei. Nu au existat lucrări practice la această disciplină. Examenul a fost grilă, lejer.

MEDICINĂ LEGALĂ – aparent unul dintre cele mai înfricoșătoare cursuri (ținând cont că e o specialitate dedicată cu precădere morții și evaluării injuriilor și agresiunilor de tot soiul), cu siguranță că va fi cursul care va primi, ani buni de acum înainte, votul de popularitate al studenților. De ce? Mai ales datorită cadrului coordonator: lect univ dr Barna Barabas, o personalitate cu mult simț al umorului (ironic, nu-i așa, ca cei care stau în preajma celor mai desfigurante grozăvii, a consecințelor ultime ale tuturor bolilor incurabile, accidentelor și impulsurilor agresive ale naturii umane par să fie printre cei mai tonici, degajați și amabili specialiști cu care iei contact în facultatea de medicină…).  Cursurile de Medicină Legală se țin săptămânal, fie în prima jumătate, fie în a doua jumătate a semestrului (sunt 7 la număr), de către lect univ dr Barna Barabas, șeful Serviciului de Medicină Legală Brașov. Evident, o disciplină provocatoare și plină de noutăți, dat fiind faptul că vei acoperi probleme precum: tanatologia (cum se definește moarte, care sunt semnele de probabilitate și certitudine ale morții, care sunt modificările cadaverice tardive), noțiuni de traumatologie medico-legală  (tipuri de plăgi și cum să recunoști mecanismul de producere – să faci diferența între plăgile produse prin cuțit cu dublu tăiș sau cu un singur tăiș, să recunoști o plagă împușcată etc), de cauzalitate în practica medico-legală etc. Dincolo de mulțimea de curiozități desprinse parcă din filmele polițiste, cursul de Medicină Legală e presărat cu foarte mult umor și istorii practice instructive sau amuzante așa că… există un curs în Anul 6 de la care să plecați binedispuși, chiar și după ce ați auzit povești horror. Stagiile s-au ținut la Serviciul Județean de Medicină Legală, pe Str Sitei, între Ambulanță și Dispensarul TB, o dată la două săptămâni și au fost coordonate de lect univ dr Barna Barabas sau de dr Sorin Diaconescu. Mai toți studenții sunt curioși la început, mai ales când vine vorba de prima autopsie (adică de activitatea de sector rece), apoi după ce lobul olfactiv studențesc ia contact cu o parte din aromele postmortem și după ce instrumentarul rudimentar dar bine mânuit al autopsierilor feliază și varsă tot ce se ascunde prin cavitățile craniene, toracice sau abdominale, entuziasmul o să mai piară, dar chiar și la mijlocul semestrului vor rămâne câțiva studenți, emanând curiozități mai mult sau mai puțin morbide. Intâlnirea cu coordonatorul s-a făcut în clădirea de lângă morgă ultima ușă din stânga (tot acolo studenții se pot echipa pentru stagiu). O parte din stagiu a avut caracter teoretic: ni s-au prezentat, pornind de la atlasele de medicină legală, diferite tipuri de leziuni cauzatoare de moarte și tehnici folosite în această specialitate,  cealaltă parte a stagiului a avut un caracter practic – studenții au avut ocazia să asiste la autopsii (și va fi o experiență cu totul diferită față de  disecțiile la cadavru, de la Anatomie din Anul 1 -e incredibil ce poate să facă un autopsier experimentat doar cu un cuțit și un fierăstrău, momentul în care va extrage conținutul mediastinal, cu tot cu limbă, esofag, trahee, plămâni, dintr-o singură mișcare va fi o adevărată reprezentație de neuitat). Evident e bine să necesar să aveți la voi HALAT și MĂȘTI (eventual, mai ales în prima parte a semestrului, sunt indicate haine mai groase, pentru că în sala de autopsie e destul de frig).  La fel ca  Psihiatria, Medicina Legală e o sursă inepuizabilă de povești captivante, mai amuzante sau mai sinistre iar coordonatorii sunt cât se poate de deschiși să își împărtășească experiențele, atâta timp cât veți avea întrebări (și, cum naiba să nu ai, după ce ai văzut atâtea filme polițiste și după ce te-ai uitat, măcar o dată, la știrile de la ora 5? :).

DREPT MEDICAL – un curs interesant și foarte potrivit pentru finalul Anului 6, mai ales datorită felului în care titularul alege să își susțină prezentările. Suntem asaltați zi de zi cu scandaluri,  știrile duduie despre șpăgari, despre probleme în spitale, despre reclamații și lipsă de profesionalism. Ce e relevant, coerent în toată această vânătoare de vrăjitoare a medicilor nepăsători și lacomi? Ce înseamnă malpraxis, răspundere civilă/penală, culpă? La ce te poți aștepta din punct de vedere medico-legal și juridic, în calitate de rezident? Ce faci când te întâlnești cu un pacient/ un aparținător pus pe scandal și reclamații? Care sunt riscurile la care ești expus din punct de vedere juridic și posibilele consecințe pe care le-ai putea suporta? Despre toate acestea aflați la cursul de Drept Medical (care nu se suprapune aproape deloc cu materia de la Medicină Legală), în prima sau a doua jumătate a semestrului (sunt în număr de 7) ținut de șef lucr dr Dan Grigorescu. Este prilejul nu doar de a lua contact cu repere utile și interesante în ceea ce privește arena leilor (i)responsabili în care urmează să intrați,  dar e și un prilej să îl descoperiți pe dr Grigorescu într-o ipostază mai… sufletistă și mai umană (mai ales dacă ați rămas cu sperieturi după Semiologie Chirurgicală sau Chirurgie Plastică). Prima parte a cursurilor au oferit o introducere în problematica Dreptului Medical, au livrat conceptele cheie și reperele legislative din domeniu. A doua parte a cursurilor a avut un caracter aplicat: s-a discutat pe cazuri concrete (unele dintre ele cunoscute și în presă), studenții au avut ocazia să asume rolul de acuzatori sau apărători, să găsească argumente pentru a stabili tipurile de responsabilități juridice implicate. Examenul a fost scris, tip sinteză, bazat pe modelul discuțiilor de la curs: pe baza unei spețe proiectate pe ecran, studenții au avut de încadrat acțiunile medicilor/pacienților/asistentelor etc, stabilind tipurile de responsabilități juridice și posibilele consecințe ale acelor fapte. Acesta a fost probabil singurul curs potrivit parcă pentru sfârșitul Anului 6, cursul la finalul căruia am simțit că se încheie ceva semnificativ pentru noi și că ni se livrează informații și sugestii practice, uneori chiar și recomandări tocmai ținând cont de spiritul etapei pe care o încheiam.

SĂNĂTATE PUBLICĂ – cursul vesel al Anului 6 la care ne-am amintit cât de mult am uitat din Biostatistica din Anul 1 (sau, mai degrabă, cât de mult n-am știut vreodată) și mai ales  cât de singuri ne-am simțit  în ceea ce privește redactarea și realizarea lucrării de licență. Teoretic, cursul de Sănătate Publică acoperă noțiuni care ar putea fi de ajutor în alcătuirea părții speciale a lucrării de licență: tipuri de anchete epidemiologice, indicatori de evaluare a populației etc… practic, e un calup de teorie plictisitor, greu operaționalizabil (spre deloc…), însuflețit doar de umorul… involuntar al titularului de curs care pare să fie mereu într-o dispoziție extrem de zen, în raport cu studenții nerăbdători și nepricepuți (a, să vă amintesc că s-a făcut prezența la finalul fiecărui curs). Cursul a fost ținut de conf univ dr Ioan Moleavin, o dată pe săptămână. Lucrările practice au fost coordonate de asist univ dr Florin Leașu, respectiv conf univ dr Ioan Moleavin. Lucrările practice au fost o experiență de liceu amuzantă, cu probleme matematice rezolvate în caiet, răspunsuri în cor cuminți și un fel de aplicare mai mult sau mai puțin mecanică a formulelor de la curs, cu făcut prezența în mai bine de jumătate de oră (că doar fiecare student venea când i se potrivea mai bine în orar… doar avem licență și altele de pregătit, ziceți mersi că venim la stagiu :). Noroc că nu a durat mai mult de o oră pe săptămână, până aproape de finalul semestrului. Nu s-a susținut examen practic. Examenul final a fost grilă, cu întrebări proiectate pe ecran, mult mai dificil decât s-ar fi așteptat oricine… dar, totuși, cine mai pică în Anul 6, în afară de O-G?

CONTRACEPȚIE – pentru că Obstetrica- Ginecologia întinsă pe două semestre nu e suficientă pentru un student de Anul 6, s-a introdus un curs facultativ de Contracepție. Participarea este într-adevăr facultativă (se înscrie cine vrea), dat fiind faptul că e vorba de un curs pentru care studenții achită o taxă către universitate (banii vor fi strânși, cu eliberare de chitanță, de către asistenții de la disciplina O-G, la unul dintre cursuri ). Cursul începe undeva prin luna mai (da, cum nu se putea mai bine, ca tot e perioada in care ai atat de “putine” lucruri de facut) – e vorba de vreo cinci întâlniri la care se prezintă principalele strategii contraceptive (fie ele naturale, medicamentoase sau chirurgicale). Din fericire, deși este mâncătoare de timp, nu se pune problema de dificultăți de examinare sau de supraîncărcare bibliografică.

Cum ne mai găsește lumea pe internet (II)

Dragi cititori, cititoare, and everything in between, am așteptat o perioadă considerabilă până la a doua ediție a acestei veritabile poște a redacției, ocazie cu care vă prezentăm cele mai inteligente, de bun simț, decente și la locul lor căutări care ne aduc cititori pe blog.

Evident, glumesc, o să fie aceleași absurdități batjocoritoare pentru inteligență oricărei primate cu care v-am obișnuit. De care noi vom face mișto cu mila unui Torquemada pe cocaină.  Așadar, without further ado, cum ne găsește lumea pe internet, partea deux:

doctorite medicale cu manusi

–> Ce avea căutătorul în minte?

BARONU SÂMBĂTĂ: Eu zic că omul nu căuta unde trebuie doctorițe de care vrea el. Astfel, în mintea lui era confuzie. Nu suntem blog din ăla, boss.

OLDUNSUREHAND: E drept că prin spitalele de stat te trezești adesea examinat fără mănuși, palpat, percutat la mâna goală, dar atâta timp cât profesionistul are halat pe el, unii se simt în siguranță.  Desigur, în era internetului alții, căutători de boli și malpraxisuri virtuale ar putea ajunge să își  pună probleme legate  de igiena examinării (mai ales dacă e vorba și de vreun tușeu rectal). Totuși, ceva îmi spune că cei care au căutat așa ceva nu erau neapărat niște ipohondri sau niște persoane afectate de tulburare obsesiv-compulsivă, îngroziți de contaminare.

–> Ce avem pe blog relevant pentru căutarea asta?

BARONU SÂMBĂTĂ: Pe blog avem doctorițe medicale, dar fără mânuși că au unghiile făcute. Dacă vrei, avem mănuși separat. Dar trebuie să iei doctorițele medicale odată, dup-aia mănușile, și cum e combini e treaba ta. Da’ să știi că dacă se strică unghiile doctorițelor medicale de la mânuși, sau invers, altele nu mai pupi. Că n-avem doctorițe medicale pentru toată lumea. Sau mănuși.

OLDUNSUREHAND:  Greu de spus. Nu prea obișnuim să lucrăm cu mănuși pe blog. Nu prea suntem doctorițe și de fapt nici medici nu suntem. Hei, ce naiba facem noi pe blogul ăsta de fapt?

–> Unde ai mai putea să cauți?

BARONU SÂMBĂTĂ: Pe alte site-uri. După cum am mai zis, atât eu cât și oldunsurehand suntem oameni de o inefabilă moralitate și nu am ști să îți facem recomandări. Totuși, mie mi-a zis un prieten că pe xnxx au de toate.

OLDUNSUREHAND: Bă, la Urologie și la Ginecologie sigur au mănuși pentru că… orificii întunecate și pentru că… populații microbiene… dacă urma să ajungi acolo și voiai să te antrenezi pentru asta, să vezi cum se “simte” cu mănușa, agață și tu o doctoriță în vreun club, pardon, într-o gardă…

200428509-002

Man working at office desk, looking at computer and scratching head

oare sunt facuta pentru medicina?

–> Ce avea căutătorul în minte?

BARONU SÂMBĂTĂ: Regretabil, un segment din populația tânără și de sex feminin, mai ales în Europa și SUA, dezvoltă, datorită mass-mediei hipersexualizate, patologii legate de propriul aspect, uneori manifestate sub forma unor tulburări anxioase, alteori sub forma unor patologii ale comportamentului alimentar. Deci, eu zic, mai ales datorită caracterului vag al întrebării, tulburare anxios-depresivă.

OLDUNSUREHAND: Am intalnit medicina pe Tinder sau pe Facebook si nu mi-a dat accept la prietenie si atunci m-am intrebat daca nu cumva e ceva in neregula cu mine.

–> Ce avem pe blog relevant pentru căutarea asta?

BARONU SÂMBĂTĂ: Nu avem nimic relevant pentru căutarea asta, dar dacă ne trimiți o serie de poze, îți spunem noi dacă ești făcută pentru noi, sau dacă e nevoie să mai lucrezi înainte să ne îndeplinești standardele.

OLDUNSUREHAND: Eu cred că, de fapt, pe blog totul e despre asta: ne întrebăm mereu, după fiecare sesiune dacă suntem făcuți pentru medicină, inclusiv medicii se întreabă treaba asta (așa cum am văzut în poezia Ioneliei Cristea, realmente un stimul de piloerectie instantanee). Pur și simplu e atât de greu să trăiești cu medicina ! Asta nu înseamnă că, pentru răspunsuri mai detaliate, nu ai putea să ne trimiți totuși poze mie și Baronului 🙂

–> Unde ai mai putea să cauți?

BARONU SÂMBĂTĂ: Având în vedere că suntem destul de pretențioși, ai putea să încerci o comparație cu oferta de la câteva agenții de modeling. Se susține comparația? Te așteptăm!

OLDUNSUREHAND: Dacă ți-ai pus întrebarea asta măcar o dată, nu căuta mai departe de propriul tău psihic. Bine ai venit în clubul cartezienilor mediciniști, o să trăiești blestemul acestei interogații oriunde ai fi, orice ai face… medicina te îndoaie și te face să te îndoiești mereu (o fi mai sănătos așa?). O să treci oricum la nivelul următor al întrebărilor de tipul: oare ceea ce fac e medicină? Oare mă fac alții la medicină? Oare cum  fac să scap de medicină? 🙂

cum se fac chefuri in camin brasov

–> Ce avea căutătorul în minte?

BARONU SÂMBĂTĂ: O metodă eficientă de a se introduce la cheful altuia. Vă știți voi care sunteți, și noi vă știm, și suntem cu ochii pe voi. Nu-i frumos ce faceți.

OLDUNSUREHAND: Cu siguranță că nu acel răspuns din  regulamentul căminelor care zice că chefurile (indiferent de intensitatea lor: de la ceai dansant la paranghelie care rupe baraca) se fac cu aprobarea administratorului de cămin și a șefilor de palier.

–> Ce avem pe blog relevant pentru căutarea asta?

BARONU SÂMBĂTĂ: Probabil niște guest posts, probabil câteva aluzii finuțe din partea lui oldunsurehand și grobiene din partea mea, na, trebuie să citești puțin printre rânduri. Așa e în chestiile astea de finețe.

OLDUNSUREHAND: Chestii legate de cazare, supraviețuire cotidiană prin cămin, chestii care… strică cheful, cel mai probabil.

–> Unde ai mai putea să cauți?

BARONU SÂMBĂTĂ: Cel mai sigur? La chioșc, jos. Ai tot ce-ți trebuie să faci propriul tău chef în cămin. Mai puțin manelele, da’ găsești tu un coleg cu mașină și subwoofer de neam prost. Ai încredere în tine. Poți!

OLDUNSUREHAND: Lasă documentarea! Trăiește-ți viața! Nu asculta de alcooldehidrogenaza aia leneșă! A venit vara, deci adaptează întrebarea: cum se fac chefuri ÎN FAȚA căminului?

admirata pe masa ginecologica

–> Ce avea căutătorul în minte?

BARONU SÂMBĂTĂ: Căutătoarea (fiindcă hai să fim serioși) avea unul din două lucuri posibile în minte: o teamă irațională sau un narcisism foarte, dar foarte ciudat.

OLDUNSUREHAND: Un rai estetic medicinist în care doctorul nu doar îți dă tratament, ci te și admiră, pentru că el e superprofesionistul care trebuie să se gândească la toate, inclusiv la stima de sine a pacientului!

–> Ce avem pe blog relevant pentru căutarea asta?

BARONU SÂMBĂTĂ: Probabil câte ceva despre stagiile și gărzile de la Obstetrică-Ginecologie. Activitatea intensă de acolo va lăsa biata căutătoare neadmirată, dar în același timp liniștită. Masa ginecologică rămâne un loc pașnic.

OLDUNSUREHAND: Ceva despre stagiile de la Maternitate, de la sala de nașteri- ceea ce am trăit acolo nu a fost neapărat admirație, dar tot a strâns un public generos. Pe masa ginecologică nu e ca la muzeu: cei adunați în jurul ei nu se mulțumesc să privească și să își mângâie bărbile contemplativ extaziindu-se în fața clarobscurului și misterelor care stau la originea lumii… chiar se pune mâna și se retușează această compoziție care include și o găleată între picioarele pacientei

–> Unde ai mai putea să cauți?

BARONU SÂMBĂTĂ: La Maternitate sau cabinete private. Fii insistentă, că nu știi de unde sare iepurele. Consistența este cheia!

OLDUNSUREHAND: Oooo, s-ar putea să fie mai complicat dar ar merge, în fond trebuie să muncești un pic ca să îți împlinești fantezia: rămâi însărcinată, duci sarcina la termen, naști la Maternitate undeva pe la mijlocul toamnei, început de iarnă, preferabil mai pe seară, pe la 20-21 așa, și vei avea un public studențesc disperat să își facă gărzile obligatorii care nu va conteni să te admire si sa sincopeze în fața mesei ginecologice. Va fi ceva ce nu vor uita toată viața!

cum ma internez la psihiatrie in brasov

–> Ce avea căutătorul în minte?

BARONU SÂMBĂTĂ: O rezolvare foarte clară a unei probleme foarte specifice. Probabil e chiar un coleg de-al nostru, care, chinuit de patologiile renale, de multele forme de chirurgie, simte că nu mai poate, că îi e tot mai greu, că și dacă stă la birou cu orele, materia rămâne neînduplecată, mai ales nenorocitele alea de glomerulonefrite, mânca-le-ar boala, că nu pot, frate, să le pricep, și mi-e greu, serios!

OLDUNSUREHAND: Era într-o călătorie autentică de descoperire a sinelui… mai încet, acolo, că nu mă pot concentra din cauza vocilor voastre!

–> Ce avem pe blog relevant pentru căutarea asta?

BARONU SÂMBĂTĂ: Păi, avem câte ceva, mai o poezie, mai o poveste din practica de vară, de la licență, aveți de unde citi. Noi, aici, la Medicină sub Tâmpa, suntem foarte pasionați de psihiatrie. Dintr-un motiv sau altul.

OLDUNSUREHAND: Ce am avut și noi în minte când am ajuns la Psihiatrie, nu neapărat internați dar suficient cât să vedem ce se petrece pe acolo… și ne-a plăcut, într-un mod ciudat, atât de mult, încât am revenit de câteva ori.

–> Unde ai mai putea să cauți?

BARONU SÂMBĂTĂ: Legea 487/2002, republicată 2012, legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice! Primul și cel mai important pas al tău spre vacanța mult dorită este cunoașterea și înțelegerea modurilor în care poți ajunge legal la psihiatrie în Brașov. Dup-aia, nu trebuie decât să-i convingi pe cei din jur. Dacă-ți iese, ai câștigat. Dacă nu, oricum mai avem nevoie de cineva pe blog.

OLDUNSUREHAND: Cum era refrenul ala cantat de  Doina si Ion Aldea Teodorovici? “Eeeeemineeeeessscuu”!

BONUS: antonella chesca youtube

OLDUNSURHENAD si BARONU SAMBATA: Da, da, că suntem chiar atât de fraieri. Apreciem însă efortul, dna. doctor.